Probabil că Stema morbidei injectări cu plumb ne-a determinat să ne punem amprentele pe chivotul avutziei, jefuit în aceeași zi cu cea a nașterii celui de-al treilea ochi al indeterminărilor sexuale. Ultraparadisiacă, Stema refuzase să perceapă faptul că eu nu sunt nebun și că, în ciuda multor refulări conjugale, mă teleportasem ilogic în același lăcaș de cult: craniul meu sancționat de tumorile care mă cotropiseră ca o Niagara plastiformă. Degeaba eu, Semnul, concuram cu Stema, căci era o vâltoare atât de exasperantă în colțurile ultime ale creierului, încât tentația de a ne sinucide ca niște ogari părăsiți într-un deșert crestea proporțional cu întinderea respectivului deșert. Astfel că ne-am decis să suplinim facticitatea unui eveniment marcant cu iluzoria idee a insignifianței noastre,
a Stemei și Semnului, noi amândoi proiectați de așa-numitul tată al nostru, eco-ul. Lăbărțându-ne unul în altul, am văzut că e foarte mult spațiu prin lume și ne-am adaptat la universul blând, plin de distanțe. Noi doi am creat apoi alfabetul, noi doi, psihopații intimidați de atmosfera de care ceilalți nu se temeau, dar nici nu profitau de acest fapt. Crearăm un alfabet.