agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-12-27 | [This text should be read in romana] | Submited by Diana Rizoiu III Domnul Nazarie auzi câteva bătăi în ușă È™i se hotărî să se trezească de-a binelea. De o jumătate de ceas se lupta cu somnul. Deschidea ochii, simÈ›ea înviorarea dimineÈ›ii, lumina crudă din odaie, apoi adormea iar. Un somn uÈ™or, întrerupt, dar cu atât mai balsamic. Parcă ar fi prelungit o beatitudine pe care anevoie ar mai fi putut-o redobândi. Cu cât rezistenÈ›a era mai tenace, cu atât alunecarea în somn era mai balsamică. ÃŽncă o clipă, încă una... Parcă în adâncul somnului stăruia necontenit vie certitudinea că fericirea aceasta e efemeră, că în curând se va desprinde din acea dulce plutire È™i va fi zvârlit întreg în lumina de afară. Bătăile în ușă îl treziră într-adevăr definitiv. - Săru mâna!... O femeie aproape bătrână, intră în odaie cu laptele. - E târziu, cred că e foarte târziu, spuse d-1 Nazarie. Femeia zâmbi È™i-i ocoli privirile. D-1 Nazarie își frecă fruntea. ÃŽl durea puÈ›in capul, È™i își simÈ›ea gura amară. ÃŽl cuprinse deodată părerea de rău că întârziase atâta în pat. Beatitudinea din care se dezlipise atât de greu i se păru acum dezgustătoare. Se simÈ›ea, în acelaÈ™i timp, obosit, trist, deznădăjduit, fără nici un motiv; cum se simÈ›ea întotdeauna când se deÈ™tepta întâia oară într-o odaie străină. Un mare È™i neînÈ›eles gol lăuntric; zădărnicia zădărni-ciilor... Dar îți aduse aminte de paharele de cognac pe care le băuse noaptea, È™i furia împotriva lui însuÈ™i crescu. „AÈ™a, să bei fără nici un sens. să-È›i macini timpul cu un pierde-vară..." - Dacă vreÈ›i apă caldă, conaÈ™ule... spuse femeia. Nu, în nici un caz apă caldă. D-1 Nazarie simÈ›ea nevoia să se pedepsească într-un fel, să se chinuie. Cu ce plăcere se va spăla pe corp cu apa aceea rece... Femeia închise uÈ™a, È™i d. Nazarie sări din pat, cu zgomot. AmeÈ›eala È™i uÈ™oara durere de cap stăruiau. ÃŽÈ™i umplu ligheanul cu apă rece È™i începu să se spele. ÃŽntâmplările de astă-noapte ieÈ™eau la iveală una câte una. ÃŽi vena să râdă. ,,Ce imbecile năluciri, ce frică fără rost! E suficient să priveÈ™ti puÈ›in în jurul tău, lumina asta, răcoarea asta de toamnă, laptele ăsta fierbinte, cu aburi curaÈ›i È™i blânzi, ca să-È›i dai seama de nevrednicia tuturor închipuirilor. Și nici măcar n-am învățat să fumez", își spuse d Nazarie în oarecare ironie, îmbră¬cându-se. Se aÈ™eză apoi la masă È™i sorbi ceaÈ™ca cu lapte până în fund, fără să se atingă de dulceață È™i de unt. Rupse un colt de pâine prăjită È™i se pregăti să-È™i termine toaleta, ronțăind. ,,Masa de aseară n-a fost faimoasă, își aminti el. Dacă nu m-aÈ™ fi intoxicat cu cognac, aÈ™ fì avut azi o foame de lup: Masa n-a fost faimoasă, È™i asta au observat toÈ›i. Friptura mirosea a oaie, zarzavatul era opărit. Noroc de mămăliga cu brânză È™i smântână" Zâmbi privindu-se în oglindă. ,,Am uitat să mă rad. Poate de aceea m-a întrebat de apa caldă. Acum e prea târziu, am să mă rad tot atât de bine È™i cu apă rece..." Fără grabă, își scoase din valiză aparatul de ras È™i începu să se săpunească. O melodie tristă, lentă, îi cobori încet din amintire. Câteva clipe, cântecul pluti inform, zbătându-se, pierzându-se È™i înfiripându-se din nou: ,,Les vielles de notre pays..." ,,Asta cânta Egor azi-noapte", își aminti el, cu plăcere. ÃŽÈ™i aminti È™i împrejurarea care îl făcuse pe pictor să cânte. ,,SimÈ›ise si el acelaÈ™i lucru", își spuse d Nazarie, zâmbind. Cu ce uÈ™urință zâmbea acum, cât de depărtată Si de ridiculă i se părea acum scena de azi-noapte. Se săpunea cu mai multa voie bună. „Și cu toate acestea, mi s-a părut că m-ascultă cineva. ÃŽmi aduc foarte bine aminte. Și la masă..." Atunci a fost ceva mai grav, într-adevăr a fost ceva mai grav. Dar e atâta lumină în odaie, atâta certitudine în pereÈ›ii albi, în fragmentul de cer clar pe care îl vede în oglindă, în mirosul de săpun pe care îl simte învăluindu-i faÈ›a... D-1 Nazarie îți fixează lama cu atenÈ›ie; fiecare gest îi face plăcere, fiecare lucru pe care î apucă în mână. ÃŽncepe să se radă frumos, privindu-se în oglindă, micÈ™orându-È™i gura È™i încercând să facă lucrul acesta cu grafie, nu cumva buzele rotunjite prea brutal să strice simetria feÈ›ei. D-1 Nazarie își petrecu dimineaÈ›a plimbându-se la întâm¬plare peste câmpuri. Gândurile nu-i erau deloc la preistorie. De altfel, nimic nu-l făcea să nădăjduiască vreo săpătură cu noroc în aceste È™esuri prea întinse, prea monotone. ÃŽn partea de miazănoapte a conacului, spre sat, începeau movilele, dar d. Nazarie apucase voit în direcÈ›ia potrivnică. Era încă atât de frumos pe aici înaintea arăturilor de toamnă. Nici un nor, nici o umbră pe tot cuprinsul, È™i totuÈ™i, soarele nu era obositor, paseri necunoscute se avântau în văzduh, se auzeau cosaÈ™i È™i greieri. O imensă liniÈ™te, vie, neîncremenită. Chiar pasul se topea în masa aceea muzicală de sunete mici care alcătuiau laolaltă liniÈ™tea È™i singurătatea câmpiei. „Glorioasa câmpie munteană, sublinie d. Nazarie. ÃŽncă două trei săptămâni, È™i vacanÈ›a e definitiv încheiată. BucureÈ™tii, examenele studen¬ților, cabinetul de lucru. Cel puÈ›in dacă am izbuti să sfârÈ™im cu bine la Bălănoaia..." Se întoarse la conac cu puÈ›ine minute înainte de ora mesei, întâlni pe Simina plimbându-se singură prin pare. - Bună dimineaÈ›a, duduie! îi spuse el, cordial. - Bună dimineaÈ›a, d-le profesor, răspunse fetita, zâmbind. AÈ›i dormit bine? ... Are să vă întrebe È™i mama acelaÈ™i lucru, dar voiam să vă întreb întâi eu... Zâmbetul i se transformă pe nesimÈ›ite într-un râs scurt, tăcut. Profesorul nu-È™i putea lua ochiì de pe figura ei nease¬muit de frumoasă. Parcă ar fi fost o păpușă; o frumuseÈ›e atât de perfectă, încât părea artificială. Chiar È™i dinÈ›ii erau prea strălucitori, părul prea negru, buzele prea roÈ™ii. - Am dormit admirabil, duduită, spuse d. Nazarie, apro¬piindu-se de ea si încercând să-i treacă mâna prin bucle. ,,E, într-adevăr, un copil-minune." Dar, ajuns cu palma deasupra capului fetitei, îi fu deodată teamă s-o mângâie. ÃŽl intimida zâmbetul ei. ÃŽÈ™i retrase măna cu stângăcie. Simina nu mai e un copil; nouă ani, aÈ™a i-au spus aseară, dar câtă femi¬nitate în mersul ei, câte farmece în gesturile ei mici È™i rotunde. - Nu 1-aÈ›i È›inut pe d-l Egor de la lucru, azi-noapte? întrebă È™iret Simina, încreÈ›indu-È™i foarte uÈ™or fruntea. D-l Nazarie nu încercă să-È™i ascundă mirarea. Dimpotrivă, se bucura că are un prilej să laude fetiÈ›a, să se arate păcălit de È™iretenia ei È™i astfel să se împrietenească mai bine. - Dar de unde È™tii mata c-am fost la d-1 Egor azi-noapte? întrebă el. - Mi-am închipuit! ÃŽncepu să râdă. Profesorul rămăsese în faÈ›a ei, înalt, stânjenit. Simina se reculese repede. - ÃŽntotdeauna când se întâlnesc doi musafiri, spuse ea, se adună într-o cameră. Și camera d-lui Egor e cea mai frumoasă. Acolo vin de obicei musafirii... Nu-È™i spusese gândul întreg. ÃŽÈ™i reluă zâmbetul ei de copil victorios È™i se apropie un pas de d Nazarie. - Dar eu cred că nu e bine, adăogă în È™oaptă. D-1 Egor lucrează. Ar trebui lăsat singur noaptea... Cu ultimul cuvânt spus, fata își pierduse zâmbetul. Era severă, rece, poruncitoare. D-1 Nazarie se simÈ›ea mai intimidat, acum. - FireÈ™te, fireÈ™te, bâlbâi el. S-a întâmplat o dată, asta n-are să se mai întâmple de aici înainte... Simina îl privi o clipă în ochi, prea fix, aproape obraznic, apoi fără să mai adaoge vreun cuvânt își smuci trupul tot de lângă profesor È™i se-ndreptă către parc. „Probabil că È™tie ceva despre care eu nu È™tiu nimic, gândi d. Nazarie. Nu cumva se pregăteÈ™te un complot împotriva lui Egor? ÃŽntâlniri, noaptea, în parc, plimbări sentimentale, aÈ™a încep de obicei... Simina e, iară îndoială, confidentă." D-1 Nazarie intră în odaie, să-È™i spele mâinile înainte de masă. ,,Dar e destul de stupid să laÈ™i o fetită să înÈ›eleagă asemenea lucruri, își continuă el gândul. Un copil atât de sensibil ca Simina..-" Cobori grăbit È™i se îndreptă de-a dreptul spre sufragerie. Auzise clopotul. Fusese, de altfel, informat de acest obicei al casei; cinci minute după sunarea clopotului, masa se serveÈ™te, cu orice număr de persoane. ÃŽn sufragerie erau adunaÈ›i toÈ›i, afară de Simina - Cum a dormit d-1 profesor? întrebă d-na Moscu. Parcă nu arata atât de obosită în dimineaÈ›a aceasta. Era îmbrăcată într-o rochie fumurie, cu guler roz-pal. Părea într-adevăr mai tânără, mai înviorată. BraÈ›ele goale se avântau acum cu mai multă graÈ›ie, înclinându-se arcuit, fragede. - AÈ›i dormit într-adevăr bine? întrebă È™i Sanda, trudindu-se să-È™i ascundă mirarea. Jupâneasa se oprise lângă ușă, ascultând. Privea în jos, cu mâinile la spate, ca È™i cum ar fi aÈ™teptat un ordin, dar asculta È™i ea, cu o egală curiozitate. - Am dormit cât se poate de bine, răspunse d Nazarie. La început m-am temut de o insomnie, dar d. PaÈ™chievici a fost atât de drăguÈ›... Se întoarse cu faÈ›a spre el. Egor zâmbea, jucându-se cu cuÈ›itaÈ™ul de tăiat pâinea. „AÈ™adar, a povestit tot, gândi d Nazarie. A povestit probabil cum ne-am îndopat cu alcool amândoi È™i poate È™i alte lucruri hazlii despre mine..." - Cred că v-a spus domnul PaÈ™chievici... adăogă el. - Nu prea aveam ce să spun, îl întrerupse Egor. D-1 Nazarie își dete de abia acum seama că Egor n-ar f putut povesti cu de-amănuntul întâmplările din noaptea trecută. I-ar fi fost ruÈ™ine de el. Fără îndoială că acum i se par ridicule nălucirile de azi-noapte, dar tot nu trebuiesc povestite altora. ÃŽi privi în ochi. Egor părea că nu înÈ›elege nimic, că nu-È™i aminteÈ™te nimic. „Îi e ruÈ™ine, gândi d. Nazarie; cum mi-a fost È™i mie." Simina intră de abia atunci în sufragerie. Se grăbi să se aÈ™eze pe scaunul din dreapta d-nei Moscu, după ce mai întâi privi circular pe toÈ›i. - Unde ai fost, domniÈ™oară? o întrebă Egor. - Am vrut să văd dacà au venit scrisori... Sanda începu să zâmbească. Ar fi trebuit totuÈ™i să-i facă observaÈ›ii. Evident, nu în faÈ›a musafirilor, dar ar trebui să o certe într-o zi pentru toate minciunile fără rost pe care le spune... Ridică ochii din farfurie, puÈ›in speriată. Cineva mânca cu atâta poftă, încât zgomotul fălcilor stăpânea întreaga încăpere. Parcă se făcuse deodată o tăcere nefirească în sufragerie, È™i nu se auzea decât zbaterea fălcilor. Mânca d-na Moscu. Sanda se îngălbeni. De foarte multe ori, d-na Moscu își uita complect de sine în timpul meselor È™i mânca cu poftă, dar niciodată nu atinsese o asemenea voracitate. Nu mai vorbea nimeni. Ascultau cu toÈ›ii, stingheriÈ›i. - Maman! o strigă Sanda. D-na Moscu continua să mănânce, cu bărbia aproape rezemată de piept. Sanda se aplecă peste masă È™i o mai strigă încă o dată, fără rezultat. ,,Are să i se facă rău!" își spuse, îngrozită. Egor se prefăcu că nu observă nimic. D. Nazarie privea înspăimântat, cu coada ochiului. Numai Simina părea liniÈ™tită, ca È™i cum nimic nu s-ar fi întâmplat nefiresc. ÃŽÈ™i aÈ™eză mâna pe braÈ›ul d-nei Moscu, uÈ™or, È™i îi spuse: - Am visat azi-noapte pe tanti Christina, mamă! D-na Moscu se opri din mestecat, surprinsă. - Știi că si eu o visez de câteva nopÈ›i întruna? Ce vise ciudate!... AÈ™eză cuÈ›itul È™i furculiÈ›a, corect, pe marginea farfuriei È™i se întoarse spre musafiri. D-l Nazarie tresări când presimÈ›i gestul; se temea să privească o fată care se deÈ™teptase chiar atunci din inconÈ™tiență (căci altfel nu-si putea explica barbaria cu care mesteca, puÈ›ine minute înainte, d-na Moscu). Avu totuÈ™i o adevărată surpriză întâlnind o figură liniÈ™tită È™i inteligentă. Fără îndoială că d-na Moscu nici nu-È™i mai amintea - dacă întâmplător își dăduse seama - de scena penibilă de adineaori. - D-stră o să zâmbiÈ›i, d-le profesor, vorbi ea, dar vă mărturisesc că visele sunt lumea mea cea de a doua. - Nu zâmbesc deloc, scumpă doamnă, se grăbi să spun d Nazarie. - Mama înÈ›elege însă altceva prin această a doua lume, interveni Sanda, fericită că se trecuse atât de uÈ™or peste un incident penibil. Altceva, în orice caz, decât spune înÈ›elesul cuvintelor. - M-ar interesa foarte mult să È™tiu, vorbi d. Nazarie. Lucrurile acestea sunt întotdeauna fascinante. D-na Moscu aprobă, clătinând capul cu fervoare. - Vom sta odată de vorbă, È™opti ea. Dar nu acum, fireÈ™te. Se întoarse repede spre Simina. - Cum ai visat-o, Simina? - A venit la mine, la pat, È™i mi-a spus: ,Numai tu să mă iubeÈ™ti, Simino!" Era îmbrăcată cu rochia roz, cu umbreluță... - AÈ™a vine ea, întotdeauna, vorbi d-na Moscu, emoÈ›ionată. - Spunea de Sanda, adăogă Simina. „Sanda începe să mă uite. E domniÈ™oară mare acum." AÈ™a mi-a spus. Și mi s-a părut că plânge. Mi-a cerut mâna să mi-o sărute. - AÈ™a face ea, spuse d-na Moscu. ÃŽÈ›i cere mâna sau braÈ›ul să È›i-1 sărute. ToÈ›i ascultaseră tăcuÈ›i. Sanda zâmbea batjocoritoare, privind pe furiÈ™ spre soru-sa. ,,Ar trebui s-o dezvăț odată de obiceiul Asta prost", își spuse. Apoi izbucni brusc. - De ce minÈ›i, Simina?! Sunt sigură că n-ai visat pe nimeni, cu atât mai puÈ›in pe tanti Christina. - Nu mint, vorbi calm Simina. AÈ™a mi-a spus. ÃŽmi aduc foarte bine aminte ce mi-a spus despre tine: „Sanda începe să mă uite". M-am uitat in ochii ei, atunci, si mi s-a părut că plânge... -MinÈ›i! repetă, mai tare, Sanda. N-ai visat nimic! Simina o privi surprinsă, drept în ochi, după obiceiul ei. Apoi, gura severă i se rotunji într-un zâmbet, ironic. - Poate că n-am visat, spuse ea, încet, È™i se întoarse spre maică-sa. Sanda își muÈ™că buzele. „S-a făcut È™i obraznică, nu se mai teme nici de musafiri." îl văzu atunci, parcă pentru prima dată, pe Egor, si un val fierbinte de dragoste o pătrunse. Ce bine că nu e singură, că e alături de cineva care ar putea-o ajuta. - Dar de unde cunoaÈ™te micuÈ›a noastră Simina pe mătuÈ™a Christina? întrebă, în mijlocul tăcerii, d-1 Nazarie. Bănuiesc că a murit tânără... D-na Moscu întoarse repede faÈ›a spre profesor. Niciodată nu o văzuse d Nazarie atât de însufleÈ›ită. EmoÈ›ia, nerăbdarea, aducerile aminte îi È™terseră chiar zâmbetul ei nelipsit. Egor o observă cu mirare È™i cu un început de teamă, căci ochii îi erau lichizi, È™i lumina lor avea, câteodată, densitatea nefirească a unei lupe. - Nimeni nu cunoaÈ™te pe Christina, vorbi d-na Moscu, după o lunga răsuflare. Nici Sanda, nici Simina. Sanda s-a născut în cel dintâi an de război, nouă ani după moartea Christinei... Dar avem un portret în mărime naturală al Christinei;1-a pictat Mirea. Copiii o È™tiu după portretul acela... Se opri brusc, cu fruntea plecată. D-1 Nazarie încercă să rupă tăcerea. Ar fi fost într-adevăr penibil să amuÈ›ească aÈ™a, cu toÈ›ii. - A murit tânără?... întrebă el. - Nu avea decât douăzeci de ani, spuse Sanda, repede, ca să evite răspunsul d-nei Moscu. Era cu vreo È™apte ani mai mare ca mama. Dar d-na Moscu părea că n-auzise nimic. Continuă cu un glas mai scăzut, parcă se pregătea să se predea aceleiaÈ™i oboseli obiÈ™nuite ei. - A murit în locul meu, sărăcuÈ›a. Pe mine m-au trimis la Caracal, cu fratele meu, iar ea a rămas la moÈ™ie. Asta a fost în 1907. Și au omorât-o... - Aci? întrebă d. Nazarie, accentuând cu teamă cuvântul. - Venise de la Bălănoaia aici, interveni Sanda. MoÈ™ia era pe-atunci întinsă, È™tiÈ›i, înainte de expropriere... E aÈ™a de greu totuÈ™i de înÈ›eles... Căci o iubeau toÈ›i țăranii... Egor începu să se simtă prost. Mai ascultase o dată aceeaÈ™i poveste, È™i parcă nu întocmai. Anumite amănunte le afla pentru întâia oară acum, altele - mult mai semnificative - fuseseră lăsate la o parte. Căută ochii Sandei È™i întâlni aceleaÈ™i priviri preocupate, irizate, alergând de la d-na Moscu la Simina. Parcă s-ar fi temut să nu se adaoge ceva. - Să luăm cafeaua pe verandă, spuse brusc Sanda, ridicându-se de la masă. - Nu mă îndoiesc că a fost o lovitură gravă, crezu de cuviință d. Nazarie să consoleze pe gazdă. - Dar d-na Moscu dăduse din cap foarte afectuos, parcă i s-ar fi adresat o foarte comună mulÈ›umire, aÈ™a cum obiÈ™nu¬iesc toÈ›i musafirii să rostească ridicându-se de la masă. - Cafeaua se servi pe verandă. ÃŽncepea o după-amiază sticloasă de septembrie; cerul era neverosimil de albastru, È™i arborii păreau că au crescut nemiÈ™caÈ›i de la începutul lumii. „As putea încerca acum", își spuse Egor. ÃŽntr-adevăr, trecând prin sufragerie, simÈ›ise foarte aproape de el coapsa Sandei. ÃŽi luase atunci braÈ›ul, prieteneÈ™te, È™i fata se supusese tremurând. Străbătuseră până la el emoÈ›ia È™i aÈ™teptarea bine cunoscută. Trupul fetii se alăturase de al lui câteva clipe, apoi se despărÈ›ise brusc È™i in acest gest de spaimă Egor întrevăzu cele mai sigure nădejdi. Dar trebuia să încerce mai mult, să-i vorbească. Se apropie de ea, cu ceaÈ™ca de cafea în mână. - Ce faci în după-amiaza aceasta, duduie Sanda?... întrebă el. - ÃŽÈ›i voi cere voie să te însoÈ›esc în parc, să te văd pictând, spuse fata, zâmbind. Egor începu să râdă. Se pregătea să-i răspundă în glumă, dar întâlni alături obrazul sever al Siminei. FetiÈ›a îl privea atent, parcă s-ar fi trudit să înÈ›eleagă ceva care se întâmplă fără È™tirea ei. - Domnule Egor, se auzi atunci glasul d-nei Moscu, d-ta ai văzut portretul Christinei? Mi s-a spus că e cea mai bună opera a lui Mirea. - Dacă Mirea poate avea opere bune, adăogă ironie pictorul. - De ce vorbeÈ™ti aÈ™a, înainte de a-1 fi văzut? îl întrebă nervos Sanda. Sunt sigură că are să-È›i placă... Egor nu înÈ›elese asprimea glasului ei. Rămăsese cu ceaÈ™ca cu cafea în mănă, între cele două surori. Nu È™tia ce-ar mai putea răspunde. ,,Am făcut o gafă, își spuse el. Când vrei să cucereÈ™ti o fată de boier, nu trebuie să fii intransigent in artă. Criteriile estetice nu sunt întotdeauna cele mai bune..." - Orice pictor mediocru poate face o capodoperă dacă se poate uita o clipă pe sine, rosti sentenÈ›ios d. Nazarie. - Mirea a fost un pictor foarte mare, vorbi d-na Moscu. Mirea a fost o culme a artei româneÈ™ti. Þara se poate mândri cu e!... D-1 Nazarie roÈ™i, stânjenit. Mai ales că d-na Moscu se sculase brusc È™i-i invitase pe toÈ›i, cu un gest înfrânt, să vadă tabloul. Nici Sanda, nici Simina nu erau mai calme. ,,Tot ce se atinge de domniÈ™oara Christina le este într-adevăr sacru, își spuse Egor. ÃŽn fond, nu e un sentiment mediocru, ăsta. Să iubeÈ™ti È™i să sfinÈ›eÈ™ti o moartă, chiar în icoanele ei cele mai triviale." ÃŽÈ™i aduse aminte de Daphne Adeane. ,,Am să-i vorbesc de ea Sandei, își propuse el reconfortat. E un lucru frumos ce face Sanda; dragostea È™i orgoliul ei pentru mătuÈ™a Christina e un lucru splendid." Chiar È™i pe mica Simina o scuza acum, în gând, Egor. „Sunt niÈ™te făpturi de elită, prea sensibile. M-am purtat ca un dobitoc." - E cam deranjat aici, spuse Sanda, deschizând o ușă masivă, albă. E un salon în care nu prea intrăm... ToÈ›i simÈ›iră de la început aceasta. ÃŽn odaie mirosea a sulfină È™i a aer închis. Era parcă mai răcoare, dar o răcoare melancolică È™i artificială. Egor își căută tovarășul. D-1 Nazarie pășise încet, încercând parcă să-È™i ceară scuze cu modestia lui, silindu-se să nu facă zgomot, să nu fie observat. ÃŽn urma profesorului venea Simina. Venea cea din urmă Figura îi era luminată de o emoÈ›ie solemnă, care îi dădea o paliditate feminină, nefirească pe obrazul ei de copil. ,,Sunt, într-adevăr, extraordinar de sensibile fetele astea", îți spuse Egor. - DomniÈ™oara Christina! exclamă d-na Moscu. AÈ™a îi spuneau toÈ›i, pe aici... D-I Nazarie simÈ›i teroarea ca o gheară apăsându-i pieptul. DomniÈ™oara Christina zâmbea din portretul lui Mirea, parcă 1-ar fi privit într-adins pe el. Era o fată foarte tânără, îmbrăcată într-o rochie lungă, cu talia subÈ›ire si înaltă, cu buclele negre lăsate pe umeri. - Ce spui, domnule pictor? întrebă Sanda. Egor rămăsese departe de portret. Se trudea să-È™i dea seama de unde izvorau în sufletul său atâta melancolie È™i oboseală, în faÈ›a acestei fecioare care îl privea în ochi, zâmbindu-i cu familiaritate, parcă l-ar fi ales numai pe el din tot grupul, să-i spună numai lui de nesfârÈ™ita ei singurătate. Pluteau mult dor È™i multa jale în ochii domniÈ™oarei Christina. Zadarnic îi zâmbea ea familiar, zadarnic își strângea cu mâna umbreluÈ›a albastră È™i își ridica pe furie o sprinceană, parcă l-ar fi invitat să râdă si el de pălăria ei prea mare È™i prea încărcată, pe care, fireÈ™te, n-o poate suferi, dar a pus-o, pentru că aÈ™a i-a cerut mama. (,,Nu stă bine unei domniÈ™oare să pozeze decât desăvârÈ™it îmbrăcată!") DomniÈ™oara Christina suferea în nemiÈ™carea ei. ,,Să-È™i fi dat ea seama că va muri atât de repede?" se întrebă Egor. -...Atunci îți place, adăogă triumfătoare Sanda Dacă nu spui nimic, înseamnă că-ti place... - Cu un asemenea model nu se putea face decât o capodoperă, vorbi liniÈ™tit Egor. DomniÈ™oarei Christina îi sticliră o clipă ochii, mai viclean. Egor își puse mâna pe frunte. ,,Ce straniu miros în camera aceasta. Nu cumva o fi chiar camera ei?" Cu coada ochiului privi spre celălalt perete. D-na Moscu îi spusese că e un salon, dar se afla acolo, în colt, un pat mare, alb, cu perdeluÈ›e. Ridică încă odată privirile spre portret. DomniÈ™oara Christina îi urmărise toate miÈ™cările. Egor citea bine în ochii ei; îl văzuse când a descoperit patul, È™i n-a roÈ™it; dimpotrivă, continuă È™i acum să-i susÈ›ină privirea, oarecum provocatoare. ,,Da, asta e camera mea de fată, È™i acolo e patul meu, patul meu virginal". parcă îi vorbeau ochii domniÈ™oarei Christina. - Ce spui, domnule profesor?! întrebă din nou Sanda. D-l Nazarie rămase încremenit, de cum dăduse cu ochii de portret. La început i s-a părut că vede din nou nălucirea din noaptea trecută, chipul acela de abur care se apropiase atunci, la masă, de umerii d-nei Moscu. Teroarea îl împietrise. Dar îl deÈ™teptase din spaimă Simina, care trecu lângă el È™i îl privise mirată, bănuitoare. - ...Mi se pare un lucru extraordinar, vorbi apăsat d. Nazarie. Se liniÈ™tise. O liniÈ™te nefirească, un început de nesimÈ›ire. Mirosea ciudat în odaie; nu a mort; nici măcar a fiori funerare, ci un miros de tinereÈ›e oprită pe loc, oprită È™i conservată aici, între patru pereÈ›i. O tinereÈ›e de-acum-multă-vreme. Parcă soarele nu trecuse prin această odaie, È™i timpul nu măcinase nimic. Nimic nu părea premenit, schimbat, de când murise domniÈ™oara Christina. „Mirosul acesta e parfumul tinereÈ›ii ei, resturi miraculos păstrate din apa ei de colonie, din aburul trupului ei." D. Nazarie înÈ›elegea acum toate lucrurile acestea mici È™i stranii. Se mira singur de uÈ™urinÈ›a cu care le înÈ›elege È™i de graba cu care le acceptă. - ...Un lucru într-adevăr extraordinar, adăogă el, privind din nou tabloul. Dar nu era aceeaÈ™i nălucire din sala de mâncare. O foarte mare asemănare, fireÈ™te. Domnisoara Christina seamănă mult cu d-na Moscu, seamănă È™i cu Simina. Dar chipul ei poate fi privit în liniÈ™te. Doar în cele dintâi cupe 1-a înspăimântat. I s-a părut atunci că revede nălucirea. I s-a părut, numai; căci cealaltă răspândea o teroare deznădăjduită, pe care portretul nu o avea. Oboseala È™i tristeÈ›ea odăii veneau din alte vremi È™i vorbeau altfel sufletului. - AÈ™ vrea să încerc odată să pictez acest tablou, vorbi Egor, să-1 pictez cum È™tiu eu, iar nu să fac o copie... Sanda se apropie de el È™i-i apucă braÈ›ul, înspăimântată. - Bine că nu te-a auzit mama, È™opti ea. Egor vorbise destul de tare, dar d-na Moscu, aÈ™ezată într-un fotoliu îmbrăcat în pânză albă, nu auzise nimic, ca de obicei. D-na Moscu cerceta cu ochii încăperea. Palpita altfel, aici, viaÈ›a. Aici îi alerga gândul, întotdeauna, deÈ™i nu în acest spaÈ›iu concret, nici in acest timp prezent. Egor privise în treacăt, când se aÈ™ezase pe fotoliu, È™i înÈ›elese: d-na Moscu se întoarce mereu aici, în camera acesta, în întâmplările de-atunci. -...Bine că nu te-a auzit, căci i-ai fi făcut într-adevăr rău, adăogă, tot în È™oaptă, Sanda. Nu lasă aproape pe nimeni să intre aici. Azi a făcut excepÈ›ie. Și-apoi, mai e ceva... Dar Simina se apropiase prea mult de ei. Se apropia acum È™i d. Nazarie, probabil ca să le spună că ar trebui să se retragă. - ...Dar lui tanti Christina i-ar plăcea să mai fie o dată pictată, spuse Simina. De unde È™tii tu că n-ar vrea mama?!... - Simina, teribil de multe lucruri È™tii tu, îi spuse cu înÈ›eles, privind-o în ochi, Sanda. Apoi îi întoarse spatele È™i se apropie de d-na Moscu. - Maman, am rămas de ajuns. Trebuie să mergem... - N-aÈ›i vrea să mai mă lăsaÈ›i o clipă? se rugă ea. Sanda dădu din cap, aspru. -...Cu Simina, se rugă din nou d-na Moscu. - Mai ales cu ea, zâmbi Sanda. ÃŽi luă braÈ›ul. Egor È™i d Nazarie veneau în urmă. Evitară la început să se privească, dar, ajunÈ™i pe verandă, nu È™i-au putut feri multă vreme ochii unul de altul. Egor aprinse o È›igară, după ce, mai întâi, întinse tabachera profesorului. D. Nazarie refuzase zâmbind. - Nu cred că e acelaÈ™i lucru, scumpe maestre, spuse d. Nazarie. ÃŽn acea clipă, Sanda se apropie. Se È™terseseră de pe faÈ›a ei vigoarea È™i severitatea de-adineaori. Sanda era acum din nou domniÈ™oara capricioasă si disponibilă. - Suntem gata de lucru, domnule Egor? întrebă ea. D-1 Nazarie se bucură că se poate retrage într-un asemenea moment neutru. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy