agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-11-16 | [This text should be read in romana] |
Personaje:
M - Moartea - o femeie între două vârste îmbrăcată sobru, sacou negru cam bărbătesc, fustă neagră. Părul negru strâns într-un coc la spate BM - bărbatul mort- în costum gri, cravată sobră, pantofi negri foarte bine lustruiți BV - bărbatul viu-gol Décor: un pupitru înalt 2 scaune cu fața spre public, unul în spatele celuilalt o cadă veche de fontă în plan mai îndepărtat M în prim planul scenei, în picioare la pupitru cu fața la public pregătită să țină un discurs. Frunzărește filele unui document. BM șezând foarte corect oarecum rigid pe scaunul al doilea BV așezat în cadă. Inițial nu se vede din ea. M –[își drege vocea] Doamnelor și domnilor, în primul rând doresc să vă mulțumesc pentru prezență. În al doilea rand … BM –[o întrerupe cu oarecare politețe în glas]În al doilea rând sunt eu, doamnă. M - mă rog…În al doilea rând vreau să vă comnic unele chestiuni foarte importante. Doamnelor și domnilor vă anunț în mod oficial că AVEM TIMP. BM -[o întrerupe din nou cu un ton ezitant, privind în jur]Nu vă supărați doamnă, nu știți cumva unde suntem? M -[întorcându-se doar câteva grade spre BM] Domnule, nu ar fi trebuit să întrerupeți acest discurs. Timpul are anumite reguli, o continuitate un ritm, ceva ce pare să depășească propria dumneavoastră capacitate de înțelegere … BV -[fără să iasă din cadă, cu o voce foarte vitală, puternică, ton zeflemitorî. Ce importanță are unde suntem? Uite eu sunt într-un recipient. Aici timpul este limitat domnișoară. Curge la canal dacă scot dopul. Totuși [scoate capul din cadă, devine vizibil până la brâu]aș putea să vă pun și eu o simplă și inocentă întrebare din public…mă rog din cadă. Aveți idée CINE suntem? M -[ușor iritată] Întrebările dumneavoastră nu fac decât să strice contiuitatea acestui discurs, precum și echilibrul perfect pe care tocmai l-am stabilit între noi . Ce mai contează cine și unde ești, dom'le, dacă ai timp și dacă… BV - Mă văd nevoit să vă întrerup din nou și să vă anunț că nu aveți pic de dreptate. Timpul meu nici nu există din moment ce Eu de fapt nici nu m-am născut. Recipientul asta mă găzduiește până devin capabil să mă adapez vieții de apoi M - Stați! Care apoi? BV - Adică, după… M - După ce? [Tăcere. BV se ascunde în cadă] M - Cred că nu m-ați înțeles… avem cu toții acest unic timp și nu un altul. Pe de altă parte nimic nu este lăsat la voia întâmplării, doamnelor, domnilor, născuților și nenăscuților . De exemplu, eu vă pot garanta veșnicia fără să vă ofer în mod concret dovezi, fără să vă îngrop în tot felul de certitudini. BM - Dacă e așa înseamnă că suntem pur și simplu morți…nu? M - Nu. Dar e un amănunt nesemnificativ. BV -[ieșind pe jumătate din cadă]Dacă susțineți că sunteți cât de cât vie încercați să faceți ceva. De exemplu, să plângeți. [M încearcă să plângă. Nu reușește. ] M -[cu un ton indiferent] Nu pot. BV -Vedeți? Morții nu plâng. M -[iritată, schimbând vorba] Vă mai bălăciți mult în chestia aia ? ați scos dopul? BV -Nu domnișoară. Nu depinde de mine. Sorocul! BM -[privind spre BV] Săracul! Doamnă, eu vă spun că ar trebui să facem abstracție de dânsul[indică spre cadă]. Uitați, e acolo plin de jeg, bălăcindu-se în câțiva litri de …chestia aia mizerabilă despre care spune că e de o importanță vitală. ..[cu un ton confidențial] și știți, nici nu cred că e de-al nostru… M - De ce credeți asta? BM - l-am auzit plângând… M - ahaaaa BM - mâine poimâine va izbucni într-un hohot de rîs…și cine știe… BV -[nu se arată dar cântă fredonează mormăind oda bucuriei] BM - ce v-am spus?! [Se văd doar mâini și picioare în aer ieșind din cadă. Un fel de dans. Un hohot de râs. Un hohot de plâns. O tuse. Un strănut. Chiorăituri râgâieturi…intestine.] BV -[iese două treimi din cadă și se adresează gesticulând spre M]Doamnă, cred că lucrurile iau o întorsătură ciudată. Dumneavoastră nu v-ați susținut discursul, auditoriul habar nu are cine și unde e, pe aici s-a dat o luptă. Au căzut oameni și au fost împușcați cai, nu-i așa?[ trece un cal]. S-au spart oalele și noi nu ne-am ascuns încă, planează la joasă înălțime un pericol…adică,cerul e albastru, miroase a liliac înflorit, s-a întărit mădularul, vacile dau lapte, albinele fac miere, ursul e păcălit de vulpe…pe când dumneavoastră doamnă sunteți de o frumusețe inversă, iar floarea asta nu mai are frunze…[arată undeva spre zona pelvină sugerând un falus] [În tot acest timp M nu schițează nici un gest. Stă în picioare încercînd să țină un discurs.] M -[își reia firul discursului oarecum mecanic]După cum vă spuneam, ar trebui să reconsiderăm termenele, să prelungim unele cuvinte; chiar și în majoritatea gesurilor am putea să desfășurăm o anumită lentoare … BM -[ întrerupe]Doamnă! Cu tot respectul, s-ar putea să fie adevărat că lucrurile iau o nouă întorsătură, deși nu prea știu de unde…cred totuși că e total diferită de afirmațiile acestui, acestui, …acestui. [arată spre cadă de unde se aude BV fredonând dând din mâini și din picioare ca într-un dans aerian în care trupul zace în cadă doar membrele dansează] M - Domnule, Eu am timp, dar Nu am răbdare. Ceea ce vi s-ar putea părea inexplicabil. BV - Nu, nu, deloc! E foarte firesc . Moartea nu are niciodată răbdare. Are însă foaaarte mult timp. M - Domnule, nu cred că e corect să pronunțați cuvinte noi chiar înainte de a vă fi născut. Habar nu aveți despre ce vorbiți. Dar mă rog, eu nu intervin acum. Deși cred că știți, decizia îmi aparține. BV - Decizia… ahaaa. Acum veniți să luați aici o decizie atemporală. Vax! [BM trece în primul rând, așezâdu-se în scaunul din fața lui] [BV cântă un cântec de pahar, de inimă albastră…Între timp M se apropie de el și începe să-l studieze atentă evaluându-l ca pe o mostră. BV se oprește din cântat, își privește curios mâinile apoi concluzionează] BV - Bărbat bine. Viu. Greutatea: aproximativ 70 kg. Înălțimea:[își privește picioarele scoțându-le din vană] cam cât o cadă. plus tălpi. Caut femeie. Nu. Caut FE-ME-IA! [se prinde cu mâinile de marginea vanei, scoate capul peste margine și privește în jur căutător susținând priviri.] |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy