Ne-am îndrăgostit între două acorduri ale unui jazz domol.Acea clasă de iubire de o noapte,cu gust de singurătate și păcat și neliniști în vîrful degetelor.O dragoste fără promisiuni și fără viitor.
Cine cînta?Nici dacă m-ar jupui mi-aș aduce aminte la fel cum nu-mi amintesc dacă a fost ea cea care m-a invitat la un pahar sau am fost eu cel care a dat primul pas.Presupun că mintea a păstrat scene și imagini de o manieră selectivă, adecvată momentului.Pentru că pot să descriu în detaliu forma gurii sale acceptind directa și puțin subtila mea invitație...Pot să afirm fără îndoială că sînii săi se apropiau la mai puțin de jumătate de centimetru de fiecare dată cînd sprijinea coatele pe masă pentru a-și putea mușca în liniște degetul arătător.Linia de păcat pe care o formau cobora pierzîndu-se pe sub rochia ei albă dar se sfîrșea în fermoarul pantalonului meu deja crispat.Părul ei mirosea a piersici și a maracuya și rîsul ei răsuna de o mie de ori mai bine decît mi-ul agud de care abuza pianistul.
Toate acestea le văd cu claritate dar sunt incapabil să rememorez dacă ne-a adus farfuriile un ospătar sau o fată,dacă am plecat cu mașina mea sau într-un taxi.
La fel cum nu îmi aduc aminte dacă ea m-a dezbrăcat începînd să mă iubească în mijlocul holului sau exact pe dos, mi-am îndeplinit eu fantezia de a o lăsa fără rochia albă și a o poseda ca un nebun.
Dar știu că nici măcar cînd echipa mea a cîștigat Cupa Campionilor și eu băusem exact o sticlă și jumătate de Johnny Walker nu am ajuns să mă simt atît de fenomenal.
Nu era prima care îmi pășea apartamentul, sunt de la natură amant infidel, dar cînd m-am rătăcit în interiorul său, cînd am ascultat suspinele care ii nășteau în piept alterindu-i respirația ...mi-am dorit cu nebunie să fi fost ultima.
Prizonier de acele gînduri am încercat în anume moment să-mi dau jos verigheta și să fac același lucru cu a ei.Și-a dat pe spate părul lung de culoarea aramei și a eliberat un norișor de fum deodată cu un hohot de rîs:
-Eu cred ca ar fi mai bine să-ți economisești efortul.Cunoaștem prea bine statutele noastre civile, e inutil să pretinzi că ar putea să dispară cu un gest atît de simplu.Vrei să știi ceva?mă simt grozav de bine fără să trebuiască să mint, m-am săturat să încerc să par cine nu sunt.
-Un pic cam rece dizertația ta, nu crezi?,m-am ofensat fără să înțeleg exact de ce.
-La fel ca actul de a face dragoste cu o necunoscută în patul tău de matrimoniu,nu crezi?,mi-a clipit șmecherește ochiul și s-a ridicat pentru a se dirija către baie.În ultimul moment s-a oprit răsucindu-și corpul sculptural, făcînd universul întreg să răsucească:
-Mă însoțești la duș?
Nu am putut să rezist în fața surîsul său provocator.Nici nu am vrut.În acel moment o iubeam și o uram în aceeași măsură și senzația de a păși nisipuri mișcătoare mă frustra.Am făcut-o pe ea să plătească sentimentul meu de confuzie.
De două ori...
-Îmi place tatuajul tău big guy, mi-a spus studiind desenul cu vîrfurile degetelor și facînd să mi se increțească pînă și părul de pe ceafă.Cred că mîine îmi voi face unul la fel pe gleznă.Un fel de stigmat al păcatului și infidelității.
Îmi amintesc că am rîs și am îmbrățișat-o cu putere încercînd să o fac parte din corpul meu, pentru totdeauna, fără să reușesc...bineînteles.
Cînd m-am trezit în dimineața următoare ea nu mai era lînga mine.Perna mirosea a piersici și a maracuya și cearceafurile încă mai păstrau forma caldă a trupului său.Am scrîșnit din dinți și am blestemat cerul întreg fără să înțeleg de ce și ce mă deranja atît de mult.


Au trecut săptămîni.Mergeam toate vinerile la barul "All Jazz" în speranța de a o găsi,ca un drogat care își căuta doza.Ceva se schimbase în mine și presupun că nu eram încă dispus să admit schimbarea.
În timpul săptămînii eram un bun prieten,un bun soț și un bun de toate.Eram obișnuit,cred că deja am mărturisit...sunt infidel de la natură.Am fost întotdeauna.
Dar vinerile, sîmbetele și citeodată pînă și duminicile, lucru ieșit din comun,plecam să o caut,cu plămînii plini de aroma ei și cu gura arsă de săruturile sale.Am încercat să o uit ajutat de alte doua femei dar nu au reușit să șteargă urmele ei din pielea mea.Încetul cu încetul mă prăbușeam pe dinauntru și eram incapabil să substitui golul pe care absența ei mi-l lăsase.
O vineri oarecare soția mea a hotărît să iasă din casă cu prietenele și eu am rămas singur, mai mult decît recunoscător.Măcar astfel puteam, în compania prietenului meu Johnny,să dau frîu liber fanteziei și să rememorez tot ce mă împiedica să mai fiu vechiul"eu".Puteam să reflexionez și poate să decid ceea ce doream să fac in continuare, conștiința mea era convinsă că era vremea unei schimbări, într-un fel sau altul.
Nici o secundă nu am îndrăznit să mă gîndesc că-mi era dor de ea...așa ceva nu mi se putea întîmpla .Nu mie...Nu vroiam să mi se întîmple...ar fi fost ca și cum un copil ar fi aruncat la gunoi jucăria lui preferată spunînd:am crescut și acum pot să dorm singur.Ar fi însemnat să admit că o etapă se termina cu pași de gigant pentru a face loc alteia, necunoscută și înfricoșătoare.Sfîrșitul carierei mele de vînător înnăscut.
Între o reflecție și alta am terminat sticla de băutură.Deja vedeam rău literele din ecranul calculatorului.Surîdeam prostește și executam solo-uri de chitară, fără chitară bineînțeles.
Și oricît de mult priveam ușa băii nu puteam să alung imaginea ei, clipindu-mi ochiul șmecherește și invitîndu-mă să o urmez.M-am dus după o alta sticlă și la întoarcere ea continua să stea în picioare, în același loc, privindu-ma fără încetare.
Mi-am umplut paharul și am brindat pentru frumusețea acelui trup gol...pentru prostia mea...pentru toate femeile care înainte îmi ceruseră un strop de atenție și eu răspunsem:
-Iubito,știam ce va fi așa-i?Eu niciodată nu am promis mai mult.Așadar sărută-mă și uităm-mă, nu sunt demn de altceva.
Nu am azvîrlit paharul în perete pentru a nu deranja vecinii dar jur că mîna mea s-a oprit exact o secundă mai repede.
A fost atunci cind imaginea ei s-a modificat în vreme ce eu îmi frecam ochii cu neincredere, de parcă tocmai as fi văzut o fantomă.

Am văzut cum se prăbușea, o imagine luată cu încetinitorul, secundă cu secundă si gest cu gest.
Un firicel de sînge ii vopsea colțul gurii,parul i-a acoperit dintr-o dată fața și eu am simțit în maxilar durerea loviturii, atît de rău încît capul mi-a zburat către spate și scaunul s-a clătinat sub mine.
M-am ridicat tremurînd,oricît de innourat mi-ar fi fost creierul, lovitura fusese reală, nu puteam învinovăți nici mintea mea alterată nici pe prietenul meu Johnny.
Am scrutat poarta băi cu teamă și ea continua acolo jos,adunată precum un făt, încercuindu-și cu durere genunchii.
Și din nou am simțit o lovitură, în dreptul coastelor,și de data aceasta m-am îndoit eu insumi ca secerat căutînd podeaua, aer și echilibru, toate dintr-o dată.
Era de nebuni...m-am dus la bucătărie și am vărsat cu furie conținutul celei de-a doua sticle de băutură jurînd că nu voi mai pune picătură în gură.Mi-am spălat fata cu apă în abundență și m-am întors în sufragerie,cu teamă, ca să verific dacă fantomele hotărîse-ră să mă lase în pace.
Pașii pe care i-am dat m-au costat mai mult decît cei care mă duceau în fața lui tata cînd copil fiind am furat portocale din copacul vecinei și știam că mă aștepta o bătaie istorică.
Un pas după altul purtînd în genunchi greutatea întregului univers.
Dar ea dispăruse, spre marea mea ușurare.
M-am aruncat pe canapea,atingîndu-mi din vreme în vreme coastele dureroase și în exact următorul moment am adormit.


-Aș putea să știu de ce mă minți?Dumnezeule doamne!!!!, sunt sătulă de tine, nu înțeleg de ce îmi faci asta...de ce?...vrei să terminăm?asta vrei?Ai curajul de a admite și divorțăm și îmi iau valizele și plec lăsîndu-te să continui cu viața ta dacă asta vrei.
Dar nu mă mai minții!
-Jur că nu am ieșit din casă, jur.
- A,nu?!!!Deci vînătaia din barbă este o halucinație de-a mea, așa-i?Și cea de la coaste la fel!!!Știi ce, eu nu mai suport,nu merit așa ceva și nu văd de ce ar trebui să suport...sun...sunt...
A izbucnit în plîns și ca niciodată am fost incapabil să o iau în brațe, să-i susur cît de rău îmi părea, că era cel mai important lucru pentru mine, că sunt un prost iremediabil in vreme ce ea era unica mea salvare...bla bla...un șir de cuvinte cu înțeles dar fără ecou în inimă.
Ar fi fost una din puținele dăți în care nu aș fi mințit dar in pofida faptului m-am văzut incapabil de a mă apăra.Mintea mea era în alb,la fel ca albul care pusese stăpînire pe fața mea cînd, de dimineață, mă văzusem în oglindă și descoperisem că buza mea de jos era spartă și vineție.
Priveam ochii furioși ai lui Jen și scuzele nu voiau să iasă din mine.
Nu am reacționat nici măcar cînd am văzut palma ei căutîndu-mi obrazul.
M-a usturat mai rău decît cînd îmi tatuasem brațul dar nu mi-a provocat altfel de durere.



Mesajul m-a surprins.Nu-mi aminteam să-i fi dat numărul meu de telefon.Dar după cum vedeam îl avea, mai presus de dubii.Dovada era gravată în micuțul ecran al telefonului :Trebuie să vorbim.Loraine.
Am contemplat fiecare literă în parte încercînd să-i dau sensul adecvat, încercînd să nu bag în seamă bucuria ce-mi apăsa tîmplele.


Era palidă.Fuma de un mod compulsiv.Evita privirile mele.Din cînd în cînd tremura ca și cum ar fi fost atacată de valuri de frig.
- Ai simțit?Spune-mi ca nu ai simțit...Spune-mi ca asta nu se întîmplă...
A zdrobit cu furie țigara în scrumiera de cristal și automatic a aprins alta.Inhalațiile păreau ca o chinuie...
-Hai să plecăm de aici,du-mă departe, într-un loc retras unde să pot să urlu,pentru că sunt pe punctul de a urla, fir-ar să fie!!!
În jumătatea de oră în care am căutat locul pretins ea nu a scos nici un cuvînt.
Contempla fereastra mașinii cuprinzînd în irisul ochiului toată gama de sentimente existente între durere și furie.A trebuit să îi ating de două ori umărul pentru a o aduce la realitate:
-Am ajuns...Am...
-Imediat vin, dă-mi o secundă.
M-am îndepărtat de mașina pierzîndu-mă în pădurea vecină.Dar și așa am auzit plînsul ei sfîșietor și inima mi s-a strîns în piept.
După puțin timp Loraine s-a dat jos din mașină și m-a ajuns din urmă cu mișcări încete și pași nesiguri:
-Trebuie să fi făcut ceva foarte foarte rău într-un din viețile anterioare,așa-i?,surîse fără convingere și am vrut să o îmbrățișez de un mod instinctiv.Și impulsiv, cu anxia bețivului în fața sticlei, cu amintirea corpului său scurgindu-mi-se prin vene.Aș fi fost în stare de orice pentru a șterge durerea de pe chipul ei, dar nu mi-a dat voie, m-a respins cu un gest, un ridicat de degete care a construit între noi un zid de netrecut:
-Nu caut compasiune.Ceea ce am făcut a fost rău,din toate punctele de vedere și eu știam de dinainte ce mă aștepta în cazul în care aș fi fost descoperită, nu de aceea pling, nu știu dacă mă înțelegi.
-Nu ești obligată să...
-Dă-mi voie sa termin.Nu este vorba despre...Fir-ar să fie, nu mă privi așa, nu are de ce să-ți fie milă de mine.Am făcut-o o plătesc, sfîrșit de poveste, erau urmări previzibile...dar...
-Nimeni nu are dreptul de a te trata așa!!, am explodat cu furie și ea a dat un pas înapoi de parcă as fi lovit-o.
-Ai văzut??? E adevărat???Ai văzut cum mă luptam cu el la fel cum eu am simțit palma pe care ai luat-o...Dumnezeule!!!e o nebunie...nu se poate...vezi?la asta mă refer...asta e ceea ce...știi cît mă costă să admit?Cum naiba poate cineva să admită asemenea absurditate????
Lacrimile, de neoprit deja, îi arseră obrajii, vocea i se frînse și în sfîrșit acceptă consolarea pe care brațele mele i-o ofereau.
-Orice ar fi sunt convins că are o soluție.
-Chiar?Eu m-aș mulțumi cu o explicație. Rezonabilă...Sau nu...Îmi este egal.Pentru că pot să trăiesc cu furia soțului meu, cu învinovățirea și orice altceva.Dar nu pot să trăiesc cu tine în minte, văzînd ceea ce vezi și simțind ceea ce tu simți.Este ...insuportabil.
-Poate te consolează cu ceva să știi că mi se întîmplă exact același lucru.Și eu sunt întors pe dos, chiar dacă nu las să se vadă.

Acceptă țigăreta deodată cu mesajul meu .Trebuie să recunosc ca de o manieră egoistă mă bucura să o am din nou, în pofida ciudatelor circumstanțe.Părul ei mirosea la fel de bine și buza ruptă îi dădea un aspect de vrabie hrănită, desprotejată și pregătită să zboare la cel mai mic gest.
-Nu mă privi așa big guy...
Negația era de fapt o invitație.M-am lansat în căutarea apei și m-am trezit în mijlocul unei furtuni.Ne-am regăsit și din nou ne-am pierdut mințile.După o vreme își sprijini chipul în palmă și mă scrută cu resemnare:
-Nu merge...
Am perceput toate intonațiile vocii.Căutase consolare dar și o soluție.Sperase că , ar fi fost orice ar fi fost ceea ce ne urmărea,dacă totul începuse cu unirea trupurilor noastre la fel trebuia să se sfîrșescă.
Dar nu fu atît de simplu.
Ne-am dat seama cînd pe mine m-a ciupit un țînțar și ea și-a scărpinat fruntea.Ne-am despărțit în tăcere.Și golul din interiorul meu s-a accentuat.



-"Gata, o am", îmi atrase ea atenția aproape după o lună.O recepționam bucuroasă.
Eu mă dușam și ea pregătea grătare.Uleiul încins o picură pe brațul drept și eu m-am frecat încercînd să alung usturimea cu unghiile:
-"Ce-ar fi să ai un pic de grija cu minunea aia?M-a durut"
-"Nu mai rău decît m-a durut pe mine mahmureala ta de duminică.Și nu doar m-a durut , pur și simplu mi-a căzut fatal."
-Ha,ha,ha.
Hohotul ieși involuntar din plămîni căutînd lumina zilei.Bine măcar că eram singur în casă, pentru că în ultima vreme soția mea era din ce în ce mai convinsă că o luasem razna și nu voiam să-i confirm suspiciunile.
-"Deci?Ești convinsă că va funcționa?, am întrebat dar ea nu mi-a răspuns pe loc fiind ocupată cu spălatul tigăii."
-"Cred ca da.Are logică.Din tot ceea ce am făcut în acea noapte singurul lucru care ne mai unește este tatuajul pe care l-am copiat de pe brațul tău"
-"Merci"
-"Nu o lua așa, știi bine ce încerc să spun.Poate ți-ai dat seama deja poate nu, dar conexiunile noastre,dacă se pot numi astfel, vin acompaniate de o durere intensă, în glezna mea și presupun în bicepsul tău.E adevărat?
-"S-ar putea, dar nu-ți face iluzii, la fel de bine s-ar putea sa nu fie"
-"Ai tu vreo idee mai bună?Îmi imaginam...Nu mai îmi pune bețe în roate, nu pînă cînd vei avea vreun plan mai bun.Și termină cu prostiile...nu mă tentează"
-"Că tu poți să intri în mintea mea nu te face stăpîna ei.Sunt liber să-mi imaginez ce am chef iubito,despre ce am chef.Iar tu întotdeauna poți să te retragi din mintea mea și să-ți economisește momentul de incomoditate.Sunt în fond și la urma urmei un mamifer evoluționat care face un duș și tu pe sub și orțulețul ăla nu ai ceea ce s-ar numi haină decentă"
-"Te urăsc"
-"Eu te iubesc precum un nebun"
Era adevărat.Posibilitatea de a fi cu ea, în ea,cele douăzeci și patru de ore ale zilei o transformaseră încetul cu încetul în centrul meu de gravitație.Nu mai era doar o amintire dulce a unei nopți de pasiune.Devenise mult mai mult.Ce naiba!mă costa să admit,dar devenise totul pentru mine.
De multe ori mă gîndeam că mi-ar fi plăcut să rămînem astfel pentru totdeauna,să trăim o versiune mutantă a lui Jekill și Hyde.Dar, din păcate, era doar opinia mea,pe ea o deranja să o însoțesc în permanență,mai ales seara în pat.Spunea că formăm un trio repugnant și inspăimintător.Mie mi se părea repugnant doar că nu eram eu cel care se bucura de trupul ei cald.O consideram a mea, de o manieră ciudată, știu,si mă înnebunea gîndul că singurele bariere dintre noi erau două bucățele de hîrtie și o lume întreagă de "a face ceea ce e corect"
-"Tocmai de aceea costă atît de mult să parcurgi drumul corect, pentru că în majoritatea cazurilor este calea cea mai dificilă.Mîine mă duc să-mi șterg tatuajul...Să vedem dacă funcționează înainte de a o lua razna."


