Mihai-Hafia Traista

Scriitor și jurnalist de expresie ucraineană, Mihai-Hafia Traista reușește să se impună în lumea literară contemporană printr-un stil autentic, fiind un păstrător fidel al obiceiurilor și tradiției românești, lecturile sale păstrând limbajul specific zonei maramureșene și portul omului simplu din mediul rural, realizând prin intermediul regionalismelor atmosfera zonei căreia îi aparține. Înzestrat cu spirit umoristic nativ, Mihai-Hafia Traista reușește să țină lectorul aproape de scrierile sale, realizând printr-o tehnică bine stăpânită, bazată pe cunoașterea tipologiei umane, personaje în jurul cărora se nasc povești de viață, cu caracter moralizator, făcând haz de necaz.
Născut la 15 iunie 1965, Sighetu Marmației, Maramureș, scriitorul Mihai-Hafia Traista a absolvit Facultatea de Jurnalism si Facultatea de Limbi si Literaturi Străine la Universitatea din București. Este membru al Uniunii Naționale a Scriitorilor din Ucraina, membru al Uniunii Scriitorilor din România din 2012, președintele Asociației Culturale - Creștine a Ucrainenilor din România, ,,Taras Șevcenko”, secretar de redacție al revistei scriitorilor ucraineni din România - ,,Nas Holos” (,,Vocea noastra”), redactor șef al Revistei trimestriale de literatură, artă și cultură - ,,Mantaua lui Gogol”.
Publică articole, proză, grafică, poezie în publicații din Ucraina, Ungaria, Danemarca, Anglia, Canada, Italia – în Diaspora ucraineană, ilustreză cărți.
Cărți publicate: Simfonia ierbii de mătase, Editura Mustang, București, 2001 (poezii, lb. ucraineană); Dimineți azurii, Editura Mustang, București, 2004 (proză scurtă, lb. ucraineană); Suflet de hutul, Editura RCR Editorial, Bucuresti, 2008 (nuvele, lb. ucraineană); Nu da crezare ochilor tăi, Editura RCR Editorial, Bucuresti, 2009 (proză umoristică lb. ucraineană); Pe cărări de mălin, Editura RCR Editorial, București, 2009 (povestiri și povești pentru copii, lb. ucraineană); Puntea, Editura RCR Editorial, Bucurețti, 2010 (proză umoristică lb. ucraineană); Ibovnice cu ochi de Maramures. (proză umoristică și teatru); Omul de dincol . Femeia în mov (nuvele lb. română, editura Librarium Haemus, 2013); Zâmbete Maramureșene, Editura RCR Editorial, Bucuresti, 2013 (proză umoristică lb. ucraineană).
Piesa de teatru se joaca la Teatrul Eugen Ionescu din Slatina, de catre trupa ProArt, în regia lui Ion Nicu Popa (PIN)

*C.M. – Ai o gamă amplă de creații, începând cu articole apărute în diverse publicații din țară și din afara ei, poezii scrise în formă fixă și în vers alb, continuând cu proză scurtă umoristică, proză cu tentă religioasă, istorică, literatură pentru copii, ai scris și o piesă de teatru, ești pasionat și realizezi grafică, o grafică bazată pe imagini, personaje din basme, ilustrezi cărți. Te regăsești în toate aceste genuri? Care este cel mai apropiat sufletului tău și de ce?

M.H.T. – Trăiesc din ceea ce scriu și desenez. Colaborez cu mai multe publicații, trebuie să scriu în fiecare lună o povestire sau poveste pentru copii și să o ilustrez, pe urmă am rubrici permanente de umor în câteva publicații, trebuie să scriu și proză scurtă pentru câteva publicații în care apar aproape în fiecare număr. De multe ori scriu la comandă, mai ales studii literare, eseuri, recenzii de cărți, dar și proză. Trebuie să scrii ce îți cere redactorul șef al fiecărei publicații, el plătește tu construiești, confecționezi ce îți cere. E ca în orice meserie. Un tâmplar bun face mese, scaune, dulapuri, dar va face și un sicriu dacă i se va comanda, de aceea este tâmplar, poate nu-l va face cu mare plăcere, dar îl va face cu aceeași pricepere ca și dulapul sau scaunul. Desigur că mă regăsesc în fiecare dintre aceste genuri. Și fiecare îmi pare cel mai important în momentul în care scriu. După aceea îmi par toate la fel de importante.

*C.M.- Ești secretar de redacție al revistei scriitorilor ucraineni din România - "Nas Holos" (Vocea noastra). După câte știu, ucrainenii reprezintă ca mărime, cam al treilea grup etnic din țară, având în jur de 60.000 de persoane. Cum se împacă literatura ucraineană cu cea românească? Ce cuprinde ,,Naș Holos’’?

M.H.T – Literatura ucraineană din România este un altoi al literaturii române pe trunchiul literaturii ucrainene, continuitatea ei este asigurată de trecut și prezent, de venirea noilor talente, din cele două mari și veșnic proaspete izvoare de inspirație: literaturile ucraineană și română. În plus, înflorirea literaturii ucrainene din România este călăuzită mereu de marile genii tutelare ale popoarelor ucrainean și român: Taras Șevcenko și Mihai Eminescu care sunt stelele călăuzitoare în marea aventură lirică pe mările furtunoase ale literaturii și prin golfurile marilor ei speranțe.
Prima tribună a noii literaturi ucrainene din România a fost publicația de limbă ucraineană „Novyi vik” („Vilne Slovo”, în prezent), înființată în anul 1949. În jurul acesteia și-au unit condeiele și talentele primul val de scriitori ucraineni din Bucovina care s-au refugiat în România. Cel de-al doilea val de scriitori, toți originari din România, a fost format din tinerele talente Ivan Fedko, Stepan Tkaciuc, Iuri Pavliș, Myhailo Mihailiuk, Corneliu Irod și alții. Al treilea val de scriitori s-a compus din poeții Ivan Kovaci, Mykola Corsiuk, Myhailo Nebeleak, Pavlo Romaniuk, Ivan Onujyk, Teofil Reboșapka etc. Apoi noua literatură ucraineană din România și-a urmat cursul firesc.
Dar adevărata și impetuoasa dezvoltare a noii literaturi ucrainene din România a început odată cu înființarea editurii ,,Kriterion” și a cenaclului literar ucrainean din București, iar scriitorii Gheza Domokos, și Zaharia Stancu, au fost mentorii spirituali și nași noii literaturi ucrainene din România. Zaharia Stancu a aprobat înființarea cenaclului literar ucrainean sub patronajul Uniunii Scriitorilor din România, iar Gheza Domokos a început să dea undă verde spre tipografii scrierilor semnate de noua pleiadă de scriitori ucraineni din România. Și astfel, an de an, s-au înmulțit nu numai scriitorii ucraineni din România, ci și operele literare, cu precădere volumele de poezii. Literatura ucraineană din România, deși destul de tânără, prin valorea ei a devenit portdrapelul și exemplul demn de urmat de literaturile Diasporei ucrainene, inclusiv din Canada și S.U.A., care se afirmă de peste două secole. Mulți scriitori ucraineni din România sunt laureați ai premiilor Uniunii Scriitorilor din România și ai altor premii de mare prestigiu din Ucraina și Diaspora ucraineană.
,,Naș Holos” este revista scriitorilor ucraineni din România în care își publică propiile crerații literare: proză, poezie, eseuri, studii literare dar și foarte multe traduceri din limba română. Publicația este distribuită în întreaga Diasporă, fiind considerată una dintre cele mai prestigioase reviste de literatură ucraineană din lume.


*C.M. – Mihai-Hafia Traista este redactor șef al Revistei ,,Mantaua lui Gogol’’. Am citit cele două reviste pe care mi le-ai dăruit. Am găsit acolo autori despre care n-am auzit, dar care scriu fără cusur poezie, proză, interviuri cu scriitori, studii literare, am citit cu interes cronica scrisă de tine, cronica romanului ,,Depech Mode’’, autor Serghei Jadan. M-am bucurat găsind articole și lecturi în proză, semnate de scriitori consacrați: Rodian Drăgoi (Arta poetică în proză), Nicolae Cornescian (Foileton: Extreme II), Leo Butnaru (Noua generație și panfuturismul) etc. De ce Mantaua lui Gogol¬ și ce-și propune în continuare această revistă?

M.H.T – Mottoul revistei este ,,Noi toți ne tragem din Mantaua lui Gogol” în plus, atât Dostoievski căruia îi aparțin cuvintele de mai sus, cât și Gogol au fost de naționalitate ucraineană, la fel ca și Bulgakov și mulți alții.
,,Mantaua lui Gogol” în primul rând promovează cultura și literatura ucraineană, mai ales cea contemporană, căci în România datorită tensiunilor politice exisistente între cele două țări vecine, aproape nu se traduce nimic din această literatură, care trăiște un reveriment aproape miraculos. În afară de ,,Moscoviada”, ,,Douăsprezece inele” și “Europa mea” a lui Iuri Andruhovici și ,,Studii în teren despre sexul ucrainean” a lui Oxana Zabujko cititorului român nu îi sunt cunoscute operele unor scriitori de valoare care se află pe rafturile librăriilor din întreaga lume cum ar fi: Serhiy Zhadan, Maria Matios, Taras Prohasiko, Evghenia Kanonenko, Yuri Vinniciuk, Tania Maliarciuk, Jurij Izdryk, Lubko Dereș ș.a. La fel publicăm creațiile scriitorilor români din țară, precum și din Diaspora română, Republica Moldova, dar și creațiile scriitorilor altor minorități.

*C.M.- Ești printre puținii autori care prin lecturile lor stârnesc rîsul. Am spus mereu că râsul este o terapie antistres. Am găsit acest tratament în proza ta descoperind un personaj drag mie, Unchiul Fedea, protagonistul multor ,,pătăranii’’. Cum s-a născut unchiul Fedea? De unde îți alegi personajele? Există și un sâmbure de adevăr în episoadele cu unchiul?

M.H.T. – Unchiul Fedea, este un personaj real, care a facut parte din garda lui Lenin, asta era cartea lui de vizită, poate nici nu a făcut, nu are nici o importanță, important este că oamenii nu l-au uitat, era un fel de ,,Păcală” al satului, numai că desori se păcălea pe sine însuși. Multe din ,,pătărăniile” sale au fost transmise din generație în generație, sunt cunoscute de toții oamenii din sat, de aceea am crezut că este datoria mea să ajut la păstrarea amintirii acestui unchieș simpatic. Consătenii mei și acum îmi povestesc tot felul de întâmplări cu unchiul Fedea, unele sunt inventate de ei, altele sunt bancuri în care îl plasează pe unchiul Fedea ca erou principal, la fel am pățit și cu baba Hafița care este tot un personaj real.

*C.M. – În nuvela ,,Baba Hafița’’ ai ales ca motto o strofă semnată de Adrian Păunescu. De ce ai simțit nevoia să-l alegi ca autor al motto-ului? L-ai cunoscut pe Adrian Păunescu?

M.H.T – Nu, din păcate, nu am avut această onoare. Dar în shimb cunosc bine opera lui Adrian Păunescu, iar strofa pe care am ales-o ca motto: ,,Și, din nedreptate-n nedreptate,/ Nu știu cum se face că, la noi,/ Tot țăranii le plătesc pe toate,/ Chiar primind pământul înapoi.” exprimă adevărul despre patima țăranilor, care au fost asupriți sub toate regimurile chiar și acum sub Imperiul Uniunii Europene.

*C.M.- Scrii poezie, o faci cu discernământ și mai ales cu spirit ludic, folosind limbajul literar, plăcut, un joc de cuvinte în care se împletesc stările de visare cu cele elegice, stări platonice cu cele de o sensibilitate specifică scriitorilor optzeciști. Este poetul un instrument al imaginației sale căutându-se, reinventându-și cu fiecare stare de spirit alt ego? Sau poezia a devenit o unealtă a intemperanței juvenile, o formă de a se evidenția a celui care scrie? Cum ți se pare poezia ultimilor 10 ani?
M.H.T – Rareori cochetez cu poezia, cunosc prea puțin poezia contemporană românească ca să pot răspunde la întrebare. Îmi place poezia clasică. Dintre poeții contemporani îmi plac Coșovei și Ion Mureșan.

*C.M. – Ai amintit despre ,,Primăvara poeților’’. Ce sărbătoare este aceasta și când va avea loc, ținând cont ca luna mai este ultima luna de primăvară? Vorbește-ne puțin despre însemnătatea acestei sărbători în lirica actuală.

M.H.T. – ,,Festivalul Le Printemps des Poètes”, aflat la a XV-a ediție în Franța, a fost importat în România prin demersurile poetei și traducătoarei Linda Maria Baros, anul trecut la a VIII-a ediție din România a participat și Asociația ,,Taras Șevcenko” împreună cu Uniunea Scriitorilor din România prin organizarea unei manifestări literare nimită ,,Poezia română de astăzi” la care au participat poeți români și ucraineni. Nu știu încă data precisă, dar sunt sigur că și anul acesta vom organiza o asemenea manifestare în colaborare cu Ambasada Ucrainei la București.

*C.M.- Este știut faptul că lumea scriitorilor aparține bărbaților. Sunt femeile o verigă atât de slabă, de neluat în seamă, devreme ce în ,,Mantaua lui Gogol’’ prezența acestora este modestă, către deloc? Spun asta pentru că într-un număr al revistei am găsit doar două poete, iar în cel de-al doilea, nici una. Cu siguranță cunoști scriitoare contemporane. Apreciezi vreuna dintre ele?

M.H.T – În ,,Mantaua lui Gogol” publicăm ce ni se trimite, din păcate am primit puține materiale semnate de femei, asta nu înseamnă că ele ar fi o verigă slabă, Doamne ferește! Dar sper că numărul viitor să se îmbogățească cu cel puțin cu două nume: al tău și al Adrianei Lisandru. Desigur apreciez multe scriitoare contemporane, mai ales cele care scriu proză aș aminti aici pe Silvia Zabarcencu, Catia Maxim, Doina Ruști.

*C.M. –,,Ibovnice cu ochi de Maramureș’’ este piesă de teatru. Ai intrat și în acest domeniu scriitoricesc penuric. Există din ce în ce mai puțini scriitori care se încumetă să realizeze piese de teatru. Cum este teatrul contemporan, care sunt temele principale abordate?

M.H.T. – Aș răspunde la acestă întrebare astfel: Sunt din ce în ce mai puțini regizori care pun în scenă o piesă scrisă de un autor român nu prea cunoscut, fie el chiar un scriitor bun. Piesa mea a avut noroc cu regizorul Ion Nicu Popa, care a ales să pună în scenă alături de piesa lui Valeriu Butulescu ,,Logodnicile aterizează… la Paris” și ,,Ibovnicele cu ochi de Maramureș”. Ambele piese sau bucurat de succes. Acum am terminat o altă piesă, tot comedie ,,Logodnicii Amaltheiei” să vedem ce soartă va avea…

*C.M. – Din activitatea ta literară lipsește romanul. Pe când un roman semnat Mihai Traista?

M.H.T – Am scris deja două romane în limba ucraineană: ,,Conokrad” și ,,Între dragoste și moarte” ele au apărut în foileton, primul în revista ,,Naș holos”, iar al doilea în periodicul ,,Ucrainskyi visnyc” (,,Curierul ucrainean”), dar și unul în limba română ,,Castelul din Rónaszék” câteva fragmente din el au apărut în revista ,,Suspans.ro” al editurii ,,Nemira”. Toate urmează să apară și sub formă de carte.

C.M. - Îți mulțumesc pentru că ai acceptat să răspunzi la acest interviu. Spor în cariera scriitoricească! Ave карьерного роста и писатель! пр.