Inchid bine usa si adulmec apoi scartaitul balamalelor.Odata stins, il simt iscandu-se intr-o lume mai buna. Aici, gura peretilor picurand amenintator, ma instiga la o alta repetitie generala a toamnei. Groaza de incaperea in care nu mai am loc se asterne peste ganduri ca o fleica amara.
Voi merge la joagar!
Ametita de stransoarea rochiei perfect barbateasca , incalec cozile gheroase ale blestemelor scalciate, in timp ce ochii hamalesc poalele orizontului c-un fel de dor. Plansul Mamei imi coboara pe crestet si indeasa liniste in amiaza febrei ce pare eterna. Un pui al nimanui imi vinde sufletul pe o carciuma si acolo imi ghiceste lacrimile din palma prapastios de nedreapta. Tonomatul de pe coasta anunta pauza in ganduri si mersul pe apa devine tot mai periculos. Mai e un pas pana la cascada. Se gaseste un lemn sa m-ajute sa-l fac fara sa ma doara nimic si totusi, mi-e teama. Ca si cum fara aceste blesteme n-as mai fi eu...Ca si cum ar fi important sa mai iubesc, sa mai rad, sa mai plang, sa mai sper pentru ca vantul sa aiba un rost si prafurile radacini...
... E pauza-n ganduri...