Patetismul ca stare de spirit universitară este ca și cum ai huidui sistematic (re)nașterea culturală și gândirea sănătoasă a unui oraș universitar. Iar Constanța pretinde a fi unul dintre centrele universitare importante ale țării. Ce anume generează această stare de formalism, de formă fără fond a interacțiunii din sălile de curs? Insuficienta exersare a spiritului critic în relațiile student-profesor, inexistența discuțiilor civilizate în contradictoriu pe o anumită temă de studiu sau de viață, pot genera o comunicare deficitară între cei doi “actori”, trăită anxios atât de studenți cât și de profesorii lor. Există o distanțare defensivă a profesorilor față de opiniile critice ale studenților și o fugă a studenților de asumarea unui risc. Riscul de a nu-și supăra cumva profesorii cu care mai au de dat examene. Specifice conștiințelor bolnave, aceste atitudini dau naștere “patetismului”, un efect de inerție relațională în comunicarea de tip universitar, efect ce îmbracă instituțional o mulțime de aspecte dezstruoase. De la pipăitul studentei pe sub masă, în timp ce aceasta își susține o restanță, la cerutul șpăgii de trecere și înjuratul studentului de mămă și de sfinți, pentru că acesta și-a exprimat o opinie.


• Cum ia naștere “vocația ratării” universitare?

Deprinderile dobândite in perioada studiilor universitare nu sunt doar intelectuale, ci țin și de viitorul comportament etic în profesie, în viața publică și chiar în cea privată. Modelul “conversațiilor” amicale dintre cei doi actori universitari a suferit insa la Constanța, odată cu împlinirea celor 35 de ani ai Universității Ovidius, mutații spre manierismul autoritar, acceptat ca singur mod de relaționare eficientă cu studenții. Profesorii universitari “sunt cei care te pică la examene”, și mai rar “acele personalități care exprimă puncte de vedere pertinente” sau cei care pot fi considerați drept model pofesional. Veleitarismul, conservatorismul și elitismul gratuit sunt alți factori ai patetismului ce parazitează relaționarea student-profesor, stare pe care nu o va schimba curând optimistul Cod al Eticii Universitare promovat de ex ministrul Mircea Miclea, din dorința de așezare valorică și normativă a universităților românești..Studenții care își doresc să învețe într-o cultură instituțională corectă sau cei ce preferă o cultură instituțională viciată vor tinde să reproducă deprinderile comportamentale dobândite în mediul academic. Unii vor învăța respectul pentru libertate, autonomie, merit, concurență loială, colaborare, respect pentru toți participanții direcți sau indirecți la actul academic. Alții pot învăța
manipularea, paternalismul, tentația fraudei, a favoritismului, rezolvările de culise ale problemelor profesionale, comportamentul de clică, nepăsarea față de colegi și instituție. Starea de fapt actuală este mai degrabă favorabilă ultimului set de valori. Astfel ia naștere încă din Universitate mentalitatea ratării, susținută dintotdeauna de tradiționala poziție a românului bine crescut în cei sapte ani de-acasă, cu gâtul în țărână și fundul în sus, pregătit pentru șuturi, stima de sine a studentului constănțean fiind expusă conflictului dintre o formală “stimare de profesor” și reala depreciere a aceteia.