Mișu electricianul era nervos, își frămînta mîinile, băuse deja două cafele, una o și vărsase pe masă, drept pentru care Bicuță își notă în caiet „Mișu – 20.000 că a murdărit fața de masă”
- Nu știți dacă vine azi profesorul ?, întrebă el.
- E a treia oară cînd întrebi, răspunse Săndel. Dar ce-ai cu el? că pînă acum nu prea aveați dialoguri.
- Am eu ce am…o să aflați cînd vine. Dacă vine…
N-au trebuit să aștepte prea mult. După un sfert de oră, profesorul își făcu intrarea.
- Bună ziua, zise el, scuturînd-și șapca plouată pe mochetă. Bicuță nu scăpă momentul și deschise caietul, însă în ultimul moment se răzgîndi și puse pixul jos. Nu știa cum să scrie, „moketă” sau covor, mai bine să aștepte, se anunțau discuții interesante, nu se făcea să le piardă. Profesorul se așeză la masa la care sta deja Săndel și comandă o votcă mică. Ridică ochii după cîteva momente și observă asistența care îl privea în tăcere.
- Ce vă uitați așa, doar n-oi fi deschis la prohab? Și chiar privi în jos să se convingă.
- Domnu’ profesor, îndrăzni Mișu electricianu, fiți amabil, pot să stau la masa dumneavoastră? Vreau să vă întreb ceva personal. Nu, nu aveți deschis prohabul.
- Sigur, vino aici. Ce e așa important?
Ceilalți își traseră și ei scaunele mai aproape, de teamă să nu piardă nici un cuvînt. Ceilalți fiind Bidigaie și Dan a lu Nașu. Chiar și Bicuță își închise caietul și veni lîngă ei. Doar poetul rămase la locul lui, oricum destul de aproape pentru a putea auzi o discuție normală.
- Domnu profesor, începu Mișu, știu că dumneavoastră aveți cunoștințe cu legile astea. Bicuță, adu-i domnului profesor o votcă mare, fac eu cinste. Adică ați terminat Dreptul, dacă nu mă înșel.
- L-am făcut, dar nu am profesat niciodată. Asta a fost cu douășcinci de ani în urmă.
- Mă rog…dar ați putea să-mi dați un sfat. Că m-am dus și la un avocat, îl știți dumneavoastră, Brabete. Prima dată a scos chitanțierul „tariful e de 3 milioane doar dacă deschid gura”, mi-a zis el. și eu care credeam că suntem amici că doar am fost colegi de liceu.
- Îl știu și eu pe Brabete acesta, zise Săndel. Îi zicea lumea într-un timp Winnetou. S-a dus odată să pescuiască la mare și a dat la țaparină. Þaparina e struna aia cu multe cîrlige și cu fulgi de pescăruș drept momeală. Cînd să arunce, un cîrlig i s-a înfipt în pielea capului. I-a tăiat unul nailonul, dar el nu și nu, că să meargă la spital, că dacă se infectează, pînă la spital a mers cu acul înfipt și cu pana aia fluturîndu-i în cap de parcă era apaș. Ghinionul lui că l-au văzut și unii care-l cunoșteau, ăia s-au prăpădit de rîs. Și asta nu pică bine pentru un avocat. De acolo și porecla de Winnetou. E cam zgîrcit, trebuia să te duci la altul.
- Cu mine scapi mai ieftin, ți-ai zis tu, dai o votcă și gata, interveni profesorul.
- Ba nu, ba nu. Bicuță, mai adu o votcă pentru domnu profesor. Sau mai bine adu sticla.
- Ia lăsați omul să spună ce problemă are și nu mă mai întrerupeți. Zi, Mișule, care e treaba?
- Știți, eu sunt arbitru de fotbal, adică în timpul liber, vreau să zic. Fluier în „onoare”, numai la țară, în tot județul. Nu vă uitați la mine așa, nu iese nimic, rar mai pică o gîscă sau o sticlă de vin, de la ăia care cîștigă, adică de la gazde. Cînd nu cîștigă meciul, trebuie s-o șterg cît pot de repede, că atunci sunt nervoși și dau ghionturi sau aruncă cu bolovani. O dată mi-a spart și parbrizul, acum iau cu mine un prieten, cînd aude fluierul de final, pornește motorul și deschide ușa din dreapta, pentru orice eventualitate. Dar altceva vreau eu să vă întreb. Duminica trecută am fluierat la Papa, aici, la cinci kilometri de oraș, și la un moment dat, unul de pe margine strigă la mine „băi cîrnatule!” întîmplător l-am și văzut, chiar îl cunoșteam din campania electorală, era viceprimarul de-acolo. Au rîs toți din preajmă, care au auzit, așa că m-am gîndit să-l dau în judecată pentru insultă, calomnie și ultraj, că eram în exercițiul funcțiunii. Credeți că am vreo șansă?
- Păi nu știu dacă se poate, ce, ești funcționar public? Și trebuie gîndită treaba, să vedem dacă apelativul „cîrnat” ar putea fi incriminat. Are el o încărcătură semantică jignitoare și peiorativă? De ce ar fi „cîrnat” mai jignitor decît „mic” de exemplu. Nu cred că dacă-i zici unuia „băi micule” s-ar simți jignit.
- Sau „hotdogule” interveni Săndel. Eu aveam un coleg și îi ziceam „băi castravete”, dar nu se supăra pe mine. E drept era și mai mic, uneori îl mai băteam cînd nu mă lăsa să copiez după el. Eu nu cred că aste sunt jigniri. Ce are cîrnatul mai rău decît micul? Nu tot pe grătar ajung?
- Depinde, zise profesorul. Dar mi-e teamă că nici un judecător n-o să ia în serios un astfel de dosar. Sînt atîtea nuanțe…țin minte că o dată, la un proces, unul cerea să se despartă de nevastă, o prinsese cu altul în pat. Avocatul, ca să-i ia onorariul mai mare, s-a gîndit și la viol de domiciliu, că doar amantul fusese prins în casă străină. Reclamantul o ținea una și bună că „nu domnule și onorată instanță, că a fost viol de nevastă, nu de domiciliu”. Deci vezi că un cuvînt poate avea semnificații diferite în funcție de context. Și de fapt ce vrei? Daune morale? Bani? Măcar ai martori?
- Aș cam vrea să plătească ceva, că toată campania electorală l-am dus cu mașina mea și n-a pus un litru de benzină, n-a dat o bere. Am și martori, că era lume multă pe stadion, normal că ai lui n-or să spună nimic, dar tușierul era lîngă mine, a auzit tot. Și am mai găsit vreo doi, dar mi-au cerut o navetă de bere. Așa că i-am dus la cîrciuma din sat să-i cinstesc, dar pe lîngă ei au mai venit cîțiva, tușierul de pe partea opusă, că erau veri între ei, și niște cumnați de-ai celorlalți. M-a costat în final aproape două milioane, că am mai luat și vreo șase sticle de vin, d’ăla scump și vreo patruzeci de mici. Măcar de mi-aș scoate banii ăștia cheltuiți acolo. N-am pomenit așa prețuri într-o cîrciumă de țară.
- Și poți să pui la socoteală și votca domnului profesor, Mișule. Dar eu zic să-ți iei gîndul de la proces. Îl știu și eu pe viceprimarul ăla, zise Săndel. Cîrciuma în care ați băut e a lui, i-ai mai făcut și vînzare pe deasupra.
- Că veni vorba, punem ceva pe grătar? întrebă Bicuță. Că-mi făcurăți poftă de mici. Hai, că la mine e mai ieftini și am marfă proaspătă. Viorico, du-te și ia o casoletă de mici de la nonstop, că eu aprind focul. Și ia și niște cîrnăciori oltenești, face Mișu cinste.