agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ The oak
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2002-06-02 | [This text should be read in romana] |
eram gata sa-l omor si singurul lucru care ma retinea era o parte din mine numita constiinta, care mi-ar fi ingaduit sa-l ucid fara remuscari, dar stiam negresit ca pacatul era mult prea mare si nu-mi ardea sa ard o vesnicie pentru un monstru ca el.
imi luase totul, toate sperantele in lumea asta de oameni, in incredere si bunavointa, in cinste si zimbete calde. imi furase ideile, expresiile, zilele si noptile, nervii, tigarile si parul negru, dar ce a pus capac a fost... o, da, m-a terfelit in noroi, a dat cu piciorul intr-o clipa (intr-o clipa lunga cit o viata de om, aveam sa-mi dau seama mai tirziu) in ceva ce nu stiam cit pretuieste pina cind nu m-am regasit ratacind pe strazi cu capul plecat, bagat intre umeri, in speranta ca nici un cunoscut nu imi va adresa vreo vorba... - mindria mea. nu stiu nici azi cit a durat ratacirea mea - un minut, un ceas, un veac - doar ca m-am trezit brusc pe malul riului, chiar cind ma pregateam sa pasesc in apa. m-am speriat (nu imi cunosteam astfel de stari) si am cazut in genunchi, nu intr-un gest mut de rugaciune, ci incercind sa-mi gasesc echilibrul printre radacini si cioate. nu se poate spune ca imi revenisem complet, dar am inceput sa-mi indrept pasii sovaielnici spre casa. acasa! nu-mi aminteam cind intrasem ultima data in casuta ingusta si intunecoasa care imi macina zilnic gindurile. stiu doar ca m-am prabusit la intrare si am plins ca atunci cind a murit tata si-am zgiriat cu unghiile pe pereti. un timp nu m-am ridicat din pat, nu stiu daca fata-mi era rosie sau alba, insa sigur era trasa. vreo doua zile lungi cit o saptamina ma tinusem cu ceai si planuri de razbunare si singura schimbare concreta era parul care incepuse sa-mi cada. visam toate modurile posibile, care mai de care mai grozave, in care as fi putut sa-l omor. cel mai mult ma infierbintam cind imi imaginam ca sun la usa, imi deschide si descarc un pistol in burta lui grasa. la fel de mult as fi vrut sa fiu in birou, sa-i adresez o intrebare neutra si sa-l palesc in moalele capului chiar cind i-ar fi fost lumea mai draga, de exemplu cind l-ar fi sunat amanta sau vreun client mai de soi. numai ca eram destul de realista sa-mi dau seama ca, oricit as fi aminat judecata divina (daca as fi avut grija cit mai mult timp de viata mea), nu puteam scapa de urmarirea semenilor mei si nici varianta asta nu ma incinta prea tare. asa ca, asemenea paianjenilor din padure, aurii o clipa intr-o raza de soare, tesind firul transparent printre crengi, am urzit si eu pret de vreo doua saptamini strategii. dupa care am renuntat si la ideea de a-i omori ciinele (care-mi era in definitiv simpatic) sau sa-i fur un papuc si sa-i fac vraji. si iata-ma alegind in final solutia cea mai buna : mi-am luat citeva lucruri si am plecat din tara, fara sa stiu cind sau daca ma voi mai intoarce. am incercat sa-l uit si intr-un fel am reusit, intre noii amici din noul 'acasa', unde nu stia nimeni ce stigmat inca ma mai apasa si cita rusine ascundeam in mine. pina cind s-a aflat.
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy