Prima poveste incepuse sa nu mai aiba stare in locul in care zacea de atata vreme in asteptarea de a fi adusa la suprafata, valorificata si inaltata pe un piedestal de unde sa isi poata urmari audienta cu mandrie .
Se nascuse demult , intr-un oras aglomerat , pe vremea cand ma bucuram de orice achizitie de talcioc, de fapt si pe ea tot de acolo am luat-o,insa i-am ascuns acest amanunt, pentru ca ar fi fost cu siguranta ranita in vanitatea ei de poveste selecta, poveste la moda, de lux, asa cum ii place sa spuna cateodata, alintandu-se ca o mata ce-si arcuieste spatele cu gratie…
Am neglijat-o multa vreme, stiu, uneori fara sa vreau, caci viata iti ofera intotdeauna o lista de prioritati, si o asiguram in permanenta ca mintea si sufletul meu tot la ea sunt si ca intr-o buna zi o voi povesti in fata lumii intregi ,declarand-o “povestea mea” .Trebuie sa recunosc insa ca au mai existat si dati in care imi aminteam de ea ,numai ca o evitam …era deja mult prea insistenta si intervenea in cele mai nepotrivite momente, rea, sacaitoare, agasanta, ma trezea noaptea, sau dimineata prea devreme, rugandu-ma, implorandu-ma, sarutandu-ma numai ca sa o povestesc …iar eu, drept pedeapsa, o refuzam, uneori mai delicat, alteori ii tranteam un mare NU in fata , si se inrosea toata plecand cu coada intre picioare plangand ,trezindu-mi si ultimul fir de patetism ce imi mai ramasese , iar eu ii explicam ca acum cu atat mai mult nu am cum sa o povestesc , pentru ca este nerusinata , este pur si simplu nedemna de ea insasi si de statutul pe care si-l doreste de atata vreme, si daca va mai continua in ritmul asta o voi abandona definitiv si nu-i voi mai raspunde nici la mailuri si nici la telefoane , cu sau fara numar ascuns…
Se pare insa ca acum , draga de ea , dupa o vreme neagra de hibernare in surogatul locului in care s-a nascut , a hotarat sa isi asume un risc si sa ma gadile zi de zi pana va reusi sa ma induplece prin aceasta metoda hilara…stim cu totii ca n-o sa-i tina schema, dar sa o lasam in continuare sa viseze, cine stie poate se va alege ceva de capul ei pana la urma si va inceta .
Mai bine sa va spun cum s-a nascut , sau mai bine zis cum a fost conceputa.V-ati gandit vreodata ca momentul conceperii este mult mai interesant, mult mai incarcat decat cel al nasterii?
Era o zi iernoasa de pimavara , penultima cu soare , iar eu ma hotarasem sa ma plimb intreaga zi, numai ca o lene inevitabila rumega chewingumistic cheful de plimbare pe care il aveam .
M-am ridicat din pat si m-am indreptat spre baie …ma priveam in oglinda , si pentru prima data parca nu ma mai recunosteam, eram tot eu , barbatul de 34 de ani , fara nevasta si fara copii , fara obligatii si fara chef, insa ceva parea schimbat si nu imi puteam da seama ce .Senzatia era ca ceva din mine lipsea, aparuse un loc gol, ai carui pereti la fel de goi strigau dupa ceva ce ar fi trebuit sa ii umple, dar ce putea fi…? N-are sens sa ma mai gandesc , daca va fi sa fie, atunci cu siguranta va fi si gata …ma spal pe fata…stropii de apa se comporta ca si cum ar fi de ulei ,insa stiu sigur ca sunt de apa ,o apa prea fierbinte, care acum imi arde fata …
Si ma spal in continuare , ca sa ma curat de tot somnul si toata lenea de pe lumea asta…poate mai incolo ma voi apuca de scris…si o sa scriu ca in vremurile mele bune, fara sa ma gandesc , fara sa fie nevoie sa fac scheme , sau sa imi ondulez creatiunile dupa vreo moda …pur si simplu o sa-mi plimb mainile pe tastatra si vor scrie ele in locul meu…iar mai tarziu ma voi plimba….poate in felul asta o sa ma si odihnesc si apoi o sa am mai mult chef de scris …sau poate nu …sa mananc, pana una alta …
Si ma indrept descult , si inca in pijama spre bucatarie.Deschid frigiderul , in el se aflau tot felul de chestii pe care nu imi aminteam sa le fi cumparat vreodata insa in alcelasi timp nu puteam sa fiu decat foarte sigur ca eu fusesem achizitorul lor pentru ca locuiam singur , intr-un oras foarte aglomerat.Scot o sticla de lapte si in timp ce beau ma gandesc asa …cu un fel de mandrie a originalitatii , cum ca eu m-am mutat intr-un oras foarte aglomerat ca sa am ce scrie si despre ce scrie , in timp ce marii scriitori se duc la tara , sau la munte , sau pe malul marii , ori in cine stie ce manastire sa scrie opera vietii lor…pentru ca acolo e liniste, pentru ca acolo nu te bazaie nimeni la cap cand vrei sa te concentrezi…insa eu sunt atipic, eu vreau galagie si forfota si oameni multi ca sa ii prind pe toti in plasa randurilor mele , sa nu imi scape nici unul si ca un literampir vampirian sa scot din ei ce e veritabil, ce e innascut si interesant .
Ma pasioneaza de la o vreme bolnavii psihic, mi se par extraordinari , demni de a fi urmariti in permanenta , pentru ca ei insisi reprezinta un adevarat carnaval, un ansamblu nesfarsit de trairi diversificate , fiecare in parte avand frumusetea sa naturala , ei sunt ca niste actori care isi joaca rolul foarte bine , insa in permanenta, caci piesa lor , comedie sau drama , nu se sfarseste niciodata chiar daca multi dintre ei isi doresc cu disperare sa se termine si sa fie catalogati , recunoscuti ,omologati ,oameni normali...Dar ce e normalitatea…? Cu siguranta unul din termenii care nu suporta o definitie pe care sa te poti baza…normalitatea este deci un termen anormal…aha, ca sa vezi…
In timp ce ma gandeam la toate acestea mi-am dat seama ca ma si imbracasem si ma pregateam sa ies …unde ? Nu stiam nici acum asa cum nu am stiut niciodata , inca de la venirea mea aici ,insa, ca de obicei ma gandeam ca poate aceasta va fi ziua in care o voi gasi pe ea, scopul venirii mele in acest oras agomerat , povstea de care am nevoie…nici macar nu stiam in ce tipar ar trebui sa o incadrez, ce caut de fapt , cum as vrea sa fie ?!Din fericire nici nu este obligatoriu sa-ti faci asemenea planuri ,ba nici macar recomandabil nu e, pentru ca se va descoperi singura , si in plus mai scapi si de obsesia ca se afla pe undeva prin preajma .
Si acum mi se pare mai frumos ca niciodata sa ma plimb pe strazile tivite cu ghivece din cutii de conserve , si frumoasele , minunatele , carminatele flori ce maldare si maldare , ca niste boscheti sangerii ma privesc si de data asta ...si merg , imi imaginez ca ma aflu undeva in Spania , acolo e totul rosu , parca nici nu ar exista o alta culoare pentru Spania decat rosul acela pasional , rosul vietii…Spania trebuie sa fie o tara tare sangerie , zic eu …insa nu ma aflu in Spania , asta e un lucru sigur.
Imi place ca toate strazile de aici sunt pavate cu piatra cubica si piatra cubica imi aminteste de vremuri trecute, vremuri in care as putea sa caut o poveste , dar nu mai merge asa , gata, am spus doar ca vreau sa imi caut povestea si nu doar o poveste…hmmm…si imi amintesc ce inflacarat eram in cautarea ei , credeam ca viata mea toata are sa se schimbe odata ce o voi gasi …nici macar nu imi imaginam ca ar putea sa fie altfel , ca povestea mea e o poveste cu nebuni , o poveste incoerenta …si daca ar fi asa , ce ?Din fericire nu a fost, insa putina nebunie se afla sigur in ea caci altfel nu ar mai icerca prin toate metodele posibile , ca o sotie geloasa , nu s-ar mai zbate atat sa o povestesc…
Dar de ce credeti voi , cei care cititi aceste randuri , ca o poveste ar insisita atat de mult , si-ar chinui autorul asa de tare , doar ca sa fie povestita …mai ales ca pana la urma ea s-a dovedit a fi doar prima poveste si nicidecum povestea…in fine , nici eu nu am ajuns la vreun raspuns in acest sens, dar mai bine sa va povestesc in continuare cum am cunoscut-o si poate pana voi termina eu de povestit veti ajunge voi la un rezultat si pentru mine .
Florile rosii erau, paradoxal , prezente in acest oras mai peste tot …si cum va spuneam , era un oras foarte aglomerat….am intrat intr-o cladire veche , ce parea ca aterizase acolo prin nu stiu ce minune a vreunei masinarii a timpului si nici macar nu stiam ce caut , nici macar nu stiam ce vreau , ci doar ca trebuie sa intru acolo…era de fapt o casa , la intrare , un hol lung si ingust , pe jos erau presuri taranesti , din acelea tesute la razboi din resturi , din carpe, peretii -extrem de inalti , cam de trei ori mai inalti ca mine , nu stiu de ce ii facusera asa , dar cu siguranta , ca inaltimea lor ii scosese de la socoteala in cazul vreunei renovari , caci vopseaua stacojie cu care fusesera acoperiti candva era acum scorojita si umflata .Ma frecam de cei doi pereti caci deveneau din ce in ce mai ingusti , pana cand , deodata , ca doua picioare de dansatoare ce se desfac voluptos la french can can , dau intr-o sala imensa , amenajata a la sec.XIII , parca ma aflam intr-o lume paralela , nu-mi venea sa cred ca eu , un barbat normal , plictisit de viata , nici macar vreun ziarist in cautare de aventuri , eu, care doar caut o poveste am ajuns intr-un asemenaea loc , si inca nici nu stiam foarte bine cum …
Nu era nimeni in sala cea mare …si , incredibil, nu ma simteam nici ciudat , nici ametit , nici frica nu-mi era …ma simteam chiar bine, as fi vrut doar sa stiu ce-i cu toata treaba asta de basm , caci coridorul avea aspectul unui drum initiatic la cat te chinuiai sa il parcurgi…si de ce trebuia sa fie lipsa asta de concordanta intre stiluri . Peretii erau goi…in sensul ca nu aveau tablouri pe ei si asta era poate singurul aspect care ma irita cu privire la locul acela…nu stiu cum mi-a trecut prin minte in acel moment sa gandesc cu voce tare: de ce naiba nu sunt tablouri pe pereti? Ce-i cu toata asezarea asta? Cui ii aparine?
