Azi mi-a zis un barbat adevarat, pe care poate il voi vedea intamplator, nu esti demna, minti si esti sarita de pe fix. M-a mai facut cineva mincinoasa, la un moment dat, si altcineva comica. Apoi mi-a mai spus cineva ma hartuiesti. Altcineva mi-a spus ma sperii. Eu sunt o femeie care imi incep ziua inconjurata de apa, multa apa. Platesc cat nu face consumul acesta pana si administratorul mi-a zis doamna consumati cat centrala nu e normal. Paralelele mele se intalnesc intr-un punct se saluta si merg mai departe fara sa-si aminteasca vreodata ca s-au intalnit. Apoi mi s-a spus esti vie nu-mi imaginam ca mai exista oameni atat de vii, te atinge orice, te miri din orice, iti pui intrebari la fiecare si neinsemnata adiere, alizeul este o adevarata filozofie, uraganul sfarsitul si sfasierea conceptelor, traiesti la periferie, pe margine, sar in lama cu beregata adaug eu si pierd ideea care oricum nu ma mai satisface pentru ca am rumegat-o suficient. Cine sa-si aminteasca de cineva sau de ceva in noianul asta de ochiuri in care nimeni si nimic nu poate prinde contur, doar o sita de linii strapunse de altele, pornind din intersectii aglomerate catre altele la fel de aglomerate. Astazi am urcat o cruce mare de piatra in basculanta unui camion si mi-am zis trebuie sa ucid patetismul. Este antieconomic, antiecologic, cersetorie la drumul mare. M-am intrebat pe cine ar trebui sa intereseze cat de patetica este crucea aia din camion si pe ce mormant va fi asezata si cate ploi se vor zbate in aripile ei atat de curate precum lacrima vitei-de-vie. Am urcat cu greutate o cruce mare in basculanta si dupa ce am ajuns acolo unde nu mai era chip si nici motorina am trantit-o pe locul acela cum a cazut si am luat-o la goana mancand pamantul. Din batrani se spune ca pe acel loc se aseaza pisica si se intinde hulpava cat poate cuprinde pana i se parleste blana de la flacara de parca o mare flacara ar iesi de acolo. Va pot spune ca nu mint. Nu este nici o comoara pe locul ala. Este o bucata de pamant ca oricare alta, o mana de pamant, nici macar cernoziom, tarana faramitata pe care cresc palcuri-palcuri buruieni in apus, ca in poza aia din cartea de geografie de la capitolul stepa. Din celalalt manual, cel de istorie, am rupt rand pe rand filele le-am mototolit si am facut din ele un morman cat zeci de carti de istorie asezate una peste alta, cu mii de poze de domnitori si stapani, cu sute de mii de poze de amarati si povesti ale lor. Apoi am dat foc gramezii dar a ars atat cat ar fi ars doar o singura carte atat cat s-ar fi daramat un singur castel de nisip atat cat ar fi durat numai un cub de gheata intr-un pahar cu ceai fierbinte atat cat sa-ti fi dat sufletul ar fi durat, sau suflarea. Am trantit crucea, am ars istoria mi-am amintit poza aia din manualul de geografie si te-am lasat sa traiesti in pace asa cum iti place sa traiesti, fara termopile si fara strategii, fara iubire si fara nimic care sa te impiedice sa mori.