Horas a ramas in oras pe cont propriu, fara nici un plan stabilit, pretextând ca o s-o caute si pe Clava la Cluj. Daca ar fi existat vreun plan, cu siguranta n-ar fi ramas dupa plecarea Festivalului, nici nu si-ar fi permis sa piarda doua zile din aventura ardeleneasca intre somn si betie.
Clava ajunsese, la aproape cincizeci de ani, profesoara in provincie fara vechime, trebuind sa urmeze inca o data Facultatea la Cluj dupa ce Biroul a exclus-o in ultimul an. La sedinta de predare a carnetului rosu, Clava se trezise singura in banca din amfiteatru, unde de obicei se ingramadeau pâna la zece studenti. ßefii de an o invatasera sa nu mai ia cuvântul in apararea ei, fiindca si-ar fi agravat situatia. Erati prietena cu studentul Preda, discutati zilnic! a tipat, fara nimic interogativ in ton, tovarasul de la Centru. Cunosteati ca umbla cu o colega de-a dumitale – nu ti-a vorbit niciodata despre asta? Ba da, am vorbit si despre colega mea, mie mi se parea ca-i o fata buna, chiar il iubeste…I-ai zis dumneata asta? Si ce-a zis colegul dumitale? Ei, a zis si el mai multe, se cam saturase…N-a facut-o cumva pe tovarasa taranca? Ba da, chiar asa a zis: Da-o naibii de taranca. ßi dumneata cum de n-ai sesizat nimic, tovarasa? In fine procurorul s-a ridicat in picioare, si-a incheiat un nasture al costumului peste trupul lataret. Ce sa sesizez? a intrebat Clava ridicându-se si ea din banca. Deci atitudinea lui Preda fata de taranimea noastra muncitoare ti s-a parut justa? Bine, dar asta e o interpretare…a inceput fata, si ar fi spus cum i se parea ei interpretarea, stupida, tembela, de n-ar fi oprit-o niste priviri inghetate. Gata tovarasa, multumim, am retinut ca nu ne-ai ajutat de loc! a exclamat tovarasul de la Centru cu un aer usurat. Evacuata din sala Clava a iesit coborând scarile ca o papusa, nu condusa de vreun rest de energie ci de un fel de forta inertiala, care nu putea sa tina mult. A si cazut pe treptele de la Uni, fara nici o sezatie de genul frig sau umezeala, chiar fara nici o miscare in tot trupul. A tras câteva guri de aer cu zapada proaspata, pentru a-si face curaj sa se miste de acolo - nici ea nu stia unde, probabil in noaptea aia avea s-o mai primeasca portarul la camin, crezând ca nimic nu e decis in privinta ei.
-Tovarasul asta al tau, Olteanu a aparut in câteva minute, cu un palton de lâna, incaltat cu niste pantofi cu botul lung cum nu se prea purtau pe-atunci. Aproape era sa se impiedice de mine, cum stateam acolo pe trepte ghemuita in pozitia embrionului, cu capul intre genunchi. Dac-ai sti cum asteptam sa ma intrebe monstrul asta desirat, pe care hainele bune stau ca pe un cuier, ce s-a intâmplat, ce-i cu mine de-am ramas acolo, daca am unde sa ma duc – tâmpitul n-a spus decât atâta, Nu mai stati aici ca incurcati circulatia, s-a uitat la mine ca la ceva de care era sa se impiedice, si a traversat in fuga strada spre Academiei, unde astepta masina de serviciu - deci mie sa nu-mi spuneti bancul ala cu militianul de la Circulatie care trage pe Academiei, ca eu acuma sunt ardeleanca...

Horas avea sa afle cât a dormit, cu o aproximatie binevoitoare, de la gazda care l-a primit in bucatarie cu o gluma destul de uzata, dându-i totusi un farmec involuntar cu limba ei stricata de unguroaica: Ai crezut c-ai inchiriat camera la un urs, a spus femeia cu o veselie cam nelalocul ei, in momentul când el s-a ivit in bucatarie, dupa o baie si un barbierit prelungite, cum nu obisnuia niciodata acasa. Care urs, doamna? se face ca nu intelege. Pai, ursu care vine-n oras dupa muncare. ßtiti ce face dupa ce si-o pus stomacu la cale? Doarme trei zile, ca dumneavoastra!
