agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 13689 .



Literatura dialectală bănățeană - fenomen insolit, fără echivalent
article [ Regional ]
La givan cu prov. univ. dr. Ioan Viorel Boldureanu, zis și uica Niță, zis și Colă lu' Tutubă, unul dintre cei mai cunoscuți autori în grai

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Dusan Baiski ]

2005-12-09  | [This text should be read in romana]    | 



Pentru mulți dintre noi, este îndeajuns o singură vorbă în grai bănățean pentru a ne întoarce în copilărie. Din păcate, tot mai puțină lume vorbește în grai și tot mai numeroși sunt cei care stâlcesc vorbele din dorința de a fi originali. Tocmai de aceea sunt necesari scriitori și cercetătorii în grai bănățean, singurii în stare să salveze ceea ce se mai poate salva sub asediul mijloacelor de comunicare în masă.


Cu cine altcineva să stai de vorbă despre literatura dialectală bănățeană dacă nu cu un scriitor în grai? Și nu cu unul oarecare, ci cu un specialist în domeniu. Este vorba despre Colă lu’ Tutubă, cel pe care-l știe lumea de la Radio Timișoara, de la cenaclul radiofonic „Gura satului“, sau cu uica Niță de la Televiziunea „Analog“, cel care povestește așa de frumos despre oameni și întâmplări de la sat, nu în limba literară, ci în dulcele grai bănățean. Uica Niță și Colă lu’ Tutubă sunt personaje întruchipate de către însuși prof. univ. dr. Ioan Viorel Boldureanu, un expert în domeniu.
Literatura dialectală bănățeană, spune interlocutorul, începe propriu-zis după „momentul“ Dimitrie V. Păcățianu, autor dialectal în proză. Acesta a scris bănățenește în anii 1889-1901, fiind menționat de Atanasie Marienescu în „Dialectul român bănățean“ (Lugoj, 1902), alături de un alt prozator dialectal, care a semnat cu numele de Florinel mai multe nuvele considerate de Marienescu drept „documente asupra vorbirii lugojene“. Ziarul „Dreptatea“ a publicat în 1894 o serie de dezbateri și texte dialectale, culminând cu îndemnul din articolul-program „Turvin lingvistic“: „Las să se prăbușească în vilait șipotul zătătoritelor noastre provincialisme și să fecunde câmpia largă a limbei românești“. La rândul său, Gabriel Þepelea avea să scrie: „Scriitorii bănățeni, conștienți de calitățile și limitele graiului local, n-au abordat în fond decât teme legate de viața bănățeană pentru care idiomul local devenea unica haină posibilă“. În 1895, Titu Maiorescu a consacrat un studiu amplu celui dintâi scriitor bănățean: Ion Popovici Bănățeanul, subliniind „prevalența limitelor graiului bănățean“ la acest prim scriitor modern provenit din Banat. Același Maiorescu l-a invitat să citească nuvela „În lume“ la „Junimea“. A fost o sărbătoare literară. Iată ce nota mentorul „Junimii“: „De la început ne-a încântat cumpătarea, aș zice liniștea intensivă a stilului, plastica descriere a amănuntelor și acea limbă adevărat românească, plină de miez, care mai ales pe cei deprinși și cu alte limbi îi trezește ca din vis și le dă impresia unei vieți sufletești de cea mai mare adâncime a simțirii“.
Fără a fi autori de literatură dialectală bănățeană propriu-zisă, scriitori precum Ion Popovici Bănățeanul, Aurel Contrea, Virgil Birou, iar pe cel mai înalt postament, Sorin Titel, rămân bănățeni prin componenta tematică dominantă a operei, prin orizontul imagistic, prin turnura gândului și printr-un anume ethos al provinciei lor de baștină. Acea turnură specifică bănățeană a gândului (despre care Maiorescu spune că e sesizabilă mai ales de către cei deprinși și cu alte limbi) este un indiciu suficient de clar că literatura bănățeană are o identitate a ei, bine ilustrată, care rămâne ca atare și căreia, în cazul adevăratei literaturi dialectale, îi concrește (nu doar îi adaugă) veșmântul și atributele rostirii bănățenești, spune Boldureanu.
În 1974, Gabriel Þepelea avea să precizeze: „O literatură dialectală după exemplul italian, care să creeze prin intermediul dialectului valori estetice ca orice literatură, nu poate fi așteptată la noi“. Această profeție pesimistă, emisă în plin comunism, avea să fie infirmată după Revoluția din decembrie 1989.
Cel care a inițiat un proiect privind relansarea literaturii dialectale bănățene este criticul literar timișorean Cornel Ungureanu. Proiectul în cauză vizează în principal alcătuirea și editarea mai multor volume antologice însoțite de studii critice, precum și manifestări în care să se pună în evidență dimensiunea spectaculară a vieții acestei literaturi. Reperul valoric propus de critic este poetul dialectal bănățean Marius Munteanu, al cărui volum antologic a apărut în 2003, beneficiind de o postfață de Cornel Ungureanu și de cronologie și glosar de Ioan Viorel Boldureanu. Următorul urmează să cuprindă o antologie riguroasă a literaturii dialectale de la începuturi până la Marius Munteanu. Iar cel de-al treilea - literatura dialectală bănățeană actuală, selecție antologică severă, raportată la aceleași coordonate valorice. În postfața la volumul antologic al lui Marius Munteanu, Cornel Ungureanu a notat: „Unirea a produs o breșă în diversitatea culturii provinciilor românești (prin imperativul unității limbii și culturii românești al căror nou și unic centru îl reprezintă Bucureștiul)“. Această „breșă“ explică de ce, deși în perioada 1920-1990, s-a scris destul de multă gazetărie rurală, „poezie“ și „umor“ în grai, „valorile proprii și specifice adăugate la ceea ce este cu adevărat literatura dialectală bănățeană au fost rare, prea de tot puține, dacă nu chiar inexistente“. Cu toate acestea, afirmă Boldureanu, „printr-un gest singular, directorul din acea vreme al Editurii Facla, prozatorul bănățean Ion Marin Almăjan, reușește să adune selectiv și să publice un volumaș din poezia dialectală a lui Marius Munteanu, «Cântări dă noapce bună» (1984), cuprinzând poezie lirică și parodii după câțiva poeți bănățeni - toate în veșmântul rostirii bănățene“. Marius Munteanu este considerat de Cornel Ungureanu drept „clasic al literaturii dialectale. […] A fost urmărit, hăituit, amenințat, exclus, a rămas mereu la marginea evenimentelor în anii comunismului. Era indezirabil, așa cum indezirabilă devenise literatura dialectală“. Cu Marius Munteanu, literatura dialectală refăcea legătura cu Victor Vlad Delamarina, cu Gheorghe Gârda, „autori care transfigurează un limbaj și dau sens unui idiom“.
Într-un studiu publicat în revista „Datini“ (1996), Aorel Vorbundeli remarcă trei etape ale fenomenului despre care vorbim. Primele două s-au consumat până în anii instaurării comunismului. Cea de-a treia a apărut după Decembrie 1989, când o serie de publicații („Foaia bănățenilor“, „Timișoara“, Almanahul Banatului“) au oferit spațiu tipografic, iar din ianuarie 1991, Radio Timișoara a început emisiunea săptămânală intitulată „Gura satului“. Aceasta a avut un impact deosebit asupra iubitorilor graiului bănățean. Au apărut cenacluri la Șiria, Oravița, Bocșa, Ohaba Mâtnic, Făget, Lugoj, Caransebeș și chiar în Serbia, la Uzdin. Prin strădania regretatului profesor Ștefan Pătruț, mentorul cenaclului lugojean „La givan“, Editura „Dacia Nova“ din Lugoj a publicat aproape 30 de volume de literatură în grai. O serie de volume au apărut și la Editura „Marineasa“ din Timișoara. Cât despre „Gura satului“, acest cenaclu rămâne un etalon prin calitatea lucrărilor membrilor săi: Marius Munteanu, Ionel-Iacob Bencei, Pătru Chira, Ioan Viorel Boldureanu, Ion Olariu, Virgil Șchiopescu și Ștefan Pătruț. Între 1993 și 1996, Editura „Mirton“ din Timișoara a publicat trei volume intitulate „Gura satului la Radio Timișoara“. Cât despre „prozelitism“, Ioan Viorel Boldureanu avea să remarce în studiul său „Literatura dialectală bănățeană“ următoarele: „Prestigiul, simpatia și aderența unui public larg și divers - din orașele bănățene, dar mai ales din lumea satelor - sunt atât de mari și de accentuate, încât în ultimul deceniu, de pildă cântăreții de «muzică populară» din Banat (de la cei mai notorii interpreți-creatori până la maneliștii de duzină), pronunță cu tot mai mult curaj cuvintele cântecelor respective în grai bănățean“.



Despre un pătimaș al poveștilor de la sat

Ioan Viorel Boldureanu s-a născut la 12 februarie 1950 în comuna bănățeană Topolovățu Mare. În perioada 1957-1965, urmează cursurile școlii generale din localitate, apoi, între 1965 și 1969, cele ale Liceului „Coriolan Brediceanu“ din Lugoj. Ulterior, devine student al Facultății de Filologie din cadrul Universității din Timișoara, secția română-franceză. Anul 1989 l-a surprins la aceeași instituție de învățământ pe postul de asistent universitar. În perioada 1975-1980, a urmat cursurile Facultății de Istorie-Filosofie (secția Filosofie) a Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca. În 1981 a fost admis la doctorat (specialitatea literatură). În 1985 a susținut teza de doctorat intitulată „Folcloristica bănățeană și ideologia Școlii ardelene“. În prezent, este profesor universitar la Facultatea de de Litere, Filosofie și Istorie din cadrul Universității de Vest din Timișoara.
A debutat în 1980, în „Forum studențesc“, cu nuvela „Maria“, sub pseudonimul Ion Topoloveanu. În 1983 și 1984, a obținut premiul pentru proză al Asociației Scriitorilor din Timișoara și al revistei „Orizont“. A debutat în volumul colectiv „Povestiri de la marginea Câmpiei“, așa cum se debuta pe vremea aceea. Valeriu Ureche i-a dedicat lui Ioan Viorel Boldureanu un capitol în cartea sa „Oameni în vâltoarea timpului“ (vol. II), apărută la Editura „Augusta“. Acesta va scrie: „Urmându-și chemarea, dar și la apelul poetului dialectal Marius Munteanu, Ioan Viorel Boldureanu avea să devină unul dintre cei mai activi membri ai Cenaclului radiofonic «Gura satului» la Radio Timișoara, iar din 1996, la televiziunea prin cablu «Analog», Ioan Viorel Boldureanu dă viață cu mult succes lui «Uica Niță» - personajul și povestitorul unui nesfârșit șir de snoave în grai bănățean, emisiune mult gustată de public și, mai ales, de bănățeni.“
A publicat după 1990 o serie de cărți: „Cultura românească în Banat“ (Ed. Helicon, 1994), „Beregsău Mare - Monografie“ (Ed. Mirton, 1996), „Eseu despre creativitatea Spiritului. Surse arhaice pentru Asithesis“ (Ed. Eminescu, 1997), „Casa și memoria lui Avram Procator“ (roman, Ed. Marineasa, 1999), „Întoarcerea lui Tosu“ (povestiri, Ed. Eminescu, 2000), „Credințe și practici magice. Eseu despre orizontul mental tradițional“ (Ed. Brumar, 2001), „Niepoțî lu Moș Costa“ (comedie în grai bănățean în două tablouri, Ed. Marineasa, 2003). De asemenea, a prefațat și îngrijit editarea mai multor volume de studii, poezie, proză. Printre acestea se află și cele trei volume de poezie și proză în grai bănățean apărute în 1993, 1994 și 1996 la Editura „Mirton“ din Timișoara. La sfârșitul anului 2003, a publicat două cărți de specialitate. Este prezent în diverse dicționare și antologii.


AGENDA nr. 50/10 decembrie 2005

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!