Viața ca spectator

Uneori am impresia că întreaga omenire este prizonieră într-o închisoare de nori cenusii și arată exact ca în viziunea expresioniștilor fiind o paiață, o deviere în grotesc a prototipului uman. Senzația că trec prin viață ca rața prin apă pe mine personal mă sperie ! Inumanul pune stapânire din ce în ce mai mult peste noi. Poate că inuman este prea mult spus, dar oricum calitățile sunt înlocuite cu defecte și vicii. Astfel oamenilor pesemne că nu le mai pasă dacă o persoană care trece pe lângă ei este jefuită de exemplu. Sau poate asta mi se pare mie. Cert este că lumii îi este frică să intervină, să acționeze acolo unde este nevoie. Și individul devine un simplu privitor, un martor mut al acestor evenimente, o persoană care preferă să rămână în umbră decât să-și asume un risc pentru o cauză dreaptă. Cred că majoritatea suntem niste lași . Pe mine mă deranjează acest calificativ ca și pe alții dealtfel, dar sunt și unii cărora chiar nu le pasă, care sunt niște statui ce așteaptă să fie admirate de ceilalți fără să se gândească că nici nu au pentru ce să fie admirate. Toți parem niște neputincioși - deși nu suntem – în diverse situații .
Bătrânii sunt trași pe sfoară de tineri smecherași care le fură toți banii într-un mod de-a dreptul idiot: la alba-neagra. Și degeaba strigă pe urmă si plâng că au fost nedreptățiti, înșelați; trecătorii, cel mult, se vor mulțumi să privească și să comenteze încet numai pentru ei înșiși, în timp ce înfractorii fug ( lucru chiar bătător la ochi, nu?) , urcă într-o mașină care pesemne îi astepta si duși sunt. Este adevărat că în acest caz există și o doză mică de prostie, de naivitate din partea victimelor, dar toți suntem vulnerabili într-un fel sau altul. Incidente ca acestea și multe altele se petrec tot timpul, iar cetățeanul se multumeste cu statutul de spectator : poate i se pare că se află în fața televizorului.
Știu că nici eu nu sunt mai brează decât ceilalți și mă doare, mă doare și mă tot macină o întrebare: oare o să rămân un simplu spectator toată viața?


Ciupuliga Ana Roxana
13 ianuarie 2002