Miercuri, am fost la Cluj-Napoca. Vărul meu, Ștefan Moț, mi-a arătat o plachetă realizată, cu mijloace financiare modeste. Apariția plachetei este rodul efortului domnului Profesor Universitar Doctor George Petrescu, cetățean de onoare a comunei noastre natale, Săcel. Pentru că am o datorie de suflet față de Maramureș și oamenii lui, dar și pentru că surpriza pe care am avut-o merită să fie împărtășită prietenilor din lumea virtuală, consider că aici e locul în care trebuie să fie semnalată inițiativa.

Menționând că ilustrațiile aparțin domnului doctor și că nu pot să le postez aici, voi înscrie numai textele din plachetă.

Titlul lucrării este POEZII, a fost editată cu sprijinul Asociației Maramureșenilor din Cluj-Napoca și conține poeziile scrise de Ștefan Grad - Toderaș.



Evocare

Mi-a fost coleg de școală și prieten din copilărie. Între noi, când apărea, sprijinindu-se în bastonaș, săream să-l ajutăm să urce treptele spre clasă. Dar niciodată nu ne-a permis să-l sprijinim, urca, mai încetișor, și singur, - victimă a unei poliomelite contactată la 4 ani. La fiecare serbare școlară era laureatul unei coronițe, premiul I, acordat constant.

Părinții, țărani modești din Săcel – Maramureș, l-au înscris la liceul „Dragoș Vodă” din Sighet, unde, câștigându-și o bursă, i-a scutit de alte sacrificii. Refugiul i-a ocazionat o intempestivă cunoaștere a vieții și a bibliotecilor din Deva și alte localități, apărând între primii pe lista bacalaureaților.

Eforturile legate de studii superioare nu le-a putut face, pe vremea aceea nepracticându-se învățământul la distanță. A îmbrățișat cariera de bugetar în administrația comunei sale natale, căreia i-a fost fidel întreaga viață.

Dar, din păcate, după pubertate, cuprins de grijile obligațiilor profesionale, muza sa atât de prolifică, nu a mai invocat-o, creația poetică anterioară rămânându-i cea mai frumoasă amintire:

„Un vis cu liliac în floare
Crescut pe alb de căpătâi…”

Adolescentul, dispărut octogenar, ar tresări în mormânt, dacă semenii posterității i-ar atinge paginile pline de o fantastică creație.

Al său prieten,
Prof. Dr. George Petrescu

Cluj-Napoca, 20 VII 2007


1.Maramureș

Maramureșule drag
Te duci tot înapoi cu anii
La Sighet înfloresc castanii
Iar eu te voi dori pribeag

Când rândunelele îți vor da
Zglobii concerte pe răcoare
Tu-i tremura cu jalea ta,
În ochi lumina-ți va înnopta
Și-i plânge singur în pridvoare.

Când frunze galbene or pleca
Tu-i tremura cu ele-n valuri
Cercând spre tăinuite maluri
Ce nu le știe nimenea.

Dacă te vor troieni
Nămeți învolburați de gheață
Vei apărea la nouă viață
Cu primăveri ce vor veni.

Vei învia cu seva ierbii,
Vei fi cât zările de mare
S-or șterge strâmbele hotare
Și vei zburda-n păduri cu cerbii.

Hunedoara, iunie 1941

2.S-a rupt din liliac o frunză

S-a rupt din liliac o frunză
Și-a dus-o vântul în pridvor.
Era în ea regret de toamnă
Și visurile tuturor.

Am plâns când am văzut cum zboară
În primăvara ce-nflorea.
Când totul își cerea viața
Numai ea singură murea.

Am întrebat atunci zefirul.
Cu șoapta lui de-ndrăgostit
El mi-a răspuns că legea sorții
E scrisă-n frunza ce-a murit,
Că totu-i trecător pe lume
Ca și ființa ce-a iubit.

Lipova, iunie 1941

3.Dimineața

Cornul lunii secera
Stelele din calea ta
Și-ai sosit cu zâmbet dulce
Dimineață la răscruce.

Te-au primit lacrimi de rouă
În potir de floare nouă
Și ți-au zis un bun venit
Pomii numai ciripit.

Singur te-am privit cum vii
Și-am tăcut să nu mă știi
c-am vegheat noaptea pustie.
Dânsa când o să revie?

Lipova, iunie 1941

4.Pastel

Pe altarul nopții reci
Luna-și varsă jertfele:
Raze albe, raze seci
Prinse-n ramuri pe poteci,
Poleind castelele.

Poleind castelele
Raze albe, raze seci
Te opresc pe unde treci
Și dansează ielele
În văzduh cu stelele.

În văzduh cu stelele
Pricolici și duhuri hâde
Sfarmă curcubeiele
Și în hohote stupide
Cum privește dracul, râde.

Deva, septembrie 1941

5.Bahică

Hei, cum geme noaptea căscând hidos la lună
Cum urlă câinii morții hlizind a voie bună
Și cum se prinde bolta cu stelele la joc!
Să bem copii, să bem, noroc!

Se-ncheagă fumul cercuri, ca gânduri de nebun
Hei, cine va ști oare c-ai fost un rău sau bun
Căci ticălos se-ascunde al vieților soroc.
Aicea-i fericirea, să bem copii, noroc!

Să bem din plin paharul pe care ni l-a întins
Femeia, căci mâine vom fi cu părul nins.
Nu va mai fi femeia de marmură și foc
Să-i proslăvim iubirea, și-apoi să bem, noroc!

Să bem acum căci mâine va fi tirana vreme
Când viața noastră scurtă poate cumplit va geme
Și-n fața sorții hâde ce-o fi să aibă loc
Să bem copii și-atunci, noroc!

Deva, februarie 1942

6.Fulg de nea

Fulg de nea, fulg de nea
Ai căzut din cer o stea.
Tu ești oare steaua mea?
Nu te-ntreb de unde vii
Nici pe ce cărări pustii
Pribegit-ai fluturând
Semnul iernii, vis și gând.

Știu că și cărarea ta
Se aseamănă cu a mea.
Și tu ești rătăcitor
Ars de setea unui dor,
Coborât din ceruri nalte
Numai cu pustiul frate.

Fulg de nea, fulg de nea
Te-a suflat din calea mea
Nebunatic primăvara
Și-am rămas să duc povara
Iernii ce se zbate-n mine.
Cine va-nțelege, cine?

Deva, martie 1942

7.N-am iubită

Azi n-am iubită să-i număr stelele pe cer
Când pe a lui boltă luna plină
Ironică, un bulz de taină
Zâmbește viselor ce pier.

Sunt singur, n-am cui scrie madrigaluri
Cerșind a nu mă uita.
În săli cu luxul lor de baluri
Eu n-am ce căuta.

Nu-mi pasă. Ei ducă-și viața lor „înaltă”
Și fustele cochet „delirul”.
Nu voi gusta apa de baltă
Crezând că-ntrânsa-i „elixirul”.

Iubirea mea e-n poezie
Þesută-n rozele de vis.
Cu dânsa cern melancolie
Și râd de al timpului abis.

Deva, iulie 1943

8.Iarna

Peste drum, pe-acoperiș
O pisică și-a zgâit ochii mari.
Încremenit
Râul cursul și-a oprit.
Trecători întorc privirea
Ochii lor le spun uimirea
Căci la poarta zăvorâtă
O bătrână îndoită
Mică, mică
S-a oprit tremurătoare
Ca un semn de întrebare.
Cine e? Vreo cerșetoare?
O, dar nu, priviți-o bine
Nu știți voi de unde vine?
Ea sosește de departe.
E un sol ce poartă carte
Și-a îmbătrânit pe cale.
N-are coifuri, n-are zale
Dar din haina peticită
Și-a scos cartea învechită
Și din păru-ncărunțit
Trei fulgi mari s-au rătăcit.
Căci scrisoarea
E ninsoarea
Care spune c-a sosit… iarna.

Orăștie, octombrie 1943

9.***

Dimineața
Ceața
Sură,
Zgură
De arsură
Rece
Mă petrece.
Cântă
Frântă
Peste
Creste
Doina, doina
Care
n-are
leac
nici veac.
Suflet
În neștire.
Chin,
Suspin,
Dezamăgire
Mai trăiește
Sau unde ești?

Geoagiu, august 1944

10.Destin

Când ursitoare au însemnat
În zodiacele bătrâne
Și cârd întreg de suferinți
L-au întrupat doar într-un nume
Ce ură le-a cuprins?

Cine ar putea din timpi să scoată
Un semn de proorociri amare
Ca să-mi arate mie steaua,
S-o știu și eu pe aceea care
Cu mine a răsărit?

De ce ascunsă și vicleană
Își bate joc de drumul meu?
În ceața care mă-nconjoară
De când am apărut mereu
Lumini nu vor pătrunde?

O crudă stea rămâi mereu ascunsă
Căci mult mai dulce-i căutarea
Decât aflarea fără zbucium.
Când arde-n mine disperarea
Îmi pare că trăiesc.

Rămâi, rămâi mereu ascunsă
Și-n vremea când truditul suflet
Se va înfrăți cu veșnicia
Apari cu clipa care moare.

Și-n fulgerarea acelei clipe
Când pământescul se va stinge
Aureola ta va spune
Prin dârele de foc și sânge
Că am fost și eu.. odată.

Geoagiu, iulie 1944

11.Streinul

Murea și ziua-n raza frântă
Pe luciul lacului albastru
Și se-nfrățea cu noaptea viața.
Tăcerile tronau sihastru

Trudit, slăbit de lungă cale
Streinul s-a oprit la mal
Să-și răcorească-n înserare
Picioarele scăldate-n val.

Târziu când noaptea înflorise
Cu farmecul de lună plină
Și-au apărut puzderii stele
Pe bolta cerului senină.

Cu un suspin s-a rupt tăcerea
Și-a prins viață amintirea.
Streinului i-a plâns în suflet
Din începutul ei iubirea.

Și-a ascultat din urmă anii
Cu vraja dorului dintâi:
„Un vis cu liliac în floare
Crescut pe alb de căpătâi”

Albastru giulgiu-n care luna
Se oglindea ca și acum
Era același: malul, lacul
Doar visurile-s azi pe drum.

Și noaptea cu iubirea scrisă
În șoapta valurilor sure
Se cobora și-atunci cuminte
Din dealuri verzi, dinspre pădure.

Acum el singur se întoarce:
O cruce pe mormântul lumii
Și nimeni poate nu-l cunoaște
Decât pe boltă, raza lunii.

Geoagiu, septembrie 1944

12.???

Înnebunită omenire spre ce liman te-ndrepți acum?

Înnebunită omenire pe ce cărări, pe care drum

Vei rătăci mereu nebună

Zvârlită-n propria-ți furtună?

Orăștie, octombrie 1944

13.Post scriptum

Glasul frunzelor de toamnă
Cine-l înțelege oare?
Cine n-a simțit o taină
Scrisă–n frunza călătoare
Care zboară de pe ramul
Verilor îmbelșugate
Răscolind adânc noianul
Amintirilor uitate?

Cine n-a simțit zborul
Frunzelor îngălbenite
Retrezindu-se fiorul
Dorurilor tăinuite
Legănate nopți la rând
Peste ani și primăveri?

Azi le-auzi râzând, plângând:
Oare au fost sau sunt păreri?

Vatra Dornei, septembrie 1970