Erau trei într-o seară la vecinul pe care cu greu îl puteam spiona si ziua. Nu avea jaluzelele trase de data asta, unghiul nu era perfect, dar am reusit sa vad ca nu era singur. Au iesit, si-au aprins toti tigarile, l-am vazut si pe el pentru prima data fumand, nu era diferit de ceilalti, doar de mine. Daca ar fi fost singurul poate m-as fi simtit si mai atras de el decat deja ma simteam. I-am urmarit pana au disparut dupa linia orizontului, dupa apusul la care ma visez uneori impreuna cu el. Atunci era noapte, luna si zapada ii luminau, cateodata din geaca lui se reflectau culorile din brazi si din anul in care urma sa intram. As fi vrut sa cobor si sa-i urmaresc, dar n-am avut curaj, m-am multumit imaginandu-mi ce vor face. Dupa o ora s-au intors. N-am avut dreptate, nu s-au aruncat in necunoscutul apusului, sau poate au reusit sa scape dupa ce au facut-o. Poate intr-o zi voi avea curaj sa-l intreb unde a fost. Acum voi incerca sa merg pe urmele lor. Ultimul chistoc de tigara l-am vazut zburand inspre o curte luminata numai in verde. Pana acolo drumul a fost simplu. Am coborat spre visatul abis care nu imi mai era necunoscut, era doar un sat care se bucura de apus mai mult decat mine. Erau multe posibilitati, satul acela putea insemna atat de mult. Nu m-am complicat, era greu sa insemne ceva, am pasit prin zapada murdara pana am ajuns sa-mi mai pun inca o intrebare. Asta a fost usoara, trebuia sa aleg intre o biserica si un drum care m-ar fi dus la strada principala. Am ales drumul spre biserica. Am vazut numai trei urme de pasi pe zapada virgina, erau sigur ale lor. S-au evaporat odata ce am ajuns in cimitir, unde totul era intunecat si rascolit de spirite. Nestiind ce sa fac, gandindu-ma ca nici el nu a stiut, am facut ce am vrut atunci pe moment. Am iesit cat mai repede de acolo, nu m-am intors, pentru ca drumul nu ar fi durat o ora. Intrand in sat, am mers destul de mult fara sa stiu unde voi ajunge, uitandu-ma numai la ceas. Inainte de a vrea sa ma intoarc, cu un minut sau doua, am vazut o intindere alba. Am alergat spre ea si am redescoperit urmele lor. Eram atat de fericita, am pasit pe urmele lor, m-am afundat in mocirla de cateva ori, dar nu m-am oprit. Am facut-o atunci cand mi-am dat seama ca pasesc pe un strat subtire de gheata. M-am oprit acolo unde au facut-o doi dintre ei, doar unul a mers mai departe. El nu era diferit doar de mine.