Dacă tot am pus, în sfârșit, mâna pe noul DOOM, l-am luat “la puricat”, ca o studentă studioasă ce mă aflu. Fiind în plin campionat de fotbal, m-am gândit să mă informez, să aflu cum se numesc locuitorii diverselor țări cvasinecunoscute, cum ar fi Trinidad-Tobago, Togo. După ce am aflat că nativii din aceste țări sunt denumiți trinidadieni / tobagoani, respectiv togolezi, am zis să mai arunc un ochi pe la diverse toponime, nume etnice, denumiri de limbi și de naționalități, în fine, să mă informez și eu, ca tot omul.

Înainte de a fi studentă studioasă, sunt în primul rând româncă patriotă, așa că am început să caut referiri despre țara noastră dragă și despre locuitorii ei.
Am aflat astfel că în DOOM sunt prezente doar provinciile românești Banat și Dobrogea. Muntenia este menționată numai ca Þara Românească (cu mențiune în paranteză “Muntenia”), iar celelalte nu există. Deci: în DOOM nu există Moldova, Muntenia, Transilvania, Maramureș, Crișana, Oltenia *. În schimb, apar familiile lor lexicale**, așa cum se întâmplă de altfel și în cazul altor toponime: nu apare țara / orașul / regiunea, dar apar locuitorii, limba etc. (exemplu: există belgian, belgrădean, burundez și nu există Belgia, Belgrad, Burundi) Și invers (exemplu: Cașmir, Chicago, Debrețin). Dar acesta e un alt subiect de-a dreptul fascinant, despre care poate voi scrie în curând, pentru cei interesați.

De asemenea, nu există în DOOM vechea denumire Valahia, sub care apărea Muntenia în hărțile Europei la 1683, 1856, 1859, 1878. Există însă diverse ținuturi imaginare, cum ar fi Liliput, Câmpiile Elizee sau Eldorado **. Interesant și de-a dreptul de râs, dacă n-ar fi de plâns, este faptul că Valahia nu apare nici în DEX 98, dar în Webster***, dicționar de referință al vorbitorilor de engleză, Valahia apare, și chiar sub două forme: Wallachia și Walachia (= regiune în estul Europei, care împreună cu Moldova a format mai târziu România); firește că apare și Moldova (sub forma Moldavia), și Transilvania (Transylvania).
Mai mult, am aflat cu această ocazie, că se scrie “țările române” (substantiv plural + adjectiv, deci nu substantiv compus și nicidecum propriu), dar Þările de Jos ** (substantiv propriu feminin plural), așa cum le stă bine Þărilor de Jos, cu inițiale majuscule. Am reținut să nu mai scriu Þările Române, că nu merităm majuscule și, plină de curiozitate, am adâncit cercetarea…


Pentru că, printre altele, îmi place și istoria, am zis să arunc o privire în DOOM să aflu cum erau denumiți strămoșii noștri. Astfel, am aflat că sunt menționați dacii și geții. Oricât am căutat, nu am găsit nicăieri nici o referire la geto-daci sau la daco-geți *. I-am găsit însă pe traco-daci** (= persoane care făceau parte din triburile trace ce locuiau în Dacia, conform DEX). Stupoare! Să înțeleg deci că geții erau geți, iar dacii erau daci? Pentru că tot aveam DEX-ul în față, am căutat definițiile cuvintelor “get” și “dac” și m-am liniștit: “dac = persoană care făcea parte din populația de bază a Daciei”; “geți = nume dat de greci dacilor; (sg.): persoană care făcea parte din populația băștinașă a Daciei”. Lăsând la o parte faptul că dacii sunt populația de bază, iar geții populația băștinașă, este destul de clar că cele două cuvinte sunt sinonime, deci mi-am luat o piatră de pe inimă. Am reținut din această experiență să nu mai zic în viața mea geto-dac sau daco-get și am mers mai departe, să văd ce referiri mai există despre strămoșii noștri.

Dacă tot am început documentarea despre daci, am vrut să văd ce triburi dacice apar în DOOM. Ei bine, în noul DOOM îi găsim pe apuli, costoboci, crobizi și carpi. Nici vorbă despre tyrageți (= geții de pe Tyras – Nistru –, conform lui V. Pârvan), menționați de Strabo, Ptolomeu și Pliniu cel Bătrân, și a căror apartenență dacică este dovedită de izvoarele arheologice și de toponimie (conform cercetătorilor V.P. Petrov si G.B. Federov) și despre care, de altfel, am învățat și la școală (nu știu dacă era în programă, dar profesoara ne-a zis despre ei); dacă sunt acceptați carpii ca fiind daci, de ce nu sunt acceptați și tyrageții, strâns înrudiți cu carpii, conform dovezilor arheologice?

Lăsând speculațiile la o parte, am pus mâna pe două lucrări de referință – “Dacii” - de H. Daicoviciu și “Istoria românilor pentru testarea națională” (adică pentru admiterea în liceu!) - de P. Didiță și V. Dinu – și, cu DOOM-ul și DEX-ul în față, am început să caut celelalte triburi dacice.
Daicoviciu amintește următoarele triburi: appulii (din Apulum – Alba Iulia), crobyzii și trizii (menționați de Hecateu), burii (în zona deluroasă a Munteniei și a Olteniei), ordessii (sau ordensses / ordyssi – de pe malurile Argeșului – Ordessos), biephii (în vestul Daciei), costobocii (în Carpații nord-estici), carpii (în regiunile pontice, apoi și în Moldova; la vremea respectivă – 1968 – apartenența dacică nu era sigură).
P. Didiță și V. Dinu menționează carpii, burii, costobocii, sucii, albocensii, trizii, (deci, în plus sucii și albocensii), cu un “etc.” în coadă, așadar cuprinzându-i, probabil, și pe crobyzi, ordessi, biephi, apuli, menționați de Daicoviciu.
Înarmată, cum am spus, cu DEX-ul și DOOM-ul, dar și cu multă răbdare, i-am căutat pe fiecare în parte. Astfel, burii, ordesii, trizii, biephii, sucii, albocensii nu figurează nici în DEX 98, nici în DOOM 2. Prin urmare, deducem că aceste cuvinte nu există în limba română, deși elevii de clasa a opta învață la școală despre aceste triburi ale strămoșilor noștri daci. După ce că știm destul de puține despre aceștia, mai renunțăm și la puținele cuvinte referitoare la ei, ce ar trebui (nu-i așa??) să figureze în dicționar. Ce să mai zic despre Dacia, care nu apare *, figurând în schimb în Webster *** ??? Reținând în final că în limba română există substantive doar pentru apuli, costoboci, crobizi și carpi și ignorându-i pe ceilalți, deci și istoria, am împins curiozitatea mai departe…

O altă denumire sub care au fost cunoscuți românii de-a lungul istoriei este cea de vlahi sau valahi. Valah figurează atât în DOOM, cât și în DEX, însă vlah există numai în DEX, în vreme ce în DOOM găsim doar compusul cuțovlah **, nu și cuvântul de bază, vlah. Nici vorbă – nici în DOOM, nici în DEX – de alte substantive atestate ca nume etnice pentru populația românească, de pildă vlas (meglenoromânii își spun până azi și vlași, istroromânii la fel), olah (cu diverse variante: olag / ulag / ulac / ulah) blah (blas /blac / blak / balak – Þara Balak * e atestată în sec. X-XI, într-una dintre cele mai vechi și importante inscripții de pe teritoriul țării noastre). Concluzionând că toate acestea nu ne interesează deloc, nici pe noi, nici pe alții, am mers mai departe.

Pe lângă faptul că sunt o studentă silitoare, iubitoare a limbii române, a istoriei, și a patriei strămoșești mai sunt și amatoare de folclor. Din păcate, acest interes este unul recent, așa că nu posed cunoștințe aprofundate în acest domeniu. Însă m-am apucat să-mi verific umilele cunoștințe, căutând în DOOM cum se scriu denumirile unor cântece, dansuri și obiceiuri românești.
Astfel, aflu din DOOM despre Ciocârlia (melodie), scris cu majusculă, dar și despre ciuleandra – cu forma nearticulată “ciuleandră” – (dans), scris cu minusculă. Rămân nedumerită cum să scriu denumirea melodiei (cf. DEX, ciuleandra este și dans, și melodie), și verific sârba și bătuta, și rămân la fel de nedumerită: în DOOM figurează doar ca dansuri, nu și ca melodii, cum le menționează DEX-ul, iar DOOM-ul nu mă lămurește dacă dansul îl scriu cu literă mică, precum ciuleandra iar melodia cu literă mare, precum Ciocârlia.
Despre căluș aflu din DEX că este, printre altele, “numele unui dans popular cu figuri variate” (de obicei articulat, deci călușul); “melodie după care se execută acest dans”; călușar (călușari), călușel sunt sinonimele sale, deci deopotrivă melodii și dansuri. Toate cele trei cuvinte apar și în DOOM, însă numai călușul figurează ca “joc”, restul sunt niște substantive oarecare și, firește, toate apar cu inițială minusculă. Lăsând la o parte faptul că DOOM ne lasă în ceață dacă avem voie vreodată să scriem denumirea melodiei / dansului cu majusculă, Călușul (Călușelul, Călușarii) este și un obicei, legat de sărbătoarea Rusaliilor, care include rituri și ritualuri bine definite, fapt nemenționat *.

Cam la fel stă treaba și cu Sorcova. Lăsând la o parte faptul că DEX-ul menționează obiceiul Sorcovei ca fiind un colind (ceea ce Sorcova NU este), în DOOM găsim pur și simplu substantivul comun sorcovă, fără nici un fel de altă indicație, deci rămânem din nou în ceață dacă acest cuvânt se scrie vreodată cu literă mare și în ce situații anume.
Pentru lămuriri, mă duc în partea introductivă a DOOM, la capitolul Principalele norme ortografice, ortoepice și morfologice ale limbii române, și aflu acolo că se scriu cu literă mare sărbătorile laice și religioase, dar nu se menționează nicăieri că și obiceiurile legate de acestea s-ar scrie cu inițială majusculă. Fac apel la neuronii pe care încă îi mai folosesc, și trag concluzia că scriu “căluș”, respectiv “sorcovă” pentru a denumi obiectul și Călușul, respectiv Sorcova pentru a denumi obiceiul, căci sunt nume proprii. Cu toate acestea, mi se pare tragicomic faptul că, totuși, apar în DOOM cuvinte cum ar fi “constituție” (structură, lege), dar și “Constituția” (legea fundamentală), “antichitate” (obiect), dar și “Antichitatea” (epocă), “nord” și “vest” (substantive neutre) “sud” și “est” (puncte cardinale) ca și Nord, Sud, Est și Vest (regiuni geografice) etc. etc. Deci, se fac precizări privind scrierea pentru diverse situații în care pot apărea substantivele respective. De ce nu s-a făcut același lucru și pentru cuvintele de mai sus, referitoare la folclorul românesc, este un mister pentru mine.

Așa cum rămân misterioase pentru mine și celelalte aspecte abordate mai sus, privitoare la provinciile românești și la locuitorii lor. Cel mai mult mă miră și mă șochează faptul că autorii Websterului au găsit de cuviință să risipească un pic de timp și de efort pentru Valahia, Moldova și Transilvania, pentru a le introduce în dicționar, în vreme ce nici autorii DEX-ului, nici cei ai DOOM-ului nu s-au învrednicit de un astfel de efort.

Bineînțeles că surprizele noului DOOM nu se opresc aici. Bogăția erorilor și a inconsecvențelor este aproape nemăsurată. Desigur, greșeala este omenească, iar în introducere autoarele tot menționează că au avut la dispoziție un timp foarte scurt, ceea ce ar putea constitui o scuză. Totuși, chiar și așa, în cei 24 de ani de la primul DOOM, din care peste 16 ani de democrație, cu ce s-au ocupat specialiștii de la Institutul de Lingvistică? Oare nu era datoria dumnealor ca în tot acest timp să fi organizat anchete, să fi făcut ample studii etc., într-un cuvânt să dețină bogate materiale pe care să le fi pus la dispoziția autoarelor? Personal, cred că ar fi trebuit să fie aproape perfect pregătiți pentru noul DOOM (a cărui apariție era stringentă, de altfel), nu să lase pe umerii autoarelor (8 persoane în total) elaborarea lui la comandă și în regim de urgență.
Chiar dacă s-ar putea ca interesul să fie mai scăzut, sper să revin în curând asupra altor aspecte nebuloase din noul DOOM.


____________________________________
NOTE:
* Nu figurează nici în DOOM 2, nici în DEX 98
** Figurează și în DOOM 2, și în DEX 98
*** Webster’s New World College on Power CD – Zane Publishing Inc 1994-1996