Femeia de vară care uită (are cam 40 de ani, îi tremură ușor corpul cînd adie vîntul, e prinsă în cadru de sus în jos, nu i se vede chipul, iar vocea vine de deasupra. Poartă niște pantofi aproape bărbătești și niște ciorapi portocalii. Îi place să mănînce multă ciocolată noaptea, stă pe o platformă transparentă, de unde se văd la etajul următor, domni îmbrăcați în costume elegante. În nici un caz n-ar vrea ca regizorul să-i facă personajul într-o femeie de 40 de ani, estivală și amnezică. Muzică de la ‚do make say think’): Îmbracă-mă în negru și hai să ieșim la un film în seara asta
cald-lacrimogenă
să ne uităm la ceilalți și la aripile lor susținute în cîrje să nu se dărîme sub greutate îmi
mîngîii părul mi-l mîngîi cînd eu ling înghețată de vanilie ca pe o rană adîncă
a ta
suntem blînzi cu țestoasa de pe trotuar în vreme ce toți se prăbușesc pe lîngă ziduri în magazine și în metrou singuri fără mame
să mă aduci acasă umpli cada cu apă iar eu să-ți deschid gura larg să privesc în tine
nu te cunosc
mă urci în cadă nu mi-e frică nu mi-e frică de întuneric mă lași acolo pînă mă umflu