agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1946 .



Francez, născut în România
prose [ ]
Povestiri despre Brâncuși

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [pannduru ]

2006-09-27  | [This text should be read in romana]    | 



Constantin Brâncuși
Francez ...născut în România



Dacă treci vreodată prin Târgu Jiu, nu poți să nu admiri Ansamblul Monumental „Calea Eroilor” .
Iar dacă ai câteva ore libere, vei fi îndrumat să vizitezi și Mânăstirea Tismana, leagănul nașterii (sau Renașterii?!) spiritualității pe aceste meleaguri.
Și dacă pleci spre Tismana, pe drumul pitoresc ce leagă Târgul Jiilor de Baia de Aramă, să încetinești în localitatea Peștișani pentru a observa un mare panou indicator , în genul reclamelor de băuturi răcoritoare : Spre Hobița - Casa Memorială „Constantin Brâncuși”.
Ajuns în Hobița, vei găsi o poartă țărănească simplă, care dă într-o curte îngrijită, în fundul căreia se zărește o căsuță mică, acoperită cu șindrilă și zugrăvită în albul acela aproape albăstrui pe care îl dă numai varul măcinat în Valea Sohodolului.
În această căsuță , sau într-o căsuță asemănătoare s-a născut - la 19 februarie 1876 - Constantin, cel de-al cincilea copil al lui Nicolae Brâncuși și al Mariei N. Deaconu, a doua soție a lui Nicolae Brâncuși.
Nu știu ce vor fi făcut în copilărie sau în viață frații lui Constantin, așa cum nu se știe ce vor fi făcut în copilărie sau în viață frații și surorile lui Iisus.
Dar se știe că , încă de mic , Constantin a fost împins din urmă de un neastâmpăr ce nu l-a părăsit până în ultimele clipe ale vieții.
Poate pietricele rotunjite de ape și de timp adunate din albia pârâului Bistrița să-i fi inspirat „începutul lumii”, poate în clipele petrecute cu oile, stolurile de păsări zărite în înaltul cerului printre arinii din zăvoi, proiectate peste poveștile auzite la gura sobei sau la clacă, să-i fi trezit „dorul de ducă” sau să-i fi inspirat păsările albastre și „măiastrele”.
Oricum , „dorul de ducă” se manifestă încă de mic , dând dovadă de un neastâmpăr ieșit din comun.
Între 1883 (când nu împlinise șapte ani) și 1892 „pleacă de acasă, în lume” , de mai multe ori, pentru a-și găsi norocul.
Abia în 1892, după ce se angajează băiat de prăvălie la magazinul de mărfuri și coloniale al lui Ion Zamfirescu, acesta observă că în timpul liber băiatul lui de prăvălie sculptează diferite obiecte utilitare. Patronul și clienții lui devin interesați de viitorul său și îl ajută să se înscrie la Școala de Meserii, unde va „fura” tainele mecanicii, turnătoriei, prelucrării metalelor, dar și tâmplăriei, rotăriei și sculpturii în lemn.
Fiindcă obține note excelente, devine bursier al Școlii de Meserii.
Se specializează în sculptură în lemn și chiar termină unul din anii de studiu , 1897, pe primul loc din 16 elevi. Acum sculptează bustul lui Gheorghe Chițu, fondatorul Școlii de Meserii.
Îi revine „dorul de ducă” , care-l face să-și petreacă vacanța de vară la Viena, ca angajat al secției de finisare a unei fabrici de mobilă, de unde obține și un „certificat de capacitate” .
În septembrie 1898 termină cursurile și pleacă spre București, unde se înscrie la Școala Națională de Arte Frumoase, în clasa profesorului Ion Georgescu.
În același an putem nota debutul de artist : participarea la Expoziția Regională de la Craiova , unde expune „Bustul lui Gheorghe Chițu”, pentru care este foarte lăudat de presa locală.
Scurt timp după începerea școlii, profesorul Ion Georgescu moare subit, iar Brâncuși îi dedică un "desen omagial".
Orașul tinereții, Craiova, nu-l uită și în 1899 Consiliul de administrație al bisericii Madona Dudu îi acordă o bursă de studii, urmată în 1900 de o bursă acordată de Consiliul județean Dolj.
Lumea artistică și nu numai a început să afle de existența lui Constantin Brâncuși și, dacă juriul Comisariatului general român al "Expoziției Universale din 1900 de la Paris" îi respinge câteva opere propuse, obține totuși diferite mențiuni și medalii cu unele din creațiile sale în stil clasic „în antichitate (bustul lui Vitelius” sau „Capul lui Laocoon” , „Studiu după natură” și „Cap de expresie” ).
Este perioada clasică din opera lui, încununată cu „Ecorșeul” - nudul cel mai exact din punct de vedere anatomic. Ideea a plecat de la mulajul statuii lui Hermes, aflată la Muzeul Capitoliu din Roma, iar Brâncuși a muncit aproape doi ani de zile, între 1900 si 1902, avându-l coordonator pe dr. Dimitrie Gerota. Lucrarea denotă o excelentă cunoaștere a anatomiei, dovedită și de cererea "Societății elevilor în belle arte" adresată Ministerului Instrucțiunii Publice de a achiziționa „Ecorșeul". Motivarea cererii o constituia faptul că lucrarea ajută "foarte mult la înțelegerea formelor anatomice ale omului". Cererea e admisă și se execută mai multe copii în ghips colorat - aflate azi la București, Craiova, Iași, Cluj-Napoca.
Între 1902-1903 își va face datoria față de patrie, ca militar student cu termen redus la Craiova, perioadă în care sculptează și o statuetă simbolizând muzica corală românească - un omagiu adus dirijorului D. G. Kiriac, sub conducerea căruia a cântat în corul "Carmen”, dar și bustul în ghips al lui Ion Georgescu-Gorjan.
În 1903, la Bucuresti realizează în piatră bustul Generalului dr. Carol Davila . Sculptura se va executa în atelierele Școlii de arte și meserii și va fi instalată la Spitalul Militar din Bucuresti.
Odată cu absolvirea Școlii de arte frumoase (al doilea în promoția sa) și a stagiului militar, solicită conducerii bisericii "Madona Dudu" o bursă pentru perfecționare și specializare în Italia. Nu știu dacă o obține sau nu , dar el tot pleacă spre Paris.
Pleacă pe jos …cu scurte pauze la Budapesta și Viena, dar nu ajunge decât până la Munchen unde frecventează cursurile Academiei regale de belle arte, iar pentru a se întreține, practică meseria de infirmier.
Și iar pleacă , traversează Elveția și…ajunge laParis, la 14 iulie 1904.
Cu ajutorul Ministrului plenipotențiar al României la Paris - Grigore Ghica – Brâncuși este primit la examenul de admitere pentru cursul de sculptură al Școlii Naționale de Arte Frumoase din Paris, reușește la concursul de admitere și devine elevul lui Antonin Mercie, șeful atelierului de sculptură al școlii.
Aici execută primele lucrări : în afară de ciclul de capete de copii, modelează bustul Victoriei Vaschide și (după fotografii) pe cel al tatălui ei și al doctorului Zaharia Samfirescu.
Este membru în "Cercle des etudiants roumains" , din cerc făcând parte și George Enescu, Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Henri Coandă, C. Levaditi, Duiliu Marcu, Ion Pillat, Ștefan Popescu, Theodorescu-Sion, Nicolae Dărăscu, Camil Ressu, Eustațiu Stoenescu, Theodor Cornel și alții.
Datorita intervențiilor Reginei Elisabeta a României (Carmen Silva), ale Mariei Bengescu și ale Otiliei Cozmuță, exact în perioada când a împlinit 30 de ani și regulamentul Școlii Naționale de Arte Frumoase îi cere să plece, Rodin îl acceptă pe Brâncuși ca practician in atelier, unde îl va avea coleg pe Henri Coandă.
Nu rămâne prea mult într-un loc, “dorul de ducă” își spune iar cuvântul, așa că Brâncuși părăsește atelierul lui Rodin .
Explicația sa a rămas celebră: "Nimic nu poate crește la umbra unui arbore mare, deși mai târziu avea să recunoască faptul că datorită lui Rodin sculptura și-a recăpătat dimensiunea și semnificația umană.
Pornind din nou - Brâncuși începe să practice tăietura directă, rupând cu tradiția clasică, în căutarea unui drum propriu . Primele semne ale noului drum sunt "Capul unei tinere fete" "Sărutul" și "Cumințenia pământului".
La recomandarea doctorului Gerota și a pictorului Ștefan Popescu primește comanda monumentului funerar al lui Petre Stănescu din Buzău. Sculptorul se consideră într-un moment important al vieții sale artistice: primul contact cu realitatea. Își amenajează un atelier mai spațios, în rue de Montparnasse 54, unde va lucra "Rugăciunea" și portretul lui Stănescu.
Interesant este faptul că , în octombrie 1906, când îi sunt acceptate la Salonul de Toamnă de la Paris trei lucrări în piatră, omul practic care era nu s-a sfiit să-și transporte singur lucrările cu o roabă.
Cunoștința cu Modigliani și prietenia ce va urma îl vor întări pe drumul pe care a pornit, calea spre esența lucrurilor, care-l va conduce spre Hobița natală, de care a fugit atât de mult, dar pe care o păstrează încrustată în memorie și care îi va influența și îi va marca viața și - mai ales - opera.
Deși participă din toată inima la mișcările artistice și culturale, sufletul său rămâne al unui singuratic care are ceva de spus, dar încă nu-și găsește “cuvintele”.
Chiar dacă îl ajută în mai multe momente de-a lungul vieții (în special până în 1944), conducătorii vieții și culturii din România acelor vremuri nu înțeleg autenticitatea românească a spiritului său.
Bustul Generalului dr. Carol Davila este primul si singurul monument public al lui Brâncuși ridicat la București.
Viața sa este marcată chiar de o serie de proiecte grandioase care, din motive independente de voința lui Brâncuși, nu s-au realizat.
În 1921, la Peștișani le propune consătenilor să le ridice o fântână sau, după informații mai recente, o poartă, în cinstea eroilor căzuți pe câmpul de luptă. Nu cere nimic altceva decât să i se aducă piatra necesară. Proiectul nu se realizează.
De altfel se păstrează – anecdotic desigur – cuvintele lui Brâncuși la întoarcerea în Hobița natală : “... săraci și proști v-am lăsat, vă găsesc și mai săraci... și mai proști “. Nu știu câte din aceste vorbe tari îi aparțin lui, dar ele redau fidel spiritul gorjenesc de atunci ... și de acum.
Discută, în 1930, cu primarul de atunci al Bucureștilor despre ridicarea unei “Coloane a Infinitului”, pe care sculptorul o vedea “înaltă de cel puțin 50 de metri și amplasată într-una dintre piețele Bucureștiului, atât de sărace în statui”. Lucrarea nu este finalizată.
În 1931 la Ploiești i se comandă realizarea unui monument în memoria lui I.L.Caragiale. Brâncuși acceptă, dar pune condiția de a avea deplina libertate în concepție și să i se acorde timpul necesar. Acest proiect nu a fost realizat niciodată.
La New York, Brâncuși visa ca odată, într-o zi, să realizeze o Pasăre Măiastră înaltă, vizibilă din mai multe locuri ale orașului, pentru a le induce locuitorilor o stare de liniște, de înălțare spre infinit.
În America a fost nevoie chiar de un proces, pentru ca în 1928 Tribunalul vamal din New York să se pronunțe în favoarea lui Brâncuși și să declare că "Pasărea în zbor" e "o operă de artist": "Pasărea în Zbor" trebuie scutită de taxe vamale conform legii pentru că ea "constituie o opera de artă prin proporțiile armonioase, liniile elegante și prin frumusețea execuției sale". Poza sculpturii, este inclusă la dosar ca probă " ceea ce constituie o onoare rareori acordată de către un tribunal unui artist".
Maharajahul Yeswant Rao Holkar Bahadur din Indore cumpără o "Pasăre de bronz" și-i comandă alte două de marmură. Îi propune să meargă în India pentru a ridica un "Templu al Meditației", care trebuia împodobit cu trei păsări: una de bronz, una de marmură albă și una de marmură neagră. Brâncuși cioplește în lemn lucrarea "Spiritul lui Buda" (Regele Regilor) și execută macheta construcției. Lucrarea nu se va finaliza.
Intenționează să ridice un monument în memoria lui Octavian Goga dar, deoarece văduva poetului dorește să vadă planurile preliminare și cere finalizarea imediată, proiectul nu poate fi realizat.
În 1956 un comitet cetățenesc din îi comandă o "Coloană a infinitului" din oțel, înaltă de 125,5 metri care urma să fie amplasată pe malul lacului Michigan. Artistul spera să poată merge la Chicago pentru a alege locul unde va fi amplasată "Coloana" și a discuta detaliile tehnice ale execuției. Destinul nu îi mai hărăzește un nou drum în America.
“Muza adormită", “Somnul", “Pasărea Măiastră”, “Cocoșul”, dar și "Primul țipăt”, "Prometeu" sau “Începutul lumii” sunt tot atâtea trepte spre desăvârșirea operei ce se va numi Ansamblul monumental “Calea Eroilor”.
Moartea mamei sale, dar și senzația că timpul trece pe lângă el fără să-i dea ocazia să-și spună “părerea”, îi influențează creația covârșitor.
Opera suferă o transformare vădită, de la complex spre simplitate și , prin contradicție, de la static spre mișcare, spre zbor .
Se manifestă din nou acel “dor de ducă” , de data aceasta spre interior .
Sărutul începe să se rotunjească, figurile încep să se contopească , să se interiorizeze până la transformarea subtilă într-un ochi semănând izbitor cu ochiul desenat în coada păunului de pe covoarele gorjenești , dar și cu ochiul magic zugrăvit pe stâlpii troițelor.
Stâlpul sărutului nu mai este decât un stâlp de poartă cu motive populare – ochiul , râurile, roata .
Păsările și Cocoșul încep să se înalțe, să-și piardă amănuntele nesemnificative - ghiarele, gâtul - devenind cu timpul o coloană semănând izbitor cu stâlpii porților gorjenești din zona Hobiței și evocând (de ce nu?) stâlpul de legătură între cele trei tărâmuri din legende- Împărăția cerului - Pământul – Tărâmul de dincolo, ori Șurubul fără sfârșit al teascului, Spirala magică a vieții și morții.
Acum sculptează primele versiuni în lemn ale "Coloanei fără sfârșit", în amintirea celor căzuți în război.
Și pentru că toate acestea trebuiau să iasă la suprafață, chemarea Ligii Naționale a Femeilor din județul Gorj, prezidate de Aretia C. Tătărescu de a înălța o “Coloană” în cinstea eroilor căzuți în Războiul Mondial i se pare pur și simplu un semn divin.
Brâncuși pune tot sufletul în realizarea acestui proiect, pe care îl consideră o încununare a eforturilor sale de a spune lumii ce îl frământă.
Participă la montarea "Coloanei fără sfârșit", merge la carierele de la Pietroasa, Banpotoc, Baciu, Rușchița, pentru a alege piatra pentru "Poarta Sărutului", lucrează la definitivarea ansamblului. Mai mult, urmând viziunea lui Brâncuși, arhitectul peisagist Frederic Rebruhn reamenajează grădina publică a orașului Târgu Jiu - este trasată aleea care leagă "Masa Tăcerii" de "Poarta Sărutului" în prelungirea "Căii eroilor" și a fostului "Târg al fânului", unde a fost ridicată "Coloana fără sfârșit". Este prezent deasemenea la inaugurarea Ansamblului monumental din Târgu Jiu, pe 27 0ctombrie 1938, cu prilejul comemorării luptelor de la Jiu din timpul Primului Război Mondial.
Ansamblul monumental de la Târgu Jiu, ridicat în cinstea eroilor morți în primul război mondial exprimă sentimentul cosmic al lui Brâncuși manifestat prin reunirea celor patru elemente fundamentale ale lumii:
Apă - pornirea de la râul Jiu; - Oceanul primordial - începutul lumii;
Pământ - aleea din grădina publică, "Masa tăcerii" încorporează pământul și Calea Eroilor;
Foc - flacăra care asigură triumful asupra morții în "Poarta Sărutului";
Aer - avântul "Coloanei fără sfârșit" care escaladează văzduhul în drumul către cer.
Mircea Eliade ne dezvăluie sensul adânc al celui din urmă popas din procesiunea eroilor : Coloana fără sfârșit asigură comunicarea cu cerul și astfel va inlesni înălțarea la cer a sufletelor eroilor gorjeni care s-au jertfit pentru apărarea patriei.
În timpul ocupației fasciste din Franța refuză să participe la manifestările oficiale ba, chiar mai mult, acordă sprijin și adăpost membrilor Rezistenței franceze.
Schimbarea regimului din România atrage după sine și schimbarea de atitudine față de sculptor.
Aspru și pe nedrept criticat în “Academia Republicii Populare Române” (controlată de propagandiștii comuniști), Brâncuși era definit ca "un artist oscilant între realism și un formalism extrem".
Brâncuși își depune - la 1 august 1951- pașaportul românesc la Ambasada de la Paris și cere cetățenia franceză, pe care o obține la 15 iunie 1952.
Apreciat de o lume întreagă, dar ignorat de conducerea comunistă din România, Brancuși îl cheamă pe arhiepiscopul Teofil, preot la biserica ortodoxă, se spovedește și se împărtășește, apoi îi mărturisește: " mor cu inima tristă pentru că nu mă pot întoarce în țara mea" , ceeace și face pe 16 martie 1957, fiind înmormântat în Cimitirul Montparnasse, alături de alte mari glorii ale… Franței.
De altfel , ca o încununare a nepăsării autorităților române de atunci și din toate timpurile, pe un prestigios site de artă american figurează la litera B – Constantin Brâncuși -French, born Romania,1876–1957-, ceeace s-ar traduce – liber- încă un francez celebru...născut în România.
În urma lui au rămas capodoperele, mândria muzeelor și colecțiilor lumii, dar mai ales Ansamblul Monumental “Calea Eroilor” din Tg-Jiu.
Dacă treci vreodată prin Târgu Jiu ...


.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!