Din acea zi, Șerban resimțise o ură profundă pentru femeia care îl făcuse să creadă că i se dăruise din prea-plinul inimii și nu dintr-o simplă și trecătoare nevoie fiziologică.
La Sibiu, Șerban se întâlnise cu fratele său, care se văzuse nevoit să îl ajute. Acesta îi promisese că peste trei zile în drumul spre București, la o convocare de la Ministerul Apărării, îi va aduce datele promise, în cazul în care va putea să aibă acces la ele.
În ziua în care Șerban a primit de la fratele său datele, Rosa a fost în al nouălea cer. Știa că șeful ei va fi acum mulțumit de faptul că salvase situația compromisă până la un punct de Mircioiu. Erau într-adevăr patru firme interesate în proiectul românesc. Firme de profil din Belgia, Franța, Gemania și Italia, care vor participa la licitație. Și cum existau și niște oferte de prețuri înaintate de firmele străine, englezii puteau să liciteze în așa fel încât să obțină proiectul în sine.
În ziua următoare însă Rosa nu mai izbutise să dea de Șerban în hotel. Nimeni, de la director la recepționer nu știa unde se află acesta. Din camera lui nu răspundea nimeni nici la telefon. Dar Rosa nu își mai făcea griji pentru el. Peste câteva zile se putea întoarce în Anglia cu informațiile necesare serviciului ei. Pentru ea asta conta acum cel mai mult. Poate Șerban era la București pentru a-și vedea familia, după decepția pe care ea i-o oferise. Sau poate pentru a-și deschide contul la bancă.
Când revenise în cameră după masa de prânz Rosa simți că se învârte pământul cu ea. Cineva îi răscolise printre lucruri. Peste tot erau urmele unor căutări febrile. Observă că lipsesc aparatul ei performant cu teleobiectiv, plus cele două minicamere pe care le folosise în deplasările ei fără Șerban. Cineva îi umblase de asemenea în laptop. Acolo unde își salvase toate datele aduse de fratele lui Șerban. Coborî ca o furtună în biroul directorului Pavalache.
- D-le director! aproape că strigă ea indignată. Cineva mi-a răscolit camera și au dispărut câteva lucruri din ea!
- Nu se poate, doamnă Tilburn! Nu se poate! În hotelul meu...!
- Uite că se poate, domnule! Și colac peste pupăză nu mai dau nici peste Plopeanu ăsta!
În acea clipă în biroul directorului intră colonelul Negoescu, însoțit de cpt. Lovin.
- Bună ziua, d-le director. Sunt colonelul Negoescu...ne-am cunoscut săptămâna trecută. Doresc să stau câteva clipe de vorbă cu doamna...
- Ce bine, d-le colonel, spuse Pavalache...tocmai doamna făcuse o reclamație cum că i-au dispărut câteva lucruri din cameră...
Rosa îi privi pe cei trei pe sub ochi. „Se pare că umflatul de Pavalache se cunoaște cu colonelul ăsta...De fapt, l-am mai văzut și eu pe individ undeva...Dar unde?” se chinuia Rosa să-și amintească locul în care se mai intersectase cu acest bărbat cu părul grizonat și foarte elegant. „A, acum știu...L-am văzut săptămâna trecută la barul de la etaj... Era îmbrăcat în pantaloni albi de vară, cămașe crem, pantofi din piele maro...Mi-a sărit în ochi prestanța lui, eleganța și am știut din acea clipă că este numai în trecere. Nu era unul din turiștii hotelului, căci îi știam pe toți, fără excepție... Stătea la o masă cu alți doi bărbați mai tineri decât el. Probabil, omologii lui de la Rm. Vâlcea...Cum de nu mi-am dat seama atunci?”.
- Cu atât mai mult vrem să stăm de vorbă cu dânsa! i se adresă colonelul pe un ton autoritar directorului. Fiți bun și lăsați-ne singuri!
După plecarea lui Pavalache, colonelul Negoescu o pofti pe Rosa pe un scaun.
- Doriți o țigară? o întrebă el amabil.
- Nu, mulțumesc, am și eu, răspunse înțepat aceasta.
- Lady Rowena, i se adresă el cu un glas tăios.
- Pardon, domnule...numele meu este Rosa...Rosa Tilburn...
- Știu...știu...și sunteți reprezentanta firmei „ETW”...
- Întocmai...
