Toți care am gustat din pomul fericiri și sau ars din focul iubiri,știu cum e sa fii cel mai fericit,știu ce înseamnă sa fii în culmea fericiri,și dus de mare în larg,în larg unde te scalzi în mierea iubiri și unde adie zefirul primăverii ca un miros de tei dat în floare.De ce ne doare atunci cînd cădem în prăpastie întunecată de unde greu sa mai scapi singur,cazi atunci cînd îți este cel mai greu,atunci cînd nu te mai poate înțelege,atunci cînd totul se năruie și cazi și nu te mai poți ridica?De ce cînd vrei iubire nu o poți avea?De ce cînd te îmbolnăvești și ești diagnozat cu iubire de ce nu mai este leac împotriva iubirii?De ce totul în jurul tău se transforma în adiere de vînt?Și de ce ce de azi începi sa iubești..da eu înțeleg sa iubești fără ca apoi sa o pierzi,dar pentru sa iubești dacă apoi totul se pierde,se pierde de parcă nu ar mai fi fost nimic,de parcă nu ar mai fi fost acelea cuvinte dulci care îți erau șoptite la ureche.Știu că sunt pentru unii doar cuvinte aruncate pe foaie dar pentru mine sunt zile,minute și secunde trăite și retrăite în viață.De ce cînd suntem tineri suntem naivi dorim totul sau nimic de ce nu ne mulțumim cu bucata ruptă și împărțită?Sunt prea multe de ce,dar totuși este un răspuns la toate acestea IUBIREA...sentimentul care ne face sa radiem de fericire și sa ne simțim cei mai iubiți.Dar cînd se termina acest sentiment,Cum e?Cînd are loc stoparea alimentării acelei părți din corp unde se produce acest elexir,ce se întîmplă atunci?Cine știe răpsunsul?Eu cred ca fiecare din noi are cîte o bucățică de răspuns și dacă încercăm sa adunăm răspunsurile atunci se primește o Istriei mica și despre gustul amar al DESPÃRÞIRII.
Noi toți suntem plăsmuiți pentru iubire și fiecare are undeva acolo pusă deja aparte părticica sa.Și roti vor sa afle ce e dragostea și mulți doresc sa rețină acest sentiment pentru o viață întreagă.Aceasta e ca și cum ai vrea sa traiești veșnic.Da.Chiar cine nu ar dori sa fie vesnic....cred că toți și aici apare și dorința de a avea o iubire pe viață...puțini care au parte de o iubire pînă la moarte,puțini care au parte de iubire adevărată sau reciprocă.De o iubire pură ca lacrima toți ne o dorim,ne o alegem în vise,ne o plăsmuim și o strîngem ca pe un puzzle pe bucățele.O aranjăm ca pe o rochiță de vară pe trupul unei domnițe.O îmbătăm cu mirosul fin de primăvară și o dezbrăcam cu căldura verii.Toate acestea sunt vise,visele unui tînăr care caută disperat iubirea,care speră în nemurire și care își dorește o armonie.
-Da,eu te iubesc de ce nu poți înțelege că nu mai am nevoie de nimic și nimeni,de ce nu poți să înțelegi că îmi este greu fără tine?Iarăși urmează o tăcere din partea ta? Iarăși nu răspunzi?Iarăși suntem în tunelul pierzaniei de dragoste?Da chiar și asta acuma este tunelul pierzaniei....de ce sa nu fie?Cînd ultima oară mi-ai spus că mă iubești cu adevărat...da...nu pe jumate de gură?Spusese fata indurerată și lasă fără voie să cadă lacrimi ca stropi de ploaia de vară care nu doresc să se sfîrșiască.
După o tăcere imensă,care se părea ca la acel moment nu mai are sfîrșit se auzise un răspuns abia șoptit printre buze,scăpat printre dinți:
-Eu.....te....iubesc numai că tu nu poți să prețuiești și nici nu vrei să mă înțelegi ca am și eu am nevoi de timp liber sa mă pot strînge și aduna cu gîndurile......
Iarăși era de vină fata care nu mai știa ce săi răspundă căci în ultimul timp nici nu-l prea presa cu întîlnirile,după o pauzș urma-se un sunet în receptor de parcă cineva de la capătul firului a pus receptorul fără sa spună "gata am terminat cu discuția fără sens pe azi",acesta fiind urmat de un alt sunet...și în fine fata se liniștise și adormise cu durerea în suflet și cu ochii plini de lacrimi.Visase frumos cum totul se începuse și unde ajunsese timp de 3 ani de cînd sunt un cuplu.Trei ani în care au avut ambii parte de fericire și de necazuri,de durere și de suferință,de alegeri fără sens și fără nici un rezultat,de despărțirii urîte și impăcării fierbinți,de zile petrecute împreuna,au avut parte de o iubire imensă nu avea pentru ce să regrete,numai că o durea sufletul de durerea pe care nici cuvintele care sunt pe lume nu le pot reda.
Totul începuse foarte frumos și chiar cred că toți ar fi dorit să aibă parte de așa un început într-un cuplu fragil și care este expus la infecțiile bolnăvicioase ale natura