Motto: Muzica prea tare și limba ascuțită a femeii de lângă mine nu mă lasă să citesc Cărtărescu

Trebuia să plec acasă dar nu m-am trezit de dimineață. Mi-era lene să mă ridic din pat. După trei ore de somn ceața mi se așternuse pe ochi. De o perioadă de timp, atunci când dorm singur mi se face frică; îmi apar tot felul de imagini bizare. Azi-noapte m-am uitat la Titanic așa cum îmi place mie, cu subwooferul dat la maxim. Am plâns și pe muzică de Vama Veche am adormit într-un târziu. Mi-e puțin rău, mă ia amețeala. De vreo saptămână nu pot să mănânc, nu pot să dorm. Femeia din stânga mea vorbește cu cineva la telefon.dă din cap a aprobare. Are capul mic, cu ochii bulbucați, buze subțiri, fața negricioasă, șuvițe blonde în păr, unghii negre, probabil s-ascundă jegul... din când în când mai trage cu ochiul la agenda mea. „Coborâți la pod?” „Nu, la gară!” „Mulțumesc foarte mult...” Am strâmbat din nas în mintea mea și am continuat să scriu.
Când am plecat din București ningea și eu am crezut că mașinile nu o să mai circule. Mi-am făcut rezervare pentru 16:30 și m-am urcat. În stânga-față stă o domnișoară. Interesată parcă, citește un articol despre „autostrada care umflă prețul terenurilor în Brașov”. E drăguță... părul scurs până la umeri, șaten, nevopsit, puțin îngrijit, unghii lungi date cu lac, poartă un pulover roșu cu puncte negre care par a fi scame, niște pantaloni negri mulați, din stofă, ghete ortopedice, destul de înalte dar murdare... Mai devreme ochii mari și negri m-au ptivit dar eu nu am insistat și mi-am întors privirea pe fereastră. Dă pagina la ziar: „Mii de familii sunt condamnate la îngheț”. Zâmbesc... dar eu, la mine nu se gândește nimeni. Sunt student. Ea poate nu știe cum e să trăiești într-o cameră de cinci pe cinci cu alți doi colegi, să mănânci acolo, să te speli, să dormi... să faci sex din când în când după posibilități.
„Bilețelele electronice cuceresc lumea”. Bilețele?! Sms-uri poate... da, cred că despre ele este vorba... Am început și eu să scriu „Declarație în sms”. De fapt, erau toate sms-urile pe care le-am trimis în ultimele luni. Păcat că nu aveau prea mult artistic în ele. Dependență?! Poate... dar au avantajele lor... sunt gratuite... Da, sunt dependent de sms-uri, recunosc și nu mi-e frică de critică.
Își ține mâna pe obrazul drept și suspină a dor... Să mă duc la ea?! Aș vrea niște pernuțe de ciocolată. Mi-e foame, mă dor ochii, amețeala e aproape... Sper să nu leșin sau să vomit până acasă... mai e puțin. Citesc Cărtărescu și mai respir adânc din când în când. Oare ce doare mai mult? Că nu mă iubește ea? Sau singurătatea? N-am mai făcut sex de mult. Cred că nu mai știu traseul
Am aflat ceva: „există scrisori parfumate ce se trimit pe internet”... Zâmbesc iar ca un idiot. Oare cum sunt? Nu văd să citesc până acolo, sunt și chior pe deasupra. Ar trebui să-mi schimb lentilele dar doare... în fine asta e altă poveste mai veche...
„Tracțiune integrată și dotări de 2004 EURO gratuit”... pentur doar 75000 EURO. Ce ți-e și cu reclamele astea. Îmi plac alea din super-marketuri (999999): „Mami, îmi iei și mie bicleta asta? Nu costă decât 900000 lei”. Dar ea costă un milion și nici măcar nu-ți dau restul. Leul – monedă națională, dar ea nici măcar nu există. Sunt curios când va apărea leul-greu cum va fi. Manipulare vizuală.
Ceasul din mașină arată 10:55, dar de fapt e aproape 18. nu știu care-i treaba dar îi las ca pe ei... eu știu că e seară. Soarele apune în spatele mașinii și îl las tot mai mult în urmă. Mergem cu vreo 120 km/h și mașina se leagănă. Oare de ce la ăștia nu le face nimeni nimic. Eu am luat amendă pentru 52 în localitate. Mafia asta... fuga după bani. Asta e... m-am născut sărac și anonim. Când voi fi ajunge bogat și cunoscut voi merge și eu ca ei. Așa fac toți. Uită de unde au plecat și calcă pe cadavre și pe căcați... dar ei sunt cei care put.
„Liceul Tonitza – fabrică de tablouri”. Contrabandă, fraudă pe talentul elevilor... De, trăim în România, țara tuturor posibilităților. Vrem să intrăm în Europa. Să mai aprind o țigară în memoria Panoramelor (Panaramelor). Cine le permite să facă reclame la țigări? De-asta fumez eu: se face reclamă. Să se facă antireclamă: să mă las.
„Edilii noștri nu știu să folosească avantajele informatizarii”. Asta e frumoasă. S-ar putea să îmi placă să citesc ziarele... e cea mai tare comedie. Știrile de la ora 5 sunt varză. Frumoasa-viață prezentată așa cum e ea.... Hai să mai furăm puțin, mai avem plopi și stejari mai vechi de o sută de ani.
Beatrice, așa o cheamă... Au strigat-o mai devreme la rezervare. Beatrice, cea cuochii negri, care citește ziarul... Râzi și înveselește-mi ziua. Bate vântul prea tare și mă gândesc cum ar fi dacă am avea un accident. Viteza e bună. Să-mi adune creierul de pe geamuri... ce frumos. Le-aș da de lucru. Dar nu am eu norocul ăsta. Dacă aveam câștigam la 6/49, chiar dacă n-am jucat. Adio, copilărie... trebuie să devin bărbat.
„De 3X femeie”. Aș râde dar mi-e din ce în ce mai rău. Beatrice, mă dezamăgești. Acum se uită pe programul TV... uauuu ce interesant. Televizorul, draga mea, îți distruge vederea și-ți infecteză creierul cu multă „cultură” și mult „adevăr”. Comercial, artă comercială... tancioc, obor, piață... arta de-a vinde. Am să-mi deschid un SC și doar am să cumpăr prostie... poate voi face bani.
„Nicola și-o trage cu Negru”, „Simon Pestana vrea să fie ucigaș în Păcatul II”, „Daniela Alvorado și Simon Pestana au păcătuit și-n viața reală”, „Vă rudăm păstrați biletele pentru control”. Dacă-i musai. Au și ei dreptate: dacă se urcă unul din mers. „Domnu’, îmi pare rău că ați prins mașina... pentru asta primiți 5 milioane amendă.”
A închis ziarul, a închis ochii și își trece limba pe buze ca într-un vals al titanilor. „Ben Affleck a lăsat-o pe J-lo” și acum o întreabă pe Uma Turman: „Cecul sau viața”. Mi-aș lăsa și eu fantoma pentru oricine... orice se cheamă femeie...
Te așteaptă cineva la gară? Ești liberă mâine seară? Când te întorci în București? Putem să mergem împreună? Îmi dai voie să cred că m-am îndrăgostit de tine? Pot să-ți sărut mâna? Burezele? Sânii? Scenarii eșuate... marele gigolo capitulează când îi vede verigheta. O, Doamne... e același lucru... Ori e înger, ori e măritată...
Tocmai am trecut pe lângă un microbus în flăcări și am încercat să batem în geam dar n-a observat nimic... de ce nu am luat noi foc?
E măritată... în stânga ei stă o roșcată ci părul lung... dar ce față are... dar e femeie, ce mai... la ea pot să mă dau. Nu e frumoasă și mă simt superior, deci, voi avea noroc.
Vorba aia: dacă n-ai bani de mertzan îți iei și dacie... are și ea tot patru roți...
Și așa am aflat în ce mi se împarte viața.
Adio, Beatrice... poate când vei divorța ne vom întâlni... dacă nu vei fi prea bătrână.

POST MOTTO: Am să fac comedie din viață, așa cum viața a făcut comedie din mine.