-Trei zile? Dumnezeule, asta inseamna ca pâna la plecare n-am sa mai reusesc sa dorm. Dac-ati sti ce probleme am in Bucuresti cu somnu...
-Ei da, dac-ati schimbat aerul ati dormit bine...

Ursii erau intradevar foarte prezenti in mentalul oamenilor din Blaj, de când incepusera sa coboare la marginea orasului impinsi de foame. Erau neagresivi, iar la cârciuma lui Antor aveau locul lor, o masa lunga lânga usile de iesire. ßi când nu erau de fata se vorbea numai despre ei. Trebuie sa-l vedeti pe Simon, om de saptezeci de ani trecuti! In fiecare noapte il calca ursu, povesteste Antor. In curtea lui Simon veneau in fiecare seara trei patru ursi, probabil o familie. Intrau nestingheriti, impingând usa ca omul, in bucatarie unde dormea bunicul, intr-o caldura nesanatoasa de la soba care nu se stingea din octombrie-noiembrie pâna in mai. Batrânul, care se lauda cu mai multi vânatori de ursi in familie, chiar nu poate sa inteleaga de ce ar fi trebuit sa-i goneasca sau sa-i impuste pe musafirii lui din fiecare noapte, care erau asa de prietenosi, mâncau fructele de pe masa si se culcau pe dusumeaua fara covoare, iar mama ursoaica ii mai facea spre dimineata un masaj, intinzându-i oasele ca sa poata pleca la munca. Dimineata dupa ce omul pleca, plecau si ursii din curtea lui si se opreau fara nici o fereala la birt, in loc sa fuga ca ursul in padure. Antor spune ca barbatul familiei, ursul cel batrân i-a vorbit de mai multe ori despre el, i-a povestit ca era un singuratic, fugit din Rusia, care aici nu se putea lipi de nici un neam. Nu va uitati ca umbla cu ursoaica asta si cu puii ei, se vede cât de colo ca el e strain! incearca sa ne convinga Antor. Cum mai, ti-o vorbit ursu? intervenea unul din barbati. Da ursu vorbeste (Antor de colo), trebuie numa sa-ntelegi…Voi sunteti prosti, de aia! Toate prapastiile lui sunt numai decât intarite de Simon, care l-a urmarit pe urs noaptea, când toti tovarasii dormeau pe podea, stând in fund pe lânga soba cu spatele lipit de zid, exact ca omul framântat de probleme grave. Pe urma când s-a lasat mângâiat, pe sub pielea capului si gâtului avea umflaturi rotunde ca de alice de la pusca de vânatoare- e clar ca trebuie sa fie fugit de la rusi! Ursu-rusu, i-a zis imediat unul dintre copii. Ursu-rusu ramânea la bufetul lui Antor câteva minute dupa ce perechea pleca, pe locul din capul mesei dormitând cu botul intins pâna spre jumatatea tabliei. Antor isi permitea sa-l cinsteasca cu o bere la halba, pe care rusu o bea in modul cel mai neelegant, tavalind-o prin toata sala, de aia si avea halba lui de tabla...Cum termina berea, rusu trecea drumul forestier si o stergea in padure, marcându-si cararea cu un sivoi gros si mirositor de pisat. Horas a avut un fel de revelatie dupa câteva zile in oras, sa vada vreo sase ursi infruptându-se din prunii comunitari, cu toti gospodarii adunati la poalele pomilor neindraznind sa intervina. Nu mai stati sub pom (bombanea seful de post fara sa se deranjeze de la masa lui) ca asta o sa cace o data toate prunele…

Ca intr-un oras civilizat, ploaia cadea in fiecare noapte intre doua si patru dimineata, tocmai bine pentru ca, la opt când Horatiu iese sa ia ziarul, din ploaia de noapte sa nu mai ramâna decât un fel de racoreala rarefiata in straturile inalte ale atmosferei. Pe strada fara trotuar trec cu lentoare ardeleneasca barbati si femei, majoritatea tineri, echipati adecvat cu hanorace - intr-o dimineata de septembrie putina lume mai umbla in bluze de vara in orasul de munte. Convins ca, dupa doua zile de somn, il asteapta un sir de nopti lungi in care sigur va simti nevoia altor carti decât Biblia pe care a strecurat-o in bagaj, avea acum o tinta precisa, piata anticarilor. Tot proprietareasa bonoma a trebuit sa-l indrume, fiindca din ce ii spusesera oamenii in zilele de betie n-a retinut absolut nimic. Piata aproape pustie inainte de zece dimineata, cu porumbei topaind pe dale, e inconjurata de gherete cu forme si culori apetisante, ca intr-un oras de munte, in care se pot gusta castane si vin fiert. Anticarii vin singuri pe terasa si incep sa-si etaleze continutul gentilor mari de posta. Carti nemtesti, frantuzesti, unguresti, latinesti, ca intr-un oras european. ßi lumea e la fel de pestrita.
Când ploua ardelenii se refugiaza in baracile cu un miros atât de agresiv de carti vechi, lipite cu clei puturos de oase, incât lui Horas i-e jena sa spele putina dupa prima cana de vin, ca dintr-un loc unde n-ar fi venit pentru altceva. Din strada au navalit intâi niste pusti in uniforme de scoala cu baloane albastre: Sa bem pentru Schwarzenegger, guvernatorul Californiei! Oamenilor de aici le e indiferent pentru ce beau, ei beau foarte mult, si adolescentii ar bea tot timpu, mai ales când ploua câteva zile la rând. La masa solitara dintre bar si usile de lemn identificate cu inscriptia WC, sta un om atât de slab incât, dupa ce l-a privit intens vreme de câteva minute in lumina afumata de tigari, lui Horas i s-a parut ca oasele lui, mai intâi ale fetei pe urma ale trupului, se petreceau usor unele peste altele, dreapta devenise stânga, sub pletele albe-galbene de pastor omul asta se putea innoda pur si simplu ca un fachir, ar putea face bani frumosi la circ, doar el nu parea constient de calitatea aceasta. El citea o carte de poche, tinând-o la o distanta nesanatoasa de ochi, fara sa intoarca nici o pagina timp de sase, sapte minute. Nici de berea din sonda nu s-a atins in toate minutele astea. Horas incepuse probabil sa-l urmareasca destul de insistent, fiindca batrânul s-a apropiat de masa lui purtând in mâinile cu unghii crescute ca ghearele si cu pete vizibile de bolnav de ficat, o carte legata in scoarte caramizii destul de pretentioase, Jurnalul lui Leny Caller din anii…
(Cautarea artistei, ale carei poze l-au convins pe Horatiu ca sintagma evreica frumoasa chiar nu-i un oxymoron, va fi probabil un pretext fantastic pentru ratacirile dintr-o zi ploioasa in Buucresti. Pe taluzul cimentat al Dâmbovitei, unde la vremea când au sosit in oras parintii nostri pluteau la vedere cadavre uriase de sobolani, mai nou isi usuca penajul ratele salbatice, hranite de toti trecatorii cu un fel de inconstienta; oamenii astia n-ar trebui decât sa ia o gazeta si sa citeasca stirile cu titlu rosu despre noile focare de gripa aviara. Horas e sigur ca a gasit-o pe Leny la clubul de pe Matei Voevod, fix vis a vis de Institutul de teatru – pâna la urma nu erau decât o duzina de desene in penita destul de amatoriste, cu chipurile unor actrite cunoscute de la Revista puse pe trupuri basoldite de vaci, si cu texte in stilul reclamei stupide de la TV, Vacutele fericite dau lapte dulce... . In barul incalzit cu minisiobe electrice incastrate in pereti, se vorbeste pe soptite ca intr-un cuib sectar. Printre mesele lungi de lemn pluteste egal o fata mignona, cu parul rosu desfacut in suvite, printre care isi strecura la ureche telefonul mobil. Imediat Horas si-a scos la vedere telefonul, in atitudinea unuia care chiar nu venise sa bea de unul singur...Mai doriti ceva? o aude foarte aproape lânga el pe roscovana careia, in timp ce trecea pe lânga el sporovaind la telefon, ii examinase probabil destul de ostentativ mâinile, cu degete care pareau destul de scurte pentru o pianista, desi se ridicase de la pian.)