agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 774 .



Secvente
proză [ ]
fragment

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Alex-andros ]

2006-05-10  |     | 



Ciripitul păsărelelor,un eveniment ciudat și nepotrivit pentru acest loc, i-a ucis visul. Sau nu, nu l-a ucis ci l-a împrăștiat , l-a spulberat, l-a rătăcit undeva la granița dintre lumi.
O rază rebelă de soare l-a smuls din abisul în care plutea și l-a tîrît în lumea reală și crudă.
Fiecare dimineață în acest loc era pentru el ca o nouă naștere și o moarte în același timp. Aici și vara erau diminețile foarte friguroase, iar asta grabea impactul cu realitatea.
Raza aceea de soare, care strecoară printre gratiile groase de la fereastră numai lumină, nu și căldură, în loc să-i mîngîie fața, i-o pălmuiește.
E groaznic să adormi și să te cufunzi într-un coșmar, dar e de nedescris ce simți cînd te trezești din vis în coșmarul realității.
Știe că totul e dincolo de acele gratii.
Totul.
Viața lui de pînă atunci și viața de după sfîrșitul coșmarului.
Libertatea e mai prețioasa ca viața, dar nu ințelegi asta decît cînd ai doar viața. Oricum viața fără libertate e prea puțin, nu e viață decît pe sfert. E ca și cum ai avea inima undeva și restul trupului altundeva.
Þine ochii închiși în continuare, nu de teama realitații din jur, ci doar doar va mai putea fura o frîntură de vis. Aude sunetul soneriei de deșteptare și realitatea învinge.
Deschide ochii.
În fața lui, era lipită pe patul colegului de deasupra, o bucată de ziar îngălbenită și mototolită, decupată, sau mai bine zis ruptă din nu știu ce publicație, care avea o poză din semiprofil cu un chip de femeie.
Era cel mai de preț lucru al lui. Nu avea altceva și nici nu avea nevoie.
Nimic material nu putea valoara cît acea ruptură din ziar. Printr-o ciudată, dar fericită coincidență, fata din ziar semăna izbitor cu ființa cea mai dragă. Se gîndea la ea mai mult decît la mama lui. Ultima imagine, pe care o avea întipărită pe retină, arăta o fetiță slăbuță, cu ochii în lacrimi.
Avea multe amintiri frumoase cu ea, dar aceasta fiind ultima, se arăta în mintea lui obsesiv și chinuitor.
Suferea știind că el era cauza lacrimilor din ochii celei mai iubite ființe a vieții lui.
Era aproape un copil.
Șaptesprezece ani.
Dar de o maturitate mintală și sentimentală cum nu găsești la multe persoane trecute prin viață.
Privind ruptura din ziar, se încărca în fiecare dimineață, în fiecare seară și în fiecare clipă de răgaz, cu energie și speranță. Remușcările veneau în valuri și-i ințepau inima ca niște cuțite.
In acest loc realitatea era distorsionată de imaginația lui.
Cuvintele aveau alte sensuri.
Oricum era altă lume și nimic nu-l putea face, măcar să se împace cu situația, dar să accepte că ar putea trai așa nici atît.
El aici doar respira, mînca și dormea. Era refractar la tot ce se petrecea în jurul lui. Nu voia să învețe nimic din obiceiurile de aici. Subconătientul lui refuza să se adapteze.
Citea foarte mult. Tot ce-i pica în mînă. Literatură marxistă, clasici ruși, poezie comunistă și ziarele vechi de o săptămînă cu unele articole decupate de cenzură.
Asculta muzică din toate colțurile țarii, direct de la intrepreți neconsacrați și acompaniați de bătăi ritmice în masă.
Ca o ciudățenie și acolo ca și afară, în libertate, oamenii se cern, se caută, se găsesc, se imprietenesc, sau doar se asociaza în grupuri etnice, culturale, după zone geografice, după motivul "veniri" aici și chiar după interese economice sau de influență.
El era un tip retras dar lăsat în pace.
Practicarea unui sport dur î-i conferea confortul necesar și liniștea de care avea nevoie.
Nu facea eforturi să se impună și nici fizicul său nu ieșea cu nimic în evidență, dar felul retras, morocănos, tăios și respectuos în același timp, î-l recomanda ca fiind un tip de lăsat în pace. Poate și felul altruist în care î-și administra țigările, alimentele și hainele primite î-l făcea respectat.
Avea și trei cărți poștale primite de acasă.
Era una de la parinți, una de la fratele lui și una de la iubita a carei imagine și-o închipuia ca fiind pe acel ziar.
Aceasta ultima, era scrisă în toate sensurile și pe toate părțile în afară de locul adreselor.
Ajunsese așa de fragilă din cauza citirilor repetate, încît nu o mai citea de teamă să nu se rupă total. Oricum o știa pe dinafară. O citea în gînd și dădea de fiecare dată alt sens cuvintelor, iar asta î-l măcina.
În libertate era un tip vesel și cu un optimism molipsitor, dar aici pierduse și veselia și optimismul.
Fiecare zi trecută rupea o bucată din optimismul lui. Veselia nu mai exista deloc. Poate doar un zîmbet șters cînd î-și amintea de cineva drag.
Neputința, disperarea, pesimismul, sînt de mii de ori accentuate în lipsa libertații.
Plangea in el, fară lacrimi și fără nici o grimasă a feței, cand revedea filmul vieții lui de pînă la a ajunge aici. Acum știa clar cum ar fi trebuit să procedeze.
Marge să se spele, dar apa nu poate să-l învioreze.
E rece ca ghiața. Aici totul e rece. Aer, apa, soare, ziduri, oameni. Nici cele cîteva vrăbiuțe care mai vin la geam după firmituri nu sînt prea prietenoase.
Se spală pe dinți și se rade mașinal.
Micul dejun e format dintr-un fel de ceai și ceva ca un gem pe o pîine neagră. La care el mai adaugă brînza topită de acasă. Nu prea pune preț pe ce mănîncă. Cateodată nici nu mănîncă și cu toate astea s-a îngrășat. Poate programul strict de masă și somn să fie motivul? Sedentarismul? Cine știe!
În timp ce tăia o felie de brînză din calup, aude așa, ca un murmur. Știa fiecare zgomot de acolo și murmurul acesta era ceva neobișnuit. Așa cum la persoane cu anumite handicapuri se ascut alte simțuri și aici se dezvoltă aptitudini de care altfel nu ai avea nevoie.
Cineva pune urechea pe ușa și ascultă. Toată camera e cu ochii pe el.
"Decret"
Auzise zvonuri și speculații pe acest subiect încă de cînd a venit aici.
Dacă la început l-a interesat subiectul mai tîrziu a învățat că acest cuvînt "decret" e cel mai folosit aici.
Acum era ceva deosebit totuși.
Zarva nu era cea obișnuita și asta l-a neliniștit.
În douazeci de minute agitația și isteria s-a propagat în tot locul.
Era adevărat.
Se publicase un decret de grațiere.
Pentru prima dată în atîta timp colegii lui văzură un zîmbet larg pe fața împietrită tot timpul.










.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!