M-a durut.Și graba pe care o avea de a scăpa de mine și glezna.
Cele trei sesiuni pe care le-a făcut vreme de două săptămîni, au provocat ca pielea mea să pară carne friptă la grăitor și m-a costat mult să camuflez umflată înroșit de ochii soției mele suspicioasă pînă la limite imposibil de suportat.
Dar de fapt ceea ce m-a scos din sărite a fost ca ea să aibă dreptate, pentru că încetul cu încetul,cu fiece usturime și mîncărime deranjantă, am pierdut contactul.Atît de mult încît a trebuit să o sun pentru a afla detalii despre viața ei.
-Iubitule...ceea ce am avut noi a fost...minunat.Nu am avut remușcări și, crede-mă, nici acum nu le am.Dar ceea ce a venit in continuare trebuie să admiți că a fost ireal la fel cum trebuie să recunoști că e de o mie de ori mai bine că s-a terminat.Întotdeauna vei fi parte din mine, cu toate că afirmația mea nu ne beneficiază deloc.E ceea ce ai...E ceea ce simt.Nu mă mai suna...în sfîrșit soțul meu pare că a uitat cele intimplate si...este...este corect astfel.Este drumul corect.
Am închis telefonul simțind nevoia de a-l face fărîme.L-am luat pe Johnny și m-am amestecat cu el pînă cînd lumea a căpătat culoarea piersicii.


După șapte luni Jen m-a părăsit.Găsise un om mai bun,care o iubea mult,o respecta și îi oferea tot ceea ce eu îi refuzam.Sau îmi lipsea.Sau pur și simplu nu eram capabil de a-i mai oferi.
M-am bucurat pentru ea și m-am simțit atît de bine cînd m-am văzut singur încît m-a cuprins rușinea.Mi-am amintit în fugă nunta noastră,nopțile nebune de la început,cîte un zîmbet de-al ei și puțin în plus.Mult prea puțin pentru a o regreta.Suficient pentru a bea un alt pahar .Am examinat trecutul și am realizat că de fapt de multă vreme soția mea se transformase într-o rutină confortabilă,mi-am dat seama ca mă încăpățînasem să refuz realitatea, precum un cal care menține drumul numai și numai datorită căpăstrului.
Bineințeles că imediat m-am gîndit la Loraine.Dar nimic mai mult,am rămas cu gîndul arzînd pe dinauntru și torturîndu-mi creierul pentru că ultimele ei cuvinte se înfipseseră în învelișul creierului meu cu puterea unui cui.Dacă ea prefera viața sa așa cum era, cine eram eu ca să mă amestec? mai mult decît deja o făcusem.
Așadar m-am pus pe urzit planuri pentru a petrece bine următorii ani de burlac,atît de multe și atît de interesante încît am adormit.
Pe la vreo patru dimineața tatuajul mă ardea atît de rău încît a trebuit să mă trezesc.Aveam privirea încețoșată,mă durea stomacul și sufrageria mi se păr înfiorător, de parcă ar fi fost prima oară în viața cînd o vedeam.
Am văzut pe Loraine apropiindu-se atît de mult încît am putut să percep mirosul de piersici al părului său aramă.
Am simțit cum mă îmbrățișa și mi s-a părut ca mă ridica în brațe.
Am auzit cum susura:gata ,gata...o să-i trezești pe frătiorii tăi big guy, și am pierdut șirul secundelor , sunetul s-a îndepărtat de un mod vertiginos iar salonul a început să se invirtească .
Ceva a explodat in interiorul meu și am izbucnit în plîns...
Precum un bebeluș...