Semnalez apariția, la sfârșitul anului 2005, la Editura Grinta din Cluj-Napoca a lucrării „Maramureșul istoric în date” a profesorului de istorie Marian Nicolae Tomi din Vișeu de Sus.

Introducerea îi aparține profesorului universitar doctor Ovidiu Pecican de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Pe pagina cu titlul, putem citi: „Întotdeauna suntem datori înaintașilor noștri și nouă înșine”

În Argument, autorul spune: „Nenumărate sunt dovezile și cărțile scrise de-a lungul timpului despre faptele din Þara Maramureșului. Așa încât nu mai este de mirare că ne-am hotărât a ne apleca, cu răbdare și cu multă dragoste, asupra celor nescrise încă sau nu îndestul de lămurite fapte ale trecutului nostru. Nu ne-a urmărit gândul de a da replici cuiva, cu atât mai puțin lecții, celor de astăzi sau celor de dinaintea noastră. Dar vremurile vin peste noi cu alte izvoare, cu un alt fel de a citi mărturiile deja știute, așa încât ne-am învrednicit a ne asuma riscul de a gândi, uneori, altfel decât au făcut-o înaintașii noștri în ale istoriei Maramureșului. Fără răutate, fără ranchiună, dar și fără pretenția că vom spune numai și numai adevărul, pentru că de ascuns adevărul noi nu ne vom învrednici a o face. Scriem această carte cu speranța că dvs., cititorii ei, veți acorda drept de cetate ideilor noastre, sentimentelor și felului nostru de a gândi istoria acestei „țări”, „țară” pe care și noi o iubim, cel puțin la fel de mult ca și dumneavoastră. Și dacă, totuși, nu veți fi de aceeași părere cu noi, aveți la îndemână două posibilități: fie să scrieți dvs. o carte mai bună despre Maramureș, fie să închideți această carte!”
…
„Noi ne-am propus a scrie puțin altfel istorie Maramureșului, abordând o manieră aparent specifică numai evului mediu: structura de anale. Scopul a fost ca să oferim atât un instrument de lucru pentru alți împătimiți ai istoriei, specialiști sau nu, cât și o dezbatere (…) a atâtor chestiuni care zac nelămurite și care se reclamă a fi reluate, explicate, clarificate etc. Ultimele, dar remarcabilele istorii scrise de Alexandru Filipașcu [ Istoria Maramureșului (1940) și Le Maramoureș (1943) ], au apărut acum șase decenii și în contextul istorico-pasional al vremurilor de atunci, acum bine știute și neuitate. (…)”

…
„Lucrarea se va încheia cu un indice de persoane și al numelor de localități, forme de relief, râuri,locuri etc., în așa fel încât ea să fie cu adevărat un instrument util celui ce-o va cerceta și folosi.

Dacă părerile noastre cuprinse între aceste coperte nu converg cu ale cititorilor, este numai și numai din vina autorului, care ține morțiș să aibă și el – ca și dvs., cititorii lui – o părere proprie. Pentru aceasta și pentru cine mai știe câte alte „păcate” pe care le veți mai găsi citind această carte, el, autorul, îi cere de pe-acum, cu adâncă plecăciune, iertare lui, Cititorului!”

Argumentul este tradus în limbile germană, engleză și maghiară.

Urmează capitolele: Epoca veche și antică (pe 4 pagini), Epoca medievală (pe 92 de pagini) și Epoca modernă (pe 155 de pagini). Autorul explică de ce a renunțat la epoca contemporană.

La pagina 258, autorul se adresează cititorului:
„Și iată, Cititorule, câte fapte s-au strâns pe seama oamenilor care au viețuit și care mai viețuiesc încă aici, în Maramureș!
Unele fapte au fost uitate chiar de oamenii care le-au făptuit, sau de cei care le-au trăit ca martori, tocmai pentru că au fost atâtea câte s-au petrecut.
Altele nu le-a știut autorul acestei cărți, pentru că n-avea cum le cunoaște pe toate câte au fost cu puținele lui puteri omenești.
Iar tu, Cititorule, le știi tocmai pe acelea care nu se găsesc în această carte.
Și așa, tu, ești cel mai câștigat dintre toți semenii tăi pentru că, ajungând până aici cu lectura sau cu studiul tău, TU LE VEI ȘTI PE TOATE!”

La sfârșitul cărții se găsește o hartă pe care autorul a adaptat-o după harta desenată de Alexandru Filipașcu.


Autorul cărții pe care am semnalat-o este membru al acestui site. A înscris câteva poezii și este Laureat al Marelui Premiu al concursului internațional de haiku „Kusamakura” 2004, Japonia. Puteți citi haiku-ul premiat în eseul pe care l-am intitulat „Câteva cuvinte despre tanka și haiku”.