taci darius taci ca un cap de fluture negru zdrobit de stâncă taci și întoarce-mă spre tine încet ca o descântare fără început din care a doua zi mai rămân doar arpegii cântate de caii de mare

sunt ca o lăuză am născut o noapte fără mine o hrănesc întâi cu lapte alb fiindcă mâine nu știu ce nuanță mai prinde lumea sub tăcerile tale

ce paternitate bizară darius numai eu pot să mă joc de-a concepția cu absența ta și tu să te miri cum de nu mai ai nopți acasă ci doar aici ascunse în sânul meu rogvaiv

nu râde e jocul meu demult inventat de iele în cercul pădurilor din care am ieșit strigând spre viață cu neliniște e o pierdere darius toată această horă în care dispărem împreună făcând o dragoste aparent unică

taci darius taci tu curgi frenetic prin alte femei iar eu privesc tabloul ca într-o expoziție absurdă în fond ochiul meu este singurul reflector sub care mai poți semna indescifrabil trupuri întâlnite aiurea

să nu îmi asculți liniștea vei fi condamnat la viață nemaiiubind vreodată