- Să lăsăm discuțiile astea în doi peri, lady Rowena! Vă cunoaștem de mult. De pe vremea Conferinței Internaționale pe Probleme de Mass-Media. Dar pe atunci ne-ați luat prin surprindere. Erați și mai tânără...dar la fel de frumoasă...
- Nu știu la ce conferință vă referiți...?
- La acea conferință când ne-ați scăpat printre degete. Purtați un alt nume... erați roșcată...Nu, Lovine, lady Rowena era atunci roșcată?
- Da, d-le colonel...
- Deci, de atunci am încercat să vă cunoaștem mai bine. Și datorită rețelei noastre din Marea Britanie am reușit. Rowena Burges, necăsătorită, agent acoperit al Secret Intelligent Service sau mai popular MI6. Un agent foarte bun, strălucitor, cu misiuni îndeplinite cu brio. Cu excepția celei de la Roma...
- Nu știu despre ce vorbiți, domnule, dar din politețe nu am să vă mai întrerup șirul aberațiilor...Vreau totuși să știu cui mă pot plânge de dispariția unor lucruri personale...
- Aveți timp și pentru asta! i-o reteză Negoescu autoritar. Să continuăm. Când am încercat și am reușit să culegem date despre profilul d-voastră caracterial am aflat un lucru deosebit de util unui serviciu advers. Faptul că sunteți nimfomană. Este un defect major pentru un agent de spionaj, dar frumusețea d-voastră și sexualitatea exacerbată au fost atuuri care v-au promovat în fața și în patul șefilor d-voastră. Care, din păcate pentru ei și din fericire pentru noi, nu au luat în considerație acest defect...
- Nu vă permit, domnule! Vă voi da în judecată pentru insultă și calomnie!
- Sunteți liberă să o faceți, dar nu înainte de a termina ceea ce am de spus. Așa că știind de pe canalele noastre externe că vă veți deplasa în România sub altă acoperire și sub altă identitate am căutat să venim în întâmpinarea misiunii d-voastră. Știam că Marea Britanie este după SUA al doilea exportator de armament din lume și că dacă veniți în această zonă nu v-ar putea interesa peisajul, ci mai degrabă Curtea de Argeș și mai ales Sibiul ca potențiale ținte cu încărcătură informativă militară. La început ne-a fost greu. L-ați găsit pe holurile acestui hotel pe cocoșelul de Plopeanu, bărbat slab, timid, ușor de prins în mrejele unei femei de talia d-voastră. I-ați lăsat impresia unei femei disperate și neconsolate, deși acasă nu vă aștepta nici un bărbat căruia să-i purtați numele. Și a mers. La început ați tatonat terenul. Cadre fotografice nevinovate trase la Curtea de Argeș...Ca să îi luați pulsul băiatului. Ați văzut că este sub papucul d-voastră și apoi ați început să vă alegeți itinerariile singură. Și pot să vă spun că au fost foarte interesante locurile pe care le-ați fotografiat. Dar asta era plevușca. Nu știam însă care era adevăratul target al misiunii d-voastră. Până să îl sunați pe Mircioiu... Știam că este omul vostru de atunci de când a fost la specializare la Manchester. Tot de atunci i-am închis toate canalele de acces spre informații. Așa că am fost apoi pas cu pas după d-voastră până la Sibiu...Parcul Dumbrava era împânzit de oamenii noștri. De la vînzătorul din rulota de răcoritoare până la tânăra ce nu-și putea struni copilașul zburdalnic. Așezată pe o bancă vis-a-vis de dumneavostră nu a mai fost o problemă ca să vă imortalizăm pe o minicameră pe care o purta asupra ei. Un microfon unidirecțional ne-a înlesnit accesul la discuțiile dintre d-voastră și Mircioiu. Ați revenit disperată la hotel. Dar se pare că v-a surâs norocul. Unul divin. Cărăbușul de Plopeanu avea cheia rezolvării problemei dumitale. Atât de disperată erați că nici măcar nu ați mai gândit la rece, lucid, așa cum face un cadru de spionaj în astfel de ocazii. Ați mușcat din momeală ca o știucă lacomă, fără să vă puneți întrebarea de unde această coincidență fantastică între interesul d-voastră și existența fratelui lui Plopeanu...militar, și exact pe palierul interesului d-voastră. În clipa aceea de asta ne-am temut cel mai mult...Că veți aborda pragmatic și rațional această oportunitate și nu o veți accepta. Dar, cum v-am spus, erați disperată... Și uneori la disperare și cei mai buni agenți clachează... Știați că salvarea poate veni de la accesul fratelui lui Plopeanu la date secrete. Și ați pregătit minuțios tot scenariul. Acum nu mai era vorba de niște fotografii poate nevinovate cu unități militare. Era vorba de date strict secrete. Așa că l-ați poftit pentru prima dată în camera dumitale, unde l-ați imortalizat în ipostaze compromițătoare pentru el și familia sa.
Rowena Burges fuma a treia țigară de când Negoescu își începuse dizertația. Îi privea pe sub ochi pe cei doi ofițeri și nu știa încă unde se află cheia deconspirării sale.
- Neavând ce face, Plopeanu s-a conformat și a decis să devină un vânzător de țară...
- Vai, d-le ...
- Negoescu, lady Rowena...
- Negoescu...Ce patetic sunteți....!
- V-a adus datele și așa ați intrat în posesia unor cifre și nume care ar fi ajutat firmele englezești specializate în domeniu să câștige mai ușor licitația cu firmele concurente.
- Ați terminat, d-le Negoescu? întrebă Rowena foarte sigură pe ea dintr-odată. Ați terminat?
- Da, lady Rowena, aproximativ...
- Nici nu mai vreau să mai ascult aceste lucruri pe care le-ați debitat cu o impertinență fără egal...Vreau să iau legătura cu ambasada...totul este o înscenare murdară...!
- Înscenare murdară..? zâmbi Negoescu, privindu-o parcă cu o undă de compătimire.
- Da, răspunse Rowena cu un timbru al vocii egal și sigur. Mi-ați scotocit prin cameră. Perfect! Recunosc, am fotografiat câteva unități militare, dar nimic mai mult. Ați găsit la mine vreun CD cu datele de care vorbiți?
- Nu, este adevărat, ați avut grijă să-l distrugeți. Dar v-am scos hardul din laptop și specialiștii noștri vor încerca să găsească răspuns și la această întrebare a d-voastră.
- Domnule Negoescu, nu mă prostiți pe mine cu chestii din astea! În orice hard pot fi găsite anumite lucruri, cum pot fi și încărcate alte lucruri. Așa că nu m-aș mira să-mi introduceți vreun fișier cu acele date compromițătoare și apoi să-mi puneți în cârcă minciunile pe care mi le-ați debitat până acum. Vreau să contactez ambasada!
- Nu înainte de a-i asculta pledoaria și cocoșelului de Plopeanu, ce ziceți? o întrebă malițios Negoescu.
- Ah, deci se află în „custodia” d-voastră? Se pare că l-a înghițit pământul de ieri seară, spuse la fel de sarcastic și Rowena. Speram ca nu cumva printr-un gest eroic și tot la fel de patetic ca al d-voastră să nu-și fi luat viața, dintr-o cauză nobilă...!
- Lady, Șerban Plopeanu este, în ciuda impresiei false pe care v-a indus-o, un om echilibrat. Nu ar fi făcut niciodată acel gest final de care vorbiți! Lovine! i se adresă el subordonatului său. Adu-l aici pe Plopeanu...
Lovin reveni însoțit de Șerban Plopeanu. La vederea lui Rowena simți cum un curent rece îi alunecă pe șira spinării și un gând negru și rău începe să-i macine psihicul .
- Lady Rowena, îi spuse Negoescu, vă rog să-mi permiteți să vi-l prezint pe colegul nostru, cpt. Lucian Apostolescu...
Rowena rămăsese pironită cu privirea pe costumul impecabil al bărbatului din fața sa, pe privirea lui rece și dură care nu semăna deloc cu cea a molâului și timidului Plopeanu.
- Știind cât sunteți de posesivă și câtă atracție au asupra d-voastră bărbații l-am introdus în scenă pe Apostolescu. Să știți de la mine că dacă nu ar fi devenit ofițer de contraspionaj, băiatul ăsta ar fi fost un actor desăvârșit. Ne-a demonstrat-o și în alte misiuni. Cred că v-ați dați seama de asta și d-voastră acum, nu? Am hotărât să împrumute masca unui bărbat stângaci și timid, căci știam că vă place să fiți cea care conduce regulile jocului sexual. Și Apostolescu v-a oferit ceea ce doreați. Un sclav al gesturilor și dorințelor d-voastră...Că veni vorba, să nu vă deranjați să mai trimiteți la adresa lui setul acela de fotografii compromițătoare. Nu există nicio doamnă Plopeanu, cum nu există nici un frate al acestuia la Sibiu. Apostolescu este un celibatar convins și cred că nici nu are prea repede de gând să se însoare. Nu-i așa, Luciane?
- Așa este, d-le colonel! răspunse Apostolescu cu o voce sigură, aproape tăioasă, care o făcu pe Rosa să tresară.
„Este aceași modulație în glas pe care Plopeanu a folosit-o atunci la Curtea de Argeș! Cum de nu mi-am dat seama atunci de schimbarea de ton și atitudine?” se certă Rowena în gând.
- În schimb, continuă aproape jovial Negoescu noi avem aici un set de poze care vă pot compromite pe d-voastră în fața șefilor de la Londra.
Și cpt. Lovin lăsă pe masă răsfirate poze în care Rosa și Șerban dezbrăcați făceau dragoste cu pasiune.
- Era păcat să nu fim lângă Apostolescu în clipele acelea tandre petrecute în camera sa, lady Rowena, spuse colonelul. Măcar din spatele aparaturii video. Chiar dacă toți colegii au fost invidioși pe el. Mai ales, Lovin, aici de față! Astea, da, probe compromițătoare! Ele vor însoți raportul pe care îl vom înainta Ministerului Român de Externe, care va face oficiile de a-l transmite omologilor lor de la Foreign Affairs, iar de acolo spre MI6 pe biroul domnului Michael Dean. Care nu va fi prea încântat, fiți sigură! Acum poate vreți să vă luați la revedere de la Apostolescu? Căci peste câteva zile veți fi declarată persona non grata pe teritoriul României și nu veți mai avea prilejul să vă mai vedeți vreodată... Lovine, când o conduci pe urmă pe lady Rowena în camera sa pentru a-și face bagajele, cheamă-l aici pe Pavalache!
Rowena îi privea pe cei trei pe rând cu o ură nedisimulată. Se ridică în picioare și înaintă până în fața lui Apostolescu. Își îndreptă spre el lama tăioasă a ochilor ei negri. Dar câmpul verde din ochii lui Apostolescu era acum încărcat de o rouă înghețată și duritatea ei o făcu pe Rowena să lase pentru o clipă ochii în jos. „Plopeanu ar fi intrat acum în pământ...!” gândi ea. Poposi și mai mult pe pajiștea înghețată din ochii lui Apostolescu. Aproape se lipi de el, simțindu-i acum răsuflarea. Acel miros indicibil de parfum ascuns și bărbăție, care o atrăseseră până la un punct. „M-am aflat tot timpul ca între niște oglinzi paralele” continuă ea rechizitoriul eului său. „În fața mea, dintr-o oglindă deformată mă privea molâul de Plopeanu. Din alta, aflată în spatele meu, paralelă cu cea din fața mea, mă privea adevărata identitate a lui Plopeanu. Și, bineînțeles, oamenii serviciului român de informații cu toate mijloacele lor specifice cu care m-au însoțit peste tot: filaj, interceptarea convorbirilor telefonice, monitorizare foto-video. M-am ramolit de tot! Cum de nu mi-am dat seama că sunt victima unei piese de teatru jucată perfect de acest bărbat, de care, fără să vreau și făcând abstracție de ceea ce se întâmplă acum, îmi voi aduce aminte mereu cu plăcere. Fiindcă nopțile cu el au fost parcă îmbrăcate în mătase albă, vorba celor de la Moody Blues.... De acum voi fi trasă pe linie moartă de ai mei! Adio muncă operativă de teren...! Mă vor izola în spatele unui birou unde voi învârti hârtii toată ziua. Rowena...Rowena...uite unde ai ajuns!”.
Două frustări teribile se ciocneau acum sub scutul greu de gânduri al Rowenei. Prima, că fusese sedusă ea de acest bărbat, și nu invers, cum se întâmpla de fiecare dată când trebuia să se confrunte cu un bărbat. Îl crezuse sclavul ei și când colo ea fusese sclava propriilor ei închipuiri. În al doilea rând, agentul din fața ei o învinsese în duelul inteligențelor. Se apropie de urechea lui Apostolescu și îi șuieră printre dinți, adunând în acele cuvinte ura și disprețul pe care le purtase tuturor bărbaților pe care îi amăgise preț de câteva clipe în întreaga ei viață: „Bloody bastard!”.
Ieși apoi din încăpere însoțită de cpt. Lovin și de un polițist care stătuse tot timpul afară la ușă.
Directorul Pavalache intră pășind parcă pe vârfuri să nu deranjeze. Îi văzuse pe cei doi alături de reprezentanta firmei ETW și se gândi că s-a întâmplat ceva rău.
- Domnule Pavalache, vi-l prezint...vru să spună Negoescu.
- Pe d-le Plopeanu...ne cunoaștem, domnule colonel. D-le Plopeanu, vă căutam de azi-dimineață...!
- Plopeanu a fost până acum câteva clipe... De acum este cpt. Apostolescu Lucian.
Directorul siderat întinse o mână să facă cunoștință parcă pentru prima oară cu bărbatul din fața sa.
- Luciane, ce faci în continuare? se adresă apoi colonelul subordonatului său. Mergi cu noi la București sau ai alt program ținând cont că este weekend?
- D-le colonel, stau în hotelul ăsta de două luni și n-am intrat și eu o dată în baza de tratament. Să fac măcar o baie de plante sau un duș subacvatic... Aș mai rămâne până duminică seară...
- Luni trebuie să fii la birou! Să nu uit! Domnule Pavalache, să-l sunați pe Șerbănescu de la minister să vă trimită de luni alt ghid. De data asta unul adevărat!
- Am înțeles!
- Deci, îmi permiteți să mai rămân aici două zile? întrebă Apostolescu. Numai dacă este de acord cu rămânerea mea și domnul director...
- D-le Plopea... scuzați, Apostolescu... camera ghidului este plătită până la sfârșitul lunii de către ministerul turismului. Nu este nicio problemă!
După plecarea lui Negoescu directorul se lăsase să cadă moale în fotoliul său.
- Extraordinar, murmura el ca pentru sine... Extraordinar...mai ceva ca în filme...D-le Apostolescu, nu că aș fi extrem de curios, dar fiindcă am colaborat timp de 2 luni împreună și eu cred că nu aveți de ce vă plânge de mine...Ce s-a întâmplat cu doamna Tilburn?
- D-le Pavalache, știți că în astfel de împrejurări unele lucruri nu se pot spune...
- Știu...știu...dar mă gândeam că poate în virtutea bunelor relații care au fost între noi doi...
- Vă spun dar vă rog să-mi promiteți că rămâne totul aici între acești patru pereți.
- Pe cuvântul meu de om!
- Doamna Tilburn pe lângă faptul că era reprezentantă a unei firme de turism se ocupa și cu adopțiile internaționale...
- Adopții internațioanale?
- Da, adopțiile de copii din România. Dar nu de cele legale. De aceea se și mișca prin zonă atât de des. Intermedia cumpărarea ilegală de copii pe care apoi partenerii ei îi vindeau peste Ocean la prețuri triple. Și cine știe ce se alegea acolo de acești bieți micuți! Vânătorii de organe umane sunt rechinii lumii moderne...
- Formidabil! șopti stupefiat Pavalache. Cine și-ar fi imaginat? O femeie așa de frumoasă și deșteaptă...
- O combinație extrem de periculoasă la o femeie...frumusețea și deșteptăciunea...spuse Apostolescu. Vă las, vreau să fac câteva proceduri la baza de tratament și apoi să mă odihnesc. Mai vorbim mâine.
Când Apostolescu ieși pe treptele hotelului mașinile serviciului român de informații demarau spre București. Apostolescu privi cerul. Dinspre Stânișoara se adunau nori grei, semn că la noapte vor fi ploi bogate, care vor aduce răcoarea așteptată dinspre munți. Urcă la el în cameră, își luă halatul de baie, șlapii și porni spre baza de tratament. Când intră pe holul lung de sticlă prin care razele bolnave ale soarelui pătrundeau timid simți mirosul de sulf al procedurilor. Ajuns în holul central al bazei căută cu privirea cabinetul doctoriței Stratulat Camelia. Pe timpul șederii sale la „Cozia” Apostolescu aflase numai lucruri interesante despre directoarea bazei de tratament, domnișoara doctor Stratulat, despre care toată lumea vorbea că este o femeie foarte frumoasă și care se poartă extraordinar cu pacienții. Apostolescu voia să intre la ea câteva clipe ca să-i ceară un sfat privind câteva proceduri. Și de ce nu...poate să se și cunoască...Cu atât mai mult cu cât el se interesase la Pia de la recepție și aflase că domnișoara doctor nu avea niciun prieten...