PERSONAJE:
Dumnezeu
Spațiul
Oamenii



(Spațiul): Nu sta cu fața întoarsă când vorbesc cu tine!

(Dumnezeu): Nu mai am ce să mai fiu.

(Spațiul): Eram așa de frumoasă când te-am întâlnit. Aveam cele mai lungi picioare: piciorul stâng se întindea la minus infinit, piciorul drept la plus infinit. Pe atunci eram și eu sacră. Tu ai vrut mereu să fii cel mai bun. Ai venit la mine deghizat, în numele Sfântului Duh, să mă cuprinzi în brațele tale.

(Dumnezeu): Nu mai am ce să mai umplu.

(Spațiul): ...îmi amintesc când m-ai lăsat însărcinată. Am fost nevoită să inventez și o noua dimensiune că să pot să-mi păstrez sarcina. Gradul 0. (Îl mai folosisem înainte că să-mi manifest și eu feminitatea, când eram atemporala). Nici n-ai vrut să vezi copilul, să-l accepți. L-ai disprețuit pe Timpul nostru. Acum crește, într-o zi o să se revolte împotriva propriului sau tată. În numele Fiului.

(Dumnezeu): Nu mai am unde să mă mai duc.

(Spațiul): ...apoi tu m-ai făcut o târfă. Ai spus că întotdeauna sunt aceeași, că te plictisesc de moarte. M-ai dat servitorilor ălora bastarzi ai tăi. Au făcut găuri în seva mea, m-au slăbit. În numele Tatălui.

(Dumnezeu): Nu mai am ce să mai salvez.

(Spațiul): Un singur lucru mai am de făcut. (Se aruncă cu disperare în ceea că mai rămăsese din spațiu, ea însăși, se sinucide.)

(mai târziu)

(Oamenii): De milioane de ani, cometa asta moartă, necunoscută, ne privește de pe cer, unde a rămas impregnată. Singura matrice de unde Dumnezeu a putut să renască, iar noi ii sărbătorim supraviețuirea de acolo. De atunci, am fost ciopârțiți: nimeni nu se mai naște, nu mai îmbătrânește, nu mai moare. Fiecare dintre noi trăiește multiplicat pe 3 dimensiuni: trup, suflet și spirit. Nu vreți să fim iar Unul? Se spune că am fost odată.
Să mergem după cometă! Amin.

(sfârșit)