Betia de cuvinte
( Studiu de patologie literara)

Darwin ne spune ca multe soiuri de maimute au aplecare
spre bautura ceaiului, a cafelei si a spirtoaselor;
“ele sunt in stare, zice el, sa fumeze si tutun cu
multa placere, precum insumi am vazut. Brehm
povesteste ca locuitorii din Africa de miazanoapte
prind pavianii cei salbatici, puindu-le la locurile
unde se aduna, vase pline cu bere de care se imbata.
El a vazut mai multe maimute in aceasta stare si ne da
o descriere foare hazlie despre despre purtarea lor si
despre grimasele ciudate ce le faceau. A doua zi erau
foarte rau dispuse si mahmure, de durere isi tineau
capul cu amandoua mainile si infatisau o privire din
cele mai duioase. Daca li se oferea bere sau vin, se
departau cu dezgust, dar le placea mult zeama de
lamaie. O maimuta americana, un ateles, dupa ce se
imbatase o data cu rachiu, n-a mai vrut sa-l mai bea
si a fost, prin urmare, mai cuminte decat multi
oameni.” (Ch. Darwin, Descendenta omului si
selectiunea sexuala)
Va sa zica placerea noastra pentru ameteala
artificiala, produsa prin plante si preparatele lor,
este intemeiata pe o prepozitie stramoseasca, comuna
noua cu cu celelalte rudenii de aproape, cu maimutele
de exemplu, din al caror neam ne coboram.
Nu ne vom mira dar de latirea cea mai mare a acelui
obicei si de feluritele mijloace pentru multumirea
lui. Canepa, macul, vita de vin, tutunul etc, sunt
producte ale naturei cu care omul isi nutreste
pasiunea lui pentru ameteala.
Exista insa un fel de betie deosebita intre toate
prin mijlocul cel extraordinar al producerii ei, care
se arata a fi privilegiul exclusiv al omului in ciuda
celorlalte animale: este betia de cuvinte. Cuvantul,
ca si alte mijloace de betie, e pana la un grad
oarecare un stimulant al inteligentei. Consumat insa
in cantitati prea mari si mai ales preparat astfel
incat sa se prea eterizeze si sa-si piada cu totul
cuprinsul intuitiv al realitatii, el devine un mijloc
puternic pentru ametirea inteligentei. Efectele
caracteristice ale oricarii betii sunt atunci si
efectele lui, “ la debilite des fonctions
intelectuelles et le penchant a la violence “
( diminuarea functiilor intelectuale si
inclinarea spre violenta), cum ne arata Cabanis in
memoarul 8 din Rapports du phisique et du moral de
l’homme ( raportul intre fizic si moral la om).
Simptomele patologice ale ametelei produse prin
intrebuintarea nefireasca a cuvintelor ni se
infatiseaza treptat dupa intensitetea imbolnavirii.
Primul simptom este o cantitate nepotrivita a vorbelor
in comparare cu spiritul caruia vor sa-i serveasca de
imbracaminte. In curand se arata al doilea simptom in
departarea oricarui spirit si in intrebuintarea
cuvintelor seci; atunci tonul gol al vocalelor si
consonantelor a uimit mintea scriitorului sau
vorbitorului, cuvintele curg intr-o confuzie naiva si
creierii sunt turburati numai de necontenita vibrare a
nervilor acustici. Vine apoi slabirea manifesta a
inteligentei: pierderea oricarui sir logic,
contrazicerea gandirilor puse langaolalta, violenta
nemotivata a limbagiului.
Ar da poate un caracter prea pedant acestei
neinsemnate cercetari literare daca am voi sa asezam
exemplele practice pentru teoria mai sus expusa dupa
chiar gradele aratate: ne marginim a le cita in total,
lasand binevoitorului cetitor sarcina de a le clasa in
ordine, de va voi.
Pentru alegerea exemplelor ne-a fost un singur semn
patologic hotarator: intrebuinatrea cuvintelor pentru
placerea sonului lor si fara nici un respect pentru
acea parte a naturei omenesti care se numeste
inteligenta.
In Bucuresti a aparut la 1 martie a anului 1873 o
gazeta lunara sub numele de Revista contimporana.
Litere-Arte-Stiinte. Se spune ca vreo 20 sau 30, altii
zic chiar 40, de redactori- colaboratori insufletesc
tineretea acestei plapande fiinte. Noi deocamdata ne
indeplinim datoria de a-i multumi pentru imbelsugata
culegere de exemple ce ne ofera in primele sale numere
in folosul si spre ilustrarea tratatului de fata
asupra betiei de cuvinte in toate fazele ei, si nu ne
indoim ca, de va merge mai departe pe aceeasi cale, va
deveni una din cele mai importante intreprinderi
pentru acest scop.
In primele doua numere ale Revistei contimporane ne
atrage mai intai suvenirea d-lui Sion despre poetul
Conachi. Bietul Conachi! Nu stim prin ce nefericita
impartire a materiei s-a intamplat ca in intregul
numar de la 1 martie, desi cuprinde vreo 15 pagine
despre el, nu i se citeaza decat 2 exemple: Oda la
Moruzzi, “Cea mai sarbada si cea mai prozaica”, dupa
chiar parerea d-lui Sion, si urmatoarele versuri:

Na, voua banilor! Na, tie Conachi!
Bravo tie, Mihalachi!

Pas acum si te mai indoieste de incantatoarea
frumusete a muzei lui Conachi!
Oda sus –citata in lauda domnului Alexandru Moruzi
incepe asa:

Dupa ce cu-ndestulare
Din mila, cu bunatate,
Aduci ape curgatoare
In orasele-nsetate;
si aici d. Sion ne lamureste ca in adevar Moruzi a
adus apa la Monastirea Golia din Iasi, “de unde,
varsandu-se prin o gura de leu, se impartea pe la mai
multe cismele”, si apoi continua ”am citat aceasta
pentru ca sa arat ca inspiratiunea lui Conachi nu era
adulatiune, ci exploziunea unui entuziasm nobil
pentru imbunatatirile ce poetul vedea ca se fac in
tara.
Cum? Cateva cuvinte rimate asupra unor tevi de apa
aduse de printul Moruzi se si numesc de d. Sion “
exploziunea unui entuziasm nobil” din partea poetului?

Desi aceasta este deocamdata un abuz inca
neinsemnator, poate chiar neobservat pentru cetitorii
mai putin deprinsi, totus, el constituie primul
simptom al suferintei de care este cuprins d. Sion.
Cele urmatoare vor fi mai tari.
La pagina 15 ni se citeaza cateva versuri din
Psaltirea lui Dositei, d.e.:

Limbele sa se salte
Cu cantece inalte,
Sa strige-n tarie
Glas de bucurie.

Simpla citare a acestor versuri este foarte
nevinovata, desi versurile sunt urate, dar nevinovatia
inceteaza din momentul in care d. Sion cu ele se
amesteca in prozodie: d-sa isi permite a numi aceste
trohee ale lui Dositei … hexametre!
Versurile de la pagina 17:

Asculta-mi ruga, Dumnezeu sfinte,
Si nu ma trece, ci-mi ia aminte

d. Sion le numeste … pentametre!


Extras din “ DIN CRITICE” – Titu Maiorescu – ed.
Tineretului, Bucuresti 1967.