agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3830 .



De la Vintu la Rameti
prose [ ]
prietenului meu din copilarie, Luca

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [mihaiplesa ]

2003-04-24  | [This text should be read in romana]    | 



Cobori din personalul de Vintu . Avea cu ea: sufletul franjuri, un rucsac de Ata albastru si doua sandwich-uri cu salam de sibiu si branza.
Se aseza cu greu pe o banca de pe peron, dupa ce traversa cu grija, ca orbii, liniile de cale ferata. Cel mai greu este, cand iti vine sa plangi,sa iti alegi un punct in care iti poti fixa privirea, astfel ca lacrimile toate sa se stranga intr-un nod in gat si sa nu poata tasni in afara.
E greu de gasit un astfel de punct, intr-o gara ca Vintu de Jos. Miroase a provincie, a urina prin colturi si a alcool dublu rafinat in sala de asteptare, de aceea alesese peronul. Chestie de gust, ar spune unii. Nu, mai degraba de miros.
- Aveti o tigara, tanti?
Un pusti de vreo sase ani cu ochii de masline si mucii siroaie la nas, o masoara din cap pana in picioare, iscoditor ca o veverita care traverseaza strada.
Ii intinde mecanic pachetul cu Lucky Strike, abia inceput. Pustiul tasneste fericit si se pierde in praful drumului de tara, in spatele garii. Nu este usor sa mai porti in tine un suflet si sa te lepezi de el dintr-o data, asa cum voia ea acum. E aproape ora pranzului si locul se animeaza cu pasageri asudati, care se grabesc spre un nicaieri numai de ei stiut. Unii se abat la unul din barurile rasarite peste noapte, langa gara. Coca Cola, Fanta, Timisoreana, ce doriti? Si cateva tigari la bucata, micile bucurii ale vietii, inainte de a ajunge acasa, la necazuri si truda.
Isi alege o banca libera, langa care isi aseaza rucsacul, cu grija.
Un domn mai in varsta, cu o palarie de fetru obosita, taraste dupa el o valiza visinie de carton, pe care scrie Govora, Herculane sau Baile Felix, vorbind singur:
- E cald, ti-am spus ca e prea cald…
Prea cald pentru ce? Se intreaba ea.
- Ti-am spus sa nu le mai duci la pascut pe vremea asta, ca o sa arda in iad…
Cine va arde in iad?
Apoi intoarce fata zbarcita catre ea, ca si cum atunci ar vedea-o pentru intaia oara :
- Sarut-mainile domnisoara, imi cer scuze daca sunt neavenit. Gandurile astea (si arata cum mana la cap) nu imi dau pace, nu ma lasa sa dorm, mai trebuie sa le scot la pascut, in ficare zi.
L-ar fi intrebat ce pasc intr-o gara stearpa? Dar avea grija de punctul ei fix, daca ii dadea drumul la revedere stradanie, nodurile din gat se vor desface, iar ea nu va mai putea tine legate lacrimile. Ca doar nu venise singura aici. Oare chiar voia sa demonstreze ceva?
Sa aiba dreptate Adina? Adina o banuia de razbunare. I-a ras in nas, cu amaraciune:
- Daca ma razbun pe el inseamna ca ma razbun, de fapt, pe mine! Si ii trasese mana violent aproape de ea.
- Pune mana aici! Vezi? Simti? Aceasta nu mai este decat coaja mea! Numai coaja asta imi mai apartine!Inauntru lucreaza viermele lui!
Tanti Aurica, lipita de vizor la ora aceea, se impiedicase probabil de ceva, pentru ca un zgomot infundat razbatuse din apartamentul vecin. Ei nu-i pasa insa si continuase pe un ton la fel de autoritar, pret de cateva minute, un monolog trist, spus ca in fata oglinzii.
Inabusita de ore, de caldura, de prea multul pe care nu il mai putea gazdui in ea, incepuse sa isi stranga cateva lucruri si sa le aseze in rucsac.
Autobuzul mergea pana la manastirea Rameti. Il pierduse cu privirea pe omul care isi pastea gandurile, acum isi cauta un nou punct fix, in dreptul geamului. Avea probabil o privire bolnava caci putinii calatori din autobuz o evitara cu privirea la urcare. Soferul intreba plictisit: - Pana unde? si taie cu dexteritate biletul.
Nu isi putea permite sa dea drumul la bolovanii de plans. Nu intr-un autobuz in care cei cativa tarani, unii imbracati de oras, motaiau pe scaune, in timp ce manele si cantece de petrecere incercau zadarnic sa invioreze atmosfera, din cabina soferului. Transpiratia isi tesea panze de paianjen pe fetele si la subsuorile calatorilor. Ar fi atipit, ar fi murit cateva ore. Numai cat sa regaseasca motive de a respira. Si-ar fi scos si ea putin la pascut gandurile, ca sa nu putrezeasca in ea, sa nu faca o septicemie.
Nu mai era mult si ajungeau la Rameti. Apoi muntele. In munte poti striga ca intr-o pestera, dar fara teama de a se intoarce strigatul in tine. Pe munte poti rostogoli bolovani de plans pe care i-ai tinut prizonieri atata timp. La munte te poti lepada de umbra redundanta, poti ramane tu, gol si primitiv ca la nastere. Nu mai stia cand invatase sa fuga si sa se ascunda. Probabil ca asta este una dintre cele mai vechi lectii pe care le luase de la viata.
Ori de cate ori tanti Sora venea in vizita acasa, la o cafea, ea trebuia sa isi caute locul de ascuns in lada de la plapuma, in dulapuri, in luminator, dupa borcanele cu muraturi. Asta insemna clar: penicilina! Nu reuseau sa o gaseasca prea usor si numai catelul intr-o ureche verde o mai putea scoate din ascunzatoare, de dragul lui ar fi facut orice. Dealtfel daca Pufi- catelul era racit ea nu mai avea cu cine sa vorbeasca despre ale ei, plus ca ar fi fost amandoi tare tristi, insuportabil de tristi. Si atunci prefera sa primeasca ea injectia decat bietul catel care se jigarea pe zi ce trece. Continuase apoi cu fuga in timpul gradinitei, era unul Octavian, baiat de ziarist, care acapara toate jucariile, toate conversatiile si alerga si dupa ea sa o a-ca-pa-re-ze si pe ea. Ori ea nu se putea lasa acaparata cu una cu doua de un maimutoi blond si cu carlionti de fata, cateodata avea senzatia ca asteapta sa creasca mare, poate intr-o zi o va acapara Luca- Morcoveata. In timpul scolii generale fugise de Paul, colegul de banca intai, care era un bleg si jumatate si, mai presus de toate trebuia ajutat, asa ii spusese Invatatoarea in fata, raspicat.
- Colegii de banca trebuiesc ajutati la teme, nu batuti cu liniarul!
Pentru asta statuse in genunchi, in fata clasei, timp de o jumatate de ora, cu lacrimile siroinde pe obraji, cea mai mare umilinta din viata ei. Cum sa nu iti vina sa il bati? Statea cu gura cascata pana cand incepea saliva sa ii siroiasca pe caietul din care tocmai ii rupsese cateva pagini de incercari: s mic de mana, s mic de tipar, s mic de mana, s mic de tipar. Nu a gasit alta solutie de a-l determina sa isi refaca temele, a trebuit sa ii dea cu liniarul "peste mana cea bleaga". In scoala generala nu e reusit sa fuga prea tare. A prins-o Cristi care, din nefericire, avea sa afle mai tarziu de la alte colege de clasa sau de serie paralela, ca "asa facea cu toate". A sarutat-o apasat pe gura… A apucat ea sa il palmuiasca de cateva ori, dar era tarziu, faptul era implinit, iar rusinea pe ea crescuse cat casa. Fetele isi dadeau coate in banca si o aratau cu degetele:
- A sarutat-o Santimbreanul, uita-te la ea, ca se mai vad urmele!!
Bineinteles ca mai fugise odata in timpul liceului, in spital, pe cand facuse hepatita. O fugarea acolo un alt Cristi, care in urma unui pariu trebuia sa o sarute in somn si sa o invite si la dans de ziua lui, la cheful organizat de "fetele de la salonul 13", toate de 18 ani sau mai bine. O numeau "salbatica", pentru ca nu juca noaptea carti cu ei, pentru ca adormea de cele mai multe ori inainte de a se termina bancurile… Deh, perioada de incubatie a microbului era de 18 zile, pe cand ei erau deja in convalescenta pe ea abia o cuprindeau simptomele bolii.
Dansul s-a dovedit totusi plin de emotii. Podelele fusesera spalate proaspat. Lighioanele din sertare adormisera deja, se putea da drumul la muzica… Au dansat cateva ore bune pana cand a tras cineva alarma si au fost trimisi la culcare, fiecare in salonul lui. Ce mai nebunie in lifturi, porunci si "Like a prayer…" vuiau culoarele de fericire in noapte aceea…
Singura data cand nu a fugit o adusese aici. Iat-o locuita de o umbra straina. "Gandul meu nu se mai recunoaste de gandul tau, inima mea bate pe rand"...
Pe malul Rametului corturile era deja instalate. Poiana se animase cu Orastia, Bucurestiul, Clujul, Alba. Inima isi crestea numarul de batai pe minut, ar fi dat din coada ca la vederea cuiva drag. Noaptea aceasta nu se va mai intreba:
- De ce am fost adusa pe aceasta lume?
Gaga ii venise in intampinare ca de obicei si ii luase rucsacul de pe umeri. Ada o imbratisase cu tot cu rucsac. Danut se lauda cu noile achizitii polar, geaca beton, bocanci adevarati, suedezi. Se simtea dintr-odata, foarte obosita. O sa monteze cineva si cortul ei?
- Sigur, se oferise Dan din Cluj.
Adormise langa foc, pe pamantul reavan. Avusese un vis ciudat, invaluit in mirosul de cartofi copti in spuza si cantece triste la chitara. Niciodata pana atunci nu visase ca zboara, ba dimpotriva, zborul ei era mereu o cadere libera, de la geamul unei cladiri sau de pe un munte, cadere in care tragea dupa ea o greutate in suflet ce se elibera chiar aproape de impactul cu pamantul, moment in care se trezea ingrozita, nestiind daca impactul ii rupsese oasele sau o omorase. De data aceasta insa visa ca mergea pe munte, la inceput singura, desculta, tarandu-si sufletul ca pe niste aripi prea grele, apoi, pe masura ce se apropia de varf se simtea tot mai usoara, tot mai sigura pe ea. Urcand simtea ca incepe sa ierte lumea, oamenii, mai ales oamenii, iar iertarea o facea poate mai usoara. De la un anumit moment insa nu mai urca singura, o mana ii cuprinsesera degetele unul cate unul, mai intai cu varfurile, apoi strans, cu toata palma, dureros de placut. Incepuse sa ninga, dar mirosea a flori de mar, talpile abia atingeau iarba matasoasa. Nu il privise inca in ochi, nu ii stia chipul inca, dar se simtea atat de bine incat nu se grabea sa il priveasca, sau nu mai conta. In varful muntelui gasisera o biserica, nu i se vedea decat turla din atata zapada si respiratia lor care amutise zapada. Intrasera impreuna, de mana, icoanele toate intorceau fetele la perete. Se inspaimantase, aproape ca tipa, nu creda in Dumnezeu si dintr-odata ii era frica de necredinta ei, nu o invatase nimeni sa se roage, sa ceara iertare... In copilarie credea ca il vazuse pe Dumnezeu, i-L aratase si lui Luca, dar de atunci nici un semn ca ar exista. Nici macar "ingerul- fara-nume" mai venise pe la ea de la o vreme. Acolo, in biserica, o apucasera niste dureri puternice de mijloc, ca niste dureri ale facerii, mana care o tinuse pana atunci de mana ei o strangea tot mai tare, semn ca este cu ea, o ajutase sa se aseze pe banca de lemn. Din ea se retrasese o umbra cam de marimea unui om ce se furisase apoi afara, in zapada, fara urma…Transpirase ingrozitor cu spatele la foc, pamantul rece ii atinsese fata ca un sarpe.
Cand a deschis ochii, focul palpia stins. Se coceau si stelele departe, cu miros de padure, de pamant reavan. Se uita la maini, ii parea ca una din ele ramasese inclestata pe ceva.
- Ai dormit zdravan, zise Luca. Si ai avut cosmaruri. Unde ai plecat asa pe nepusa masa?
Mama ta s-a speriat ingrozitor cand nu te-a mai gasit acasa, iar rucsacul disparuse. M-a trimis dupa tine. Zice: "Caut-o la Rameti, acolo trebuie sa fie!"
Am venit. Nu si-au mai dat drumul la maini, o vreme. Si nici nu s-au uitat unul in ochii celuilalt. Nu era vorba de teama de o descoperi ceva sau nu. Era pur si simplu o rabdare care crestea in ei. Da, pamantul a fost pregatit, samanta a fost sadita. Nu ramane decat sa asteptam. Nu intr-o sala de asteptare si nici pe un peron. Asteptam unul in celalalt.

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!