“Cer uscat in cercuri slabe.”

Definitia mototolului ce nu-si finalizeaza planurile de viitor. Doamne ajuta sa nu ajung la balamuc! Daca literatura m-ar creea pe mine numai ca sa ma indemne sa o citesc… e un nonsens ce spun… de aceea se numeste balamuc.


Peretii scenei sa fie decorati cu fotografii, diverse, multe, ale tale sau din alte povesti, peste tot unde intorci privirea numai poze. Betivul se loveste de ele rostogolindu-se ametit in afara scenei. Se poate opri la un moment dat sa injure fata in alb ca-i tulbura reveria. Imi povestea odata un student la arte cum a vazut el fata in alb. Cica intr-un vis. Si de atunci tot se chinuie sa se trezeasca. “de-ar exista de-astea si in realitate”, mai spune uneori cu jind. Ale lui sunt pozele.

Ea danseaza si el scrie. Nu se pot potrivii dupa port. Portret.


Ea danseaza… oamenii trag de ea, ii rup hainele, apoi o lasa infasurata doar in ce i-a mai ramas din panza subtire a rochii albe, sa rataceasca pe scena cu ochii dati pe spate, cu mainile lipite pe umeri.
- Cine mai e si zdreanta asta?? anume spectatori rad.



Se intoarce si betivul intr-un tarziu, un prea tarziu pentru ziua asta ploioasa, cu sticla in mana dreapta, cu ochii tulburati a senin… albastrul asta mult cautat.
Barul a ramas la fel de mucegait, ranced … gustul asta mizerabil. Si cand te gandesti ca aici a trait de o vesnicie.
- Cine sunt eu?? Cine sunt eu, baaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!!!!
Individul imbracat in negru – costum impecabil – nu stiu de unde a aparut.
- Tu esti arta!
Fata in alb danseaza tot mai zapacit, mainile ii sunt inca lipite pe umeri. E rochia noua.
- Si ea cine-i?

Bautura, ochii, visul, ceata, albastru, incetosati - batranul se trezeste si ....