agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2021-10-09 | [This text should be read in romana] | Poeta Luminița Zaharia este la a 18-a carte de poezii, numită Singură-n simulator, apărută în 2020, la editura Astralis, București. O citesc de suficientă vreme pe Luminița și consider oricare dintre cărțile ei ca încadrându-se în cartea de călătorie sau cartea de vacanță, datorită ușurinței cu care se citesc acestea și a stării de relaxare pe care o insuflă. În acest volum, poeta asezonează poeme mai lungi cu scurte poezii pe care le denumește scurtissime și le imbrică, astfel încât volumul să capete o unitarietate și la nivel de estetică de tehnoredactare. Prima copertă este foarte atractivă, purtând chipul unei fete cu ochi de stele, ilustrație realizată chiar de fiica acesteia, Alina. Coperta a patra este o scurtă cronică de întâmpinare sub semnătura lui Marian Nencescu. Volumul are un conținut luminos prin faptul că poeta agreează multe titluri legate de lumină ori dimpotrivă, absoarbe denumiri fantomatice, în orice caz, în această lumină îl așază pe poet, în stilul său delicat și spontan. Poeziile Luminiței sunt jucăușe, însă ludicul se întretaie undeva, unde nu te aștepți, cu note grave de (auto)ironie. Timbrul său este de o larghețe vizibilă, monologând sau dialogând cu diverse personaje închipuite ori reale, bine alese și conturate în tematică. Apropo de aceasta, abordările poetice pornesc din real și ajung fie în oniric, fie în metafizic, fie în fantasmagoric, tocmai de aici verva aceea copilăroasă care balansează uneori spre gravitatea existențială și emoțiile umane. Poeziile Luminiței Zaharia au și o cantabilitate pentru faptul că folosește rima liberă care conferă și un ritm ușor de sesizat. Iată, chiar a doua poezie din volum e astfel construită încât dă impresia unui scenariu muzical, dincolo de care poeta ne aruncă într-o lume credulă, care încă se mai dedă ghicitului și prezicătorilor: " cînd te fîțîi în Haiti,/ topless, mindless, doar în tanga/ și tsunami e pe vine – / te salvează baba Vanga!// la știri, pe telecomandă,/ ți-a înțepenit falanga:/ oare vin extratereștrii?!/ îți răspunde baba Vanga!/... // corul:/ baba Vanga-n sus,/ baba Vanga-n jos,/ o, o, o, ce mișto, / ce destin frumos!”/ baba Vanga; "refren:// " cu izoleta, cu izoleta,/ înghit realitatea cu pipeta,/ mă apăr de bipezi periculoși,/ concep – in vitro deci – copii frumoși/ (a se citi, desigur, poezii...),/ nu ies o clipă-afară, orice-ar fi!"/ cu izoleta. Cantabilitate cu un filon intrinsec plin de candoare și care se copilărește, fiind parcă o litanie spre alungarea spiritelor rele:"foaie verde bebeluș/ chipul cui îl porți acuș/ frăgezimea cui i-arăți/ înc-o dată, zece dăți...?// foaie galbenă blîndețe/ cui foșnești a tinerețe/ care fuge mai rapid/ fără frică de covid?// foaie cafeniu-închis/ de mine cum te-ai dezis/ că am riduri și chelesc/ în derizorii te iubesc?// foaie curcubeu, ce spui/ inima s-o pun în cui?/ cuiele, zău, ruginesc/ și-am să cad în nefiresc// foaie cum vrei tu să fii/ nu te-ncarc cu poezii/ clorofila nu-ți absorb/ nu am al găinii (m)orb"/ foaie. Poeta adaptează repetiția, ca modalitate artistică, la strofe întregi, prin refrene muzicale. Volumul pare cumva un tabloid al zilei pentru faptul că unele poezii au conținut de știri radio-tv, așa cum și cea despre baba Vanga mult mediatizată. Ori autocompătimirea prin care omul își raportează eșecurile de tot felul la noroc, precum în versurile: "am tras de când mă știu/ bățul mai scurt"/ bățul mai scurt. Ironia care transpare este desigur una social-politică-economică și mulată pe atitudini și tare umane: "am datorii la stat/ la statul în pat/ la somn la lenevit lalevitat"/ plăți online. În acest volum, poeta asezonează poeme mai lungi cu scurte poezii pe care le denumește scurtissime și le imbrică, astfel încât volumul să capete o unitarietate și la nivel de estetică de tehnoredactare. Prima copertă este foarte atractivă, purtând chipul unei fete cu ochi de stele, ilustrație realizată chiar de fiica poetei, Alina. Coperta a patra este o scurtă cronică de întâmpinare sub semnătura lui Marian Nencescu. Volumul are un conținut luminos prin faptul că poeta agreează mult titluri legate de lumină ori dimpotrivă, absoarbe denumiri fantomatice, în orice caz, în această lumină îl așază pe poet, în stilul său delicat și spontan. O serie de poezii poartă microbul pandemiei în ele- pandemie devenită laitmotiv tematic, sunt specifice acestei perioade malefice, însă poeta face haz de necaz, încercând să suprime notele hidoase ale realității. Astfel, poezii precum cu izoleta, prietenul imaginar converg spre același subiect al zilei, problematizat astfel încât să nu se piardă relația cu poezia, oricât de grave ar fi riscurile întâlnirii sau conviețuirii cu aceasta: "prietenul meu imaginar/ îmi spune că sunt indubitabil frumoasă/ și-mi cere adresa/ (nu de mail, de acasă!)/ zice să ne izolăm împreună/ preț de o întreagă lună/ pe vreme de pandemie/ să scriem în duet o poezie "/ prietenul meu imaginar. Poeta nu pierde ocazia de a ironiza tumultul de poețași de duzină, faptul că a fi împătimit de a scrie versuri nu este și echivalentul valorii literare a emisiilor, un fel de scârța-scârța pe hârtie: "poeții sunt de mai multe feluri/... poeți de conjunctură/ de pomană/ poeți de cabaret/ de copy-paste/ de floricele pe cîmpii// cei care scriu cu adevărat poezii/ nu se găsesc pe toate ulițele/ ei se ascund în nori/..."/ poet ocazional; "din punctul meu de vedere/ poeții sunt niște tocilari"/ de vedere. Dar, nu trece nici peste condiția poetului, aceea de a se fi străduit în zadar să deschidă inimi și mai ales de a fi uitat de îndată ce moare: "m-a rugat să-i scriu un necrolog/ un necrolog vesel, dacă se poate/ să rîdă lumea în hohot la groapa lui/ să se înfrupte pe săturate"/ necrolog. Mai este și situația dramatică a plagiatului surprinsă cu dexteritate în poezia poet asamblator, poezie care sub masca decenței ascunde o mare dezamăgire, aceea că se continuă furtișagul de poezie valoroasă fără scrupule! Iată: “l-am întîlnit pe rețele de socializare/ (în real nu avea corespondent)/ trăgea lumea de mînecă,/ susținea sus și tare/ că e mare talent// găsise formula/ furtului perfect/ un pic de colo, un pic de ici,/ fără să lase amprente/...// strîngea conștiincios/ ciornele mototolite ale poeților/ adevărați/ aruncate pe jos// fiorul liric nu era neapărat necesar/ poezia modernă, zicea,/ e doar corolar/ vieții absurde”/ poet asamblator. La nivel de limbaj, poeta folosește expresii populare, părți de zicale astfel încât augmentează spirirul umoristic satirico-ironic, cuvintele sunt marionete care se lasă mânuite cu pricepere de poetul-păpușar: "curcă plouată"/ în realitatea imediată; "tocilara clasei"/ conștiința propriei corporalități; Ludicul Luminiței nu vine numai din semantică, ci și din topică, ci și din joaca de-a limba, ci și din folosirea cuvintelor din alte limbi spre a da o nuanțare poetică textelor sale: "el ok și ea o cheie", "i like it hot/ deci sunt o hotă", "doi contacți și o contactă", "burn-out bore-out". În sfera socialului, poeta dezbate subiectul pensiilor "colosale", ilaritatea din punctul de vedere al unora și duritatea/ gravitatea din punctul de vedere al altora referitor la pandemia covidiană, o serie de bizarerii și vicisitudini, o existență de turmă și avize cum ar fi cel pentru poeții contrafăcuți, de mâna a doua: "nu mai sunt locuri la bellu/ zice managerul general/ s-a deschis un cimitir nou/ pentru poeți second-hand/ dar trebuie să te înscrii urgent/ lista crește mai repede/ ca a morților de covid"/ reciclare. Ridiculizarea comportamentului uman transpare fidel din versurile: “visez să scriu un roman/ intitulat Oamenii sunt nașpa/ adun în fiecare zi/ material brut, cum ar fi/ bărbații din metrou care/ te-mping să ocupe un loc/ sau îți trag un rucsac în figură/ colegii șmecheri uneltitori bîrfitori egoiști/ prietenii care cer întruna ceva/ pentru că, nu-i așa,/ numai problemele lor sunt importante/ vecinii care pornesc intenționat bormașinile/ exact atunci cînd un vis frumos te curta/ vînzătoarele care nu-ți dau restul corect/ observînd norul pe care-l porți în loc de pălărie”/ oamenii sunt nașpa. Iar în contextul acestui flagel mondial, a profita de situație este indubitabil mercantil: “fac dumping cu măști/ în lumea toată/ și mă mint că e o faptă bună// uneori le dau chiar gratis/ și asta devine în forul meu interior/ culmea culmilor iubirii de semeni// dar să nu uităm nici forma/ de pildă, azi/ forma măștii pe care ți-o dăruiesc, iubire,/ e una de păcălici”/ dumping cu măști. Nici singurătatea nu este neglijată în poezia Luminiței, prezența ei este oarecum suportabilă în sensul în care, precum papucii în care întră ceilalți, apasă pe jugulara poetică, astfel că un țipăt munchian ar putea trezi întreg universul la realitate: "stau sub/ papucul tuturor/ am devenit aplatizată/ strigătul meu nu se aude/ de ce mai am așteptări?/ de ce, în nopți cu lună,/ urlu către mine/ și singură îmi îndes pumnul în gură/ nu cumva să m-aud?// papucul ăsta universal/ m-a lăsat fără voință proprie/ plîng antigravitațional/ nu vă mai mirați papugiilor/ de cerul devenit/ o baltă posacă"/ sub papuc. Altfel, poeta, nichitiană în titlul poeziei următoare, stipulează reversul medaliei: “singurătate absolută nu există/ un om care se gîndește la tine/ o scrisoare o pisică o carte/ o cerere de plecare spre Marte// propria respirație care te miră/ oglinda care te deconspiră/... nu te mai victimiza c-ai fi singur”/ nesingurătate. Abordarea speranței ca ultimă dorință este tot un joc de cuvinte: "să facem team building/ cu tema speranța/ și amîndoi să luăm nota zece/ la final, să presăm în ierbar chiar morala:/ ce e viu, ca viața trece"/ scris sincron. Despre maltratarea limbii prin folosirea limbajului ultravulgar, poeta ne încunoștințează în poezia salvare: “să inventăm noi cacofonii/ noi disonanțe/ o nouă limbă stridentă/ așa cum e viața/ să devenim zgîrietori de hîrtie// nu mai înfrumusețați lumea/ poeți naivi/ nimeni nu vă crede/nu vă ia în seamă//... cînd toate cuvintele/ își vor pierde suavitatea/ muzicalitatea/ frumusețea intrinsecă/ atunci/ de-abia atunci/ veți fi salvați”. Fenomenul cerințelor/ îngrădirilor/ izolării/ distanțării pandemiei este tratat prin acel tandem răsu’-plânsu’ în diverse poezii tematice, cum ar fi, cu masca pe figură: “ce bine-ar fi să ne iubim profetic/ dar cadrul nu-i idilic/ decorul nu e doct/ și-n fond, ce e iubirea/ mai mult decît un moft?!// cu masca pe figură/ contextul te vrea mort”; “lasă briciul pe mîna maimuţei/ în vreme de pandemie/ frizeriile sunt toate închise/ eu îți vînd, la suprapreț, o tichie/ tu adu-mi înapoi coșnicioara cu vise// în fiecare seară joc un joc kinky cu moartea/ și toate (per)mutările sunt permise!”/ un joc kinky; „cum să scrii o poezie/ în vreme de pandemie/ cînd totul e interzis/ n-are nimeni chef de scris”/ alergie. Scurtissimele au, fiecare, tâlcul lor. Aceste scurtissime sunt zale care prind de ambele părți poeziile mai lungi. Cu influențe pandemice, iată câteva dintre cele mai frumoase: “corona nu iubește cuprul/ e-un fapt științific dovedit/ de-aceea într-un peisaj de toamnă/ îmi caut locul potrivit”/ scurtissimă p.93; “distanțarea socială/ pe vreme de covid, e necesară/ să ne întoarcem așadar spre sine/ cine-o fi ăsta… nici nu știm prea bine!”/ scurtissimă p.110; Volumul se încheie cu poemul eponim, adresat tot cazului pandemie. Poeta chiar și-a testat abilitățile poetice, starea psihică, rezistența la izolare, purtatul măștii, distanțarea socială, păstrarea curățeniei, cheful de poezie etc. într-un simulator propriu în care și-a urmărit, în scris, trăirile și reacțiile, un fenomen care a luat prin surprindere întreaga planetă. Repet, poezia Luminiței este oportună, rezistentă la virus, la boală, la tâmpenie tocmai datorită umorului care constituie sarea și piperul. Dar, după cum spunea inegalabilul comic Charlie Chaplin, o zi în care nu ai râs este o zi pierdută! Nu pierdeți, deci, nicio zi din viață! Vă îndemn să râdeți. Vă îndemn să citiți poezia Luminiței Zaharia! Ottilia Ardeleanu, Năvodari, 17 ian. 2021 (Algoritm literar, nr.4/ 2021, pag 47-48) |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy