Rătăcitorul

L-am întâlnit la răscruce de drumuri; un om doar cu o mantie și un toiag și cu un văl de durere care-i acoperea fața. Ne-am salutat și am spus:
"Vino în casa mea și fii oaspetele meu."
Și a venit.
Soția și copii mei ne-au întâmpinat la intrare, iar el a zâmbit către ei și toți au fost bucuroși de venirea lui.
Apoi, ne-am așezat cu toții la masă și eram fericiți să fim cu acel om pentru că în el am descoperit liniște și taină.
Iar după cină, ne-am adunat în jurul focului și l-am întrebat despre călătoriile lui.
Ne-am spus multe povești în noaptea aceea și a doua zi la fel, dar ce îmi amintesc acum s-a născut din amarul zilelor sale, deși el era bun la suflet; iar aceste povești sunt născute din praful și răbdarea căii sale.
Și după ce a plecat de la noi, după trei zile, nu am simțit că un oaspete ne-a părărsit, ci mai curând că unul dinre noi era încă în grădină așteptând să intre în casă.

Straiele

Într-o zi Frumusețea și Urâțenia s-au întâlnit pe țărmul mării. Și-au spus una alteia: "Hai să ne scăldăm în mare".
S-au dezbrăcat și au înotat în apele mării. După puțin timp, Urâțenia a venit la mal, s-a îmbrăcat cu hainele Frumuseții și a plecat.
Frumusețea a ieșit din apă și nu și-a mai găsit straiele; îi era rușine să rămână despuiată, așa că s-a îmbrăcat în straiele Urâțeniei. Apoi, Fumusețea a plecat.
Și până în ziua de azi, bărbații și femeile o încurcă pe una cu cealaltă.
Și până înziua de astăzi, bărbații și femeile o încurcă una pe cealaltă.
Cu toate acestea, sunt unii care văd fața Frumuseții și o recunosc în ciuda hainelor. Și mai sunt unii care cunosc fața Urâțeniei, iar straiele nu o ascund de ochii lor.