agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2935 .



Cabinet de Asasinate \"Anton Tudor\"
screenplay [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [diana vlase ]

2009-11-26  | [This text should be read in romana]    | 




Piesă într-un act
Lolli
Dolli
Anton Tudor

Un bar… Tudor stă singur la o masă mai retrasă. Fumează și bea un pahar cu whisky. Pare destul de relaxat. O persoană camuflată “vizibil” se apropie de el. Deși în bar este destul de întuneric, ea are ochelari negri, de soare. Se așează.

Tudor: Dă-ți ochelarii jos, atragi atenția.

Lolli: Dar nu vreau să fiu recunoscută!

Tudor: Atragi atenția, am spus. Dă-ți-i jos!

Lolli: Bine, nu țipa la mine.

Tudor: (pauză) Te ascult.

Lolli: Vreau să omori pe cineva, pentru mine.

Tudor: Asta bănuiam, încă de la telefon. Motivul?

Lolli: Ce contează, atât timp cât tu îți primești banii?

Tudor: (zâmbește) Contează. Eu nu fac asta pentru bani. Mă rog, nu numai pentru bani. Viața unui om este crucea lui. Unii aleg să nu o poarte și atunci este dreptul lor să se sinuciră. Dar pentru ca cineva să ia viața altcuiva, trebuie să existe un motiv mai important decât banii. Nu crezi?

Lolli: Probabil că ai dreptate.

Tudor: Pe cine vrei să omor și de ce?

Lolli: Pe Radu. Pentru că… Radu este iubitul meu și…

Tudor: Fostul?

Lolli: Nu.

Tudor: Te-a înșelat?

Lolli: Ce bine ar fi fost!

Tudor: L-ai înșelat tu?

Lolli: Parcă viața unui om ar putea avea sensuri mai adânci, nu?

Tudor: Eu așa cred, dar nu pot impune asta…

Lolli: Radu este un om bun. Mă iubește. Enorm. Mă iubește enorm, înțelegi?

Tudor: Da. Așa că nu văd motivul…

Lolli: Tu n-ai iubit niciodată enorm? (Tudor ridică sprâncenele) Probabil că nu. Uite cum stă treaba. Atât timp cât și eu și el suntem în viață, trebuie să fim împreună. Radu nu va accepta altfel.

Tudor: Și tu nu vrei asta?

Lolli: Ce să vreau?

Tudor: Să vă împărțiți viața unul cu celălalt?

Lolli: Tu chiar nu pricepi. Nu contează ce vreu eu? Lucrurile sunt deja stabilite. Eu nu vreau. N-am voie să vreau. Trebuie! Trebuie ce vrea Radu, pentru că el mă iubește enorm, pentru că el își pierde echilibrul dacă nu sunt eu și pentru că refuză să conceapă viața fără mine. Nu e o tâmpenie, e o tragedie!

Tudor: Verdict crimă, să înțeleg…

Lolli: Știu, motivul meu este departe de a fi real, dar de ce sunt reale motivele care țin de averi, care țin de gelozie, care țin de putere și nu poate fi valid motivul care ține de dragoste. Să știi că m-am gândit multă vreme la asta. Daca vreau să o fac sau nu. Dar m-am întrebat: “Un pușcăriaș ce alege, pedeapsa cu moartea sau pușcăria pe viață?”.

Tudor: Ce crezi tu că va răspunde el, pușcăriașul, stând incomod pe scaunul electric sau aplecat, pe jucăria lui Guillotin?

Lolli: Moartea. Eliberarea, firește. Apropo, știai că ghilotina nu a fost inventată de Guillotin?

Tudor: Ce? Femeie, ești nebună?

Lolli: Nicidecum. Antoine Louis a fost amărâtul care a inventat scula, în 1792. Guillotin nu a făcut decât să o transforme într-o jucărie faimoasă!

Tudor:…

Livingul lui Dolli

Lolli: Incertitudine. Ãsta este numele de familie al oricărei femei. Tu, de exemplu, dacă ești într-o relație – o relație banală, ca să nu mai vorbesc despre o căsnicie – ajungi la un punct în care ai senzația că te strâng pereții. De ce? Pentru că nu o să mai fii niciodată tu, aceea de care îți place să îți amintești. Liberă. Liberă să flirtezi, liberă să faci nebunii, ascunsă în aburii de fum artificial și de alcool tare. Îți este dor să îți pară rău pentru tâmpeniile obscure pe care le-ai săvârșit cu o seară înainte. Îți este așa de dor… Așa că duci tot felul de demersuri, insuportabile pentru un bărbat. Dacă, să spunem, un el nu mai are chef să rămână într-o relație, pur și simplu vorbește. Fără gânduri paralele sau perpendiculare. Dar noi nu! Noi folosim tot felul de tertipuri, care mai de care mai ieftine, ca să recunoaștem un adevăr la fel de banal ca laptele cald. Dar, să spunem că toate merg conform planului și, în final, te desparți de el. Nimic nu contează, atunci când o femeie tânjește după libertatea ei. Nici actul de căsătorie, nici un copil, nici părinții sau vecinii. Nimic. Tu vrei libertate și asta vei obține. Bine, bine, dar pentru ce? Pentru fusta scurtă și rujul roșu? Pe astea ai putea să le ai și acum, nu te oprește nimeni. Dar cine vrea să arate ca o femeie ușoară sau ca o vampă, fără privilegiul de a face sex cu necunoscuți? Măcar cu unul singur! Deci, te-ai despărțit. Din clipa aceea se schimba în totalitate lista dorințelor tale. Ai fustă, ai ruj, ai timp, ai disponibilitatea, dar… nu ai chef. Nu, nu vrei să dai curs invitațiilor prietenelor tale, care oricum își fac griji pentru tine. Tu vrei să stai în casă… și să citești. Imaginează-te singură, cu un volum de 120 de pagini, suspinând după el. Care el? Poate nu acel el care tocmai a dispărut din viața ta. Dar un el. Oricare ar fi el. Bărbații suspină după cuceriri mari, după putere, după regate la picioarele lor, femeile suspină după el. Femeile sunt mai proaste. Gândesc mic, mic de tot. El poate fi oricine, iar dacă este o lichea, cu atât mai bine. El!!! Suspini după mâna care să o strângă pe a ta, brațele care te protejează în timpul nopții. Haideți să recunoaștem, nimeni nu doarme ca-n reclame, decât în reclame. Oamenii normali își dau coate, genunchi sau palme în somn. Dar se pare că mirajul singuratatii tampeste. La fel cum te tâmpește și strânsoarea unei relații serioase. Nu?

D: Probabil.

L: Probabil?

D: N-am de unde să știu. Cea mai lungă relație a mea a durat trei luni. Nu mă gândesc niciodată la ceva serios, când cunosc un bărbat. Facem schimb de numere de telefon. Urmează o întâlnire. De cele mai multe ori este vorba despre o cină la restaurant. Apoi el mă conduce, ca un domn ce este. Eu îl invit sus, ca o doamnă ce sunt! Fumam un joint. Facem sex. Pam. Pam. Și, au revoir! Dacă mă mai sună, o mai facem o dată. Dacă nu, nu mă agit. E prea complicat să te agiți. Majoritatea bărbaților cu care discut despre asta îmi spun că mă bucur de rațiunea lor. Voila! Am găsit rețeta. Gândește ca el și nu are nimeni nici un stres.

L: Nimeni? Nici măcar tu?

D: Eu mai ales eu.

L: Și atunci, cum se face că te plângi?

D: Mă plâng că… ce?

L: Că nimeni nu “stă” cu tine mai mult de trei luni.

D: Să rectificăm, te rog. Nici o relație de-a mea nu durează mai mult de trei luni. Uneori mai dau și eu papucii. Remember Albert? Vai, ce idiot sinistru! Þi-am spus că am fost la Paris?

L: La Paris?

D: Da. Cu Tudor.

L: Când?

D: Întrebarea fireasca era: “Cine e Tudor?”, nu?

L: Când, mă?

D: Weekendul trecut?

L: Weekendul trecut?

D: Da! Și, te rog, nu mai întreba ceea ce tocmai ți-am spus. La Paris? Weekendul trecut? Este un obicei foarte prost. Am senzația că vorbesc cu o interlocutoare… cam înceată.

L: Mă gândeam că și Radu a fost la Paris wekendul trecut.

D: Ne-am dezvoltat, trei români la Paris, într-o singură zi. D-asta au luptat minerii în ’89.

L: Minerii nu au luptat în ‘89. Iar dacă vorbești despre mineriade, confunzi. S-a întâmplat în ‘90.

