agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 4236 .



Zile de luptă – zile de catastrofă - zile de sărbătoare
article [ Press ]
Cinci secvențe din viața și mass-media germană (17)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Delagiarmata ]

2006-04-23  | [This text should be read in romana]    | 



„Heimat ist, wo dir auch die Katastrophen gehören. – Patria este, unde îți aparțin și catastrofele.” (Ulrike Draesner)


„La dracu cu contractul de tarife regionale, cu el nu se poate desfășura niciodată o concurență pe plan regional. Numai deosebirea este productivă. [...] Refuzarea consumului este o calitate de bază a istericului, dar și a unui burtă-verde clasic.” Aceste calificative se pot citi în ediția de Paști (în Germania 16/17 aprilie) a ziarului berlinez DIE TAGESZEITUNG (taz). Ele au curs din pana scriitorului & jurnalistului Richard Wagner care s-a născut în anul 1952 în Banatul românesc. + + + + + + Sindicatul IG Metall, în care sunt și eu membru de 21 de ani, se luptă chiar în aceste zile pentru o mărire de salar cu 5%, pentru toți angajații sectorului industrial electrotehnic și de prelucrare a metalelor. Numai prin acțiuni comune care se extind pe zone geografice mari cu cât mai multe firme muncitorimea din Germania mai are o șansă (minimă) de a obține o parte infimă din veniturile exorbitante ale concernelor. În timp ce managerimea și-a acordat în perioada 1998-2004 creșteri de venituri personale de 100% muncitorimea a trebuit să se mulțumească cu o îmbunătățire a salariilor de doar 6,2%. Asta este fața hidoasă a capitalismului de după căderea cortinei de fier, capitalism care nu mai are nimic comun cu cel din anii 60, 70 ai secolului trecut. Această situație mă determină bineînțeles și pe mine să cheltui banii ceva mai precaut ca înainte cu zece, douăzeci de ani. Nu-i bai. Acum cel puțin știu cum am devenit și eu un „klassischer Spießer”, un mic-burghez clasic, și un isteric.

Test de obținerea cetățeniei – o temă la care se bifurcă concepțiile politice în Germania. Landurile Baden-Württemberg și Hessen au întrodus deja astfel de probe, fiecare după placul Ministerului său de Interne. Formularul din Hessen conține 100 de întrebări. Imigrantul venit din Turcia, Iran, Angola, Mozambic și din zeci de alte țări ale lumii trebuie să cunoască răspunsul corect la 50 din ele, dacă vrea să obțină cetățenia germană. Un om care abia se descurcă în germană trebuie să dezlege noduri intelectuale ca de exemplu: „80.) Numiți trei filozofi germani! / 81.) Johann Wolfgang von Goethe și Friedrich Schiller sunt considerați drept cei mai cunoscuți poeți germani. Numiți câte o operă a celor doi poeți! / 82.) Numiți un purtător german al Premiului Nobel pentru Literatură. / 83.) Care german a compus la sfârșitul Sinfoniei a 9-a renumita „Oda bucuriei”? Numiți încă doi muzicieni sau compozitori germani! [...] 85.) La Kassel are loc din cinci în cinci ani una din cele mai importante expoziții de artă modernă și contemporană. Care este numele acestei expoziții? [...] 93.) Ce a inventat Johannes Gutenberg?” + + + + + + Bieții africani! Achim Werner, membru al Partidului Social Democrat German (SPD) și deputat în parlamentul bavarez, a făcut parțial testul la inițiativa ziarului DONAUKURIER și a declarat ulterior: „Sunt sigur că nu cunosc răspunsurile corecte la toate întrebările. Cu acestea mulți germani ar avea probleme.[...] Cine dorește să obțină cetățenia ar trebui să cunoască germana, să nu fie în conflict cu legea și să respecte constituția.” Cred și eu că ar ajunge.

DONAUKURIER, 21 aprilie 2006, prima pagină: „15.000 demonstrează la Ingolstadt”. Articolul relatează despre o grevă de avertisment care s-a desfășurat pe „Audi Piazza” în fața centralei administrative a concernului Audi. În peste 100 de firme de pe teritoriul landului Bavaria sindicatul IG Metal a mobilizat 62.000 de angajați pentru susținerea revendicărilor formulate în actuala luptă pentru o nouă ajustare tarifară. O veste bună, dacă ... dacă articolul principal al ziarului n-ar fi conținut și următoarele propoziții: „Nu vroiau să le publicăm numele. – Vă rugăm să ne înțelegeți, nu vrem să primim din cauza acestor afirmații probleme. [...] – Înainte aveam creșteri de salari de șapte, opt la sută. Audi a supraviețuit și atunci. – Numele lui nu vrea nici el să-l citească în ziar”. + + + + + + De cine oare se temi acești oameni intervivați de un jurnalist? Germania nu are nici organizații de KGB, Securitate sau Stasi și totuși oamenilor le e frică. Puterea economică nemărginită a concernelor generează în capitalismul dezlănțuit noi forme de paranoism.

Același ziar, aceeași ediție, paginea culturală: „A duce literatura în public”. Și aici este vorba de o demonstrație, ceva mai mică. 50 de oameni poartă tăblițe albe cu inscripții prin zona de pietoni a orașului. Acțiunea lor are loc sub genericul „Literatură se desfășoară!”. Pietonii pot citi propoziții ca următoarele: „Am văzut că toate principiile au găuri. (Ludwig Thoma), Dacă îți ajută, țipă. (Lion Feuchtwanger), Cine vorbește de victorie? A supraviețui este totul. (Rainer Maria Rilke).” Cu această acțiune s-au deschis la Ingolstadt zilele „Peisajelor Literare Bavareze 2006”. Demonstranții au împărțit bilețele cu toate cele 50 de citate și cu programul pentru alte activități literare. + + + + + + Nu am observat semne de frică la demonstranți și nici din relatarea ziarului nu se poate deduce așa ceva.

Astăzi se sărbătorește „Ziua Internațională a Cărții și a Dreptului de Autor”.
Doresc credincioșilor ortodocși din România să aibă măcar în zilele acestor Sfinte Sărbători de Paști destul răgaz de a se scufunda câteva ore liniștite în lumea unei cărți.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!