Dintotdeauna, presa scrisă a avut un farmec aparte, care devine tot mai evident... odată cu trecerea timpului. Lucrul este valabil pentru ziarele de acum o sută de ani, după cum, probabil, și peste un secol, presa de azi va deveni, pentru urmașii noștri, obiect de studiu și de amuzament. Vă propunem în continuare, o incursiune în presa scrisă a începutului de secol XX, păstrând, pentru atmosferă, exprimarea originală.

„Junele Michail Georgescu”, mai tare ca Adrian Mutu sau Þiriac junior

În lipsa scandalurilor cu alde Adrian Mutu sau Þiriac Junior, presa de pe vremuri nu era totuși în pană de subiecte. O demonstrează strălucitor gazeta „Poporul Român” ce apărea (în limba română, firește), la Budapesta, în 1906. Iată ce putem citi în numărul 120, anul VI, de sâmbătă, 16-29 septembrie 1906: „Din aventurile tinerului Mihail Georgescu – Amorul său platonic cătră o domnișoară – Actele extravagante, cari au urmat după acest amor nefericit – Georgescu atins de nebunie – Georgescu pălmuind pe Procuror; evadarea sa din temniță, ca după aceea de nou să se prezinte de bună voe – Acuzat în fața judecătoriei pentru diferite delicte – Părerea medicilor asupra stărei sale mintale. În fața tribunalului din Viena: Georgescu achitat!”
Articolul, pus la loc de cinste în pagina 3, dezvăluie „o afacere senzațională, care a ocupat întreaga presă europeană” – eroul acesteia fiind un oarecare „Michail Georgescu” (am păstrat grafia savuroasă a vremii) – fost bancher și fondator al unui munte de pietate în București.

23 Mai 1896 - data istorică la care d-șoara Stelorian fu vitriolată!

Iată cam ce făcea acest domn Georgescu, cu peste 100 de ani în urmă: „ Viața lui Michail Georgescu e un adevărat roman (...). La vârsta de 17 ani, la 15 martie 1892, întâlni la un concert simfonic la Palatul Atheneului din București pe d-șoara Aurelia Stelorian. Din aceea zi, fu cuprins de un amor platonic cătră aceea d-șoară, amor cari îl conduse curând la acte extravagante și excentrice și la alterarea stărei sale mentale, și medicii declarară, că starea mentală de cari este cuprins, nu se datorește decât acestui amor (n.r. – iată un diagnostic competent, demn de zilele noastre!). În Aprilie 1894, caută a se sinucide prin revolver la chiar ușa iubitei lui; glonțul îi perforează abdomenul; scapă însă cu viață în urma a lungi suferinți la spitalul Colțea din București. La 23 Mai 1896, vitriolează pe d-șoara Stelorian, însă cu vitriol amestecat cu apă, după ce încearcă tăria vitriolului chiar pe brațul lui, căci nu voia să-și sluțească iubita, ci numai a-i face un semn pe figură (!!!) cu un tampon de vată muiată într-un pahar de vitriol ce avea în buzunar, pentru a decide pe logodnic a renunța la căsătorie”.
Iată un adevărat precursor al fanilor pătimași ai vedetelor de azi, precum Andreeea Bălan sau Andreea Antonescu! Condamnat la doi ani de închisoare, junele Georgescu nu-și află liniștea: „În ajunul procesului G. evadează într’un mod foarte ingenios pentru simpla plăcere ca a doua zi să se prezinte de voe fără sentinelă în fața tribunalului, ceea ce a și făcut, ca culme a excentricității (!) În ziua recursului pălmuește pe Procurorul general al Curții de Apel din București, fapt pentru care tribunalul l-a condamnat la 5 ani de închisoare și 5 ani de interdicție”.

Răzbunarea celor patru cai "defectuoși"

Firește, aventurile nu se opresc aici: „Condus la închisoarea din Galați pentru a termina cei doui ani de temniță, G. cu o furculiță se înțeapă în albeața și lumina ochiului stâng ce a voit să și-l scoată și de atunci a și pierdut vederea acestui ochiu. Dă în urmă foc închisorii, foc ce numai pompierii au putut să-l stingă și în urma acestor acte desordonate și a altelor de soiul acestora, o nouă comisiune medicală fu numită cari opină ca și cea dintâi, că G. este atins de nebunie morală și e complectamente iresponsabil de actele lui. Condus apoi la azilul de alienați Mărcuța, cată a-și scoate și ochiul celălat și evadează într’un mod foarte dibaciu, îmbrăcat femeește...”
Și aventurile continuă tot așa, la Nisa, Triest și Viena, unde omul nostru se vede prins în mijlocul unei afaceri cu dolari – „bancnote falze”, pe care încearcă să i le vâre pe gât comerciantului de cai Raab, căci acesta „îi vânduse cu 6.000 de Lei 4 cai bolnavi și defectuoși”.
Ei, cine mai zice că lumea se plicisea la începutul secolului trecut?

Vindecarea deplină a „boalelor secrete”

Desigur, ca și azi, medicina era un subiect la modă, mai ales dacă la mijloc erau așa-zisele „boale secrete”. Iată o mostră de reclamă de la 1900: „Să nu pregete nime într’o cestiune atât de gingașă a se presenta în persoană (...) Dacă cineva nu poate veni în persoană, atunci să-și descrie boala cu deamănuntul și după ce va fi esaminată va primi deslușirile de lipsă și leacurile trebuincioase pe lângă ținerea în cel mai mare secret. În scrisoare pune marcă de respuns. După încheerea curei scrisorile se ard sau la cerere espresă se retrimit. Un astfel de lecuitor și curățitor e institutul special al doctorului Palocz, unde cu bunăvoință și conștiențiositate (!) capătă oricine, bărbat sau femee, deslușiri asupra vieței secsuale, unde i se curăță sângele bolnav, nervii i se întăresc, trupul întreg se eliberează de boală și sufletul de chinuri (n.r. - vedeți ce simplu era?!).
Fără conturbarea ocupațiunilor zilnice, dr. Palocz vindecă de ani de zile cu siguanță, repede și din metodul seu propriu (...) boalele de beșică, de țeve, de testicule, de șira spinărei, de nervi, urmările sfilisului, poala albă, boale de sânge, de piele și toate boalele ce se țin de organele secsuale femeești. Consultațiunile le dă însuși dr. Palocz, dela 10 oare î. a., până la 6 oare seara (dumineca până la 12 oare la amiazi).”

Leacul universal și antireclama

În același ziar „Poporul Român”, dar alt număr (119 din 14-27 septembrie 1906), aflăm că un oarecare doctor Albert Muller din Budapesta găsise leac „contra durerior de cap și de dinți, neuralgie, împedecarea circulațiunii sângelui, anemie, amețeli, fiuituri de ureche, bătaie de inimă (!!!), auzul greu, zgârciuri de stomac, răceală la mâni și la picioare, reumă, podagră, ischiaz, udul în pat (!), influența (n.r. – gripa), insomnia” etc.
Lăsând la o parte faptul că „bătăile de inimă” se vindecă și în zilele noastre foarte rapid (un glonț este arhisuficient pentru asta), găsim remarcabilă performanța medicului budapestan de a trata atâtea boli.
Interesant este că pe vremea aceea era permisă și antireclama: „unde ori-ce încercare s’a constatat zadarnică, rog a proba aparatul meu. Atrag atențiunea onoratului public asupra faptului că aparatul meu nu e permis a se confunda cu aparatul Volta, deoarece Ciasul Volta atât în Germania cât și în Austro-Ungaria a fost oficios oprit ca fiind nefolositor. Prețul aparatului mare e de 6 coroane, pentru morburi cari nu sunt mai vechi de 15 ani. Prețul aparatului mic e de 4 coroane, folosibil la copii și femei de constituțiune foarte slabă”.

Accident de avion în stilul anilor ‘20

Accidentele aviatice erau și pe vremuri intens mediatizate. Am râs cu lacrimi, însă, citind acest anunț din gazeta “Viața nouă” – Lugoj, nr. 28, 8 iulie 1928: “ A căzut din avion – Plecând de la Londra spre Bruxelles cu avionul său particular, cunoscutul financiar Loevenstein, voind să treacă în cabinetul de toaletă, a deschis o ușă greșită (!?!) și a căzut din avion în canalul Mânecei, unde și-a găsit moartea.
Loevenstein s-a făcut celebru anul trecut, printr’un plan de stabilizare a monetei belgiene, pe care se oferea să-l realizeze prin propriile ale mijloace financiare.”

Podul de la Coștei, fără Ion Iliescu

Amenajările hidro se făceau în anii ’20 chiar și în lipsa unui specialist al apelor de talia d-lui Iliescu. “Gazeta Banatului” nr. 5, apărută la Lugoj, în 3 martie 1921, informează: “Este îndeobște cunoscut că hotarul comunelor Coșteiul mic și mare și Sâlhei este situat dincolo de râul Timiș, unde pe vremuri ploioase nu pot trece oamenii din lipsa unui pod. La stăruințele sătenilor din aceste comune, a deputatului Avram Imbroane și a senatorului Adam Groza, serviciul edilic județean a întocmit planurile pentru zidirea unui pod care să lege comunele cu hotarul. Planul de construire a fost înaintat săptămâna trecută resortului de comunicații din Cluj, spre aprobare (…) se speră că atât bugetul, cât și lemnul din pădurile din apropierea Lugojului să se aprobe și atunci lucrările vor putea începe numai decât.”
Așadar, peisajul cunoscut: deputați, senatori și multe promisiuni – “numai decât”!

Coasă cu... copyright!

Reclamele din presa de odinioară râmăn, totuși, cele mai simpatice. Și atunci, ca și acum, era o mare cerere de secretare tinere, dar cu… experiență: “O dactilografă capătă imediat aplicare la dl. Dr. Nestor Porumb. Calificația recerută este de 4 clase civile sau gimnaziale.” (“Timișana” Lugoj – gazetă “națională” – an III, nr. 3, din 14 ianuarie 1921).
Interesant este și acest anunț publicitar din “Poporul Român” – 1906: “Coasele Bur și Japoneze anunțate din altă parte sunt imitațiune!!! Coasa de oțel Bur și Japoneză este cea mai bună pe lume! Vestea coasei Bur și Japoneză a străbătut în toată lumea și economii vor face bine (sic!) dacă se prevăd aceste coase cu marca Bur și Japan. Nu pot din destul convinge pe onorații mei cumpărători că toate coasele cari nu sunt procurate de la mine sunt fabricate falșe, de cari trebuie să se ferească. Să se ceară pe o cartă postală prețul curent ilustrat, pe care îl trimitem cu toată plăcerea, gratuit și franco.
Grauer Mihaly, Kobanya – în toată privința garanție deplină. Să ne ferim de imitațiuni! Atențiune la adresa exactă!”
Interesant este faptul că românii din fostul Imperiu Austro-Ungar, în ciuda deznaționalizării, scriau mai bine românește decât proprietarii unor magazine din România mileniului III. Adică, știau că se scrie „ieftin” și nu „eftin”: „Pentru acrirea pipărcilor și a crastaveților ofer onoratului public român Spiritus de oțet 80%, cu care se poate face din una litră, 25 litre. Oțet tare bun și ieftin! Asemenea se poate căpăta în prăvălia mea foaia „Poporul Român” în toată Joia și Dumineca (Valeriu Puticiu, Vârșeț)”.

Toți derbedeii primesc carnet de șofer!

Ce-i preocupa pe lugojenii anului 1928? Aflăm din organul național-politic „Viața nouă”: „Desele accidente de automobil trebue să dea de gândit comisiunei care acordă carnetele de conducători de automobile. Multă lume se miră când vede pe străzi automobile conduse de domnișoare sau chiar copii cărora le lipsește energia și prezența de spirit în momentele critice. Comisiunea compusă din specialiști ar trebui să fie mai severă și să nu acorde minorilor și tuturor derbedeilor carnete!”
La capitolul furturi, stăteam la fel de bine și pe vremuri. „Timișana” apărută la Lugoj, în 12 feb. 1922 (an IV, no.6) relatează despre un anume G. Weindorfer, care a sustras 50.000 de lei de la poșta din Lugoj, o sumă enormă pentru acea vreme. Suma provenea din dolarii trimiși prin scrisorile venite din America. Nici „Viața nouă” nu se lasă mai prejos, informând lugojenii despre furtul a patru vagoane de grâu din gară. Făptașul apucase să și vândă marfa firmei Shwartz, numită popular în gazetă „Șvărțoanea”!

“De unde trebuie să cumpere românii?”

Unul dintre cele mai interesante documente păstrate (în ramă!) la sediul Corporației Meseriașilor este pagina 8 a ziarului “Revărsat de zori” din Lugojul anului 1913, unde putem citi articolul “De unde trebuie să cumpere românii?”. Valoarea materialului este extraordinară, pentru că aici sunt trecuți toți meseriașii români ai urbei din acea vreme, câteva sute de nume.
Iată care erau în epocă breslele active cu meseriași români: “aurari-argintari, măsari, tâmplari, tinichigii, rotari, cârnățari, bărbieri, păpucari, cofetari, cizmași, olari, croitori, dogari, gânătari (vopsitori), hornari, fauri (fierari), zidari, ștrengari (frânghieri), lăcătari-mașiniști, măcelari, tăbăcari, zugravi, cojocari, căbăniceri, argăsitori, turtari, șălari (manufacturieri de șei de cai), căldărari, brutari, comercianți, ospătari, croitori de dame, modiste” (Lugojul avea câteva case de modă, în 1913!). La loc de cinste erau trecuți “Cintea și Hau, mare magazin de modă bărbătească” și “fabricanții de beuturi Crăciun și Vodă”.
Interesant, printre meseriașii de atunci erau trecuți și unii cu ocupații ce sunt și azi la ordinea zilei: “electrotechnicii” George Stoinescu și Alex. Ardelean sau tipograful-librar Gheorghe Þeran, cel care avea să retipărească Statutele Corporațiunii Meseriașilor în 1927, la Tipografia “Minerva”.

Românii dominau breslele tăbăcarilor și cojocarilor

Dacă anumite la anumite meserii erau trecute câteva zeci de nume (60 de cojocari, peste 70 de tăbăcari, 23 de olari – Lugojul are și astăzi o stradă Olari), alte îndeletniciri erau mai slab reprezentate. Explicația ar fi că lista cuprinde doar meseriașii de etnie română, de la care ziarul îi îndemna pe cititori să cumpere produse. Astfel, la acea oră era trecut doar un tinichigiu (Alex. Aiușeriu), un cofetar (Ioan Luch), un șelar (Iosif Vodă), un brutar (Melania Mihuț) și un… antreprenor de pompe funebre (Ștefan Dragomir). La capitolul căldărari, alături de Vasile Bogdan, îl găsim menționat pe Petru Pastilla, care avea un atelier de cazane pe str. Făgetului și care a fost președinte al Reuniunii Meseriașilor Români din Lugoj la sfârșitul anilor ’30.
Astăzi, la Lugoj mai există un singur rotar, L. Troost, care continuă tradiția unor meșteri precum George Abucean, Ștefan Abucean sau Constantin Dragomir, renumiți în zonă la începtul secolului XX.

Din leagăn și până la… cimitir

Interesant este faptul că, după ce îi sfătuiau pe români de unde să se îmbrace, să se încalțe, să-și procure pâinea cea de toate zilele, prăjiturile sau băutura, ziarul recomanda, cu același patriotism și antreprenorul (român!) de pompe funebre (Societatea Română de pompe Funebre). Mai sunt trecute și câteva instituții financiare, toate românești: Albina, Poporul, Agricola, Bănatul și Societatea Economiilor Române din Lugoj.

Doboșan, “dinastia” pierdută a frânghierilor

În ceea ce privește meseriile dispărute, ne-a atras atenția o reclamă din ziarul “Drapelul” al lui Vasile Braniște, din 1910, care suna așa: “Frângheria George Doboșan, din Lugoj, str. Nedelcu nr. 11, execută tot soiul de frânghii de cânepă, palamare de transmisiuni, funii, sfoară de legat. Se află totdeauna în depozit. Servicul prompt și prețurile cele mai moderate”. Anunțul privește atelierul familiei George Doboșan – tatăl și Ioan Doboșan – urmașul, o adevărată dinastie de meseriași care se ocupau de confecționarea frânghiilor, într-o manufactură unde se lucra la comandă.
Și astăzi, pe strada Timotei Popovici (cunoscută de lugojeni drept “Măgeruța”, adaptare românească a numelui de… Magyar Utca) se găsește o firmă de frângherie, aparținând d-lui Gh. Stoian, ultimul frânghier lugojean, unul din ucenicii lui George Doboșan (atelierul, din care a rămas doar firma, lucra până acum 6-7 ani).
De-a dreptul spectaculoasă este firma originală a casei Doboșan, un steag imens, de culoare albastră, care este păstrat cu sfințenie la sediul Corpăorației Meseriașilor din Lugoj. Aici sunt enumerate produsele realizate: “frânghii economice, ștreanguri, căpestre, năvoade de pescuit, leagăne, gente de piață, saci pentru bucate, mușamale (ponievi), pături pentru cai, articole pentru tapițeri, bumbac pescăresc și iută pentru covoare”.

Și pe vremuri, presa era tot „oaia neagră”

Două note strecurate în ziarul „Poporul Român”
ne atrag atenția asupra faptului că viața jurnaliștilor nu era prea fericită în fostul imperiu, regretat astăzi de unii, probabil din necunoștință de cauză. Sub titlul „Procesul Libertății” citim: „Dl. Stefan Popp, fostul redactor responsabil dela „Libertatea” a căpătat pe neșteptate citația dela Tribunalul din Cluj ca să se înfățișeze în pertractarea celor două procese ce s-au pornit contra „Libertății” pentru doi articolași scriși în toiul luptei alegerilor. Pertractarea a fost Miercuri 19 septembrie 1906, dl. Popp s’a înfățișat înaintea Curții cu jurați însoțit de dl. Cassiu Maniu, advocat de Cluj, ca apărător. Procesul s’a sfârșit, firește (!) cu osândirea d-lui Popp și condamnarea foii: trei luni arest de stat și pentru fiecare câte 400 coroane, de tot 800 coroane pedeapsă în bani.”
La fel se petrec lucrurile în procesele „Tribunei”: „ Sâmbătă s-a desbătut la Curtea cu jurați din Oradea Mare procesul intentat d-lui Avram Indreica pentru două articole publicate în „Tribuna”, intitulate: O călătorie la Viena și Unitatea armatei. Dl. Indreica a fost osândit la 7 luni temniță și 400 cor. amendă în bani.”

______________________________________
N. A. - materialele ne-au fost puse la dispoziție cu multă amabilitate de către președintele Corporației Meseriașilor din Lugoj, dl. Vasile Belințan.