Unii ar spune fară să stea pe gânduri “Da, este o ființă socială, trăiește într-o societate cu legi, printre oameni.” Alții ar spune poate la fel de repede “Nu, omul este făcut să fie singur. Se naște și moare singur, trebuie sa ia decizii singur. Omul nu este o ființă sociala.” Și mai sunt aceeia care ar reflecta o vreme înainte să se decidă. Cei mai mulți au căutat răspunsuri în sociologie, economie, stiințe politice, antropologie sau psihologie. Eu mi-am găsit răspunsurile în astronomie și genetică, dar am o vagă bănuială că argumente pro și contra pot fi găsite în orice stiință, în orice domeniu. Răspunsuri mai complexe și mai bine argumentate ar putea fi găsite dacă am vrea cu adevărat. Se zice că o întrebare bine pusă nu necesită un răspuns. Acesta vine automat prin însăși natura și conținutul întrebării.
Ce ne interesează pe noi de fapt să aflăm? Care este întrebarea pe care o dezbatem? Dacă a fi sociabil înseamnă a interacționa cu cei din jurul tău, atunci răspunsul ar fi da. Este cât se poate de evident că nu trăim în junglă sau în vârful muntelui, izolați de ceilalți semeni ai noștri. Ne supunem acelorași legi și conduite morale, luptăm pentru aceleași drepturi, interese, ne zbatem atâta pentru un loc bine determinat, recunoscut de ceilalți și respectat. Atunci nu încape nici o îndoială, omul este o ființă socială, la fel ca toate celelalte animale de pe Pământ care trăiesc în grupuri, haite, societăți. Cu siguranță pentru aceia din noi care considerau acest “a fi sociabil” una din diferențele esențiale dintre om și animal, vor protesta. Se vor ridica și vor spune: “Un animal nu are reguli, nu interacționează în același mod cu celelalte animale cum facem noi, oamenii!” Eu cred că da. Animalele au reguli, au ierarhii, iar viața noastră socială, interacțiunea dintre oameni, fie că este armonioasă sau tumultoasă, nu diferă cu absolut nimic de câini, maimuțe, pești, păsări sau insecte. Atunci ce ne deosebește de animale? Maslow zice că o trebuința este cu atât mai mult specifică omului, cu cât ea este mai sus situată în ierarhia piramidală. Nevoile de bază ale omului sunt cele fiziologice, de securitate și pe locul trei cele sociale. Ultimele sunt cele cognitive, estetice și de concordanță. Deși poate mulți nu vor fi de accord cu aceste afirmații, poate vor recunoaște că un câine, oricât ar fi el de sociabil sau uman, nu va pierde niciodată o oră în fața oglinzii să-și aranjeze blana doar din nevoia de a arăta bine față de ceilalți semeni ai săi. “Nu!” vor spune ei, “trebuie să te contrazicem. Un câine nu se va uita în oglindă, dar asta nu înseamnă că nu se va curăța periodic din aceleași motive pentru care omul dorește să arate bine.” Ne întoarcem astfel de unde am plecat: la comportamentul social al oamenilor și animalelor. Poate ar trebui să mă limitez la răspunsul classic și imbatabil. Oricât de inteligente ar fi unele animale, creierul uman este mult mai mare și complex, oamenii au o capacitate intelectuală unică, o cultură pe măsură și un mod de comunicare adecvat: limbajul articulat. Și în nici un caz comportamentul social nu este un criteriu de diferențiere. Asta ne ajută într-o oarecare măsură, să ne hotărâm, făcând comparații dacă omul este o ființă socială sau nu.
Dar nu pot să nu mă opresc o clipă și să mă întreb: de ce dorim cu atâta ardoare să aflăm răspuns la această întrebare? Asta ne face oare să ne simțim superiori față de ceilalți oameni, de clelalte viețuitoare? Pentru că ne comportăm altfel decât ele, căutăm răspunsuri la întrebări pe care o pisică nu și le-ar pune niciodată? Este o întrebare inutilă iar a face lucruri inutile este cu siguranță o caracteristică esențială a oamenilor și nu a animalelor, este ceea ce ne face pe noi umani. Și atunci nu este cel ignorant mai fericit? Depinde, presupun de fiecare dintre noi în parte, de scara noastră de valori, de ceea ce ne face pe noi mai fericiți sau mai triști.
Fericirea noastră în viață depinde de multe ori de interacțiunile cu ceilalți și abilitățile de a coopera, pe care ni le dezvoltăm încă din copilărie, cu ajutorul părinților și profesorilor. Oamenii care au succes sunt aceia care au învățat arta cooperării și care înfruntă viața cu o atitudine optimistă, născută din curaj și încredere în sine. Chiar și o astfel de persoană are dificultăți în cale, dar nu se lasă cuprinsă de disperare în urma eșecului. Stilul unei astfel de persoane este caracterizat de o abordare relaxată a vieții, absența anxietății exagerate și o oarecare toleranță față de semenii săi.
Aceia care eșuează din punct de vedere social, nu sunt pregătiți să coopereze, sunt solipsiști, le lipsește încrederea și curajul – cu alte cuvinte se tem de viață. Acești indivizi nu se simt în stare să facă față problemelor. Din cauza sentimentelor de inferioritate, duc o viață incompletă, plină de frustrări și insatisfacții. Când interesele unui individ sunt egoiste iar el refuză să-și assume orice fel de responsabilitate, se simte impotent din punct de vedere social și alienat. Persoana integrată în societate se simte foarte bine în lumea ei, și asta-i conferă curaj și o perspectivă optimistă. Nu privește problemele vieții ca pe o injustiție personală, nu este singură.
Întrebarea care ne macină nu este dacă omul e o ființă socială sau nu, ci de ce ne simțim atât de singuri. Trăim în familii, avem prieteni, suntem integrați într-o societate, aparținem unei țări și totuși ne simțim singuri. Sunt 6 miliarde de oameni pe pământul acesta și noi ne simțim singuri.
Big Bang, 15 miliarde de ani în urmă – Nașterea Universului. E foarte greu să încerci să înțelegi măcar ideea de Univers. Nu există comparație pentru măreția lui. Nu a fost nimic înainte, nu va fi nimic după. Am auzit explicații în genul: Universul este precum un fir de nisip în Sahara sau o sferă printer alte sfere. Un singur Univers, mai multe, infinit, limitat? Ne dăm cu presupusul doar pentru că nu putem înțelege faptul că nu există răspunsuri la unele întrebări. Oricât am cerceta și ne-am gândi, ele nu vor apărea niciodată în mod miraculous din senin să ni se dezvăluie. Oamenii încă au probleme cu distanțele și timpul iar ei vor răspunsuri legate de Univers și natura umană.
Sistemul nostru solar este “casă” pentru Soare, nouă planete și lunile lor, asteroizi, comete, praf și gaz interplanetar. Sateliții orbitează în jurul planetelor, planetele în jurul Soarelui, Soarele în jurul centrului Galaxiei, Galaxia în jurul centrului sistemului galactic. Pentru a înțelege cât de cât dimensiunile sistemului nostru, voi spune doar atât: distanța între Pluto și Soare este de 39,44 (AU) distanța dintre Pământ și Soare, iar cei care cred că se termină aici, se inșală. Granița dintre Sistemul Solar și splațiul interstelar, numită heliopauză, este estimată la 100 (AU) față de Soare. Biata noastră sondă Cassini a ajuns la Saturn (S-S: 9,58 AU) în 7 ani. Până la cea mai apropiată stea – Proxima Centauri – ar face 215.000 ani. Pentru cei mai mulți dintre noi este încă foarte greu să înțeleagă ce înseamnă 215.000 ani având în vedere că de la Iisus încoace abia s-au scurs 2000 de ani și încă nu este sigur că vom mai supraviețui ca specie în următorii 100 de ani. Este destul de puțin probabil să descoperim vreodată dacă suntem sau nu singuri în Univers, dar nu imposibil.
Acum 4 miliarde de ani, continentele abia se formau, Soarele nu lumina atât de puternic, Luna era mai aproape, Pământul se învârtea mai repede. Cât vedeai cu ochii erau numai ape și insule vulcanice sterpe. Ziua era de doar 15 ore, atmosfera nu conținea aproape deloc oxigen. Volumul imens de dioxid de carbon făcea temperatura să fie mult mai ridicată decât este acum. Acesta este mediul de origine al vieții pe planeta noastră. În urmă cu 5-7 milioane de ani s-au separate cele 3 linii care au dus la apariția gorilei, cimpanzeului și omului. S-a demonstrat că toți oamenii actuali provin dintr-o mamă ancestrală – Eva – care ar fi trăit acum 100.000-200.000 de ani, în Africa. Rasele actuale ale omului au început să se formeze acum 35.000-40.000 de ani, iar acum 10.000-25.000 de ani, rasele umane mai importante erau deja bine diferențiate, mai ales în urma izolării geografice. În primul rând avem aceeași bază genetică și în al doilea rând aceeași origine – Eva ancestrală.
Am ajuns în sfârșit la partea de final, în care ar trebui să-mi expun concluziile. Ei bine, părerea mea este că oamenii sunt ființe sociale dar se simt mai singuri decât ar trebui în mod normal. Lumea în care trăim nu este nici pe departe perfectă și totuși mi-aș permite să spun că pe lângă Venus care este un iad tropical, noi avem și trăim într-un mic paradis uitat într-un colț îndepărtat al galaxiei. Avem aceeași bază genetică; suntem la fel și totuși atât de diferiți. Însăși faptul că trăim în familii sau ne căutăm cu disperare sufletul pereche, demonstrează că nu suntem solitari, așa cum nimic nu este nici pe Pământ, nici în Univers. Noi singuri ne îndepărtăm unii de alții, fără să ne dăm seama că indiferent cum ne purtăm, ne influențăm reciproc viețile și destinele. Ne simțim singuri atunci când nu comunicăm suficient și din cauza răutății pe care o emanăm din ce în ce mai des în jurul nostru, lucru care cred eu, va duce într-un final la autodistrugere. Învățăm și ne școlim atâta doar pentru a avea un loc în societate, pentru a nu fi singuri. Însăși ideea de închisoare presupune excluderea din societate, izolarea de ceilalți oameni. Tradițiile pe care noi încetăm să le mai urmăm, au avut ca scop inițial adunarea oamenilor într-o cauză comună, apropierea dintre ei, dezvoltarea abilităților de comunicare, să învățăm să ne acceptăm cu bune și cu rele. Nu suntem dușmani, ci prieteni. Nu trebuie să fim dușmani. Chiar dacă avem motive, nu trebuie să îngrădim afecțiunea.
“În viață există doar patru întrebări esențiale: Ce este sacru? Din ce este plămădit sufletul? Pentru ce merită să trăiești? Pentru ce merită să mori? Răspunsul la toate este același: Iubirea. Iubirea smulge măști fără de care ne temem să trăim dar în interiorul cărora știm că nu putem trăi. Am folosit cuvăntul “iubire” aici, nicidecum în sens personal dar ca o stare de fapt, nu în sensul infantile American de a fi făcut fericit, ci în sensul dur și universal de căutare, curaj și dezvoltare.”