agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ I know what you're thinking, father
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-08-21 | [This text should be read in romana] | Submited by Carmen Sorescu
SFATURI PENTRU FIICA MEA
- Fata mea, alegerea soțului este fapta cea mai însemnată din viața unei femei. - Cum, nici vorbă, vei fi o intelecuală, ferește-te de imperiul pe care îl au asupra fetelor fine firile înapoiate și brutale. Nu confunda virilul cu grosolanul. - Dar nici nu cădea în greșeala contrară de a căuta cu tot dinadinsul un învățat. Nu rare ori aceștia sunt primitivi și egoiști, și sufletul lor este sub nivelul intelectului. Caută un om adevărat. - Dacă soțul tău va fi un bărbat excepțional, nu te extazia în fața celorlalți de ceea ce face, nu-l apăra de bârfeli. Îl vei obișnui să se considere intangibil. Dar nici nu-i atrage atenția la tot pasul de erorile pe care socotești că le făptuiește. Ca individ ieșit din comun, le va descoperi singur, cu folosul pe care orice om profund îl trage din reexaminarea conduitei sale, și, de altfel, un om nu trebuie să fie perfect. - Totdeauna să ai în minte acest adevăr: că un bărbat nu este, ca o femeie suma însușirilor și cusururilor vizibile. În el rămâne ceva imponderabil și impenetrabil. - Păstrează-ți naivitatea. - Nu-ți fortifica în așa fel caracterul, încât să nu mai poți plânge. O femeie care nu știe să plângă și-a pierdut jumătate din farmecul ei. - Obișnuiește-te a converti, de la o anumită vârstă, gestul pasional în acela de prietenie subtilă și nu urmări cu gelozie grotească aventurile soțului tău. Un bărbat, mai cu seamă excepțional, e setos să cunoască eternul feminin, fără ca prin asta să-și împuțineze dragostea față de soția lui. - Să fii credincioasă. - Nu îndepărta brutal, fiind căsăstorită, pe bărbatul pe care-l stimezi și crezi că te iubește cu adevărat. Poți întuneca astfel o existență. O prietenie delicată nu e un adulter. - Poți fi savanta, poți fi artistă, dar nu uita că ești femeie. Nu trece în tabăra bărbaților. - Madame de Stäel, care era o femeie de talent și de spirit, urmărea să capteze pe Napoleon, fiind uluită de geniul lui. Din ciuda de a fi disprețuită l-a combătut. De aici poți vedea că femeia își găsește satisfacție decât alături de bărbat, o femeie singură, o eroină a solitudinii ca refractarii lui Ibsen, e o monstruozitate. - Încearcă să devii o muzicantă suficientă, spre a face să vibreze intelectul soțului tău. Nu te căsători cu un bărbat care declară cinic că nu pricepe arta. Poate ascunde vicii îngrozitoare. - Având copii, nu deveni ostentativ mamă. Întâlnești la unele femei cu progenitură o voluptate și o lipsă de pudoare neplăcute. Chiar cu copii, să fii pururi copilăroasă. - Fiecare grație fizică pierdută trebuie înlocuită la timp cu un farmec al spiritului. Elvira mea are această artă și de aceea o găsesc atrăgătoare. - Căsătorește-te foarte tânără, când spiritul și trupul îți sunt nevinovate. Sufletul fetei mature nemăritate se pervetește prin așteptare sau capătă spaimele celibatarei. - Când părinții fetei sunt inteligenți, găsesc fetei lor un soț mai bun decât acela pe care și-l alege ea însăși în prima exaltare a adolescenței. - Peștele respiră în apă și se îneacă în aer. E necesar să descoperi aerul propriu respirației morale a soțului tău. - Îți urez să fii frumoasă ca un înger. - Dar dacă nu ești, un suflet excepțional conferă chipului tău gingășii surprinzătoare. - Esențialul este nu de a fi desăvârșită trupește, ci expresivă. Bagă de seamă că expresia nu e numai a feței. Sunt femei care par distinse facial și sunt vulgare corporal. Genunchiul tău să inspire sentimente nobile. - Să ai noroc de un soț care știe să mângâie. SCRINUL NEGRU, George Călinescu, pagina 417
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy