agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1488 .



40 de grade Celsius... ce bine ne-ar prinde acum o ninsoare!
article [ ]
O poveste americană

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [BogdanGeana ]

2023-12-17  | [This text should be read in romana]    | 



657f46903d279.jpgVin sărbătorile și e bine să înțelegem, nu că în perioada asta e obligatoriu să fim mai buni, ci că nu pierdem nimic dacă avem înțelegere pentru toți. Înțelegere, nu bunătate! E loc pentru toți, despre asta cred că e vorba de Crăciun. Și e vremea colindelor. Fie ele sacre sau profane, românești, europene sau americane. Pe care le ascultăm, deopotrivă, cu toții, în malluri, la radio sau în casă. Aproape că nu ai scăpare zilele ăstea de la a fi cotropit de colinde. Astăzi vă ofer prima parte dintr-o joacă, de fapt, o incursiune în universul straniu al colindelor de peste ocean.

Există câteva teorii conform cărora compozitorii de origine evreiască s-au implicat în scrierea colindelor laice de Crăciun la începutul secolului XX, atunci când dealtfel au și fost compuse cele mai importante piese de sezon, dintr-un motiv pe cât de simplu pe atât de neașteptat: muzica era una dintre puținele industrii în care evreii nu se confruntau direct cu recrudescența de antisemitism.

De asemenea, este aproape evident că această defulare în compoziția de colinde este și un semn al integrării într-o cultură americană preponderent creștină, dar și o mică ofrandă patriotică oferită de acești compozitori evrei.

Avem așadar:

1. „Chestnuts Roasting on an Open Fire” de Mel Torme

Acest cântecel cu fior de jazz a fost scris de solistul pop-jazz Mel Torme, renumit cântăreț de origine evreiască poreclit „Aburul de catifea”, în 1944, pe o căldură toridă, în doar 45 de minute. Născut în 1925, pe numele său real Melvin Howard Torme, Mel a crescut în partea de sud a orașului Chicago, într-o familie evreiască muncitorească. Virtuoz, Torme a început să cânte în mod profesionist de la vârsta de 4 ani, alături de Frank Sinatra, întreaga sa carieră fiind dedicată jazzului. Torme a colaborat cu textierul, evreu și el, Robert Wells, pentru a scrie cea mai celebră piesă a sa, „The Christmas Song,” mai cunoscut drept “Chestnuts Roasting on an Open Fire.” Piesa atingea notorietatea în 1946, prin interpretarea lui Nat King Cole.

2. „Let it Snow” de Sammy Cahn și Jule Styne

Textier, compozitor și instrumentist, Sammy Cahn, născut Samuel Cohen în 1913 era fiul unor imigranți din Galiția. Cahn a copilărit în partea săracă, de est, a New York-ului, debutând muzical în bogata sa carieră prin adaptarea unei piese idiș de teatru muzical: „Bei Mir Bist Du Shon,” în limba engleză, pentru Andrews Sisters. Ulterior, Cahn avea să facă echipă la Hollywood cu un alt compozitor de origine evreiască, Jule Styne, alături de care avea să scrie „Let it Snow”. Interesant la acest cântec este că, în ciuda aerului de iarnă jucăușă, nu se face deloc referire la Crăciun. Ulterior, Cahn avea să își adjudece patru premii Oscar pentru muzică de film, printre cele mai importante piese ale sale numărându-se compozițiile scrise pentru Frank Sinatra, care aveau să îi asigure un loc în Panteonul Compozitorilor, în 1972.

3. „Santa Baby” de Joan Javits și Phil Springer

Acest cântecel hâtru și obraznic a fost scris de doi compozitori de origine evreiască, Joan Javits și Phil Springer. Acesta din urmă a crescut într-o familie muzicală: mama sa, Sylvia – pianistă de profesie, iar tatăl său, Mordechai, avocat, însă cu clare înclinații muzicale. Nu există nicio îndoială că acest cântec a explodat în 1953, atunci când cântăreața Eartha Kitt avea să își pună amprenta senzuală pe această piesă, celebră până în zilele noastre.

4. „It’s The Most Wonderful Time of the Year” de George Wyle și Eddie Pola

Reușita altui duo dinamic de origine evreiască, „It’s The Most Wonderful Time of the Year” a fost compus de George Wyle și de Eddie Pola. Născut Bernard Weissman, Wyle și-a început cariera cântând full-time la pian în cluburile din Munții Catskill, după care semnează piesa de generic pentru sitcomul American Gilligan’s Island. Pola, născut Sidney Edward Pollacsek, într-o familie maghiară de origine evreiască, a copilărit tot în zona săracă a New Yorkului. Cei doi aveau să colaboreze la acest cântec în 1963, piesa fiind interpretată și produsă în același an de Andy Williams.

5. “Silver Bells” de Ray Evans și Jay Livingston

Încă un duo de origine evreiască cu încă o mare lovitură la bursa „colindelor laice”! Deși piesa nu surprinde niciun aspect religios al Crăciunului, scoate în evidență totuși spiritul estival al sărbătorilor de iarnă. În vreme ce Livingston a crescut într-o familie evreiască din MacDonald, Pennsylvania, iar Evans în Salamanca, New York, cei doi aveau să se cunoască și să devină parteneri de compoziție la Universitatea din Pennsylvania. Ceea ce este mai puțin cunoscut despre acest cântec este că acesta se aflase la un pas de a fii numit „Tinkle Bells!” Din fericire, soția lui Livingston, Lynne Gordon, cunoștea și cealaltă accepțiune a cuvântului „tingle” (a urina), reușind în cele din urmă să își convingă soțul să încline balanța pentru „Silver Bells”.

6. “White Christmas” de Irving Berlin

Irving Berlin, probabil mult mai celebru ca autor al emblematicului „God Bless America”, s-a născut în Rusia, inițial numindu-se Israel Baline. Împreună cu familia sa (tatăl său fiind cantor), emigrează în SUA în 1893, unde familia sa se stabilește în partea de est, săracă, a New Yorkului. Conform spuselor fiicei sale, Berlin avea să scrie în 1947 „White Christmas” în semn de mulțumire pentru America, țara care îi scosese familia din sărăcie, pentru care avea să dezvolte o apreciere pentru Crăciun, considerat a fi o sărbătoare americană de familie.

7-10. „Rudolph the Red-Nosed Reindeer,” „Rockin’ Around the Christmas Tree,” „A Holly, Jolly Christmas,” și „Silver and Gold” de Johnny Marks

Johnny Marks, născut în 1909, a crescut într-o familie evreiască influentă, în Mount Vernon, New York, cu o vădită înclinație pentru piesele de Crăciun. În 1949 acesta avea să pună bazele companiei St. Nicholas Music, aici compunând probabil cele mai celebre colinde modern precum: „Rudolph the Red-Nosed Reindeer,” „Rockin’ Around the Christmas Tree”, „A Holly, Jolly Christmas,” și „Silver and Gold.” Ca o curiozitate, conform mai multor surse, „Rudolph,” compus împreună cu Robert Louis May (un alt compozitor influent de origine evreiască din New York), este de fapt simbolul ostracizărilor resimțite de May-copilul, din cauza nasului său semnificativ de mare.

11. „Walkin’ In a Winter Wonderland” de Felix Bernard și Richard B. Smith

Compoziție aparținându-i compozitorului de origine evreiască Felix Bernard, alături de colegul său creștin Richard B. Smith, versurile acestui cântec au la bază o poveste impresionantă: Smith avea să scrie „Winter Wonderland” în 1934, pe când, suferind de tuberculoză, era internat în sanatoriul West Mountain. Sora sa, Marjorie, povestește că, inspirat de prima zăpadă din parc, fratele său avea să scrie această piesă. Bernard este cel care se implică pentru a face ca piesa să fie publicată în același an, în vreme ce, numai un an mai târziu, Smith avea să moară la doar 34 de ani.

Și totuși povestea noastră nu se oprește aici. Iată, de asemenea, câteva curiozități legate de câteva dintre cele mai celebre colinde laice, americane:

  • Primul colind american în care protagonist este Moș Crăciun i-a aparținut lui Benjamin Hanby, a fost compus în 1864 și se intitula: „Up On The Housetop”. Este interesant cum, pe un fond preponderent alcătuit din piese religioase, „Up On The Housetop" avea să fie prima piesă în care este relatată povestea lui Moș Nicolae, respectiv Moș Crăciun. La baza compoziției lui Hanby avea să stea un poem din 1823 aparținându-i lui Clement Moore, intitulat: „A Visit from Saint Nicholas."
  • „Jingle Bells”, un cântec scris în 1857 de James Lord Pierpont în care se face referire la sania deschisă, trasă de un singur cal vorbea inițial despre Thanksgiving (Ziua Recunoștinței). Acesta este deasemenea și primul cântec interpretat în spațiu, la 16 decembrie 1965, de către astronauții Walter Schirra și Tom Stafford pe muzicuță și clopoței (primele instrumente duse în spațiu), la bordul zborului cosmic Gemini 6A, de la NASA. A fost de fapt vorba despre o glumă nevinovată a acestora, care pretindeau că muzica ar fi provenit de la un OZN care semăna mult cu Moș Crăciun.
  • În 1914, în ajunul Crăciunului, trupele britanice și cele germane aveau să declanșeze un armistițiu spontan, după ce soldații englezi i-au auzit pe germani cântând „Stille Nacht”, împreună cu alte colinde în limba germană. În prima zi, soldații germani și cei englezi aveau să joace un meci de fotbal, să schimbe cadouri și să își arate unii altora fotografii de familie. Din nefericire, acest armistițiu spontan nu a fost unanim recunoscut, războiul reîncepând imediat după încheierea sărbătorii Crăciunului.
  • „Do You Hear What I Hear?", cântec devenit încă unul dintre colindele laice americane a fost inițial compus în 1962, ca răspuns la Criza rachetelor din Cuba. Se spune că pe fondul spaimei americanilor în fața unui posibil atac nuclear legați visceral de aparatele de radio, Noël Regney și soția sa Gloria Shayne Baker scriau piesa devenită clasică „Do You Hear What I Hear?", concepută ca un mesaj universal de pace.
  • Pe 29 aprilie 1975, „White Christmas", în interpretarea lui Bing Crosby, a fost folosită ca mesaj militar secret al armatei americane, într-un Vietnam aflat la 40,5 grade Celsius. Aceste mesaje criptate prefațau căderea Saigonului și transmiteau tuturor americanilor și aliaților lor vietnamezi să evacueze de urgență orașul. Această variantă constituie cel mai bine vândut single din toate timpurile, cu mai mult de 50 milioane de copiiîncă de la lansarea sa din 1942.
  • „All I Want for Christmas is You", cântecul semnat de Mariah Carey este primul și unicul single de Crăciun recompensat cu un disc de diamant. Această piesă s-a vândut în mai mult de 10 milioane de unități, clasându-se pe 3 decembrie 2021 în compania selectă a doar 92 de cântece premiate cu disc de diamant.40 de grade
    Celsius, ce bine ne-ar prinde o ninsoare

    Imagine A. C. Michael - The Guardian [2] / [3] Originally published in The Illustrated London News, January 9, 1915.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!