agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-09-13 | [This text should be read in romana] |
I.Despre Ea si altele asemenea
Nu cu multa vreme in urma, Ea a venit la mine plangand. Ea care tot timpul zambea luminand incaperea sau parcul, dupa caz.In acea zip langea. Desi o iubeam, sau credeam ca o iubesc, nu ma interesa de ce plange ci doar de cat timp. Chipul ei, brazdat de urmele lacrimilor, nu am atragea , niciodata nu o facuse decat in masura in care ii oglindea starile sufletesti. Ii iubeam chipul doar pentru ca exprima ura, sau furie intr-un anume moment. Ii iubeam intreaga fiinta de fapt doar pentru ca aceasta era salasul sufletului ei,singurul lucru care merita sa fie iubit pentru valoarea sa intrinseca.Probabil ca eram egoist si infumurat, dar eram constient de asta. Asadar a venit la mine plangand, Ea care nu plangea niciodata . Probabil ca as fi ramas indiferent daca nu mi-ar fi spus : -Ma doare sufletul !, atunci cand am intrebat-o de ce plange, insa doar ca o intrebare de curtoazie Insa este nevoie de o precizare.Ea este absolutizarea celorlalte, Ea nu este unica , ci multipla in simplitate. Caci Ea s-a nascut ca un mijloc de a ma dezvinovati(dezvinovatirea trebuie inteleasa ca o datorie morala impusa, de exterior). Ea inglobeaza cate o particica din Celelalte, din fiecare iubind cate o parte a sufletului, anume aceea care era contrara asteptarilor mele. Am iubit gesturile Lor necugetate, am iiubit impulsurile de moment, am iubit cuvintele neasteptate, și grimasele facute in cele mai intime momente. Numai astfel o pot intrgi pe Ea, și asta numai pentru ca ea nu se gaseste intreaga nicaieri.Nu numai ca ea nu are chip, dar ea ar putea la fel de bine sa nu aiba nici trup. Asta nu m-ar putea impiedica sa o iubesc ca peu ana ce are si chip si trup, dar care ricum imi sunt indiferente. -De ce te doare sufletul ? o intrebai in speranta ca imi va raspunde . -Nu pot sa spun. Nici eu nu imi dau seama dece. Simt ca un fel de apasare, o neliniste, un zbucium « Anxietate » gandii eu. Aveam si eu astfel de momente. Te trtezesti bine dispus, si deodata o neliniste, care uneori se transforma in panica pune stapanire pe tine. Cel mai mic gest, orice cuvant iti apare ca o amenintare, orice persoana care se apropie de tine iti este potrivnica, dusman. Sudori reci te cuprind….Si nu exista o cauza anatomica pentru aceasta.Asa ca invinovatim sufletul. « Am sufletul greu » spunem.dar Ea nu avea doar sufletul greu. ea avea constinta incarcata , și acest fapt valoareaza mia mult decat o mie de marturii și dezvinovatiri ale mele. -Am facut ceva rau !...imi spuse pe un ton sovaielnic, asteptand poate sa izbucnesc In scimb i-am zis calm : -Ce? -Mi-am dorit sa fii altfel ! Aceste cuvinte au avut efectul unui pumnal-bumerang : au patruns pana in adancul fiintei mele, m-au ranit, apoi s-au intors in adancul fiintei Ei si au ranit-o. -Si eu mi te-as fi dorit numai pentru mine. i-am ripostat. Dar tu ai binevoit sa iti petreci timpul cu niste necunoscuti. Dezgropam mortii. Ii aduceam aminte cum o asteptasem sprijinit de o balustrada tri ceasuri sub vantul rece, taios. In acest timp ea jubila in compania a trei necunoscuti. Atunci mi-a spus ca simtea nevoia de diversitate.Era absurd ; in fiecare zi chiar eu eram altfel :radeam tipam, taceam, o iubeam, o respingeam ,doar pentru a o chema din nou. Iata ca Ea interpretase gesturile ca pe indiferenta. Un al saselea simt ii soptea…era adevarat era indiferenta și egoism. Mi-era indifferent ce simtea Ea , limita valorilor earm eu , un fel de Alfa și Omega, intr-o varianta mai pamanteana. Ma lasam dominat de instincte , in timp ce ea suspina in coltul camerei. Suspina, nu plangea cum o facea acum Credeam ca era momentul de sinceritate absoluta , astfel incat i-am spus despre ele. I-am spus care era esenta ei, substanta fiintiala: -Nici tu nu esti unica .Esti doar un ideal , un produs al imaginatiei mele, nimic din ceea ce te caracterizeaza nu iti apartine. Nici macar un trup real nu ai… -Dar…atinge-ma ! sunt cat se poate de reala si in adancul sufletului tau stii asta Era adevarat . ceea ce mie mi se parea sinceritate fata de ea era de fapt o minciuna, o amagire grosolana. Ea era reala, si toate datele problemei se schimbau. O construisem cu viteza luminii inmintea mea ca pe ceva neadevarat numai pentru ca nu suportam gandul ca Altcineva ma dorea schimbat. Eu care aveam toate atributele la gradul perfectunii…. Zambii cinic , recunoscandu-ma invins si admitand aceasta ca pe ceva neschimbabil.Se putea oare sa ma fi inselat in privinta ei ? Soarele rasarea din nou, anuntand o alta zi… « ce penibil poate suna uneori verbul « a anunta » » gandesc. « A anunta » de cele mai multe ori este folosit pentru lucruri care binedispun, alteori pentru vesti triste. De ce trebuie ca vestile triste sa fie introduse de acelasi verb folosit pentru evenimente luminoase ? Oare vocabularul nu este indeajuns de bogat incat sa gaseasca resurse pentru un nou cuvant ?Caci cuvantul care doare nu poate avea valenta comuna cu acela care raneste, strapungand adancurile fiintei. O anuntasem ca o iubesc, si ea deasemenea ma anuntase ca renunta la mine fara nici un fel de remuscari. e ciudat cum spatiul si timpul nu mai ai valoare decat in masura in care iti dai seama de singuratate. E o noua zi , si imi vine tot mai greu sa renunt la protectoratul oferit cu generozitate de peretii camerei mele. e o camera modesta , mica. Desigur ca mi-as fi dorit una impunatoare, somptuoasa, cu decoruri demne de un rege. Insa chiar de as fi avut-o, in ea mi-as fi impartit acum singuratatea in doua parti. Si cu fiecare noua zi, in care soarele ar fi rasarit ca azi. as fi recuperat din vreun ungher uitat al micului meu palat un adin cele doua jumatati ale singuratatii, si as fi trait-o in acea zi ca si cum ar fi fost ultima. Mi s-ar fi parut absolut normal, deasemeni, ca la caderea noptii sa traiesc a doua jumatate a singuratatii in asternuturile reci ; dar o singuratate indiferenta, mai bine as numi-o solitudine, adica obisnuinta de a fi singur si nu singuratatea ca necesitate inevitabila, fatala, desertaciune Privesc soarele rasarind vessel; cred ca acest episod l-am mai vazut undeva, nu stiu unde, caci mie rasariturile nu mi se par niciodata toate la fel:sunt rasariturile de iarna, grele, in cale valul noptii cu greu și partial se ridica abia intrezarindu-se cateva raze de oare, și sunt rasariturile de vara , expansive, expressive , o explozie de culoare. Pe acestea din urma le urasc, indiferent de strare sufleteasca. Sunt mult prea volubile , asemenea Ei pe care o iubesc. Si Ea , asemeni rasariturilor, pare de fiecare data altfel. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy