agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-05-21 | [This text should be read in romana] | De fapt în această filă ponderea istoriei e aÈ™a È™i aÈ™a. Ea ar fi, să zicem, reprezentată întrucâtva de profesorul Firczák Jenö, provenind probabil din ruteni sau slovaci maghiarizaÈ›i, poreclit în "È™coala elementară" Ion Vodă cel Cumplit sau Ivan cel Groaznic, după caz. Faima i se dusese peste zările, altfel înguste, ale văii, dar clasa a V-a am făcut istoria cu profesoara de educaÈ›ie fizică, el fiind plecat la nuÈ™'ce cursuri. Abia revenit în forță, pe teren, se întâlni cu porecla, în mediul elitei locale È™i, după o anchetă personală mă identifică, nu fără temei, drept sursa poreclelor. Mă puse la index. Eu, nonÈ™alant È™i boem, ca Lumânăraru, personajul lui Camil Petrescu, mă lăsai înghesuit în corner È™i încasai un 4 prin trimestrul II. Primul din carieră È™i temeinic stingher. Maică-mea îmi comunică sancÈ›iunea, timp de o săptămână interzis să cumpăr Sportul popular. Nu comentai, iar a doua zi îmi cumpărai imperturbabul hrana spirituală, È™optindu-mi în barbă că, pentru a fi eficace, sancÈ›iunea ar fi cerut un minim de coordonare: fie înÈ›elegere cu Lengyel bácsi, domnul È™i stăpânul chioÈ™cului de presă, care nu-È™i recuperase numele originar de kiosk, fie zero bani de buzunar, care oricum nu depășeau prea mult preÈ›ul ziarului, fie, mai sigur È™i una È™i alta. Anul următor, an terminal, tot prin trimestrul doi, È›in minte că aveam ceva despre miÈ™carea munctitorească, domeniu față de care am avut dintotdeauna nu repulsie, ci mult mai rău, totală indiferență. M-am lămurit în 3 minute că nu pot învăța aÈ™a ceva (cu un an în urmă luasem acel 4 la războiul franco-prusac È™i încă nu aflasem calamburul subÈ›ire Napoléon, cedand Sedan, cedant ses dents) È™i mi-am continuat partida de fotbal de masă, cu o undă fatalistă în faÈ›a cataclismului ineluctabil de a doua zi. Căci "cel cumplit" mă marca om la om pe tot terenul È™i mă lăsase fără notă până ce se ajunsese la materia aridă a politruciei de rumeguÈ™. A doua zi am doborât recordul È™i am luat un 2. Omul exulta. A dat-o drakkului de oră È™i-a È›inut un discurs de-un ceas, din care n-am auzit nimic, deoarece calculam de câți bani trebuie să fac rost ca să acopăr două săptămâni de ziar intelectual, anticipând un spor de sancÈ›iune È™i o rigoare suplimentară a controlului mijloacelor mele de a o ocoli. M-a trezit finalul: "… din tine, numai numele È™i faima au mai rămas în picioare". Pe mine nu mă intesra la vremea aia măsura în care micile poliÈ›e locale se plăteau pe spinarea mea. ÃŽntâmplarea făcu ca exact ora următoare, utlima din acea zi, să fie de fizică, a dirigintelui, un bonom despre care am aflat doar dupa multe zeci de ani că intra timorat la propra lui clasă, de teama întrebărilor pe care aÈ™ fi putut să i le pun È™i care l-ar fi lăsat descoperit. Omul era, de altfel, învățător calificat ad hoc. ÃŽn ziua cu pricina avea inspecÈ›ie de grad sau aÈ™a ceva, se adunară profii, își roti lecÈ›ia în jurul meu È™i, pe semne informat, se simÈ›i obligat să-mi aghezmuiască un decar, stârnind bodogănelile celui groaznic, dar È™i dezaprobarea unanimă a corpului profesoral față de respectivele bodogăneli. Se È™tia deja că liceul va fi iniÈ›iat în orășel odată cu leatul nostru. Nu trecuseră două luni de la episod, când proful de istorie, mirosind că directorul în funcÈ›ie urma să fie numit prin definiÈ›ie director al liceului, intitulat în limba de lemn de atunci "Școală Medie Mixtă", È™i-È™i făcea È™i el campanie electorală, spre auzul urechilor lungi ale partidului, punând vajnice mâini pe umerii elevilor cu care el ar fi făcut o clasă de liceu de nădejde. Mi-am ascuns zâmbetul când palma lui tovărășească se abătu protector pe acelaÈ™i umăr care primise, nu de mult, acolada negativă a ostracizării, din aceeaÈ™i sursă. Tembel nativ È™i talentat, am avut grijă să citesc greÈ™it exerciÈ›iul scris pe tablă la teza de matematică, materia unde eram lider necontestat si am luat un 4 strict cinstit, stârnind amărăciunea profei mele. M-a cam durut sufletul, mai ales că era imposibil să nu compar reacÈ›iile celor doi dascăli. Abia peste alte câteva zeci de ani însă, aveam să aflu că intrarea în liceu nu avea nici o legătură cu notele, eu făcusem 8.50, cu încă 3 decari, medie asigurătoare în teorie. Un tovarăș de la partid dicta, implacabil È™i cazon, ăsta da, ăsta nu. Eu nu, căci tovarășul de la partid È™tia că "taică-su a fost ofiÈ›er de jandarmi". Atunci, directorul È™colii, soÈ›ul profei de mate, un gorjan abraÈ™, de pe celălalt versant al munÈ›ilor tutelari, rezonanÈ›i cu numele localității, È™i-a plasat fixul rolului titular: spre uluirea tuturor, a trăznit cu pumnul în masă de l-a săltat pe micul tovarăș de la partid de un È›ol jumate de la podea È™i a articulat implacabil: "Dacă elevul ăsta nu intră, eu nu fac liceu în oraÈ™". FireÈ™te, nu avea nici o putere, dar era aÈ™a de solid politic È™i, mai ales, tovarășii de la partid erau aÈ™a de neobiÈ™nuiÈ›i să li se reziste, încât a luat jackpotul. După care s-a È›inut un an de coada maică-mii să-i aducă cópii legalizate după actele doveditoare ale decoraÈ›iei de pe frontul anifascist luate de taică-meu. Care a tergiversat trimiterea hârtiilor până s-a lămurit cu vârf È™i îndesat că nu pierde nimic la afacerea asta. Oricum n-am văzut nici un bănuÈ›, batăr cât să-mi cumpăr un sfert de pagină din Sportul popular. Dar vă rog eu să vă imaginaÈ›i cu ce meclă aveam să ascult, peste zeci de ani, pentru a 273-a oară, celebrul banc cu radio Erevan, cum că da, e adevărat, numai că nu e vorba de o maÈ™ină, ci de o motocicletă È™i nu i s-a dat, ci is-a furat. Asta după ce aflasem că eu trăisem bancul pe invers, fără a È™ti, pui de bogdaproste de inocent domn Jourdain. Ei, È™i în clasa a VIII-a, deci prima de liceu, am făcut istoria cu un tânăr băștinaÈ™, venit de la facultate, pe care se băteau gagicile, iar bunul domn Firczák, cu care mă fotografiasem la sfârÈ™itul clasei a VII-a, ne preda… limba rusă. Pe care o stăpâneam curent, începând din clasa a IV-a, doar o făcusem cu un basarabean get beget, soÈ›ul dirigintei, care preda româna. Mare amator de sport, liderul echipei orășeneÈ™ti de volei, Puiu Cazacu (sic), era singurul posesor din orăsel a colecÈ›iei la zi de Miroir sprint, din care-mi făcea regult parte. Cum să nu È™tiu la rusă? Rusa cu Ivan cel Groaznic a mai scârțâit ea, până prin trimestrul de primăvară, când, având noi de învâțat o poezie cu un elefant pictor, altfel plină de haz dar pe care nu voiam s-o învățși pace, m-am hotărât sa chiulesc. M-am adăpostit la unul din prieteni, despărÈ›it de noi, elev la È™coala profesională din orășelul apropiat. De mult voiam să experimentez distracÈ›ia asta devenită rutinieră la grupul din care făcea parte cel ce avea să dispară după grevele din vara lui '77, amintit în fila Despre eligibilitate. Dar antitalentul pentru o arta cum e cea a chiulului s-a manifestat dramatic: aveam să aflu abia spre prânz că în ziua aia nu se făcuse È™coală, că, apoi, vecina de la ultimul etaj, care mă iubea în taină aÈ™a de discret că aflaseră toate comunitățile locale, derbedei, adulÈ›i, străini, momîrlani È™i bărabe, n-a găsit cu cale să-È™i manifeste personalitatea mai nimerit decât să se retragă acasă, în loc s-o ia către contraforturile montane, cu toată È™coala. Nu s-a mulÈ›umit cu itinerarul în răspăr, avea fata o socoteală, abia ajunsă "la bloc" a început să zbiere: tanti Cutaare, Liciniu de ce n-a veniit la È™coaală azi, e bolnaaaav? Atât i-a trebuit celebrei mele bunici, pe cât de curajoasă moral, pe atât de prăpăstioasă. Pe scurt, într-un sfert de oră, petrecerea câmpenesc-cârlănească a comunității È™colare s-a transformat subit în căutarea unui Tom lipsit de Becky, pe dealuri. Toate astea mi le-a relatat gazda mea de ocazie sub titlul la zi, "Liciniu, evenimentele din Congo se precipită". Ceea ce vă permite, domnilor juraÈ›i, să dataÈ›i episodul. "Ce-i de făcut", i-am citat eu pe decembriÈ™ti È™i chiar pe alde tovarășul Lenin (aÈ›i priceput înjurătura subtilă, prin aluzie golănească la celebrul banc cu Lenin, nu?), malgré moi, succedaneu mizer, dar multiplu, de domn Jourdain. Inteligent, sustrăgându-mi resursele imaginative din lecturile vârstei, l-am expediat pe complice acasă la ai mei, strcto sensu ale mele, cu misiunea de incredere s-o informeze pe bunica-mea cea prapastioasa să keep low profile, Liciuniu-licuriciu e bine, sănătos, de la gât în jos, apare el acasă mai pe seară. Apoi am mai stat la parole cu amicul, mândru tare că beneficia de exclusivitatea persoanei mele auguste câteva ore, exact până înainte de venea maică-sa de la servici, apoi am luat-o uÈ™urel către cazina locală, cu statut de club muncitoresc, unde-mi aminteam că era programat drakku È™tie ce spectacol leÈ™inat È™i am ajuns, într-adevăr, acasă, la bloc, pe seară, într-un moment în care disperarea se convertise în veselie contagioasă, mai ales când au aflat "mămicuÈ›ele mele" pricina aventurii – incapacitatea de a învăța o poezie în limba rusă, pe care altfel o turuiam prin cea casă până la exasperarea lor. A doua zi am luat un 3 la rusă, fără discurs È™i fără pedeapsă nerespectată. Instinctul i-a spus profului că luasem oricum tot caimacul "mediatic", cum s-ar spune în păsăreasca de azi. Treiul ăsta mi-a completat fericit palmaresul, pe vremea aia era numărul de pe spatele stoperului, piatra unghiulară a unei echipe de fotbal, 2 È™i 4 fiind numele fundaÈ™ilor laterali. La echipa locală de "pitici" jucasem fundaÈ™ de ambele părÈ›i, inter stânga, adică cel cu numărul 10 È™i, cănd lipsea prietenul meu Gică Marafet, centru înaintaÈ™, cel cu numărul 9 pe spate. Foarte rar inter dreapta, numărul 8, al lui Constantin, de la CCA, viitoarea Steaua, cel supranumit Profesorul, proporÈ›ional cu rariteatea notelor de 8 din carnetul de elev. Să mai povestesc că până la sfârÈ™itul anului, proful care aducea somatic cu un Maiakovski de provincie, nu m-a mai ascultat, sub pretextul că era perioada rezervată celor care trebuiau să evite corijenÈ›a, iar eu mai aveam un 7, numai drakku È™tie de unde, deci îmi ieÈ™ea media? Că, apoi, în teză, mi-a dat un 7 ranchiunos, încât media trimestrială la rusă făcea notă discordantă cu restul palmaresului? La ce bun? Anul următor, ultimul petrecut în vale, îndrăgostit de noua profă de rusă, o ukraineancă autentică, navetistă din oraÈ™ul reÈ™edință de raion, cel cu EducaÈ›ia mea comunistă, ajunsesem să turui iar pe ruseÈ™te, încântând-o pe Maria Yatsenko (nu È™tiu de ce-È™i păstrase numele de fată după căsătoria cu un băștinaÈ™ ce studiase la Moscova, la Moscova…) cu povestirea unei piese citite în revista Teatru, la care era abonată maică-mea: Centrul înaintaÈ™ a murit în zori. Nu făceam, la vremea aia, legătura între zori È™i auroră. Mutat în alt orășel de prvincie, am continuat, din inerÈ›ie, să turui la rusă tot anul penultim al liceului. Colaborând, malgré moi, de dragul jocului, cu o cumsecade profesoară lipsită de sex appeal. Până ce, răspândindu-se inclusiv la nivelul local, zvonurile despre planul Vălev, pe care toată suflarea îl resimÈ›ea ca o perfidă reîmpărÈ›ire a țării de către Fratele mai Mare de la Răsărit, am luat hotărârea imbecilă, contraproductivă pe termen lung, romantică È™i secret ereditară, de a uita limba rusă. Și am materilizat aÈ™a de eficient hotărârea mea cretină, încât în întreg anul terminal a trebuit să fiu ascultat odată pe trimestru, pentru un 6 chinuit, la citit È™i tradus. Paralela cu fotbalul avea, însă, să continue plină de humor insolit: numărul 6, al mijlocaÈ™ului stânga, urma să devină, prin retragerea acestuia alături de stoper, perechea conjugată newtonian, pandantul numărului 3. Iar media mea la rusă avea să distoneze aÈ™a de spectacular tabloul monoton al palmaresului cifric, încăt nici măcar la întâlnirea de 20 de ani de la absolvire, în anul de graÈ›ie 1984, biata profesoară cumsecade È™i lipsită de sex appeal nu s-a lăsat convinsă că nu-mi bătusem joc de ea. Lucian Blaga spune undeva că limba maghiară, una din cele 3 limbi "materne" ale populaÈ›iei româneÈ™ti din Transilvania, i-a sunat bolovănoasă (spre deosebire de rigoarea complicatei germane), până ce l-a citit, în original, pe Ady Endre. Apoi a accentuat ideea, spunând că a descoperit, ca diplomat, farmecul portughezei, cea cu sonorități aÈ™a de dure (preucupându ă defenșâvu), regalându-se cu vraja cântăreÈ›elor de fado. ÃŽndrăgostit per tutta la vita è per un giorno ancor de vocea Amaliei Rodrigues, eu mă cujet, meditativ, că mai am de trăit cel puÈ›in până ce aÈ™ descoperi un poet rus, care să mă reconcilieze, prin rezonantă, cu limba lui Tolstoievski, Tarkovski È™i Vassili ȘukÈ™in. Primul pas fu deja făcut, de versurile cantautorului Vsevolod Vyssovski, soÈ›ul Marinei Vlady. SecvenÈ›a în care Baryshnikov dansează, patetic, agresiv emoÈ›ional, disperat, triumnfător, mizând ultimele resurse pe expresivitatea persuasivă a artei lui, în faÈ›a Helenei Mirren, în decorul închipuind scena teatrului Kirov, È™i-a câștigat pe drept locul într-un panteon al marilor secvenÈ›e, alături de lungul travelling cu Kirk Douglas apropiindu-se, inexorabil, de ultimul tren din Gun Hill… Atunci È™i numai atunci, relaÈ›ia mea cu istoria va trece într-o nouă etapă. Căci despre Rusia se spune, nu-i aÈ™a, că e È›ara cu trecutul cel mai imprevizibil… 17-18 mai 2006 CitiÈ›i volumul Nisip peste bordul nacelei, de acelaÈ™i autor |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy