agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1150 .



File de jurnal...dedicated to...
screenplay [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [crybaby ]

2003-12-14  |   

Literary Translation - Translations of classic and original poetry and other materialsThis text is a follow-up  | 




Vineri, 17 august

Era o lume infricosatoare, macabra, locuita de oameni martirizati de idei fixe, da... dar macar nu era lumea asta comuna, a tuturor…era lume mea; erau oamenii mei, fara indoiala, ei erau cei pe care ii vedeai ratacind la orice zi din orasul prafuit, chemand in tacere seri si dimineti ale tarii lor pe care numai ei singuri le cunosteau. Ei isi hraneau atunci durerea cu semne imponderabile si cu mesaje tulburatoare, cum ar fi un zbor de randunele, o roua a asfintitului sau acele raze ciudate pe care soarele le paraseste uneori pe strazile pustii. In fata acestei lumi exterioare care intotdeauna te poate salva din orice, ei inchideau ochii, incapatanati cum erau sa mangaie himerele lor mult prea reale si sa urmareasca cu toate puterile imaginile unui pamant unde o anumita lumina, doua sau trei dealuri, arborele favorit si chipuri de femei, compuneau un chip de neinlocuit pentru ei.

Am strabatut orase si n-am vrut sa ma opresc nicaieri. Fericita, imi ziceam, cel ce nu se leaga de nimic pe pamant si trece cu permanenta ardoare peste statornicele mobilitati. Uram caminele, familiile, toate locurile in care omul crede ca poate gasi odihna si afectiunile neintrerupte si fidelitatile in dragoste si atasamentele de anumite idei – tot ce compromite libertatea.


Miercuri, 22 august

…cate nopti, ah! Geam rotund al cabinei mele, hublou inchis – cate nopti n-am privit catre tine, de pe cuseta mea spunandu-mi : Iata, cand ochiul acesta se va inalbi, vor fi venit zorile; atunci am sa ma scol si am sa ma scutur de boala; si zorile vor spala marea; si vom acosta pamantul necunoscut. Zorile au venit fara ca marea sa se linisteasac, pamantul era departe, iar pe fata miscatoare a apelor se clatina toata gandirea mea.
Apoi m-am schimbat. Sufletul meu era hanul deschis la raspantie; tot ce vroia sa intre, intra. M-am facut maleabila si intelegatoare, disponibila prin toate simturile mele, atenta, cu urechea deschisa intr-atat incat nu mai aveam un gand personal, prinzand orice emotie fugara si cu o reactie atat de redusa incat nu mai socoteam nimic ca fiind rau, marginindu-ma doar sa protestez fata de ceva. De altfel, am bagat de seama curand de ce putina ura impotriva uratului se lasa influentata dragostea mea de frumos.
Uram oboseala, pe care o stiam iscata din plictiseala si urmaream numai diversitatea lucrurilor. Ma odihneam oriunde. Am dormit pe ogoare. Am vazut zorile frematand printre snopii mari de grau; si am vazut ciorile trezindu-se in faget. Dimineata ma spalam in roua ierbii, iar soarele rasarind imi zvanta vesmintele ude.
A fost o vreme cand bucuria mi-a devenit atat de mare, incat am vrut s-o impartasesc – sa arat cuiva ce anume o facea sa palpite in intreaga mea fiinta. Am inceput sa caut. Luam o bucata de paine, imi luam visele, sperantele si porneam. Painea pe care o duceam cu mine, o pastram uneori pana aproape de lesin; atunci mi se parea ca simt mai putin straniu natura si ca ma patrunde ma bine; era un aflux din afara; o intampinam prin toate simturile mele; totul, in mine, lua parte la acest fenomen. Sufletul, in sfarsit, mi se umplea de un lirism sporit, de singuratatea mea si care ma obosea catre seara. Ma sustinea doar orgoliul; atnci imi parea rau dupa cineva, care ma dezbarase cu un an inaine de ceea ce firea mea avea, oricum, prea singuratica. Fiecare efect natural devenise pentru noi ca un fel de limbaj deschis, in care iti puteai citi cauza; invatasem sa recunoastem insectele dupa zborul lor, pasarile dupa cantecul lor, iar frumusetea oamenilor dupa urmele pasilor lor pe nisip. Ne mistuia o sete de aventuri. Sorbind totul cu placere, in zadar incercam sa ne istovim dorintele; fiecare gand al nostru era o ardoare. Simtamintele aveau pentru noi o asprime ciudata. Ne iroseam splenditele tinereti asteptand fericirea, iar drumul spre ea, pe care mergeam cu pasi mari, muscand florile tufisurilor, care umplu gura cu gust de miere si de palcuta amareala, nu parea niciodata destul de nesfarsit.


Marti, 28 august


Inima mea, iubitoare din fire, se raspandea peste tot, ca un fluid; nici o bucurie nu mi se parea ca-mi apartine mie insumi; pe oricare il pofteam la mine si nu izbuteam sa gust singura placerea, decat prin exces de orgoliu.
Anumiti oameni ma invinovatira de egoism; I-am invinovatit de prostie. Aveam pretentia ca nu iubesc anume pe cineva, fie barbat, fie femeie, ci prietenia, afectiunea sau dragostea. Dand-o unuia, n-as fi vrut s-o rapesc altcuiva si ma margineam sa ma imprumut. Nu voiam nici sa acaparez trupul sau inima nimanui. Nomada si aci, ca si fata de natura, nu ma opream nicaieri.


Vineri, 14 septembrie,


Fara cuvinte, pentru ca de cele mai multe ori tacerea vorbeste infinit mai mult decat cuvintele si totusi, nu pot sa ma despart infinit de cuvinte pentru ca dincolo de noi se intinde o lume vesnic trista si deopotriv de egoista. Oare sa fie asa?
Poate nu vesnic trista, dar egoista in cea mai mare masura. Oricat te-ai intoarce si oricum ai calcula si recalcula, si din orcie unghi ai privi lucrurile, regulile, in momentul in care tragi linie si incerci sa stabilesti o suma, iti dai seama ca lumea este intr-adevar egoista…si totusi nu poti niciodata sa stii daca ai cunoscut totul sau daca ceea ce ai cunoscut este adevarul ultim, sau eu stiu – sau sentimentul ultim dincolo de care nu mai e nimic de cunoscut…poate mai exista macar un singur om, sau cel putin o farama din acel om, care atunci cand se priveste in oglinda te vede pe tine inainte de-a se vedea pe el.
Stiu, toate astea sunt cuvinte, si ca ele multe altele, dar raman consecvent gandurile mele cele mai adanci:nu se stie niciodata…o noapte frumoasa, oameni frumosi, stele galbene, sau asa cum mi-a zis cineva, o primavara lunga, atat de lunga, incat sa-ti acopere toata viata.
Totusi, sunt clipe in care valorile cotidiene se schimba, si care iti pot arata o clipa de frumusete a vietii anoste pe care o traim, si sa uiti ca maine poate fi mai bine (sau mai rau) decat poate fi azi.
Acum, aici, gandul la o altfel de viata nu inceteaza sa ma macine, dar in acelasi timp sa-mi dea aripi de speranta in ceva mai bun…

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!