Cum am terminat de zis acestea a si aparut in coltul usii un barbat intre doua varste, imbracat intr-o salopeta de muncitor si o camasa cadrilata …nu era nimic deosebit la omul asta, nimic special, arata asa cum ar fi aratat orice om de pe strada ,orice alt muncitor, si probabil acesta ar fi momentul in care un “totusi” s-ar gasi foarte nimerit , ar incapea foarte bine …insa aici nu a existat nici un totusi ,cu toate ca in imaginatia mea mi-as fi dorit ca el sa imi spuna ceva enigmatic si sa se faca apoi trecerea intr-o alta lume , intr-o a treia lume …muncitorul doar s-a uitat la mine si deodata a intins mana facandu-mi semn sa ies , ca si cum nu as fi avut ce cauta acolo de la bun inceput , ceea ce era in totalitate aevarat, insa omul asta parea de o comoditate rara fiindca se scutea pe el insusi de a vorbi , de a tipa la mine , si ma simteam ca un copil de scoala generala care tocmai a facut o prostie si este trimis afara …nu stiu , poate penru ca a vorbit in timpul orei…asta, da , asta era cu siguranta , eram pedepsit pentru ca vorbisem…pentru ca ma exprimasem cu voce tare…Doamne ce mi-ar fi placut mie in acel moment sa mi se confirme presupozitia si sa se intample ceva cu adevarat magic, sau macar la intoarcere sa imi dau seama ca peretii aceia inalti si galbeni cu vopseaua scorojita sunt intr-adevar fermecati, sau si mai bine ,sa aflu ca nu mai sunt deloc…teapa! Nimic din toate astea nu s-a intamplat si cand am iesit in strada aveam sa aflu ca era pur si simplu casa unei vedete de cinema , si acela era gradinarul, iar aspectul exterior fusese intentionat conceput in acel fel, pentru mai mult anonimat , spre gasirea intimitatii…insa nu o data se intamplase ca oamenii sa patrunda inauntru , din nestiinta , sau din curiozitate…hmmm…nimic prea grozav, nimic deosebit…
Trebuia totusi (iata-l pe totusi ,m-a urmarit el cat m-a urmarit,pentru ca pana la urma sa nu se mai poata abtine si sa-si faca .aparitia….)
sa merg mai departe chit ca n-aveam chef si chit ca nici bani nu mai aveam , pentru ca undeva , ceva din mine stia ca ziua aceea va fi cea in care voi descoperi ceva , povestea de fapt …stiu , dragii mei , vreti sa ajung mai repede la talcioc si sa vedeti cum am ajuns sa o intalnesc acolo si cum ea nu stie ca provine de acolo, dintre vechituri si lucruri de care nimeni nu va mai avea nevoie vreodata, insa eu pur si simplu nu aveam chef sa ajung la nici un talcioc , asa cum nici acum nu am chef sa ajung la un punct , ci doar sa ma mai plimb un pic pe strazile acestui oras aglomerat …un oras in care oamenii sunt asa cum ii vedem uneori prin filme , in centru tot felul de bogatasi care se plimba intoliti si parfumati printre tot felul de cersetori nemancati si necarpiti ...as vrea sa fie ei toti un pic mai plastici , dar eu nu pot sa va spun decat ceea ce vad , pentru ca nu fac nici un efort prea mare decat poate cel al povestirii , si nu cred ca ar fi corect fata de voi toti sa va spun despre ceva ce pot numai sa imi imaginez , ceva ce nu am vazut niciodata ….
Asa …si mergeam ,mergeam pe aceeasi piatra cubica, si deodata, intre doua fumuri ale unei tigari imi dau seama ca imi este foarte foame, stiti voi , genul acela de foame pe care o simti de multa vreme insa numai intr-un anumit moment constientizezi faptul ca tie iti era demult foame?
De ce era orasul acesta atat de aglomerat , de ce nu sunt capabil sa va povestesc despre oamenii din acest oras , sa va descriu fetele lor? Ii vad mergand , grabindu-se , insa imi dau seama ca ei sunt imbracati intr-un fel de haine care aduc a toga …iar in picioare au sandale…parca ar fi de pe vremea anticilor, si mai imi dau seama ca multi dintre ei nu au par si li s-au bronzat scalpurile un pic ridate ….E foarte mult rosu in jur, iar acum incepe sa se dilueze, ca si cum ar fi fost cerneala rosie peste care am turnat apa…si merg …urmandu-mi foamea bineinteles, cautand ceea ce nu stiam nici eu …cautand ceva…
POVESTEA .