Ea.
L-a întâlnit pentru prima oară în tramvai. Era o dimineață în care se simțea obosită, iar locul de muncă i se parea enorm de departe. Un bărbat în costum de controlor se postă în fața ei cerându-i nonșalant biletul. Ea își scoas abonamentul arătândui-l cu un zâmbet cuminte dar dulce. El i-a răspuns cu un acelaș fel de surâs, doar că mult mai atent. Totul ar fi rămas un insignificant flirt dacă nu s-ar fi văzut la un bairam al unui traficant de droguri, pe care amândoi îl aveau de prieten. De acolo, restul este istoria unei căsnici.

El.
A realizat că ea nu este doar “o fată” deabea pe la a patra întâlnire. Pentru prima dată îi lipsea acea ființă plăpândă, de altfel insignifiantă pe care o cunoscuse la un bairam după mai multe insitențe ale ei. A cerut-o în căsătorie exact atunci când inima i-o ceruse și când buzunarul i-o permisese, după o tranzacție de extăzy ce valorase 100.000 de euro, din care el luase 10%.
Luă un apartament în zona Doamnei Ghica, la etajul 7 un inel de logodnă care valora cât apartamentul, în idea că la o “adică” l-ar fi amanetat, și o Dacie 1310.
Făcură un copil, o fetiță pe care amândoi o adorau, considerând-o cea mai de preț comoară a vieți lor.

Sfârșit.
La sărbătorirea zilei de naștere a fetiței, când împlinea un an, la ei veni o vecină. Suplă, frumoasă, îmbrăcată în ciuda pulii, dar stilată, așa cum fusese și nevasta înainte de a fi nevastă. El se încurcă cu vecina și se hotărâ să plece. Își luă toate hainele și-și lăsă nevasta în ușă, cu buză umflată, spunând că va veni în câteva ore după fetiță.
Ea luă vreo două flacoane de extăzy în speranța că se va omorâ, fără a avea prea mari probleme, dar, în halucinațiile drogurilor fetița, ce stătea liniștită ca un îngeraș în leagănul ei, se transformă în diavolul ce-i luase bărbatului mintea, așa că luă copilașul de un picior, îl vârâ în microundă și îl rumeni bine, dacă nu prea mult.
Patru ore mai târziu el veni după fetiță dar mirosul grotesc de carne omenească prăjită îl lovi încă de la ușă. Ajuns în bucătărie o văzu pe ea, căzută pe jos, deabea respirând, iar ușa microundei deschisă văzându-se corpul aprope lichefiat al unei fetițe de un an. Luă un cuțit și îl înfipse în nevastă de vreo câteva ori, fără să scoată vreo vorbă, iar apoi și-l băgă, aproape cu tot cu mâner, în inimă.

Naratorul stătu câteva secunde în fața aparatului ce scria la dictare. Mai omorâse niște personaje ce i-ar fi putut fi prieteni… iar rămase singur. Unica concluzie ce se putea trage era că ar fi fost cazul să termine cu prietenii imaginari și să treacă la lucruri mai serioase.
Își infipse acul plin cu nanoboți halucinogeni în tâmplă uitând că nu mai mâncase de vreo două zile. Nanoboții, negăsind sursă de energie începură să sustragă electricitatea creierului, lăsându-l să se mucegăiască încet. Totuși ultimele vise ale naratorului nu ar fi putut fi lipsite de “frumusețe”, așa că îi veni un chef nebun de piure de inimă omenească. Cu ultimele forțări luă lanterna cu laser de pe masă și făcu două incizi, de care ar fi fost mândru chiar și cel mai expert dintre chirurgi, prin cavitatea toracică și cea pericardică. Își putea privi inima cum pompa sângele. Întoarse lanterna cu mânerul și prinse o lovitură extaziatoare în inimă.

Iar am rămas singru ? Unde dracu a plecat toată lumea ? Un singur lucru îmi rămâne de făcut…:
-Tatăl nostru care ești în ceruri…