Disperare. Deschid ochii. Ma deschid spre lume. Ochii ma dor de atata vazut. Cateva vietatzi gasesc in umbra siluetei mele prabusite adapost impotriva caldurii. Primul ajunge scorpionul. Ultimul ajunge acelasi scorpion. Se ajunge pe sine. Cand ajung amandoi la umbra, isi strang clestii prieteneste si se pun la taclale. Setea ma arde pe dinauntru, iar soarele pe dinafara. Nici o parte din mine nu ramane nearsa. Pe sub pielea innegrita, intinsa, lucioasa, sangele ingrosat nu mai are putere sa curga. Inima insa bate. Se bate pe ea insasi. Inchid pentru o clipa pleoapele si soarele asfinteste in ochii mei. Cu un efort dureros, ii deschid si soarele rasare iar. Dunele se intind pana departe, in zare, unde sclipesc miraje. Scorpionii m-au parasit in timpul noptii. Inchid din nou ochii, ca sa apuna iar soarele. Uneori ma intreb ce ar face daca nu as exista eu, sa clipesc ca sa apuna si sa rasara.
Oasele lustruite de vant nu mai ofera de mult timp umbra. Dar inima bate in gol si ochii goi vad.