G. A. Doamnă Veta Biriș, identatea culturală a unui popor se transpune în capitalul simbolic acumulat, reprezentînd valori, atitudini, comportamente, credințe și simboluri împărtășite de locuitorii din diverse zone ale arealului geografic în care conviețuiesc. În contextul globalizării, identitatea culturală a poporului român va rămâne nealterată? Mai cu seamă că dumneavoastră faceți, spun fără a greși, un apostolat din a păstra, pe cât posibil, bagajul identitar etno-folcloric din zona în care v-ați născut.

V.B. Se vorbește destul de mult despre acest subiect în ultima vreme. Sigur că pericolul alterării identității noastre culturale, și nu numai, ar trebui să ne preocupe pe fiecare din noi. La urma urmelor, ce este Europa Unită, decât un grup de state, iată, fără frontiere, în care trăiesc popoare cu identitate și entitate diferită, cu tradiții, obiceiuri și o cultură specifice? Noi ne-am alăturat acestui grup de țări din Europa, și este bine, numai că, din păcate, prea ușor din cauza “modernismului” abandonăm ceea ce ne este specific ca neam, ca fire, ca entitate. Ca să nu mai vorbim de genocidul care face ravagii în limba română. Ne pasă din ce în ce mai puțin cum vorbim, cât de corect ne exprimăm, cum prețuim și perpetuăm limba română. Eu cred că tot răul de aici pornește, de la batjocorirea, stâlcirea și masacrarea limbii noastre naționale. Sigur că orice limbă este, dacă vrei, un “organism viu”, suportă și se pretează la modificări, la evoluție, la îmbogățire… Dar ce se întâmplă azi cu limba română este, cel puțin, îngrijorător.
Vorbind de celelalte elemente care determină identitatea noastră națională, tradiții, datini, obiceiuri, cu toată atât de variata lor gamă de manifestare, cred că a le păstra și ale perpetua depinde de fiecare din noi. Nu numai că, se pare, astfel de preocupări nu prea sunt prioritare (prea) multora dintre noi. Știți, problema creată este asemănătoare, dacă îmi permiteți comparația, cu cea a mediului înconjurător și a climei. Dumnezeu a creat o lume perfectă în echilibru și frumusețe -Pământul- pe care ni l-a dat nouă, oamenilor să-l administrăm și să-l folosim. Ce-am făcut din Pământ? Ce-am făcut din climă? Ce-am făcut cu sute, poate mii de specii de plante și animale care au dispărut? Și pentru că tot suntem în sărbătorile de iarnă, unde sunt zăpezile de altădată?… Așa-i și cu identitatea națională. Dumnezeu ne-a lăsat ca popor, ne-a dat o limbă, ne-a inspirit să ne creem o cultură, să avem propriile tradiții… Ce-am făcut cu toate astea? Ce facem în continuare cu ele? Artrebui să mai aruncăm un ochi prin Europa și să vedem cum își prețuiesc cultura și istoria francezii, italienii, nemții, ungurii … Cât preț pun pe valorile lor patrimoniale. La noi o mulțime de biserici, castele, cetăți, clădiri de patrimoniu, case vechi de la țară sunt în ruină. Văd lucrurile astea peste tot pe unde umblu în țară, mai ales aici, la noi, în Transilvania. Lucrurile astea nu ar trebui să-i lase pe mulți din administrațiile locale, județene și națională să doarmă. La urma urmelor, Europa nu are nevoie de blocurile noastre…

G. A. Suntem în perioada când sufletul ni se deschide, devenind m-ai sensibili, de aceea încerc să apelez la sentimentele copilului ce se ascunde în dumneavoastră. Am auzit pe mulți spunând că, indiferent de vârstă, cred în Moș Crăciun, în magia colindelor, pentru că dacă nu ar avea acest spirit ludic, reminescență fericită a copilăriei, cu siguranță s-ar simți dezrădăcinați și purtați de colo-colo prin viață. Dumneavoastră credeți în Moș Crăciun? M-ai simțiți aceeași emoție din copilărie în fața cetelor de colindători? S-a mai păstrat același filon tradițional al tradițiilor strămoșești ori asitați la “unele îmbunătățiri externe” (un fel de copy-paste din alte culturi) în zona rurală și, din câte semne sunt, diminuarea până spre dispariție a acestora în zonele urbane?

V.B. Cred în Moș Crăciun, dar într-un Moș Crăciun altfel. Moș Crăciunul meu este mult mai darnic și nu vine doar în preajma Nașterii Domnului. Copilului din mine Moș Crăciun îi adduce și primul ghiocel, și primul mugure care plesnește primăvara pe o ramură din pomii din curtea casei mele, și rândunelele care-și fac în fiecare primăvară cuib sub strașina casei… Moș Crăciun bucură copilul din mine cu o ploaie răcoroasă de vară, cu cer senin, cu florile de camp, cu primele frunze care se îngălbenesc și cad, cu prima ninsoare.Vedeți, îmi îngădui un Moș Crăciun altfel. E dreptul meu și… șansa mea. Sigur că perioada sărbătorilor de iarnă are specificul ei, fiorul ei. Dar, din păcate nici colindele nu mai sunt ce erau, nici colindătorii nu mai sunt pătrunși –atât cât putem fi- de misterul Întrupării și venirii în lume a Domnului. Se diluează, se persiflează totul, din păcate. Iar spiritual comercial al sărbătorilor de iarnă este cât se poate de păgubos pentru spirit.

G. A. Vă rog să-mi povestiți câteva momente ce v-au marcat copilăria în perioada sărbătorilor de iarnă?

V.B. Domnule, dumneavoastră poate nici nu vă imaginați cu cât de puțin ne mulțumeam noi când eram copii: Mă provocați să vă povestesc întâmplări care mi-au marcat copilăria în perioada sărbătorilor de iarnă. Oricât aș încerca, nu pot să vă povestesc mirosul pâinii și al colacilor pe care mama, Dumnezeu s-o odihnească!, îi făcea. Nu vă pot povesti tihna și pacea din casa părinților mei. Nu vă pot povesti simplitatea atât de “complexă” cu care ne raportam și percepeam sărbătorile de iarnă, respective Crăciunul. Ca să fii fericit, astfel de lucruri trebuie trăite. Eu le-am trăit și-am fost fericită și, uite, îmi curge o lacrimă, nu de tristețe, nu de părere de rău pentru timpurile care au fost ci de bucurie pentru că Dumnezeu mi-a rânduit să trăiesc astfel de clipe.