D: Bine că ești tu deșteaptă. Dar, ce păcat, tu nu ai fost la Paris weekendul trecut!

L: Da. Așa este. Păi, spune-mi, mon amour, cine este Tudor?

D: Îți spun.

L: Spune-mi!

D: Mă gândeam. Aș vrea să jucăm un joc, mai întâi.

L: Ce? Ce joc?

D: Un joc care are ca rezultat o cunoaștere mai… profundă.

L: Vrei să mă cunoști… mai profund?

D: Nu spus așa, dar da!

L: Să îți amintesc că ne cunoaștem de când aveam câte patru ani fiecare?

D: Știu.

L: Sunt surprinsă!

D: Doar că… oamenii, în timp, se mai schimbă…

L: Sunt foarte de acord. M-am schimbat și eu, te-ai schimbat și tu, numai că noi am fost împreună când aceste schimbări și-au urmat cursul.

D: Îți este frică de ceva? (Pauză) De ce nu vrei să jucăm?

L: Pentru că este o tâmpenie. Dar, în fine, jucăm, dacă asta vrei tu. Despre ce este vorba?

D: Pai, eu spun un cuvânt, tu spui primul cuvânt care îți vine în minte, eu spun primul cuvânt care îmi vine în minte la auzul cuvântului tău… Și așa mai departe.

L: Acesta nu este niciun joc, este un exercițiu de psihologie, iar tu nu ai nici o legătură cu psihologia.

D: Corect. D-aia l-am numit joc.

L: Ok.

D: Încep eu.

L: Din nou, sunt surprinsă.

D: De ce?

L: (Vizibil enervată) Glumeam. Începe!

D: Vie.

L: Vin.

D: Seară.

L: Pahar.

D: Sex.

L: Poate.

D: Armă.

L: Conflict.

D: Mamă.

L: Cafea.

D: Tată.

L: Ușă.

D: Eu.

L: Paravan.

D: Eu sunt un paravan?

L: Tu ești… prietena mea. (Mieros) Bănuiesc că nu ți-a venit ideea acestui “joc” doar ca să mă prinzi cu un cuvânt care nu îți place! Pe bune, Dolli, mai am și alte treburi. Unele chiar foarte importante.

D: Ce treburi?

L: Nimic, spuneam așa, că jocul astă mi se pare o pierdere de timp. Ce învățăm noi din asta?

D: Că eu sunt un paravan.

L: Dacă este să gândești în esență, ceea ce tu nu știi să faci, mâna protectoare a iubitului, pătura călduroasă din copilărie, geaca groasă pe care maică-ta te obligă să o porți, umbrela de ploaie… Da! Paravan nu este un cuvânt urât. Are chiar niște valențe extraodinare. Protejează. Tu ești o protecție pentru mine, subconștientul meu te percepe ca pe o formă de protecție a conștientului. E de bine! E numai de bine! Este ca o declarație de dragoste!

D: Deși paravan îmi sună destul de… meschin.

L: Nu te împotmoli în fonetică. Mai bine povestește-mi de Tudor.

D: Îl cheamă Tudor. Este poet. Are o vârstă incertă. Și mă simt bine cu el.

L: De unde aduni toți ratații? Vreau să știu. Ești o zeiță pentru mine. Cum îi găsești tu pe toți?

D: Dar nu ți-am spus că ar fi un ratat.

L: Da, sigur. Așa este. Dar mi-ai spus că este poet.

D: Și asta îl face un ratat?

L: Sigur. Asta dacă nu minte sau dacă nu mai face și altceva pe lângă, ceva care să-i aducă mult mai mulți bani decât ar putea să-i aducă trei volume de poezie, în următorii zece ani.

D: Nu mi-a spus dacă mai face și altceva.

L: Dar este publicat măcar?

D: Poftim?

L: Are vreun volum publicat?

D: De unde să știu eu. Abia l-am cunoscut! Nu puteam vorbi despre muncă de la prima întâlnire, ar fi crezut că urmăresc ceva…

L: Dar ai fost la Paris cu el!

D: Cum este să întrebi pe cineva care se recomandă poet: “Dar ești publicat?”? O fi, dacă se intitulează astfel.

L: Și ce scrie?

D: Ai fi surprinsă. Definitv. Poezii.

L: Termină cu glumele proaste. Știi vreo poezie?

D: Te aștepți să spun că nu, pentru că mă cunoști și știi că nu dau doi bani pe poezie. Dar știu! Două! M-am chinuit să le memorez tocmai pentru că și eu te cunosc. Te cunosc atât de bine, doar sunt paravanul tău, nu?

L: Nu pot să cred. Să auzim!

D: Știu una care-mi place și una care nu îmi place. Pe care o preferi?

L: Mai întâi pe cea care îți place.

D: “Þine-mi de șase” se numește.
Tu ține-mi "de sașe", mai toarnă un vin,
șoptește-mi din struna cea mută
carafele albe ciocnească-se lin
și sânul adoarme-l în palma-mi tăcută.

Tu ține-mi "de șase", eu n-am să mai știu
cum trec nori caprui să ne spele
în grijă, de astăzi, îți las tot ce e viu:
cuvântul și buzele mele.

Trezește-mă doar la apus, să mai gust
o ultimă oară, pelinul,
din cana-ți ciobită, cu urme de must...
Tu ține-mi "de șase"... Dă vinul.

L: Frumos. Foarte frumos. Cum spuneai că îl cheamă?

D: Tudor.

L: Tudor… și mai cum?

D: Tudor, poetul. Mă crezi că nu știu?

L: Cu părere de rău, te cred. Mai spune-mi despre el.

D: Ce să îți spun mai mult. Are o vârstă incertă.

L: E bătrân?

D: Nu, este - mai degrabă - tânăr.

L: De o tinerețe incertă?

D: Ceva de genul ăsta…

L: Bogat?

D: Dacă m-a dus la Paris, nu e sărac. Mai mult nu știu.

L: Hm… Este un armăsar?

D: N-am făcut sex.

L: Cum?

D: N-am făcut!

L: Lasă-mă să înțeleg. Ce ați făcut voi două zile la Paris?

D: Ne-am plimbat… Sincer? Am urmărit un tip. Nu spune nimic!!! Mi-a spus de la început că își “trage” inspirația din asta. Urmărește oameni pe stradă și apoi scrie despre ei, ca și cum i-ar cunoaște. Cred că asociază fețele cu povestirile pe care le inventează. Apoi le transformă în poezii.

L: Ai presupus tu!

D: Eu am încredere în el. Nu știu cum să explic. Pentru prima dată am senzația că… e bine. Înțelegi?

L: Deloc. Mi se pare ciudat. E cumva detectiv?

D: Nu. Este poet! Și eu m-am gândit că ar putea fi detectiv, dar nu a făcut nici măcar o poză.

L: Poate că e homosexual. Și tu ești un paravan.

D: Aha! Vezi? Ti-am spus eu! Paravan nu înseamnă ceva de bine. Paravan e de rău. E masca. Acoperirea. Când ai un paravan, te ascunzi după el, nu? Pentru că ai ceva de ascuns. Tu mă folosești pe post de paravan, dar vrei să mă faci să cred că alții o fac. (Pauză) Te-ai speriat?

L: De ce să mă sperii?

D: De mine.

L: Nu. Mă sperie Tudor ăsta…

D: Liniștește-te, o să vină mai târziu să mă ducă la teatru. Și o să-l vezi și tu. Dar să faci bine să te porți frumos cu el. Chiar îmi place. S-ar putea să bat recordul cu Tudor!

L: Nu mai spun nimic…

D: Radu ce face?

L: Se încăpățânează.

D: Să?

L: Să trăiască.

D: Ce?

L: Îți lipsește umorul astăzi.

D: Îl mai iubești?

L: Nu vreau să intrăm în discuția asta. Dacă-l mai iubesc? Sunt într-un moment incert al vieții mele. Poate că îl mai iubesc. Poate că nu. Dar cu siguranță nu-l mai suport. Mi-am dar seama de ceva.

D: Ia!?!

L: Iubirea dăunează!

D: Grav sănătății mintale?

L: Exact!

D: Cum vine asta?

L: Dacă iubești, ai încurcat-o! Nu te poți concentra să faci nimic bun, stai cu gândul numai la el, rememorezi tot felul de amintiri și pierzi prezentul. Sau îți imaginezi lucruri pe care le veți face împreună și pierzi prezentul. Nu mănânci, ca să nu te îngrași, nu te întâlnești cu prietenii, ca să nu îți simtă lipsa, nu lenevești, ca să nu creadă că ești o lichea, nu, nu, nu! Și, până la urmă, te simți obosită, stoarsă la maximum de puteri, dependentă, străina și îți vine să îți plângi în pumni de milă. Așa mă simt eu acum. Dacă ar fi să îmi doresc ceva, ar fi să dispară Radu. Pur și simplu. De mâine Radu nu mai există! Aș fi atât de fericită. Nu ar trebui să îi dau explicații, nu m-aș simți obligată să fac tot felul de activități în folosul relației noastre. Aș face numai lucruri în folosul meu.

D: Destul de egoit pentru tine. Te-ai schimbat! Cândva Radu era lumina ochilor tăi, rațiunea ta de a fi. Parcă nu te mai recunosc..

L: Știi unde se întâmplă declicul? În momentul în care conștientizezi că nu voința vă ține împreună. Ci rutina. O rutină scârboasă, mucegăită, despre care spui ca îți place, doar ca să te minți că ai și tu o viață normală.

D: Am impresia că citesc dintr-o revistă petru femei.

L: Conțin și revistele alea adevărurile lor.

D: Mai slăbește-mă! Astea-s tâmpenii. Dacă vrei să te desparți de el, o faci și gata. Numai că aici vine întrebarea. Vrei să te desparți de el și să îl vezi mâine cu altă femeie pe stradă. Să o strângă pe alta în brațe, să urle o altă femeie sub el? Vrei asta?

L: Nu, normal că nu aș vrea asta. Nu cred că aș vrea. Dar e o situație ipotetică ridicolă, pentru că nu se va întâmpla niciodată. Radu m-a strâns ca-ntr-o pânză de paianjen, iar eu nu mai pot respire. Tu înțelegi că nu se mai pune problema despre iubire? Am trecut într-o altă dimensiune. Poate că-l iubesc. Dar nu-l suport. Nu-l mai suport. Mă face să mă simt ca și cum îi aparțin. Eu nu mai sunt a mea, sunt a lui, exist prin el, eu sunt iubita lui Radu. Asta sunt eu… și e trist. Aș vrea să moară. Mă crezi?

D: Înclin să te cred…

Sună Tudor la ușă.

D: Trebuie să fie Tudor. Merg să îi răspund.

L: Ce bine! Abia așteptam să-l cunosc.

D: Să te comporți frumos! Frumos, ai înțeles?

Iese D. Intră împreună cu Tudor. L rămâne încremenită.

D: El este poetul meu incert. (lui L) Te simți bine?

L: Da, cred că am băut prea multă cafea. (lui Tudor) Am auzit multe despre tine.

T: Sunt, într-adevar, multe de spus?

D: Poate că nu sunt multe, dar sunt chestii interesante.

L: Ești poet, am înțeles?

T: Sunt, dacă asta mi se cere.

D: Lolli mă întreba dacă ai și o slujbă, iar eu nu am știut ce să-i răspund…

T: Asta pentru că nu m-ai întrebat. Fiecare dintre noi are o slujbă. Fie că vrem, fie că nu. Fie că ne dam seama de asta sau nu.

D: Nu e delicios?

L: Ca ciupercile otrăvite… Deci tu ești noul iubit al lui Dolli…

D: Hei, poartă-te frumos! Te-am rugat să fii cuviincioasă și tu ce faci? Să îmi scuzi prietena, are această calitate, aciditatea!

T: Într-o perioadă în care noul este un lux, mă simt flatat.

L: Nu te flata singur…

D: Înțeleg! Măcar gazda să fie primitoare atunci. Vrea cineva ceva de băut?

L: Mai ai ceai de coacăze?

D: Da. Vrei?

L: Da, te rog.

D: Vrei și tu, Tudor?

T: L-aș înlocui bucuros cu un wisky.

D: Le aduc imediat. Să fiți cuminți!

D iese. Cei doi rămași tac pentru o vreme.

L: Ce se întâmplă?

T: Ce se întâmplă? Păi tu ar trebui să-mi spui mie. Dacă ar fi să mă întrebi pe mine, nu prea ai noțiunea de recunoștință.

L: Nu m-ai anunțat că vei fi aici.

T: (Zâmbește) Păi nu am fost. Am venit de puțină vreme.

L: Mă bucur că ție îți arde de glume. Știi foarte bine ce vreau să spun.

T: Știu! Doar că onorariul primit de la tine nu include și activitățile din viața mea privată. Sau ai crezut că mă angajezi să îți ucid iubitul și apoi să dispar și eu?

L: Vorbește mai încet, pentru Dumnezeu! Vrei să-mi spui că Dolli face parte din viața ta privată?

T: Vreau să spun că nu este treaba ta.

L: S-ar putea să te înșeli. Este treaba mea din plin. Dolli este cea mai bună prietenă a mea, dintotdeauna. Nu ai vrea să îi spun cine ești, de fapt, nu-i așa?

T: Cea mai bună prietenă a ta? Nu știam. Dacă este așa suntem în siguranță. O prietenă așa de bună trebuie să știe de planurile tale criminale. Sau greșesc?

L: Ce? Ești nebun? Cum să îi spun asta?

T: Ai dreptate! Atunci nu am nici o problemă. Ar fi mai mare dezamăgirea ei dacă ar afla că nu știe cine îi este prietenă de-o viață. Mult mai dezamăgită decât dacă ar afla că ultima ei cucerire este un criminal plătit. Vezi tu, eu sunt un nimeni în viața ei, dar aș putea deveni cineva. La tine e invers…

L: Ce vrei?

T: Am venit să-mi vizitez noua iubită. Și dacă vrei să întrebi ce face cazul Radu, să știi că este bine. Este foarte bine. Atât de bine încât dosarul lui a trecut la secțiunea “rezolvat”.

L: Ce vrei să spui. Gata?

T: Gata!

L: Cum? Când? Astăzi? Cum ai făcut? Unde?

T: Hai să ne înțelegem. Din nou. Tu m-ai plătit să fac o treabă. Eu am făcut-o. Atât. Nu mai are nimeni nimic de discutat în legatură cu asta. Înțelegi?

L: Dar…

Intră D. cu băuturile.

D: Ca o gazdă primitoare, după cum spuneam.

L: (cu un zâmbet forțat pe chip) Mulțumesc.

Tudor: Ești o zeiță.

L: Da, o adevărată muză pentru poeziile tale, nu?

T: Se poate spune și așa.

D: Atunci nu vom mai fi nevoiți să mergem până la Paris pentru inspirație, putem sta aici, în casa mea.

Pauză

Tudor: Venirea mea a înterupt ceva? Sau așa vă place vouă să vă plictisiți împreună?

D: Mă gândeam.

L: (în același timp) Mă gândeam.

D: Uite, vezi, nici nu trebuie să vorbim, gândim la fel.

T: Crezi?

D: (zâmbind) Aproape la fel.

L: Am văzut zâmbetul ăla de complicitate. Ce înseamnă?

D: Fiecare doi îndrăgostiți poartă în suflete cheile cuferelor unde își țin micile secrete!

L: Corect, numai că Tudor nu este tânăr, ci are o vârstă incertă.

(râd toți)

D: Lolli îmi spunea mai devreme că este o perioadă ingrată pentru bărbați, perioada zilelor noatre.

Tudor: Adică?

D: Femeile nu mai sunt implicate în instituția căsătoriei sau în relația de cuplu din alte motive decât cele mai oneste simțăminte. Adică, serios, ce ține o femeie lângă un bărbat, altceva decât iubirea? Bani fac amândoi, poate că uneori femeia câștigă chiar mai bine, așa că de ce ai avea ea nevoie de el, altceva decât pentru că este fizic și psihic atras de el? Bărbații nu se mai pot purta la fel de urât ca în alte perioade istorice, pentru că femeile au opțiuni. Opțiunea de a-l lăsa dracului în drum…

Tudor: Cred că există mai multă reciprocitate acum, și mai puțină obligativitate, ca să vorbesc academic.

L: Nu este adevărat. Niciodată, dar niciodată nu poți pune egal între un bărbat și o femeie, orcât de mult am lupta noi pentru asta. Bărbații sunt inferiori. Ca rasă.

T: (ironic) Nu suntem masculii și femelele rasei homo sapiens?

L: Ba da, însă bărbații gândesc mult mai simplu. Nu își pun tot felul de întrebări existențiale, despre viață, moarte, fericire. Tut e întrebi vreodată dacă ești fericit?

T: Unori.

L: Poate că tu ești o excepție. Restul bărbaților caută o fată frumoasă, care face mâncare bună și care tace. Și musai să aducă bani în casă. Dacă îndeplinește aceste condiții, o și cere în căsătorie. Nu se pune problema compatibilității. Nici măcar nu trebuie să fie foarte bună la pat. Pentru asta există amantele. Bărbații vor puțin, nu tânjesc după perfecțiune, nu vor împlinire…

T: Greșit. Singura diferență de fond între bărbați și femei este că noi nu pierdem timpul. Căutăm aceleași lucruri, avem aceleași neîmpliniri, suntem la fel de profunzi. Ba mai profunzi, dacă vrei să arunci un ochi la marile minți laminate ale trecutului.

D: Asta pentru că nouă nu ni s-a dat șansa.

T: Nici nouă. Nimanui nu i s-a dat șansa. Noi ne-am luat-o singuri, voi ați continuat să plângeți după ea. În sfârșit, sunt câteva diferențe între noi, de exmplu, când noi găsim ceea ce căutăm, sfârșim prin a ne simți fericiți și împliniți. Voi continuați să vă întrebați dacă e adevărat ce ați găsit, și pierdeți faza. Știi câte femei au dat cu piciorul la cel mai frumos om din viața lor, pentru că aveau întrebări? Câte femei s-au întors de la altar pentru că erau nesigure, iar apoi toată viața au fost măcinate de întrebarea “Cum ar fi fost, dacă ar fi fost?”?

L: Câte? Una?

D: Eu cred că Tudor are dreptate.

L: (răutăcios) Eu cred că nu este cazul să te bagi!

D: Dar este prietenul meu…

L: Nu despre asta vorbim aici. Este o discuție despre relații, iar tu nu poți spune că ești o expertă. Ba dimpotrivă, n-ai nici măcar minimum de experință.

Tudor: Nici eu nu mă pot lăuda cu prea multe experiențe. Am avut numai relații distructive.

L: Distructivă este și relația mea, ce-i drept.

D: După cum văd eu bine, nu are nimeni o părere avizată în ceea ce privește relațiile, așa că hai să vorbim ca între prieteni. Dacă n-ai o problemă cu asta.

L: Nu, iartă-mă, am fost rea. Aș vrea pur și simplu să știu ce simt. Problema mea este că… nu prea știu. Eram convină că îmi doresc să nu mai am nici o legătură cu Radu, dar acum îmi dau seama că greșeala s-ar putea să fie la mine. Poate că relația mea era perfectă, iar eu îi tot căutam puncte slabe, care nu existau. Poate că Radu gândește ca tine, poate că el a găsit ce căuta și noi suntem fericiți, iar pe mine mă sperie starea asta de bine. Eu îl iubesc pe Radu, nu? Asta spuneam, noi femeile vrem dramă, vreau să plâng, să sufăr, chiar dacă nu am de ce. (la Tudor) Sau am, acum?

Tudor: Unele certitudini trebuie calculate și socotite cu atenție, altele trebuie simțite. Oricum, nu mai contează acum.

D: Cum adică nu contează?

Tudor: Nu mai contează. Mărul oricum a putrezit...

D: Metaforic.

(pauză)

L: Metaforic, nu?

T: Nicidecum. Relația voastră nu mai are nici o zi de viață, cum nu mai are nici el lângă tine.

L: Dar el? El, independent de mine, mai are vreo zi de viață?

T: De ce să scormonim în găleata cu rahat? Are, nu are, ce contează, nu l-ai mai vrut, nu mai este, atât de simplu, poftim.

L: Ba contează. Are sau nu are?

T: Nu contează.

L: Ba da!

D: Îmi dai voie dă îți dau un sfat? Radu este un om bun, de multe ori mi s-a întâmplat să îmi placă un bărbat pentru că are ceva ce îl face să semene cu Radu. Lolli, te iubește sincer și cu toată inima, te-a iubit din prima clipă. Îți amintești cum v-ați cunoscut? Tu mâncai înghețată și el a trecut în viteză. Îmi venea să-l sărut, era atât de masculin, cum îți ștergea bluza de înghețată. (râde) Și apoi îți dădea mesaje cu bancuri, ca să nu mai fii supărată din cauza accidentului. Ce ne mai distram, mai știi? Și tu nu știai ce să-i răspunzi, spuneai că e absurd să îi răspunzi la bancuri. La bancuri se râde, nu se răspunde. Apoi v-ați mutat împreună și el fugea de la serviciu, ca să vă întoarceți amândoi în același timp. Cine ar mai face așa ceva pentru tine? Cine? Și îl iubeai. Și îl iubești și acum. Radu este în continuare ratiunea ta de a fi, nu știu de ce te-am lăsat să ajungi până aici. Vorbești tâmpenii. Nu îl mai suporți? Te-ai gândit vreodată cine, în afară de el, te-ar mai suporta pe tine? Plus că nici măcar nu ești atât de frumoasă precum te vede. Frumusețea ta e strâns legată de ochii lui plini de dragoste. Iar tu vrei să arunci toate astea pentru un idiot care nici măcar nu o să-ți spună când ai ruj pe dinți?

Lolli începe să plângă.

D: De ce plângi?

T: Eu aș putea să plec și să mă întorc mai târziu.

L: Tu să nu îndrăznești să pleci nicăieri. Să stai aici ca să vezi ce ai făcut! Să nu pleci…

D: Te simți bine?

L: Nu. Am făcut ceva, Dolli, am făcut un lucru oribil. Nu îmi vine să cred. Tudor, este adevărat, s-a întâmplat?

Tudor: Da.

D: Despre ce vorbiți?

L: L-am omorât pe Radu! L-am omorât pe Radu! Doamne, l-am omorât!

T: De fapt, nu tu l-ai omorât.

D: Ce? Îmi spune și mie cineva ce dracu se întâmplă?

L: Tudor! Tudor nu este Tudor.

T: Ba da, de fapt, eu sunt Tudor.

L: Atunci cine este Anton?

T: Eu.

L: Păi, Todor sau Anton?

T: Tudor Anton.

L: Dolli, ascultă-mă, eu l-am angajat pe Anton Tudor ca să…

T: Ca să o scap de Radu. Să-l omor. Să-l lichidez. Să-l trimit pe cealaltă lume.

D: Poftim!?!?!?!

L: (Îi sare în brațe) Doamne, ce lucru oribil am făcut! Îmi pare rău, îmi pare rău, nu trebuia! De ce? Ce-am vrut să obțin? Cum să vreau să-l omor pe iubitul meu, pe Radu, cum să-l omor eu pe Radu???

Tudor: Liniștește-te! (îi dă o palmă lui Lolli) Ce s-a întâmplat s-a întâmplat. Problema abia acum apare. Văd că ești prea slabă, iar asta înseamnă că trebuie să iau eu situația de hățuri. Fără să mai aud văicăreli, cadavrul este în casa ta. Trebuie să mergem acolo și să facem ceva cu el.

D: Poftim??!?!?!?!?!

T: Taci, Dolli! Stai. Ai un sac de rafie? O să-l punem într-un sac și o să-l ducem undeva la marginea orașului. Dacă mă ascultați, nu va rămâne nici o urmă, vă garantez. Peste câteva săptămâni, când îl va descoperi poliția, anunțul tău va fi deja pe biroul unui comisar, iar asta te va scoate de pe lista de suspecți.

L: (printer lacrimi) Nu pot face asta. Nu, este prea mult pentru mine, nu pot! Sun chiar acum la poliție și spun totul. O să spun că eu am făcu-o, de fapt eu am făcut-o, doar că nu m-am murdărit. Sunt un monstru, Dolli, ce s-a întâmplat cu mine? O să mă căiesc și o să-l iubesc toată viața, numai pe el, Radu al meu.

Sună telefonul. Dolli merge să răspundă

D: Alo, bună ziua! (zâmbește) Cu cine? Imediat, draga! (Lui Lolli) Este pentru tine.

L: Cine e?

D: Un bărbat.

L: Nu, este de la poliție, nu vreau să vorbesc. Nu, închide telefonul.

D: I-am spus că ești aici, ce Dumnezeu, vorbește cu omu’!

L: Alo… Nu se aude nimic, alo! Alo… Radu?!?! Radu, tu ești? Unde ești? Acasă? Ești… viu?... Vin, vin imeniat, iubirea mea, vin acum!

Lolli rămâne cu receptorul în mână.
Pauza

T: Cabineul de asasinate se ocupa și de consultanță, am uitat să îți spun. Firește, contra cost. N-avea sens să omor pe cineva atât de iubit. Plus că eu nu sunt criminal, eu sunt poet! Ea m-a ajutat să-mi dau seama. Nu te bucuri?

D: Și încă ceva. Mă mărit!

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!