Am așteptat să treacă mai multe zile până să îmi exprim (și eu…) părerea despre respectiva seară, că altfel nu îi pot spune. De ce am avut nevoie de răgaz? Pentru că am încercat să îmi potolesc iritarea ce m-a cuprins când am constatat că, în ciuda faptului că am dorit să trec într-un anonimat desăvârșit, Elia Ghinescu, abuzând de încrederea prea ușor, probabil, câștigată, a ținut morțiș să îmi scrie cu grafitti numele pe un zid al plângerii sau, mai bine spus, al rușinii. De ce nu am vrut să cunosc pe nimeni, de ce nu am vrut să se știe că am participat acolo ș.a.m.d. este strict treaba mea. Fiecare are propriile valori și principii și, atâta timp cât nu am comis nimic ilegal sau imoral, nu am de dat socoteală nimănui.
Probabil că mi-aș fi rumegat în barbă nemulțumirea dacă nu aș fi constatat cu câtă ușurință poți deveni, prin tăcere, nu numai martorul, dar și complicele unei mistificări atât de aiuritoare încât am avut nevoie de confirmări ca, lecturând „articolul” scris de către Elia, să realizez că nu în altă parte am fost în seara respectivă. Concluzia e destul de dificil de tras: a) sau Elia Ghinescu a participat (și) la alt cenaclu și a greșit cronica sau b) are un interes direct să îl prezinte astfel sau c) este atât de ingenuă încât își gândește articolele ca pe un gen de „ala bala portocala”.
Mărturisesc faptul că îmi era cunoscută „ipocrizia intelectualului” numai din lectură, însă, în urma acestei „vizionări”, pot spune că, personal, nu am văzut în viața mea adunați la un loc mai mulți cațavenci estetici.
Este poezia lui Virgil Diaconu „prăfuită”? Dacă aș accepta concluzia la care ajunge Robert Mândroiu, parțial justificată de către „interpretarea” așa-zișilor recenzori, atunci ar trebui să mă mulțumesc să spun că da. Lectura autorului însuși, petrecută printre telefoane sunând, scaune huruind, vociferări „critice și poeziste” în afara lecturii și concluzii avansate șoptit înainte ca autorul să termine, este adevărat că „mesajul nu a ajuns la mine”, după cum spunea unul dintre deliranții serii.
Ce pot spune eu despre poezia lui Virgil Diaconu? Ceea ce nu a avut nici un participant al serii – rețineți, nici unul! – onestitatea de a recunoaște: faptul că habar nu are ce a scris autorul Virgil Diaconu și că nici nu știe cum gândește poetul Virgil Diaconu. În schimb, absolut toți „oratorii” au făcut afirmații de genul: „… în întreaga operă a poetului Virgil Diaconu…”, „Așa cum reiese din perspectiva poetului” etc. Chiar m-am întrebat cam ce trebuie să fi fost în sufletul bietului om care, cu siguranță, a avut emoții mult mai mari decât ale unui tânăr, care, probabil, nici nu a putut dormi prea mult în ultimul timp și care se vedea mâzgălit în culori improprii de niște caricaturiști ai cuvântului.
Ce mă mai intrigă la fel de mult? Totala lipsă de caracter a lui Costin Tănăsescu (confirmându-mi nu prea vechile bănuieli…) care, în loc de „a-și face temele” și a susține, fie și din „patriotism local”, dacă nu dintr-o datorie morală, opera și personalitatea unui om care îl promovează, din punctul meu de vedere, mult mai mult decât îl recomandă scriitura sau, dacă este onest și nu o apreciază, atacând-o principial, găsește de cuviință să participe la un cenaclu în calitate de Fotograf. Jenant, domnule, penibil și jenant! Nu știu dacă sunteți cel mai poet fotograf, dar sigur sunteți cel mai fotograf poet… Probabil că omul, înainte de toate, Virgil Diaconu, vă va fi recunoscător pentru că i-ați păstrat niște poze de la un eveniment în care a fost maculat atât de cei care l-au „aprobat pozitiv”, cât și de către cei care l-au „aprobat negativ”, iar dumneavoastră, diplomatic, v-ați ținut capul între urechi.

În concluzie, am plecat de acolo și, nu știu de ce, am simțit nevoia să ajung acasă și să citesc Lorca (poate pentru că acolo am găsit și mai multă „americă” decât la Virgil Diaconu și mai puține „inspirări” decât în poezia Liviei Roșca, în ale cărei versuri am recunoscut rapturi grosolane de pe „poezie.ro”. Evident, sunt subiectiv și poate mă înșel, precum, la fel de bine, așa cum am recunoscut de la început, este posibil să fi participat la o cu totul altă reuniune…

P.S. … mi-am promis să îl caut pe Virgil Diaconu pentru a-l ruga să îmi pună la dispoziție opera domniei sale și pentru a înțelege gândirea sa conceptuală; pentru că, apropo, nu știu cum pot vorbi unii despre „prăfuit”, dar nu sunt în posesia „instrumentarului poetic” de care autorul se folosește pentru a-și opera… opera.