agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-07-06 | [This text should be read in romana] | Pe Cătălin, fiul Tatianei Stepa, nu îl mai văzusem de când a terminat clasa a VIII-a. Aflând că va susține un concert la Lupeni, alături de Dinu Olărașu și de alți folkiști, nu am stat pe gânduri și am făcut imediat rezervare. În ziua concertului, am ajuns la Clubul Valahia, cu aproape două ore mai repede. După mulți ani, Cătălin era neschimbat. E drept, puștiul pe care îl știam eu, din vremea când mi-a fost elev, era acum un tânăr înalt, dar avea aceeași lumină în privire și aceeași dezinvoltură. Până a început spectacolul, am avut timp să stăm de vorbă, pe îndelete. Am depănat amintiri și am pus la cale un interviu. * „La naștere am fost un țipăt simplu Și-ncet, încet, am devenit cuvânt…” Cuvântul s-a transformat în vers iar versul a devenit cântec, vibrând în sufletul ascultătorilor, prin vocea Tatianei Stepa. Care crezi că au fost atuurile ei? Ce alte calități, în afară de vocea deosebită, au ajutat-o să devină o stea și care dintre aceste calități le-ai moștenit? Sunt convins că mama reușea să transmită emoție publicului și printr-un simplu „Bună seara!”. Se simțea asta, avea ceva special și nu o spun doar pentru că era mama mea. Se schimba atmosfera, unde intra ea. Avea au caracter foarte puternic. Era o fire sociabilă și veselă (surprinzător, poate), avea mulți prieteni și își dorea să ajute. Mi-ar plăcea să cred că am moștenit toate acestea de la ea. „Numai mamă să nu fii în vremea Când nu ai ce copiii îți cer…” Îmi amintesc că erai un copil vesel, nimic din comportamentul tău nu trăda vreo nemulțumire. Și totuși, cum era copilăria ta, dincolo de poarta școlii? Am avut o copilărie frumoasă. Am fost fericit. O bucată de vreme, am stat cu bunicii (părinții mamei). Mama nu lipsea foarte mult de acasă. Avea turnee mai lungi (pe vremea aceea era nebunie), vara, pe litoral, dar mergeam și eu cu bunica mea. Așadar, nu trecea foarte mult timp fără să ne vedem. Nu pot să spun că mi-a lipsit ceva. „Fie timpul rău sau bun, Va veni și la noi Moș Crăciun.” Care a fost cel mai emoționant Crăciun petrecut împreună cu mama ta? Cred că ultimul. Nu știu… Noi ne întâlneam destul de des, în ciuda distanței dintre București și Lupeni, și de fiecare dată ne simțeam bine. Adică povesteam, ziceam bancuri. Am fost, în primul rând, prieteni foarte buni. Erai printre premianții clasei, un copil cu reale posibilități de a ajunge departe. Cât de departe ai ajuns? Nu știu cât de departe am ajuns, dar mă surprinde ce am ajuns. În primul rând, pentru că, după ce am terminat armata (prin 2002, cred) am fost convins, până în măduva oaselor, că nu mai vreau să văd uniformă și bocanci. După doi ani, am ajuns să-mi doresc să devin jandarm montan și chiar îmi place foarte mult ceea ce fac. Parcă nici nu mă văd făcând altceva. Cât despre cântat, eu am avut înclinații tot timpul în direcția aceasta, dar nu a fost nimic serios. Am început să cânt la insistențele unor prieteni. Miță Berciu a fost primul care m-a pus, mai mult cu forța, în fața oamenilor și m-a încurajat mult. Cânt la modul mai serios de vreun an de zile, datorită altor oameni pe care îi am pe lângă mine, tot "din cauza" mamei mele. M-a sprijinit și încă o mai face, cu foarte mare plăcere, Victor Socaciu. Ce să zic? Am avut noroc de oameni buni. Copilul Cătălin Filipoiu nu era genul care vrea să iasă în față, era mai degrabă adeptul lozincii „tace și face”. Adultul de astăzi s-a schimbat? Crezi că în muzică e important să știi să dai și din coate, nu numai din gură, pentru a deveni cunoscut? Nu cred că m-am schimbat. Sunt o fire mai comodă, dar de fiecare dată când mi-am propus ceva important, mi-a reușit. Mă consider modest (deși, faptul că mă consider eu așa ar putea să demonstreze contrariul) și, poate, de aici concluzia dumneavoastră. Nu am o mare experiență în lumea muzicală, dar am înțeles că trebuie făcute niște eforturi. În concluzie, da, trebuie dat și din coate, puțin. „Și Dumnezeu, în ceruri plânge, Să întețească-n noi iubirea” Invocarea divinității este frecventă în cântecele mamei tale. Tu crezi în Dumnezeu? Deși e destul de greu de susținut credința în ultima vreme, da. „În părul tău mai e un rest de vară, Dar, vineție, toamna-ți stă pe buze” Toamna și iarna au fost anotimpurile cel mai des întâlnite în repertoriul mamei tale. Era vreun anotimp cu care se identifica? Þie îți place, în mod deosebit, un anumit anotimp? Cred că toamna. Toamna și iarna sunt anotimpuri mai spectaculoase, mai melancolice. Eu prefer iarna, pentru că îmi place mult să schiez. „Ca într-o lampă, într-un sat de munte, N-a mai rămas în mine gaz decât Să mi se vadă ochii triști în frunte Și scara ce o am de coborât.” În ciuda pesimismului care răzbate din cântecele ei, Tatiana Stepa a fost o luptătoare. În viața ta au fost momente când a trebuit să te iei la trântă cu destinul? Da, au fost. Probabil că, în treizeci de ani de viață, i se întâmplă oricui să treacă prin momente mai grele. Important e că au trecut, dar și mai important e să nu mai vină altele. „Vă las singura avere, Vă las cântecele mele” Care era piesa de suflet a mamei tale? Din toată averea moștenită, ai vreun cântec preferat? Dintre piesele mamei, de suflet și cea mai cunoscută a fost „Copaci fără pădure”. Dar fiind o mare consumatoare de muzică, bineînțeles că avea multe piese preferate. Poate printre cele mai apreciate a fost „Natasha Dance” a lui Chris de Burgh. Mie îmi plac mai multe, nu știu, depinde de stare: „Iubirea de lut”, „Totuși toamna”, „Criza in întuneric”. Care a fost primul cântec pe care l-ai preluat și unde l-ai interpretat? „Iubirea de lut” a fost prima piesă pe care am cântat-o la clubul Valahia, în primul „concert” pe care l-am susținut în fața unui public, anul trecut. Iar pe o scenă, într-un spectacol mai important, anul trecut, pe 10 august, la Târgu Jiu, la festivalul „Poarta Sărutului”. Am înțeles că au existat persoane care te-au ajutat în încercarea ta de a cânta. Au fost și oameni care ți-au pus piedici? La începuturi, după cum ziceam si mai devreme, Miță Berciu m-a încurajat, m-a îndrumat și m-a sprijinit foarte mult, împreună cu echipa de la Valahia. „Ieșirea” în țară, la festivalurile și spectacolele importante, i se datorează domnului Victor Socaciu. Piedici nu mi s-au pus. Au mai fost răutăți și probabil vor mai fi, dar nu contează. Care dintre concertele la care ai cântat a avut cel mai mare succes? Nu știu ce să zic. E diferit de fiecare dată. La majoritatea spectacolelor, am cântat cu Victor Socaciu și cu George Nicolescu și acestea toate au fost reușite. Cred că momentul cel mai plăcut pentru mine a fost la „Om Bun” – cel mai mare festival de gen – în 2010, la București, unde au fost 4500 de oameni, care m-au aplaudat până m-am întors, la bis. Ce planuri de viitor ai? Ca să încep în ordine, în toamnă mă căsătoresc. Apoi, am vreo douăsprezece piese proprii, înregistrate (vreo două au apărut pe internet) și sper ca, la anul, să le strâng într-un album. Iar pe termen lung, ca tot omul la 30 de ani (aproape): un copil și... aaa... să îmi termin facultatea. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy