agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-09-16 | [This text should be read in romana] |
În loc de prefață
ÃŽntâlnirea cu Nicu Caranica, la Freiburg, în Germania, a fost, ca să-l citez, „miraculoasăâ€, sub semnul „ProvidenÈ›eiâ€. A fost, nu „dragoste la prima vedereâ€, ci „fascinaÈ›ie la prima vedereâ€. Un om de mare delicateÈ›e È™i discreÈ›ie, după o viață nu dintre cele mai îngăduitoare cu un „emigrantâ€, ca să nu spun „transfug†sau chiar „exilatâ€. Nicu Caranica È™i-a asumat un destin pentru care ai nevoie È™i de curaj È™i de puterea de a renunÈ›a la un trecut de care e imposibil să te poÈ›i despărÈ›i, fără să priveÈ™ti spre el cu nostagie, cel puÈ›in. Biografia lui Nicu Caranica a avut toate datele unei împliniri literare. Desigur, într-un fel s-ar fi derulat destinul lui Nicu Caranica pe trasee naÈ›ionale. Cu totul alte căi, mult mai întortochiate, a trebuit să parcurgă Nicu Caranica, într-un fel condamnat fără sentință să se mai poată întoarce acasă, atât în spaÈ›iul italian cât È™i în cel francez, pe care È™i le-a ales ca patrii adoptive. Nicu Caranica a rămas însă nestrămutat din patria limbii române, în care a continuat să viseze È™i scrie, aproape fără nicio perspectivă ca opera lui să se poată integra vreodată în spaÈ›iul ei matrice. Am simÈ›it că îmi pot asuma o responsabilitate cu care nu m-a investit nimeni: aceea de a încerca recuperarea È™i reintegrarea lui Nicu Caranica în literatura căreia îi aparÈ›ine de drept È™i de fapt. Din toată această aventură au rămas niÈ™te mărturisiri pe care am considerat că nu am nici un trept, dintr-un reflex egoist, să le păstrez doar pentru mine. Dincolo de toate împlinirile È™i neîmplinirile eforturilor mele, cred că am reuÈ™it să-l aduc măcar mai aproape de literatura română pe Nicu Caranica. N-am anticipat acest exerciÈ›iu, motiv pentru care nici nu am făcut copii după corespondenÈ›a cu Nicu Caranica, pentru a oferi o imagine mai limpede a dorinÈ›ei acestuia de a fi parte a literaturii române. Ultimele mele întrebări, dintr-o proiectată carte de interviuri, au rămas fără răspuns. E dreptul meu să-mi imaginez însă că, totuÈ™i, odată, Nicu Caranica îmi va răspunde la ele. Fișă de portret „Poezia e respiraÈ›ia mea. Nu pot trăi fără poezie. Heidegger citează pe Hölderlin, care spunea dichterisch wohnt der Mensch, adică omul trăieÈ™te poetic lumea asta. Și eu condiÈ›ia aceasta mi-o trăiesc. Pentru mine nu există în momentul de față decât poezia…†– îmi spunea, într-un târziu de vară a anului 1993, nu departe de Freiburg, la poalele MunÈ›ilor Pădurea Neagră, Nicu Caranica, despre care la acea dată È™tiam destul de puÈ›ine lucruri. Am realizat atunci câtă nedreptate i se face lui Nicu Caranica prin nerestituirea operei sale cititorului român. De aceea, gestul de editare a volumului Noapte È™i iar noapte este un prim pas. Nicu Caranica s-a născut la 18 ianuarie 1911, la Bitolia, în Macedonia. Tatăl lui, Ion Caranica, profesor de muzică, dirijor È™i compozitor, a fost premiat, la recomandarea academicienilor George Enescu È™i Dumitru Caracostea, cu Marele Premiu "Năsturel", pentru lucrarea sa "130 de melodii populare româneÈ™ti", apărută în 1937. Mama sa, Sevastia, era sora academicianului Theodor Capidan. Eta Boeriu, sora poetului, a fost ea însăși poetă, traducătoare remarcabilă din literatura italiană veche È™i contemporană. Nicu Caranica a urmat È™coala primară È™i liceul la Turda (1919 - 1928) È™i Universitatea la Cluj (1928 - 1932). A urmat un prim an de studii în FranÈ›a, la Universitatea Catolică din Lille, unde îl are ca profesor, pe academicianul de mai târziu, Henri Pierre Simon. Și-a luat licenÈ›a cu teza "La critique plastique de Baudelaire", în 1932, profesorii comisiei fiind Yves Auger, Gheorghe Bogdan Duică È™i Sextil PuÈ™cariu. ÃŽntre 1935 È™i 1936, studiază la Sorbona È™i Ecole Normale Supérieure, (unde a primit « á titre d’hôte étranger ») din Paris, lucrând la o teza de doctorat despre critica totală (plastică, muzică, literatură) a lui Baudelaire, teză rămasă, din păcate, neterminată, din cauza neprelungirii bursei È™i a vicisitudinii vremurilor care au urmat. A fost, pe rând, profesor în È›ară, din 1932, apoi, din 1937, titular la Arad. ÃŽn 1940, e numit de către Sextil PuÈ™cariu colaborator la marele DicÈ›ionar al Academiei. ÃŽn acelaÈ™i an, e numit ataÈ™at de presă la LegaÈ›ia Română din Quirinal. Fiind rechemat din postul de ataÈ™at de presă în È›ară, la 1 aprilie 1941, refuză întoarcerea È™i optează pentru condiÈ›ia de exilat. Timp de zece ani a trăit în Italia, în perioada 1943 - 1945 fiind asistent pe lângă profesorul Ramiro Ortiz, la Institutul de filologie romanică a Universității din Padova. Din 1951, s-a stabilit la Paris, dar a murit departe de el, în 2002, în urma unui atac de cord, în Statele Unite, la Fairfield, Connecticut, unde participa la un Congres de Cultură Macedoniană-Română. A debutat în presă la 16 ani, în "Propilee literare", dar adevăratul său debut e considerat cel din 1932, din "Gând românesc". ÃŽn volum, a debutat cu "Poeme È™i imnuri", Editura Miron Neagu, SighiÈ™oara, 1940, despre care a scris elogios Perpessicius, în Curentul literar (1940). A mai publicat volumele "Povestea foamei", Destin, Madrid, 1945, "NaÈ™terea tragediei", Destin, Madrid, 1968 (carte renegată mai târziu de autor), "Mouvement irreversible", Editura La Pensee Universelle, Paris, 1972, "Anul 1940â€, Editura Ethos - Ioan CuÈ™a, Paris, 1981, "La lotta con l'angelo", (traducere din franceză de autor), Editura U.N.U.P.A.D.E.C, Roma, 1992, "Capiro Luzi", Roma, 1994. La Roma a prezentat un amplu studiu exegetic despre opera lui Mario Luzi, important poet italian contemporan. ÃŽn manuscris au rămas „Chemarea mareaâ€, poezii, în limba franceză, teatru: „Le rendez-vous (un acte), „La lutte avec l’ange†(3 actes), L’homme qui avait avalé une soucoupe volante (comédie, 3 actes), „Père et fille (un acte), teatru în limba română: „O, ce veste minunată!â€, colind dramatic în două nopÈ›i, (un fragment a fost publicat în revista Steaua nr. 11-12/1992). A colaborat la revistele din È›ară "Herald", "Gând românesc", "Abecedar", "Revista FundaÈ›iilor Regale", "Curentul literar", È™i din exil: "Caiete de dor", "Anotimpuri", "Semne", "Destin", "Limite", "Ethos", "Nation Francaise", "Quinta generazione" (Bologna), "La panarie" (Udine) etc. După 1989, a colaborat la "Steaua" È™i "Vatra". Prezent în antologiile "Tineri poeÈ›i ardeleni", a lui Emil Giurgiuca, (Editura FundaÈ›iilor Regale, BucureÈ™ti, 1940) È™i în cele două antologii ale lui Horia Vintilă, "Antologia poeÈ›ilor români în exil", Buenos Aires, 1950, È™i "Poezia românească nouă", Salamanca, 1956. Membru, din 1950, la "Centre Roumain de Recherches", Sorbona, Paris. ReferinÈ›e critice: Perpessicius, Virgil Ierunca, Yvonne Rossignon, Vintilă Horia, Vera Passeri Pignoni, George Uscătescu etc. Publicăm pentru prima oară în România, după stabilirea în străinătate, o carte purtând semnătura lui Nicu Caranica. Dar cred că nu greÈ™esc când afirm că Nicu Caranica a trăit toată viaÈ›a întru limba română, având mereu, după cum îmi mărturisea la Freiburg, Germania, "încredere în vitalitatea poporului român, care È™tie să trăiască dichterisch. (Din "ÃŽn loc de Postfață", de Nicolae BăciuÈ›, la volumul "Noapte È™i iar noapte", Editura Tipomur, Târgu-MureÈ™, 1995). CORESPONDENÞà Paris, 15 septembrie 1993 Iubite poete, Alăturat îți trimit Anul 1940 È™i datele biografice pe care mi le-ai cerut prin Perifan. Cum nu mi-ai scris mie, poate n-ai avut la îndemână cartea mea de vizită. Pentru orice eventualitate, îți voi reînnoi adresa mai jos. Eu n-am uitat de Dumneata È™i de simpatica noastră întâlnire de la Freiburg È™i cred că e aproape o săptămână de când È›i-am trimis cartea mea Mouvement irréversible, ai primit-o ? Datele biografice alăturate sunt fotocopiate după cele ce i le trimisesem profesorului CaproÈ™u, de la Universitatea din IaÈ™i (pentru Enciclopedie). E o poliloghie cam lungă, dar ia din ele ceea ce te interesează. La sfârÈ™itul lunii septembrie sau începutul lui octombrie, sper să fiu în România, mai întâi la BucureÈ™ti (vreo 3 – 4 zile, unde voi propune lui Liiceanu republicarea Anului 1940) È™i apoi la Cluj, vreo alte 8 – 10 zile, unde poate am putea să ne vedem, dacă ai prilejul să treci pe-acolo. Voi fi găzduit la cumnatul meu, doctorul Nicolae Boeriu (soÈ›ul Etei Boeru, sora mea), Calea Turzii, 34, telefon 951/15 750. Prin telefon, el te va va putea informa dacă am sosit sau nu. ÃŽn speranÈ›a unei revederi, sunt al dumitale, Cu toată dragostea, Nicu Caranica Adresa mea : 52, Boulevard des Batignolle, 75017, Paris. Paris, 28.IX. ‘93 Iubite Poete, Scrisorile noastre s-au încruciÈ™at. Cred că ai primit între timp scrisoarea mea depreună cu Anul 1940 È™i datele biobibliografice. Eu am primit scrisoarea Dumitale, care mi-a făcut o enorm de mare plăcere. E mai bine că nu l-ai trecut încă la TV interviul nostru. Cum e foarte probabil să ne revedem, eu È›i-aÈ™ propune să-l refacem, prea a fost la nimereală – eu complet nepregătit – cel de la Freiburg. Þi-aÈ™ vorbi de data asta mai miezos despre ceea ce am scris. Dar nu-i decât o sugestie, faci ce vrei. Am fost miÈ™cat pentru propunerea Dumitale de a-mi publica poeziile È™i-È›i mulÈ›umesc din inimă. Dar cum ai putut vedea din scrisoarea mea precedentă, de mine s-a vorbit lui Liiceanu, aÈ™a încât sunt legat oarecum moraliceÈ™te È™i tot aÈ™a a făcut fata mea (pe care am pierdut-o tragic, după cum poate È™tii), la Editura Dacia, unde lucra. Dar asta nu înseamnă refuz. Dacă cele două edituri pomenite nu-mi impun exclusivitate (ceea ce nu cred – apoi rămâne să văd dacă mă vor accepta!), eu am destule alte manuscrise, după cum aÈ›i putut vedea din datele bio-bibliografice, È™i vom putea vorbi È™i de asta. Dar încă o dată îți mulÈ›umesc pentru cinstea ce-mi faci. Deocamdată îți trimit pentru Vatra, penultimul meu poem scris în aprilie, 15, din anul acesta. Te îmbrățiÈ™ez cu drag È™i cu un dorit la revedere. Nicu Caranica P.S. ÃŽÈ›i adaug È™i Povestea foamei, pe care am găsit-o cu greu printre hârÈ›oage. N.C. Paris, 9 XI ‘93 Dragul meu poet, Iată că la toate adversitățile care mi s-au pus în cale, am mai adăugat una, cu de la mine putere : uită-te pe adresa pachetului alăturat. ÃŽn loc de str. Apicultorilor 17, am scris cu stupidă distracÈ›ie str. Agricultorilor 17, È™i, natural, mi-a venit înapoi. Când vei deschide pachetul vei găsi Povestea foamei È™i o scrisoare în care îți mulÈ›umeam pentru scrisoarea Dumitale din 12 IX È™i mai ales pentru propunerea care-mi faci de a-mi publica «unele din cărÈ›ile mele». Te las să o citeÈ™ti, vai, abia acum, È™i nu mă mai repet aici. Ceea ce mă grăbesc să fac, în schimb, este să-È›i exprim neliniÈ™tea mea pentru pachetul pe care È›i l-am trimis recomandat, în 15 septembrie 1993, È™i care conÈ›inea: 1) cartea mea Anul 1940, 2) trei pagini dactilografiate cu date bio-bibliografice È™i 3) o scrisoare. Asta am făcut-o la cererea Dumitale exprimată È™i prin Perifan, care mi-a transmis-o. Era normal ca în scrisoarea Dumitale din 12 IX nu puteai să confirmi, dar nici mai târziu, până astăzi, n-am avut nicio confirmare că-i în mâinile Dumitale. Mi-ar părea grozav de rău să se fi pierdut, atât pentru scrisoare, în care-È›i anunÈ›am intenÈ›ia mea de a veni la Cluj È™i îți dădeam numărul de telefon al cumnatului meu, (doctorul Nicolae Boeriu, soÈ›ul Etei Boeriu), cât È™i pentru datele bio-bibliografice È™i, mai înainte de toate, pentru carte, din care mi-au rămas puÈ›ine exemplare. Și, totuÈ™i, la acest pachet, n-am greÈ™it adresa, se vede È™i pe recipisă. Dacă, totuÈ™i, cumva l-ai primit, fii bun È™i confirmă-mi cât mai repede, fie È™i pe o ilustrată. Dacă nu, reclamă la PoÈ™tă, era recomandat È™i ai alături recipisa, poate avem norocul să dai de el. La România am renunÈ›at, din cauza unei febre intervenite nenorocos în ajunul plecării. Cum È™i aÈ™a era târziu È™i mă temeam de frigul românesc, am amânat proiectul pentru luna mai viitoare. Până atunci, sper să am veÈ™ti de la Dumneata. ÃŽn aÈ™teptarea lor te îmbrățiÈ™ez È™i îți urez tot binele, Dumitale È™i celor care-È›i sunt dragi. Nicu Caranica Târgu-MureÈ™, 19 noiembrie 1993 Iubite Domnule Nicu Caranica, Mă grăbesc, deÈ™i doar de câteva minute am primit o atât de călătorită È™i răscălătorită scrisoare, să vă răspund, înainte de toate mulÈ›umindu-vă nu doar pentru cele două cărÈ›i, Povestea foamei È™i Anul 1940, pentru fiÈ™a bio-bibliografică trimisă, ci È™i pentru amabilitatea cu care aÈ›i răspuns solicitărilor mele, indiferent de calea prin care acestea au ajuns la Dumneavoastră. Deîndată ce am primit fiÈ™a bio-bibliografică am plecat la BucureÈ™ti, pentru a face montajul interviului pe care l-am realizat la Freiburg. Sigur, el nu este realizat în condiÈ›ii tehnice corespunzătoare, dar are un farmec deosebit, atât prin modul în care a fost realizat, dar mai ales prin densele, consistentele È™i, pe alocuri, emoÈ›ionantele Dv. mărturisiri. Interviul este, în consecință, montat È™i pregătit spre a fi difuzat pe post È™i sper ca lucrul acesta să se întâmple cât de curând. Cred că e mai bine aÈ™a, pentru că, în primăvară, când veÈ›i veni în È›ară, È™i eu È™i alÈ›i reporteri vor avea de unde să „înnoade†firul mărturisirilor. Revăzându-l de câteva ori, pot să vă asigur că interviul este „miezos†și cred că el va avea o bună primire prin difuzarea pe postul naÈ›ional. ÃŽn altă ordine de idei, poemul pe care mi l-aÈ›i trimis o să apară în numărul 11 (noiembrie) al Vetrei. Tot în Vatra o să apară È™i transcrierea interviului realizat la Freiburg, pentru că, nu-i aÈ™a, „verba volantâ€. ÃŽn acest sens o să vă rog să-mi trimiteÈ›i È™i o fotografie. ÃŽn ceea ce priveÈ™te editarea unei cărÈ›i purtând semnătura Dv., m-aÈ™ bucura să am È™i eu acest privilegiu. Cu atât mai bine, dacă îmi veÈ›i oferi un manuscris inedit – poeme, memorii, teatru etc. Până atunci, orice colaborare a D-voastră la revista Vatra ne va onora – critică, evocări, memorii, orice consideraÈ›i Dv. mai potrivit pentru cititorii din È›ară. Dacă nu vă cer prea mult, până la aÈ™teptata întâlnire cu Dv. acasă, în România, căci pentru mine e destul de puÈ›in probabil că voi ajunge curând la Paris, v-aÈ™ trimite un set nou de întrebări pentru un alt interviu. Vreau să vă precizez, fără falsă modestie, că am realizat câteva zeci de interviuri cu personalități proeminente ale culturii române È™i că intenÈ›ionez să public o selecÈ›ie din acestea într-o carte care va avea un titlu destul de banal: Dialogul între generaÈ›ii. Dacă îmi ajută Dumnezeu, până la primăvară voi avea tipărite încă două volume: America, partea nevăzută a lunii, (un jurnal de călătorie), È™i ÃŽntre lumi, un volum de interviuri cu N. Steinhardt. Mă opresc, deocamdată, aici. Rămân însă cu nădejdea că întâlnirea È™i schimbul nostru episolar să lase urme. Al Dv., Cu preÈ›uire, Nicolae BăciuÈ› Paris, 8 XII ‘93 Iubite Poete, Mare plăcere mi-a făcut scrisoarea Dumitale din 19 XI a.c. È™i îți mulÈ›umesc mult pentru minunata promptitudine cu care mi-ai răspuns È™i care m-a făcut cât mai repede liniÈ™tit pentru soarta Anului 1940 È™i a datelor bio-bibliografice È™i, în plus, mi-a adus atâtea È™tiri È™i informaÈ›ii frumoase de la Dumneata È™i mai ales toate ofertele de colaborare cu care mă cinsteÈ™ti È™i pentru care îți sunt deosebit de recunoscător. BineînÈ›eles că sunt mândru că mă număr printre colaboratorii Vetrei, dar deocamdată numai cu ce am la îndemână, adică poeme, pentru că pentru eseuri sunt paralizat pentru moment: editorul meu de la Roma îmi cere să scurtez lucrarea mea despre Mario Luzi, pentru că în actualele proporÈ›ii (335 de pp.) l-ar costa prea mult tipărirea. Asta va însemna vreo două luni de zile de bătaie de cap, pentru că n-am să gust să mi-o taie ei cum vreau. ÃŽÈ›i mulÈ›umesc, de asemenea, È™i pentru cinstea care mi-o faci de a mă include în cartea dumitale – al doilea volum cu interviuri. BineînÈ›eles că sunt gata să răspund la întrebările pe care mi le vei trimite È™i la care îmi îngădui să-È›i sugerez una: FaceÈ›i politică? (Sugerez, bineînÈ›eles, ideea întrebării, forma o s-o alegi Dumneata, pe cea mai potrivită.) Asta pentru că vreau să pun odată lucrurile la punct: toată lumea È™tie ce politică am făcut în tinereÈ›e È™i È›in să precizez că din 1950 nu am mai făcut nici un fel de politică È™i că sunt numai al poeziei, dar fără să-mi reneg trecutul, ci urmărind ca tot ce a fost frumos È™i sfânt în acest trecut să-l sublimez în arta mea. BineînÈ›eles că nu e vorba decât de o sugestie. Dacă ea nu-È›i convine, poÈ›i să nu-mi pui întrebarea. Alăturat fotografia. Sfintele sărbători se apropie È™i îți doresc din inimă un Crăciun vesel È™i senin È™i un Nou An cu sănătate È™i mari succese literare: să-È›i văd cartea anunÈ›ată È™i vreo nouă culegere de versuri. Te îmbrățiÈ™ez, Nicu Caranica. P.S. Mi-ar plăcea mult să È™tiu la ce punct eÈ™ti cu poezia. ÃŽn numerele 7 È™i 8-9 ale Stelei am publicat un eseu “A regândi verbul românescâ€. L-ai citit? N.C. Paris, 18 februarie 1994 Iubite Poete, Din 8 decembrie, de când È›i-am scris ultima scrisoare, nu mai am nici o È™tire de la dumneata È™i sunt foarte îngrijorat, nu neapărat pentru sănătatea dumitale, fiindcă eÈ™ti tânăr, dar pentru grija că ai putea avea alte soiuri de greutăți. Fii bun È™i liniÈ™teÈ™te-mă, măcar cu câteva rânduri pe o ilustrată, dacă n-ai timp să scrii. Eu trebuie să-È›i mulÈ›umesc pentru interviul trecut la voi la TV È™i de care abia la urmă, la începutul lunii acesteia, am aflat, de la cumnatul meu mai întâi, apoi de la Aurel Rău. Asta mi-a readus aminte momentele petrecute împreună la Freiburg. ÃŽn luna martie cred că voi putea clarifica poziÈ›ia mea față de Liiceanu È™i față de Dacia de la Cluj. ÃŽn orice caz, păstrez pentru Dumneata culegerea mea Noapte È™i iar noapte, una dintre cele mai spontane manuscrise ale mele. ÃŽn luna mai sper să fiu la Cluj, la cumnatul meu, a cărui adresă È™i număr de telefon È›i le-am dat. Te îmbrățiÈ™ez, Nicu Caranica Paris, 4 IV ‘94 Iubite poete, Numai două cuvinte ca să-È›i spun cât de mare bucurie mi-a făcut scrisoarea Dumitale din 26.II. ’94, plus bucuria surprizei cu fotocopia de pe verso. ÃŽÈ›i mulÈ›umesc din inimă pentru tot, dar m-am îngrozit câte ai pe cap, poate prea multe, Dumnezeu să te È›ie sănătos. Ai familie sau eÈ™ti singur? Oricum, ai grijă de sănătate! PaÈ™tele se apropie È™i de pe acum îți spun un Hristos a-nviat È™i-È›i urez sărbători fericite! ÃŽmi manifestez cum pot recunoÈ™tinÈ›a pentru scrisoarea Dumitale, aÈ™a de caldă È™i plină de atenÈ›ie pentru mine, adăugându-È›i aici un mic poem, scris acum vreo doi sau trei ani È™i care nădăjduiesc că nu-È›i va displăcea. Iar eu voi aÈ™tepta, ca È™i până acum, întrebările, n-are a face dacă întârzie, să nu-È›i faci probleme din asta. Eu proiectez să plec la 8 mai È™i să fiu în BucureÈ™ti în 11. Voi sta acolo o săptămână, apoi voi trece la Cluj, unde proiectez să rămân o altă săptămână. Va trebui să facem totul ca să ne vedem. ÃŽÈ›i redau numărul de telefon al doctorului Nicolae Iuliu Boeriu, (Calea Turzii, 34), pentru că s-a schimbat: 64/195750. Ce frumuseÈ›e va fi să ne vedem! Până atunci te îmbrățiÈ™ez, Nicu Caranica Nicu Caranica 52, Boulevard des Batignolles 75017 Paris – telef. : 43876848 Paris, 20 VI ‘94 Iubite Poete, La convorbirea noastră telefonică de la Cluj È›i-am promis ca imediat ajuns la Paris să-È›i trimit culegerea de versuri promisă. N-am putut să mă È›in de vorbă È™i iată cauza : în România am fost primit minunat pretutindeni (la È™edinÈ›a Societății Scriitorilor, DoinaÈ™, în cuvântarea de deschidere, a salutat prezenÈ›a mea printre ei), dar la întoarcere, în gara Budapesta, mi s-a furat portofelul cu toate actele È™i cu biletele de drum, È™i ale mele È™i ale soÈ›iei. Asta m-a reÈ›inut două zile la Budapesta, cu alergături la consulate È™i cumpărarea de noui bilete. Dar plictiseala mare a început aici la Paris : pentru ca să-È›i refaci toate actele de identitate, trebuie alergături de la un oficiu la altul È™i timp. Cred că toate astea ajung ca să-mi explice întârzierea. Iată acum, alături, Noapte È™i iar noapte promisă È™i iată, tot alături, Anul 1940. La acesta din urmă, nu te aÈ™teptai È™i nu mă aÈ™teptam nici eu. Iată cum stau lucrurile. ÃŽn scrisorile mele È›i-am spus totdeauna că pentru Anul 1940 eram angajat moralmente atât față de Liiceanu (prin profesorul Poghirc), cât È™i față de Editura Dacia, prin Ana Maria, fata mea dispărută tragic, cum È™tii. Cu Liiceanu, problema s-a limpezit repede : Poghirc îi vorbise de un volum de eseuri al meu, dar versuri n-a publicat È™i nu publică. Cu Igna, treaba a fost mai puÈ›in limpede. Am vorbit cu el la ExpoziÈ›ia CărÈ›ii din Cluj. Mi-a spus că È™tia de cartea mea de la Ana Maria. Eu i-am propus-o spre publicare împreună cu PrefaÈ›a pe care mi-a scris-o Vintilă Horia, pentru versiunea italiană (în prezent în grija marelui poet italian Mario Luzi) È™i pe care o găsesc foarte nimerită È™i pentru publicul românesc. La fel È™i cu cele trei “Argumente†în fruntea fiecărei părÈ›i a poemului, scrise de mine pentru versiunea italiană È™i care pot călăuzi mai bine È™i pe cititorul român! Igna s-a arătat deosebit de binevoitor È™i de dispus, dar È™i-a rezervat răspunsul definitiv după vreo două zile, din cauza unor preocupări urgente. După acest termen a venit o altă întârziere. Eram acum la Paris È™i aflam totul prin telefon, de la cumnatul meu. Apoi una a treia È™i, în sfârÈ™it, după o altă săptămână, am avut răspunsul dat cumnatului meu, că adică era tot aÈ™a de dispus să publice cartea, dar că aÈ™tepta un moment financiar mai prielnic. Or, cum toată lumea È™tie, că în toamnă Igna urmează să fie numit consilier cultural la Ambasada Română din Paris, È™i aÈ™teptarea, în condiÈ›iile astea, poate deveni lungă, cum eu, de altă parte, nu sunt prea tânăr să-mi permit luxul aÈ™teptărilor prelungite, i-am comunicat cumnatului meu că-È›i voi trimite Dumitale textul. Mi-e lehamite să caut editori ce nu-i cunosc, de aici, È™i mă gândesc că întâlnirea noastră miraculoasă e poate aparent întâmplătoare È™i că nu-i exagerat să vorbeÈ™ti de Providență. Iată, deci, Anul 1940 în mâinile Dumitale, poete! Dar asta nu-È›i creează nici umbră de obligaÈ›ie morală. Dacă nu poÈ›i să-l publici È™i preferi să rămâi la Noapte È™i iar noapte, spune-mi-o È™i nu-i nici o supărare. Alege ce-È›i place sau mai degrabă ce-È›i convine. Dacă, în schimb, îmi ceri sfatul, iatăl : Ai tot interesul, È™i moral È™i material, să publici Anul 1940. Asupra interesului moral nu insist, pentr că-l È™tii: vei fi primul care vei fi publicat opera mea de căpetenie, despre care Vintilă Horia, în prefaÈ›a lui, dă să se înÈ›eleagă că-i un fel de Divină Comedie la români. Desigur, exagerează. Dar elementele comparative sunt reale. Dar stărui în schimb asupra interesului material. Cu toate că È›i-am răspuns în proiectul de răspuns la întrebările cărÈ›ii pe care o pregăteÈ™ti, că nu mai fac niciun fel de politică, un întreg tineret mă cunoaÈ™te pentru trecutul meu din anii tineri È™i cartea, dacă va fi difuzată în principalele centre universitare (È™i în plus cu jacheta Cu o prefață de Vintilă Horia!), se va vinde uÈ™or, cu siguranță mai uÈ™or decât Noapte È™i iar noapte, fără să mai vorbesc de criticul Cornel Regman, care mi-a spus că se pregăteÈ™te să scrie despre Anul 1940, iar DoinaÈ™ are să-l imite, cu siguranță. ÃŽn ceea ce priveÈ™te prefaÈ›a, trebuie să È™tiÈ›i că Vintilă Horia nu s-a mulÈ›umit să mi-o scrie în româneÈ™te pentru versiunea italiană (traducerea ei în italiană a lăsat-o în seama mea!), dar mai târziu a publicat acelaÈ™i text al prefeÈ›ei, ca recenzie, în Revista Scriitorilor Români. Iată de ce în carte vezi fotocopia prefeÈ›ei tipărită. Dar titlul original, ca prefață, era Prefață pentru un poet actual, (ceea ce dovedeÈ™te È™i începutul; “Actual înseamnă astăzi†etc.) È™i cu acest titlu înÈ›eleg să figureze È™i în ediÈ›iile din È›ară. Dacă totuÈ™i alegi Noapte È™i iar noapte, te rog mult să recomanzi linotipistului, pentru Cântecul spiritual final, să respecte exact lungimea versetelor aÈ™a cum sunt în manuscris. Iată, iubite poete, propunerea mea. ÃŽncă o dată: dacă Anul 1940 È›i se pare prea costisitor de publicat, nu-i nicio supărare. Tot ce te rog este să-mi răspunzi fără nicio întârziere ce intenÈ›ii ai. Ca să-È›i uÈ™urez sarcina răspunsului, îți voi da chiar eu un telefon într-o duminică a lunii iulie, de la Freiburg, unde voi fi în vacanță, ca de obicei. Ce mai faci, altfel ? Tot aÈ™a de ocupat ? Dar cartea cu întrebările ? Și cum stăm cu poezia Dumitale? Sper că cu toate alergăturile pe care le ai n-ai părăsit-o! Dacă ai scris sau publicat ceva nou, fii bun È™i trimite-mi. Eu în luna iulie o să fiu la Freiburg, apoi în luna august vreo 20 de zile la Roma È™i apoi mă întorc la Paris. Te îmbrățiÈ™ez cu drag, Nicu Caranica. P.S. Directorul revistei Apostrof cunoaÈ™te, prin cumnatul meu, textul prefeÈ›ei lui Vintilă Horia È™i ar dori să o publice. I-am răspuns cumnatului că, din moment ce È›i-am propus cartea spre publicare, numai Dumneata poÈ›i da această autorizaÈ›ie. AutorizaÈ›ia, dacă crezi că e bine să le-o dai, să pui condiÈ›ia, bineînÈ›eles, să menÈ›ioneze că va apărea în cartea cutare, editura cutare etc. în felul acesta va crea publicitate cărÈ›ii. N. C. Caranica Nicu 52, Boulevard des Batignolles 75017 Paris – France Telef. :1/ 43876848 Paris, 10. X ‘94 Iubite Poete, Mă grăbesc să-È›i confirm È™i prin scris ceea ce È›i-am spus prin viu grai. Ca drepturi de autor nu pretind nimic, atâta timp cât vei acoperi, prin vânzarea cărÈ›ii, toate cheltuielile. Mai încolo, când va începe câștigul, atât prin vânzarea actualei ediÈ›ii, cât È™i prin eventualele ediÈ›ii viitoare, îmi vei ceda între 8% È™i 10 % (după alegerea dumitale), din vânzare. A propos de asta, nu te-am întrebat la telefon, câte exemplare tragi ? Iată acum È™i câteva sfaturi pe care îmi îngădui să vi le dau. ÃŽn ceea ce priveÈ™te coperta cărÈ›ii, prefer o copertă albă, simplă, fără desene È™i alte acÈ›ibilduri. ÃŽncearcă ceva în genul copertei mele Anul 1940, dar într-o singură culoare. M-ai asigurat că vei respecta ortografia È™i-È›i mulÈ›umesc mult. ÃŽn ceea ce priveÈ™te serviciul de presă, cred că găseÈ™ti natural să trimiÈ›i volume la revistele importante din oraÈ™ele universitare sau centre culturale importante, cu speranÈ›a că vom avea recenzii. Eu, în schimb, din cele 30 de exemplare pe care mi le-ai făgăduit, voi trimite cartea, cu dedicaÈ›ie, la personalități. ÃŽn legătură cu asta îți fac o rugăminte cu mare stăruință : să-mi trimiÈ›i cât mai repede o listă cu 4 maximum 5 din cele mai importante reviste din È›ară, pentru că la Roma, la sfârÈ™itul lunii, îmi apare volumul Capire Luzi (a înÈ›elege pe Luzi – Luzi e cel mai mare poet italian de azi) È™i vreau să le trimit volumul spre cunoÈ™tință. BineînÈ›eles că cu numele revistelor È›i-aÈ™ fi recunoscător să-mi dai È™i adresele în acest scop. Tot în scrisoarea Dumitale, dă-mi, te rog, câteva sugestii de personalități, cu adresa lor, dacă o ai, pentru ca să le trimit Noapte È™i iar noapte, pentru că eu, înafară de Șt. A. DoinaÈ™, Ana Blandiana È™i Cornel Regman, la BucureÈ™ti, È™i Aurel Rău È™i Maria Vodă CăpuÈ™an, la Cluj, alte adrese nu am. Pentru aceste date îți voi fi mult recunoscător, dacă mi le trimiÈ›i cât mai repede. Pentru publicitate, eu am să scriu la BucureÈ™ti unei nepoate de-ale mele, Monica Mărginean, poetă È™i ea, care are multe relaÈ›ii printre tineri, ca să facă puÈ›ină propagandă. Dar idealul ar fi să poÈ›i să ne faci o vizită la Paris È™i să-mi iei un interviu pentru televiziune. Ce zici de ideea mea? Cu astfel de prilej binecuvântat ne-am cunoaÈ™te mai bine. Eu nu È™tiu prea multe de Dumneata: eÈ™ti căsătorit? Ai copii? Ce ai mai publicat? Ce-i cu cartea de interviuri pe care o proiectezi – sau la care lucrai – È™i în legătură cu care trebuia să-mi trimiÈ›i întrebări? Dacă cumva va începe câștigul, te voi ruga – cum È™i aÈ™a te duci des la BucureÈ™ti la Televiziune – să-mi deschizi un cont la bancă acolo. ÃŽn felul acesta nu va mai fi nevoie de niciun intermediar între noi. Dar asta nu-i o problemă de actualitate. Numai cu corecturile te rog mult să le urmăreÈ™ti cu manuscrisul meu. Iartă-mi această insistență, dar È›ine cont că îți scrie cineva care toată viaÈ›a a fost persecutat de greÈ™eli de tipar. Un singur exemplu: în Antologia de la Buenos Aires a lui Vintilă Horia (1950), în loc de “Fluviul lumii, Scamandru de aur È™i energieâ€, a ieÈ™it “Fluviul lumii scafandru de aur†etc… IÈ›i mulÈ›umesc din inimă pentru toate È™i-È›i voi aÈ™tepta cu nerăbdare răspunsul. Urându-È›i spor la muncă È™i succes, te îmbrățiÈ™ez cu drag, Nicu Caranica Nicu Caranica 52, Boulevard des Batignolles 75017 Paris – France Tel.: 43876848 Paris, 28. XI ‘94 Iubite Poete, Mai întâi de toate îți confirm primirea celor trei scrisori ale Dumitale : cea din 19 X, în care mă informezi de condiÈ›iile de tipărire ale cărÈ›ii È™i de costul È™i difuzarea ei, trimițându-mi poeziile publicate pentru publicitatea cărÈ›ii în Vatra, ca È™i preÈ›ioasa listă de adrese pe care È›i-am cerut-o pentru cartea mea despre Luzi – cea din 5, în care-mi trimiÈ›i întrebările interviului È™i, în sfârÈ™it, ultima, din 15 XI, în care îmi dai forma de scrisoare care trebuie adresată Televiziunii Române, pentru concediul È™i venirea dumitale aici ca È™i numărul contului de bancă pe care Răuță va trebui să-È›i trimită banii de drum. Tot prin această ultimă scrisoare îmi trimiÈ›i È™i copia copertei cărÈ›ii mele. Pentru toate aceste trimiteri îți mulÈ›umesc È™i caut să răspund aici cât mai complect. Mai întâi, venirea Dumitale la Paris. Þi-am spus prin telefon că am întâlnit neprevăzute greutăți pentru invitaÈ›ia pe care Răuță mi-a spus că trebuia să o fac eu, el neputând să facă din Spania invitaÈ›ie pentru Paris. Ori, ca să ai viză de la Consulatul francez de la voi, nu ajunge modelul de scrisoare pentru Televiziunea Română pe care mi l-ai trimis. La Consulatul francez va trebui să prezinÈ›i un « certificat d’hébergement » din partea mea, cel care te invită. Ori, pentru acest certificat, mi s-au cerut copii după un număr grozav de acte (copia contractului meu de apartament, copia actului meu de căsătorie etc.). Culmea e că, după ce le-am prezentat, mi-au spus că voi fi convocat pentru eliberarea lui cam prin… 19 decembrie ! Făcând socoteală că vor trebui cel puÈ›in È™apte zile, pe cale urgență, certificatul să-È›i parvină, ar urma să nu-l poÈ›i prezenta la Consulatul francez decât la sfârÈ™itul lunii decembrie în cel mai bun caz. De asta te-am anunÈ›at vag prin telefon È™i acum îți dau toate aceste detalii. Ori, la Consulatul francez se aÈ™teaptă din oficiu, mi s-a spus aici de persoane bine informate, regulat È™i regulamentar, 10 zile. Asta înseamnă că în nici un caz nu vei putea să fii aici înainte de 15 ianuarie. Ori cum în ianuarie eu va trebui să fiu la Roma, pentru cartea mea despre Luzi, te voi anunÈ›a de dinainte prin telefon, când să pleci de acolo, pentru ca să ne găsim aici toÈ›i trei. Asta pentru viza francezilor. Din ultima scrisoare am văzut în plus că ai nevoie È™i de o invitaÈ›ie, pentru concediul de la Televiziunea Română. I-am telefonat atunci chiar în prima seară lui Răuță, pentru că È™i aÈ™a trebuia să-i dau numărul contului Dumitale de bancă, dar nu l-am găsit acasă nici atunci, nici toate serile care au urmat. Abia vinerea trecută, am aflat de la o persoană care se găsea în casa lui, că plecase la BucureÈ™ti, dar că urma să se întoarcă săptămâna asta. Deci, cum È™i aÈ™a există întârzierea pentru certificatul de « hébergement », acest episod al absenÈ›ei lui Răuță nu ne aduce niciun prejudiciu. Din forma de scrisoare către Televiziunea Română pe care mi-o dai, am înÈ›eles că te aÈ™tepÈ›i ca însăși FundaÈ›ia să o facă. Ori, aici, dificultatea e aceeaÈ™i : La Fundacion Cultural Rumana e cu sediul la Madrid È™i Răuță ar putea să facă aceeaÈ™i obiecÈ›ie, că nu poate face o invitaÈ›ie din Spania pentru Paris. M-am gândit atunci că telefonându-i să-i cer două, trei hârtii cu « en têtul » FundaÈ›iei, iar eu, tăind de pe « en têt » Madrid È™i scriind Paris, să fac scrisoarea ca reprezentând la Paris interesele AsociaÈ›iei È™i să semnez în numele lui Răuță. ÃŽn felul acesta, vei putea avea pentru Televiziunea Română o invitaÈ›ie cu caracter oficial, aÈ™a cum ceri. Þi-o voi trimite în două exemplare, ca să o foloseÈ™ti È™i pe lângă certificatul de « hébergement », la Consulatul francez, poate va servi la grăbirea vizei. ÃŽn orice caz, data pe care mi-o dai, de la 1 până la 31 decembrie nu mai e actuală È™i data se va pune când tot programul va fi pus la punct. Sunt convins că Răuță n-are să-mi refuze foile speciale. Cu asta cred că te-am informat complet despre situaÈ›ie. Dacă intervine ceva neprevăzut te voi anunÈ›a prin telefon, deÈ™i, cu telefoanele cu Madrid È™i Roma, È™i asta constituie pentru mine o mică problemă financiară. Vin acum celelalte probleme. Mii de mulÈ›umiri pentru copia cu poeziile pe care le-ai publicat în plus, depreună cu prezentarea persoanei mele, în Cuvântul liber (unde apare?). Cât priveÈ™te coperta cărÈ›ii, a fost o neînÈ›elegere între noi. Când mi-ai spus că vrei să pui ÃŽnchinare “pe copertăâ€, eu am înÈ›eles chiar pe faÈ›a copertei, prima ei pagină, È™i de asta È›i-am făcut rezerve că mi se făcea prezentarea “lăudăroasăâ€, dar acum văd că e vorba de coperta a patra, adică dosul cărÈ›ii, nimic mai normal. AÈ™a se face È™i aici È™i în Italia, dosul cărÈ›ii e rezervat pentru prezentarea autorului È™i prezentarea, aÈ™a cum ai ales-o Dumneata, prin simpla reproducere a ÃŽnchinării, e excelentă! Numai data, “Paris, 7 martie 1985â€, cred că poate lipsi. Ea e la locul ei în volum, ca prefață, dar aici scade caracterul de simplă prezentare prin versuri. Tai-o È™i ai să vezi că versurile vorbesc mai eloquent, mai liber de orice amănunt “istoricâ€. ÃŽn ceea ce priveÈ™te titlul de pe prima pagină, totul e bine, dar, după părerea mea, ar fi È™i mai bine dacă « Noapte È™i iar noapte » ar fi cu caractere mai puÈ›in groase, încarcă prea mult pagina. Eu aÈ™ vedea, bunăoară, foarte bine titlul imprimat cu caracterele utilizate pentru numele autorului, iar numele autorului cu caractere proporÈ›ional mai mici. Imediat titlul s-ar restrânge È™i ar lăsa mai mult spaÈ›iu gol È™i cartea, după mine, va “respira†mai bine. ÃŽmi spuneai că te-ai gândit să faci totul alb pe negru, culoarea nopÈ›ii: idealul ar fi alb pe vânăt închis, care-i adevărata culoare a nopÈ›ii. Dacă aÈ™a ceva nu reprezintă mari schimbări în cheltuieli, fă-o aÈ™a, altfel, È›ine cont cât È›i-e cu putință de sugestiile mele. Și nu uita că sunt simple sugestii È™i nu condiÈ›ii. M-am bucurat să È™tiu că eÈ™ti tată a doi copii aÈ™a de mari. Să-È›i trăiască. Omagiile mele respectuoase Doamnei, cu mulÈ›umiri pentru ajutorul dat cărÈ›ii mele. Te îmbrățiÈ™ez cu drag, Nicu Caranica. P.S. Am uitat problema interviului. Alăturat ai răspunsurile. Spune-mi, cu vreo ocazie, dacă-È›i plac. La telefon, dacă am făcut rezerve, e că venind aici îmi vei pune întrebări să provoace cât mai multe laturi din poeziile cărÈ›ii, cetite de mine, ar fi cea mai bună prezentare a cărÈ›ii mele pe È›ară. ÃŽn zilele trecute, reluând corespondenÈ›a Dumitale, mi-am dat seama că « setul » de întrebări mi l-ai trimis înainte, când habar n-aveai că vii la Paris. Atunci m-am pus imediat a lucra (întrebările sunt frumoase !) È™i iată răspunsurile. N.C. Paris, 23 XII ‘94 Iubite Poete, ÃŽn sfârÈ™it, Abia astă seară sunt în posesia atât a certificatului d’hébergement cât È™i a scrisorii către Televiziunea Română. Din cele ce vei citi vei vedea că n-am nicio vină pentru această neprevăzută întârziere. ÃŽn ultima mea scrisoare din 28.XI. ’94, îți spuneam că la primărie mă asigurau că nu voi avea certificatul decât prin 19 decembrie. Ei, bine, peste orice aÈ™teptări, i-am comunicat lui Răuță că aveam certificatul în mână încă din 28 sau 29 noiembrie (nu È™tiu ce i-a apucat pe francezi să fie aÈ™a de harnici !) È™i prin urmare să-mi trimită foile cu â€en tête†„Fundacion Cultural Rumanaâ€, ca să fac eu cererea Televiziunii Române, cum îți spuneam în scrisoarea mea precedentă. Dar cu Răuță am putut vorbi abia după o săptămână, pentru că, deÈ™i l-am căutat din prima seară, nu răspundea nimeni la telefon. Mai târziu, când după o săptămână l-am aflat, mi-a spus că a trebuit să plece pe neaÈ™teptate în România, chemat de niÈ™te rude la nu È™tiu ce parastas. I-am făcut propunerea È™i imediat a fost de acord: mi-a spus că chiar a doua zi îmi trimite hârtiile. Iar aÈ™teptare, iar telefoane fără răspuns, l-am găsit după vreo alte nu È™tiu câte zile, fusese de data aceasta în Mallorca, È™i iar îmi promite pentru a doua zi È™i… iar aÈ™teptare lungă. ÃŽmi vine să turb; unde mă aÈ™teptam la aÈ™teptare (certificat d’hébergement) s-a rezolvat repede È™i unde credeam că e un fleac… ÃŽn sfârÈ™it, ca să nu lungesc vorba, alaltăieri seară, Răuță mi-a telefonat că primise înapoi scrisoarea pentru că greÈ™ise numărul meu ! Ca să nu mai întârziu, m-a sfătuit să cer lui Poghirc, secretarul lui la Centre Roumain de Recherches (afiliat Sorbonei). Profesorul Poghirc a fost adorabil: a făcut imediat cererea, semnată de el, È™i mi-a adus-o personal azi după masă. (Textul cererii Dumitale i-l dictasem la telefon.) Doamne! Dacă Răuță avea ideea asta de la început, puteam trimite totul din 1 sau 2 decembrie. Nici nu-È›i închipui nervii ce mi-am făcut. Acum, călătoria. De la primul telefon cu Răuță, când i-am dat identitatea bancară a Dumitale, mi-a răspuns că nu mai are nevoie, pentru că îți cumpără din Spania avionul dus-întors È™i biletul îl vei găsi la timpul oportun la Liniile Aeriene Austriece (Bulevardul Magheru). La ultimul telefon a spus că o să afle numele È™i data plecării pentru 20 ianuarie, dar dacă nu vei fi gata cu viza È™i formalitățile, vei putea schimba data biletului, asta se face la orice companie aeriană. Tot pentru acest motiv, la recomandarea mea, prof. Poghirc (un mare savant în lingvistică, vei face bine să-i iei un interviu È™i lui) a lăsat să completezi Dumneata data concediului. Iată de ce È›i-l trimitem Dumitale È™i nu direct Televiziunii Române. ÃŽn plus, certificatul îl ai în două exemplare, pardon, nu certificatul ci scrisoarea lui Poghirc. A doua îți va servi la Consulatul Francez, ca să grăbeÈ™ti viza. Dacă la Consulat te vor întreba de ce scrisoarea vine de la o instituÈ›ie È™i certificatul de la un particular, spune că particularul e un scriitor (poÈ›i arăta volumul ce mi l-ai tipărit), care e membru la Centre Roumain de Recherches încă din 1950! Acum, o ultimă dificultate! Editura de la Roma m-a anunÈ›at că a fost silită să întârzie din nou ieÈ™irea cărÈ›ii mele pentru sfârÈ™itul lui ianuarie. Dacă vei putea pleca în 20, nu va fi nicio dificultate. Dacă o să cazi pe luna februarie, atunci va trebui să ne înÈ›elegem prin telefon când să pleci, ca să fim toÈ›i aici. Eu, cel mai târziu în 15 ianuarie voi cunoaÈ™te data exactă a È™ederii mele la Roma È™i îți voi telefona imediat, ca să ne È›inem la curent. Și acum, deÈ™i urările mele vor ajunge après coup, îți spun din toată inima, Dumitale, Doamnei È™i pruncilor urarea pentru un Crăciun cald È™i dulce È™i un An Nou fericit, cu sănătate È™i noroc. Sărutări de mâini Doamnei. Te îmbrățiÈ™ez, Nicu Caranica P.S. La ora asta cred că Noapte È™i iar noapte a apărut. Dacă ai È™tii ce curios È™i nerăbdător sunt să o văd… Ai putut È›ine cont de sugestiile mele? Cred că tot o să-È›i telefonez mâine. N.C. P.P.S. Nu uita că numele „Nicolas†pe care-l vezi pe scrisori, e un nume convenÈ›ional, pentru francezi. Adevăratul meu nume, chiar È™i în certificatul de naÈ™tere, e Nicu È™i cu el semnez È™i primesc scrisori, chiar el e pe orice carte a mea. N.C. CENTRE ROUMAIN DE RECHERCHES ÉTABLISSEMENT LIBRE D’ENSEIGNEMENT SUPÉRIEUR DÉCLARÉ A L’ACADÉMIE DE PARIS 12 BIS, PLACE HENRI BERGSON – 75008 PARIS LE SECRÉTAIRE GÉNÉRAL Către Televiziune Română Depart. Emisiunilor Informative StimaÈ›i Domni, Centrul Român de Cercetări din Paris, având în vedere interesul constant manifestat de domnul Nicolae BăciuÈ› față de fenomenul diasporei române, vă roagă să-i aprobaÈ›i o deplasare de 7 (È™apte) zile în perioada (…) 1995, în vederea realizării pentru Televiziune a unor materiale despre împlinirile È™i înfăptuirile unor personalități româneÈ™ti din diasporă, care au ridicat prestigiul neamului nostru în străinătate. Centrul nostru se obligă a-i asigura cheltuielile de transport È™i cazare pe această perioadă. Cu speranÈ›a unei rezolvări favorabile, vă rugăm să primiÈ›i, StimaÈ›i Domni, salutările noastre cele mai distinse. Prof. Dr. Cicerone Poghirc Paris, 14 II ‘95 Iubite Poete, Iată lista greÈ™elilor de tipar: Pagina 14, strofa 3, vers 1, greÈ™it zburară luminile, corect zburară lumile. Pagina 11, strofa 3, vers 4, greÈ™it luminile zburară, corect lumile zburară, pagina 35, strofa 4, vers 1, greÈ™it târgul, corect tângul, pagina 37, strofa 2, vers 3, greÈ™it hehete-l, corect hohote-l, pagina 45, versul 2, greÈ™it mării, corect măririi, pagina 61, rândul 2 (de sus în jos), greÈ™it von, corect wohnt… Și-È›i mulÈ›umesc pentru noua osteneală. Adaug aici ceva foarte important, care de fiecare dată am uitat să È›i-o spun la telefon. Te rog să-mi dai o telegramă, 2 zile înainte de sosire, precizându-mi ziua È™i ora când soseÈ™ti, numărul zborului È™i aeroportul (foarte probabil Orly). Vei fi găzduit la hotelul Madeleine – Haussmann, Rue Pasquier. Vei spune acolo, prezentându-È›i cartea de vizită : Je suis l’invite chez vous de Monseur le professeur Rauta, des Madrid. Dar va fi mult mai bine să te pot aÈ™tepta la aeroport. Te îmbrățiÈ™ez, Nicu Caranica Târgu-MureÈ™, 1 august 1995 Iubite domnule Nicu Caranica, Vă mulÈ›umesc pentru scrisoarea dv. È™i pentru urările pe care mi le-aÈ›i transmis. M-aÈ™ fi bucurat să ne fi putut întâlni la Paris, cu ocazia scurtei È™i neaÈ™teptatei mele vizite, dar faptele sunt consumate È™i regretele inutile. Important este că, în ciuda faptului că nu am reuÈ™it să ne întâlnim mai târziu, aÈ™a cum proiectasem, de altfel, proiectele noastre au rămas intacte. Voi încerca să vin în această toamnă la Paris, deÈ™i căile existenÈ›ei mele s-au mai încurcat, odată cu alegerea mea în Consiliul de administraÈ›ie al Televiziunii Române. Vreau să vă asigur însă că această nouă poziÈ›ie profesională, acest nou statut nu mă obligă față de nimeni, sunt o persoană liberă, sper că È™i responsabilă, È™i È™tiu ceea ce trebuie să fac. Problema este doar de timp. Sunt, din 20 iulie, în concediu, teoretic doar, căci din cauza evenimentelor nu am reuÈ™it să am nici măcar o singură zi liberă. ÃŽn plus, mă pregătesc să particip È™i la un Congres al Academiei Româno-Americane pentru Arte È™i ȘtiinÈ›e, care se va desfășura în ultima parte a lui august la Reno, în statul Nevada, SUA. M-am înhămat apoi încă la trei publicaÈ›ii : Mondo business, Ambasador È™i Societatea încotro… Mi-ar face o mare plăcere dacă v-aÈ™ È™ti printre colaboratorii acestor publicaÈ›ii È™i dacă aÈ›i accepta, în cazul revistei Ambasador, să vă notificăm ca È™i corespondent al acestei publicaÈ›ii la Paris. Ne puteÈ›i trimite orice fel de materiale, de la poezie la jurnal, de la eseu la note de călătorie. De preferință, texte care să nu depășească 2-3 file fiecare. Sper că vom găsi căi fertile de comunicare, dacă avem în vedere doar experienÈ›a cu Noapte È™i iar noapte. Când voi veni la Paris voi aduce È™i contractul de editare a cărÈ›ii. Nădejdi însă să reuÈ™im să facem să ne acoperim măcar cheltuielile editoriale sunt puÈ›ine. Rămâne însă o carte importantă a exilului românesc. Vă îmbrățiÈ™ez, Nicolae BăciuÈ› Paris, 4 IX ‘95 Dragă poete, Am găsit cu mare plăcere, la întoarcerea mea din Roma, (21 VIII), rândurile Dumitale din 1 august È™i mă grăbesc să-È›i mulÈ›umesc pentru ele ca È™i pentru complectele informaÈ›ii pe care mi le dai. Mi-a făcut mare bucurie să È™tiu de noile Dumitale răspunderi la Televiziunea Română È™i È™i mai mare bucurie asigurarea pe care mi-o dai că, cu toate aceste noi răspunderi, rămâi un om liber. Te felicit din toată inima pentru dinamica dumitale tradusă în « înhămare » la noi publicaÈ›ii È™i îți urez din toată inima ca aceste noi preocupări să nu meargă în dauna poeziei lui BăciuÈ›, pentru că pentru mine mai întâi de toate eÈ™ti poet. ÃŽÈ›i mulÈ›umesc mult pentru cinstea care-mi faci cerându-mi colaborarea la noile publicaÈ›ii, dar, fără să refuz, pentru moment, adică pentru o lungă perioadă nu pot, aÈ™a cum sunt prins de obligaÈ›ii față de Steaua, Jurnalul literar, ViaÈ›a românească etc., fără să vorbesc de obligaÈ›iile mele în sectorul italian. Până È™i poeziile, am trimis atâtea că acum « stocul » meu e aproape epuizat. Sunt fericit că nu ai renunÈ›at la întâlnirea noastră de la Paris. Anunță-mă numai din timp de sosire, avionul sau trenul, ziua È™i ora. ÃŽÈ›i reamintesc aici numărul meu de telefon : 1/43876848, pe care cred că l-ai pierdut, altfel, la întoarcerea Dumitale din Londra, ne-am fi văzut cu uÈ™urință. Recenzia lui Regman despre Noapte È™i iar noapte a apărut în Jurnalul literar din iunie a.c. È™i nu în România literară, cum greÈ™it îți scriam È™i în scrisoarea precedentă. ÃŽntre timp a apărut È™i o dublă recenzie în Steaua, una despre plachetă È™i alta despre Capire Luzi. Vezi deci că toate speranÈ›ele ne îngăduie să credem că concluziile pesimiste privind vânzarea cărÈ›ii sunt pripite. Te aÈ™tept È™i te îmbrățiÈ™ez, Nicu Caranica P.S. ÃŽn scrisoarea mea viitoare sper totuÈ™i să-È›i pot trimite o poezie. P.P.S. ÃŽn numărul următor, iulie 1995, al Jurnalului literar, a apărut o scurtă poezie a mea, însoÈ›ită de reproducerea unui portret-bust al meu. ÃŽn acelaÈ™i număr, p. 2., o evocare a mea, Pavel Dan. Tot în acelaÈ™i număr, Rânduri pentru Nicu Caranica, semnate de Horea Stanca. N.C. Paris, 25. II ‘96 Iubite Poete, Cu ce am greÈ™it de mă tratezi cu o tăcere de aproape o jumătate de an de la ultima mea scrisoare din 4 septembrie 2005 ? Un singur lucru îți doresc din toată inima : să nu cumva să fi fost bolnav, dar nu prea cred, fiindcă eÈ™ti tânăr È™i viguros. Ce-i cu cartea mea ? Un prieten îmi scrie că mulÈ›i prieteni de-ai lui au căutat-o prin librării È™i li s-a spus că nu o mai aveau. S-au adresat atunci la editură È™i li s-a spus că e epuizată. Nu È™tiu dacă-i adevărat sau nu, dar È™tiu că prietenul meu de la Cluj e un fost profesor universitar, om serios, care nu ia informaÈ›ii de la orice terchea – berchea. De ce, dacă cumva e adevărat că e epuizată cartea, Tipomur nu mai vrea să riÈ™te o a doua ediÈ›ie? (Pentru motive de criză de acolo e uÈ™or de înÈ›eles!) Nu e nici o supărare. Vă dezleg de orice obligaÈ›ie È™i îmi reiau toată libertatea să-mi public placeheta în altă parte. Numai È›ineÈ›i-mă la curent, ce Dumnezeu, atâta cred că merit după încrederea necântărită pe care v-am acordat-o. Dacă însă Tipomur are intenÈ›ia să publice altă ediÈ›ie, nu-i dau autorizarea înainte ca să-mi trimită contractul cu 10 % drept de autor pentru mine, cum ne-a fost vorba de la început, căci epuizând ediÈ›ia, Tipomur È™i-a acoperit cheltuielile. Iartă-mi scrisoarea asta foarte “comercialăâ€, dar lucrurile astea trebuiau puse la punct. Dar Dumitale îți păstrez aceeaÈ™i prietenie, păcat numai că revederea noastră de aici a ieÈ™it din actualitate, din pricina morÈ›ii bietului Răuță. Dar ca să-È›i dovedesc că pentru mine eÈ™ti acelaÈ™i BăciuÈ› care m-a aÈ™teptat la uÈ™a camerei mele de hotel, iată, îți adaug o poezie. Publică-o unde îți place, dar preferinÈ›a mea ar fi Vatra, pentru care am o mare admiraÈ›ie. Transmite, te rog, Doamnei Dumitale omagiile mele. Pe dumneata te îmbrățiÈ™ez în speranÈ›a unui răspuns urgent. Nicu Caranica Paris, 30.VI ‘96 Iubite Poete, ÃŽÈ›i scriu aceste rânduri puÈ›in telegrafic, pe care mi le vei ierta, când vei È™tii că poimâine plec la Freiburg È™i, de acolo, prin 19. VII, la Roma, după care, prin 20 VIII, voi reveni la Paris. AÈ™ vrea să am o scrisoare limpede de la Dumneata. Spune-mi dacă ceva nu merge cu proiectele noastre să vii aici. PoÈ›i să fii sigur de discreÈ›ia mea ; eÈ™ti angajat într-o instituÈ›ie statală È™i, desigur, nu toate merg cum ai voi Dumneata. Mie îmi rămâi drag, oricare È›i-ar fi răspunsul, pentru că eÈ™ti primul care m-ai intervievat È™i apoi publicat. Adu-È›i aminte numai să-mi trimiÈ›i contractul în termenii stabiliÈ›i de noi. Contractul nu mi-e numai mie folositor ci È™i Tipomurului ; dacă are succes cartea, cu Contract ar aparÈ›ine Tipomurului, È™i poate trage câte ediÈ›ii vrea. Fără contact însă, o altă casă de editură ar putea profita de succes. Deocamdată, văd că È™tii, a apărut în Poesis o recenzie a lui Vulturescu È™i în România literară una de Regman. Dar Vatra? ÃŽmi va face această cinste? Am durerea să te anunÈ› că Aurel Răuță s-a stins din viață la 13 iunie. E o mare pierdere pentru exilul românesc! Voi căuta cu nerăbdare, prin corespondenÈ›a găsită la reîntoarcerea mea, răspunsul Dumitale. Până atunci, te îmbrățiÈ™ez È™i te rog să transmiÈ›i Doamnei Dumitale tot afectuosul meu respect. A fost extrem de amabilă cu mine la telefon, când am avut marea surpriză să nu te găsesc, deÈ™i Doamna îmi spunea că seara te găseam. Te îmbrățiÈ™ez È™i aÈ™tept cu nerăbdare răspunsul. Nicu Caranica * „Există un suflu metafizic al poporului român†(înregistrare pentru TV) - Ce a însemnat pentru dv. poezia? - Poezia e respiraÈ›ia mea. Nu pot trăi fără poezie. Heidegger citează pe Hölderlin, care spune „dichterisch wohnt der Mensch“, adică omul locuieÈ™te poetic lumea asta. E o condiÈ›ie a omului. Și eu condiÈ›ia aceasta mi-o trăiesc. Pentru mine, în momentul de față, nu există decât poezia È™i tot ce, natural, se leagă de poezie È™i de spiritualitate. Altfel, pentru mine, poezia, în afară de aceasta, poate să fie, la un moment dat, un început de trezire a conÈ™tiinÈ›elor într-un alt spaÈ›iu decât cel pe care-l trăim acuma. Eu am foarte mare încredere în vitalitatea poporului român. Să È™tiÈ›i că nu vă vorbesc formule È™i cunosc unele lucruri în adâncime. Eu È™tiu de toată mizeria din È›ară. Și cum trăiÈ›i, È™tiu câte spirite sunt rătăcite. TotuÈ™i, am încredere în vitalitatea aceasta a poporului român care È™tie să trăiască dichterisch. TotuÈ™i, a spus ceva Alecsandri când a spus că românul e născut poet. Nu e de luat aÈ™a de în râs chestiunea aceasta. Există un suflu metafizic al poporului român. Ajunge să pomenesc doar de cuvântul dor, care a fost atât de exploatat, È™i nu o să fiu eu acela care să mai adaug ceva, la tot ce s-a spus, de la Tudor Vianu È™i alÈ›ii dinainte, despre cuvântul dor È™i despre noÈ›iunea dor care e mai mult decât o simplă nostalgie de cineva. Dorul e expresia unei dezmărginiri a eului, a unei dezmărginiri a firii româneÈ™ti. CorespondenÈ›e nu sunt – poate acel zensucht german să spună ceva, dar totuÈ™i, nici acesta nu corespunde perfect cuvântului dor. De aceea spuneam că acest fel de a trăi, dichterisch, al poporului român, în mod natural, această respiraÈ›ie metafizică pe care o are naturală, ca un dar înnăscut, mă face să cred mult, într-o zi, în renaÈ™terea poporului român. Și, în sensul acesta, bunăoară, în cartea mea de bază, Anul 1940, care instaurează un fel de carmen secularae, care corespunde Anului 1840, a lui Grigore Alexandrescu, instaurează un fel de carmen secularae al cântăreÈ›ilor români din o sută în o sută de ani, în fiecare an 40, o cântare a omenirii. Ceea ce face originalitatea Anului 1840 a lui Grigore Alexandrescu este că nu vorbeÈ™te doar despre români ci despre tot neamul românesc. ÃŽncrederea aceasta în viitorul poporului român eu mi-am exprimat-o în cartea mea Anul 1940, prin instaurarea acestui carmen secularae, care merge până în depărtări, la anul 10.000, natural, cu virtutea cunoscută a hiperbolei. Această viziune a unui fel de dinastii poetice româneÈ™ti, care se repetă din o sută în o sută de ani, răspunzând primului cântec al umanității al lui Grigore Alexandrescu, îl văd prin virtuÈ›ile hiperbolei, care a fost întotdeauna una din instrumentele marii poezii, din toate timpurile, îl văd până la depărtări în timp, de necrezut. Dar problema e că, din toată această viziune, ceea ce rămâne e încrederea absolută în firea poporului român, care poate să trăiască È™i să treacă prin multe alte încercări, însă din punct de vedere al poeziei eu îi văd un foarte mare viitor, pentru că, după mine, e singurul popor care are o respiraÈ›ie natural metafizică. Este în firea lui. Și vorbesc mai ales de daco-romani, spre jena mea de macedo-român. Noi suntem mai mediteraneeni, mai raÈ›ionaliÈ™ti; în sfârÈ™it, totuÈ™i, cu toată firea asta am încercat să înÈ›eleg È™i să-mi asum această sensibilitate a daco-românilor. - AÈ›i plecat din È›ară în 1940. Cum priviÈ›i de-atunci încoace spre casă? - Am trecut È™i eu prin dorul de casă. ÃŽnsă în poezie, înafară de câteva puÈ›ine excepÈ›ii, în care am vorbit de dorul de casă È™i care aparÈ›in unui trecut din timpul războiului, m-am ferit de acest subiect, care a devenit un cliÈ™eu în poezia exilului È™i am preferat să-mi trăiesc dorul meu de casă asumându-mi poezia românească, trăindu-l pe Mihai Eminescu, pe Grigore Alexandrescu, È™i în felul acesta să-mi exprim dorul de casă. BineînÈ›eles, aceasta este în ceea ce priveÈ™te dorul de casă în general; cât priveÈ™te dorul de familie, să închidem subiectul, destăinuirile sunt inutile. Vă puteÈ›i foarte uÈ™or închipui, fiecare are aceleaÈ™i probleme în ceea ce priveÈ™te familia. Eu, în È›ară, când mă voi întoarce, nu sunt aÈ™teptat decât de morminte. - Prin ce s-ar defini exilul dv? - Exilul meu cred că s-ar defini tocmai prin contrariul a ceea ce am spus odată într-o poezia a mea, când eram în È›ară, Imn de pe câmpie, în care spuneam că mulÈ›umesc lui Dumnezeu că m-a aÈ™ezat în această margine de apus a pământului românesc, ca pe un pom. Și de acolo îmi întindeam privirile până departe È™i mă vedeam definitiv înrădăcinat. Dar Dumnezeu mi-a dat o lecÈ›ie parcă spunându-mi: „Să vezi cum te înrădăcinez eu!“ Și atunci am văzut Italia, FranÈ›a, Spania, Belgia È™.a.m.d. AÈ™a că a fost un fel de răspuns la Imnul meu de câmpie: „AÈ™teaptă, că n-ai văzut încă nimica!“ – avea aerul că-mi spune. Ca să vă dau un răspuns, totuÈ™i, mai miezos, la întrebarea importantă pe care mi-aÈ›i spus-o, pentru mine exilul a avut foarte mare importanță. Primii mei zece ani în Italia, adăpându-mă la importanta cultură italiană, m-au făcut să ies din ceea ce Mircea Eliade numea eterna axă provincială BucureÈ™ti-Paris. ÃŽnainte, când eram în È›ară, nu juram decât pe literatura franceză È™i nu cunoÈ™team altceva decât pe scriitorii francezi. Când m-am stabilit în Italia È™i am putut să-l pătrund pe Dante, Leopardi È™i toată literatura italiană, care începe cu cântecul unui sfânt, Cântecul creatorilor al lui Francisc de Asisi, care-i o minune, am simÈ›it că renasc. L-a tradus È™i Eta. Dar, ca să completez răspunsul la întrebarea dv., pentru mine exilul se împarte în două capitole: zece ani Italia È™i restul FranÈ›a. ÃŽnsă partea cea mai importantă rămâne Italia, tocmai pentru că m-a smuls din acest provincialism românesc pe care deja îl acuza Mircea Eliade cu mult înainte. - Cum aÈ›i califica dv. literatura română a exilului, literatura scrisă de românii aflaÈ›i în exil, fie în română, fie într-o altă limbă? - ÃŽmi puneÈ›i o întrebare foarte grea. ÃŽntâi È™i întâi este o necuviință din partea mea să-mi judec confraÈ›ii. ÃŽn al doilea rând, în È›ară, È™tiÈ›i că, din mulÈ›imile oarbe, se alege unul singur. Sigur, aceasta e o exagerare. Să spunem se aleg zece, douăzeci… Și câți sunteÈ›i? Douăzeci È™i patru de milioane! Și cât este exilul? O sută de mii!? Câți poeÈ›i se aleg din ei? Doar Dumnezeu poate È™ti. Noi n-avem dreptul să judecăm pe nimeni. Eu nu-mi iau dreptul să judec pe nimeni. Toată problema noastră este de a ne face datoria. Există o obsesie a mea: parabola lui Iisus cu talanÈ›ii: „Va veni vremea È™i vom da socoteală. AÈ›i primit cinci talanÈ›i. Câți îmi aduceÈ›i înapoi?“ - AveÈ›i vreun gând pe care nu l-aÈ›i dus până la capăt? - ÃŽn poezie? - ÃŽn poezie È™i-n viață! - Oooo… Sunt atâtea. Nu unul! Eu n-am fost niciodată un muncitor – în privinÈ›a asta am admirat-o pe sora mea, Eta Boeriu, care a depus o muncă uriașă. Ori eu n-am fost niciodată, să spun aÈ™a, un muncitor sistematic. AÈ™a că foarte multe lucruri pe care ar fi trebuit să le realizez nu le-am realizat din pricina lipsei unei discipline a muncii scrisului. Și, totuÈ™i, există o disciplină a scrisului, chiar când este să-È›i urmăreÈ™ti inspiraÈ›iile pe care le ai. Această disciplină, vă mărturisesc foarte sincer, n-am avut-o niciodată, aÈ™a că la întrebarea dv. vă răspund cu foarte mare melancolie, că aÈ™ fi avut mai multe de spus decât puÈ›inul pe care l-am spus. - AveÈ›i momente ale biografiei dv. pe care aÈ›i vrea să le uitaÈ›i? - Sunt momente dureroase care îmbogățesc sufletul, dar sunt È™i momente dureroase care vin din perversitatea omenească È™i pe care, natural, cea mai bună igienă e să le uiÈ›i cât mai repede, să le scoÈ›i din tine – asta-i toată problema. - Dacă ar fi să începeÈ›i acum viaÈ›a de la capăt, ce drum aÈ›i urma? - Dacă ar fi să încep viaÈ›a de la capăt, mi-aÈ™ da osteneala să mă instruiesc mai cu grijă decât am făcut-o. Tatăl meu, din care, dacă n-aÈ™ fi creÈ™tin, mi-aÈ™ face o religie, aÈ™a de mult îl È›in ca pe un sfânt, tatăl meu spunea că sunt brânză bună în burduf de câine. Și trebuie să vă spun sincer că avea dreptate. - Ce aÈ›i vrea să le transmiteÈ›i de aici, de la Freiburg, românilor din È›ară? - Românilor de acasă le-aÈ™ spune că eu cred în È›ara mea È™i că aÈ™ vrea să le transmit tuturor această credință în viitorul țării mele È™i mai ales în viitorul poeziei È™i al spiritualității româneÈ™ti. Freiburg, 19 iulie 1993 * Târgu-MureÈ™, 30 septembrie 1996 Iubite Domnule Caranica, Vă trimit alăturat puÈ›inul pe care l-am putut face pentru ca apartenenÈ›a Domniei Voastre la spaÈ›iul cultural românesc să fie circumscrisă continuității. De altfel, È™i cele peste două sute de exemplare din Noapte È™i iar noapte le-am răspândit prin câteva librării, deÈ™i puterea de cumpărare a românului cititor de poezie e foarte scăzută. Am dus câteva exemplare, donaÈ›ie, È™i la ChiÈ™inău, la o nouă bibliotecă de carte românească înfiinÈ›ată acolo de târgumureÈ™eni È™i care poartă chiar numele de “Târgu-MureÈ™â€. Dacă cineva din È›ară sau din străinătate e interesat de cartea Dv., să-mi scrie, pe adresa de acasă sau pe adresa editurii È™i-i voi trimite volumul. ÃŽn altă ordine de idei, îndrăznesc să vă mai adresez câteva întrebări pentru un dialog pe care să-l publica la Târgu-MureÈ™. Pe curând, al Dv., Nicolae BăciuÈ› Paris, 29.XI ‘96 Dragă poete, Mari sunt minunile tale, Doamne! ÃŽn sfârÈ™it, un semn de viață de la poetul BăciuÈ›! ÃŽÈ›i mulÈ›umesc pentru scrisoare È™i pentru toată truda pe care È›i-o dai pentru difuzarea plachetei Noapte È™i iar noapte. ÃŽÈ›i mulÈ›umesc, de asemenea, pentru textul pe care l-ai scris despre mine, care-i foarte frumos, bine gândit È™i condensat în puÈ›ine rânduri. Dar îmi trimiÈ›i fotocopia È™i uiÈ›i să scrii pe ea în ce ziar sau revistă a apărut È™i când. De asemenea, te rog, când îmi scrii, scrie-mi cu mâna, ai o caligrafie frumoasă È™i citeață, pe când panglica de la maÈ™ina de scris È›i-e aÈ™a de obosită, că pentru un ochi normal e anevoios vizibilă scrisoarea, iar pentru ochii mei, care în ianuarie ce vine o să împlinesc 86 de ani, este de-a dreptul invizibilă. Am luat astfel o lupă puternică È™i am scris din nou, scoțându-È›i în lumină scrisoarea pe care apoi am citit-o cu mare plăcere. ÃŽntrebările pe care mi le faci sunt interesante È™i voi încerca să mă descurc cât mai bine răspunzându-È›i Nu mai repet întrebările pentru că sunt sigur că le ai în copie. (…) Iată, poete. ÃŽÈ›i urez Sărbători fericite È™i voie bună ! Nicu Caranica * „Când ne vom curăța de jegul fanariot È™i comunist, sufletul românesc traco-latin va răsări peste lume ca o lumină încă nemaivăzută†- AÈ›i scris poezie, teatru, critică literară – în care gen v-aÈ›i simÈ›it în largul dumneavoastră? - ÃŽn poezie, bineînÈ›eles. Când scriu poezie, am impresia că muncesc È™i că respir. TotuÈ™i, teatrul mi-a dat mari satisfacÈ›ii. Cea mai mare satisfacÈ›ie mi-a dat-o singura piesă – ultima – scrisă direct în româneÈ™te, Un mister de Crăciun, la care am visat o viață întreagă (Giurgiuca, înainte de război, vorbea de intenÈ›iile mele într-o scrisoare adresată lui Dan Botta) È™i nu am îndrăznit să mă ating de ea până în anii din urmă, în octombrie 1992, când am scris-o dintr-o suflare È™i într-o limbă pur țărănească, fără nici un neologism. Aurel Rău i-a publicat finalul într-un număr din Steaua. - AÈ›i scris È™i în franceză È™i în italiană. Ce implică exprimarea într-o altă limbă decât cea maternă? - Exprimarea într-o altă limbă decât cea românească înseamnă – oricât de bine ai cunoaÈ™te limba respectivă – parcurgerea unui teren semănat de hârtoape. Aceasta în ceea ce priveÈ™te proza. Poezia e un teren interzis. Până È™i la Rainer Maria Rilke, poeziile scrise în limba franceză sunt palide față de cele scrise în limba germană. O excepÈ›ie pare O. W. Milosz, care marchează o dată în poezia franceză, dar Milosz È™i-a făcut de mic toată È™coala în FranÈ›a. - Nu aÈ›i fost un scriitor prolific. ÃŽn ce sens poate influenÈ›a cantitatea, calitatea È™i valoarea unui text literar? - „Cantitatea†la Dante este exaltantă. Dacă vă gândiÈ›i cu această întrebare la mine, trebuie să mărturisesc că „cantitatea†Anului 1940 a fost pentru mine o sarcină greu de purtat. Am scris-o cu întreruperi de ani de zile, deÈ™i, când reveneam, scriam cu exaltare. BineînÈ›eles că valoarea È™i calitatea unui text sunt incendiare de entuziasm È™i creaÈ›ie. - Ce È™anse de afirmare literară asigură marile oraÈ™e? AveÈ›i percepÈ›ia unei diferenÈ›e între existenÈ›a unui scriitor într-o capitală (BucureÈ™ti, Roma, Paris) față de a unuia trăitor în provincie? - Niciuna. Toate È™ansele de afirmare literare zac în scriitor sau poet. Dacă poetul cutare pierdut în MunÈ›ii Rarăului sau ai FăgăraÈ™ului scobeÈ™te aÈ™a de adânc în sentimentele lui încât, prin aceasta, toÈ›i se regăsesc în el, e un poet universal, bun pentru toate timpurile, deci ipso-facto, anti-provincial. Un altul din BucureÈ™ti, Roma sau Paris, tentat adesea de modele literare, devine cel mai provincial dintre provinciali. - „Doamne, ce bine e să ai certitudini†– spunea, într-un poem, Geo Dumitrescu. Care sunt certitudinile scriitorului Nicu Caranica? - Frumoasă întrebare. Prima mea certitudine: că Dumnezeu există. N-am dedus aceasta din marele argument al ordinei cosmice, care presupune, ipso-facto, un autor. Ci din felul cum a È™tiut să moară un om. Cea mai senină È™i eroică primire a morÈ›ii mi se pare cea a lui Socrate, asigurând pe cei care-i vegheau ultima zi, că sufletul e nemuritor. Și totuÈ™i, a existat un om care, înaintea unei morÈ›i cumplite pe care È™tia că o va primi, la ultima cină împreună cu discipolii săi, a luat pâinea È™i a zis: „mâncaÈ›i, acesta este trupul meuâ€. Apoi a luat cupa cu vin È™i a zis: „beÈ›i dintru aceasta toÈ›i, acesta este sângele meu, care pentru voi È™i pentru mulÈ›i se varsă spre iertarea păcatelorâ€. E mare Socrate, dar față de ultimul e distanță de la cer la pământ. Cuvintele lui Iisus n-au nimic uman. Cuvintele lui Iisus sunt cuvinte de Dumnezeu făcut om. Aceasta e cea mai „pipăibilă†probă nu numai că Dumnezeu există, dar că s-a încarnat È™i s-a făcut om. Et verbum caro factum est. A doua mea certitudine: că românii, într-un viitor nu prea îndepărtat, vor deveni un popor mare. Este ultima populaÈ›ie latină care nu È™i-a spus încă cuvântul. Când ne vom curăța de tot jegul fanariot È™i comunist, suflet românesc traco-latin va răsări peste lume ca o lumină încă nemaivăzută. Sunt semne. CitiÈ›i cu atenÈ›ie Dumnezeu s-a născut în exil, de Vintilă Horia. - AÈ›i avut o existență discretă, departe de tumultul vieÈ›ii literare. Ce poate însemna pentru un scriitor implicarea? Dar solitudinea? - Și implicarea È™i solitudinea pot fi rodnice dacă È™tii cum să te foloseÈ™ti de ele. Orice soluÈ›ie vine din adâncimile noastre. - AÈ›i tradus, sunteÈ›i tradus. Care credeÈ›i că sunt riscurile, capcanele traducerilor? - Când e vorba de proză, capcanele sunt multe, dar în bună măsură evitabile. Poezia, în schimb, e intraductibilă. Nu poÈ›i reda într-o altă limbă decât o palidă, dacă nu chiar o deformatoare, oglindă. - Care e audienÈ›a poeziei româneÈ™ti în FranÈ›a? Ce trebuie făcut pentru o mai bună cunoaÈ™tere a ei, în general, în lume? - AudienÈ›a poeziei româneÈ™ti în FranÈ›a nu există decât la câțiva specialiÈ™ti. Ce trebuie făcut pentru aÈ™a ceva? ÃŽn orice caz, nu „dumpingâ€-ul ambasadei comuniste prin poeÈ›ii francezi mercenari ai ambasadelor comuniste. Munca serioasă È™i mai ales insistentă ar putea da ceva. - Din ce părÈ›i credeÈ›i că e ameninÈ›ată poezia? Cine-i sunt inamicii, cine apărătorii? - Poezia e din toate părÈ›ile ameninÈ›ată de civilizaÈ›ia noastră prezentă. Și totuÈ™i, ea continuă să trăiască căci e o respiraÈ›ie naturală a omenirii pe care o traduc poeÈ›ii. Pentru susÈ›inători, fenomenul aÈ™a-ziÈ™ilor „sponsori†e încurajator. Paris, 29. XI ‘96 * Iubite Domnule Nicu Caranica, Iată că am, din nou, veÈ™ti bune. Cartea dv. este deja pregătită pentru tipar! ÃŽn acelaÈ™i timp, în Vatra È™i în Cuvântul liber am publicat câteva din poemele incluse în Noapte È™i iar noapte! Totodată, până se va ivi vreun prilej de a ne întâlni, în È›ară sau la Paris, vă mai trimit un set de întrebări. Sper ca acestea să fie suficient de « provocatoare ». Cu mulÈ›umiri anticipate, al dv., Nicolae BăciuÈ› * - Ce înseamnă, pentru dumneavoastră, după 54 de ani de exil, limba română? - După 54 de ani de exil pot hotărât să răspund, fără teamă de grandilocvență, că limba română e pentru mine totul. Nu tot aÈ™a gândeam în 1945, la Padova, când presimÈ›eam un exil pe o viață întreagă, cum a È™i fost. Nu È™tiam atunci cât de adânc înrădăcinată era limba maternă în mine È™i cât de divin misterioasă e memoria. De aceea mă îngrozeam la ideea că mi-aÈ™ putea uita graiul; È™i că n-aÈ™ mai putea scrie. Din această închisoare întunecoasă pe care o presimÈ›eam, am vrut să sparg o fereastră înspre muzică. Cum cântam la pian suficient pentru ca să pot citi o sonată de Mozart sau Beethoven È™i cum lucram la forÈ›ele de ocupaÈ›ie engleze, aveam bani È™i îmi plăteam la profesorul de conservator lecÈ›ii de armonie È™i contrapunct. Dar, plecaÈ›i englezii, a plecat È™i muzica mea cu ei. Astăzi văd cât de naiv am fost. Pe ce trecea timpul, limba maternă creÈ™tea în mine. Din ce adâncimi răsăreau unele expresii neutilizate încă dinainte de război? Dar un exemplu va spune totul. De când eram student, visam să scriu un mister dramatic de Crăciun. Și vis a rămas până în octombrie 1992, după ce scrisesem cinci piese de teatru în limba franceză (dar poezia o scriam totdeauna în româneÈ™te!). Și iată că, în octombrie 1992, am început să scriu, la început aÈ™a, ca o joacă, Misterul de Crăciun (O, ce veste minunată) pe româneÈ™te. L-am terminat pe nerăsuflate, într-o lună. De unde-mi veneau cuvintele pe care niciodată, în exil, nu le rostisem? Pe ce scriam, pe ce mă întâlneam cu mine. Iată ce înseamnă, după 54 de ani de exil, pentru mine, limba română. - Care e pentru dumneavoastră semnificaÈ›ia lui „acasăâ€? Când se întoarce poetul acasă? - AÈ™ putea să dau expresiei „acasăâ€, din întrebarea dumneavoastră, un sens metaforic, dar simt că aÈ™ fugi de mine. Pentru mine „acasă†înseamnă locul unde am trăit cu părinÈ›ii È™i surorile. Azi È™i unii È™i alÈ›ii sunt în pământ. Pentru mine „acasă†nu mai există. - „Limba, spune poetul Grigore Vieru, este cea mai mare dreptate pe care poporul È™i-a făcut-o sieÈ™iâ€. Ce înseamnă limba, limbajul pentru poet azi? -ÃŽmi place mult ceea ce a spus poetul Vieru despre limbă. Dar ce este ea pentru un poet am spus-o anterior. La frumoasa reflecÈ›ie a poetului Vieru n-am nimic de adăugat. - Cum vi s-a revelat miracolul poeziei? Cine v-au fost primii cititori? Dar primii îndrumători? Ce poate însemna MAESTRU, în poezie? - Primele mele naive încercări de la liceu nu le pot pune la capitolul „revelaÈ›ia miracolului poezieiâ€. Imboldul important l-am avut de la lectura Antologiei lui Pillat È™i Perpessicius È™i de la EvoluÈ›ia poeziei lirice (vol. III) a lui Lovinescu. Primii cititori, în afară de grupul „tinerilor poeÈ›i ardeleni†(pe vremea aceea…), unde ne citeam reciproc poeziile, trebuie să fi fost cei ai revistei Gând românesc a lui Chinezu, unde am colaborat cu regularitate. Mai târziu, am apărut È™i la Gândirea (1935) È™i la Revista FundaÈ›iilor Regale È™i Curentul literar, dar rar, aÈ™a încât nu pot vorbi de cititori propriu-ziÈ™i, adică de cei care te urmăresc. ÃŽndrumători ne eram, în grupul nostru, unii altora, căci de multe ori, citindu-ne poeziile, nu ne tratam cu blândeÈ›e. Maestru? Cum aÈ™ putea È™ti ce înseamnă maestru, când Eminescu însuÈ™i se plângea să nu găsea „cuvântul ce exprimă adevărulâ€? - Ce elemente definesc mai pregnant biografia dumneavoastră literară? Care au fost obstacolele pe care a trebuit să le treceÈ›i? Care au fost vămile poeziei dumneavoastră? - Cred că elementul care defineÈ™te mai pregnant biografia mea literară este schimbarea de zonă a culturii. ÃŽn România, înainte de război, trăiam în spaÈ›iul culturii franceze (eu însumi eram profesor de limba franceză). Când am ajuns în Italia, în toamna anului 1940, È™i am stat acolo zece ani, am reuÈ™it să ies din „eterna axă provincială BucureÈ™ti-Parisâ€, cum spunea Mircea Eliade, È™i să am o viziune universală a culturii. ÃŽntâlnirea mea cu Dante, al cărui puternic ecou există în cartea mea capitală, Anul 1940, a fost decisivă. Care au fost obstacolele pe care a trebuit să le trec? Unul singur, dar cumplit: exilul! Dacă prin „vămile poeziei†înÈ›elegeÈ›i momentele când poezia mea – iertaÈ›i-mi expresia – „năpârleaâ€, pot să amintesc poemul Cântece de iubire (pentru Sfânta, patroana muzicii), scris la Roma în 1943, unde pentru prima oară îmi depășeam poezia dobândind o nouă libertate a versului È™i a demersului liric È™i care, publicat în 1943 sau ’44 în Revista FundaÈ›iilor Regale, la BucureÈ™ti, a stârnit acolo un mare interes pentru tineri. Am aflat de asta mai târziu, sosit din Italia la Paris. Alte vămi? Povestea foamei, publicată la Madrid, în 1970, È™i, bineînÈ›eles, Anul 1940, terminat în 1980, dar la care mă gândeam încă din toamna anului 1939. - Când consideraÈ›i că un poet s-a rătăcit, în viaÈ›a È™i în literatura? - Și în viață È™i în literatură consider că un poet se rătăceÈ™te când își uită misiunea È™i se prostituează, ceea ce echivalează cu a-È™i „îngropa talantulâ€. Parabola cu talanÈ›ii a fost unul din farurile care mi-au călăuzit viaÈ›a. Paris, 26 noiembrie 1994 Cuvântul liber, 1994 * „Eticul este nedespărÈ›it de estetic†- Ce este un prieten în literatură? Ce înseamnă grupările literare, generaÈ›iile ? Ce inhibă È™i ce stimulează scrisul într-o grupare literară ? - EmoÈ›ia mă copleÈ™eÈ™te la această întrebare. Un prieten adevărat în literatură, în poezie, mai ales, e mai mult decât un frate, e o parte din sufletul tău. Spun că emoÈ›ia mă copleÈ™eÈ™te pentru că toÈ›i prietenii mei de poezie sunt azi în pământ. Giurgiuca mai întâi, cu sufletul lui arzător. Lui îi datorez apariÈ›ia primului meu volum, Poeme È™i imnuri, la SighiÈ™oara, Editura « Miron Neagu ». I-am închinat o poezie care începea aÈ™a : Frate bolnav de stigmatul de aur Și palid de marea iubire, Ardealului, tu, cel mai dulce faur, Giurgiuca, te salut în nemurire ; Poezie care i-a plăcut aÈ™a de mult lui DragoÈ™ Vrânceanu că a publicat-o pe prima pagină a Curentului literar, pe coloana articolului de fond, ceea ce nu făcuse niciodată. Tot pe Giurgiuca îl priveÈ™te dedicaÈ›ia « Fratelui de departe », de pe volumul meu Povestea foamei. ÃŽn exil, l-am avut pe marele meu prieten Horia Vintilă È™i pe unul dintre cei mai mari prozatori ai exilului, Mihai Niculescu. Dar È™i cu unul È™i cu altul, contactul era rar direct, altfel prin corespondență, primul fiind la Madrid, al doilea la Londra. Pe amândoi i-am pierdut, Vintilă Horia acum doi ani, Mihai Niculescu anul acesta, în 9 august. Cât despre grupările literare, grupul nostru, al “tinerilor†poeÈ›i ardeleni, provoca gelozia confraÈ›ilor bucureÈ™teni pentru coeziunea È™i solidaritatea lui. Eram aÈ™a de strâns legaÈ›i, încât ne tratam fără menajament poeziile, câștigând astfel unul de la altul. ÃŽn felul acesta răspund È™i ultimei părÈ›i a întrebării Dv. Coeziunea în aspiraÈ›ii, dragostea È™i sinceritatea într-o grupare stimulează, contrariul inhibă. Dar ceea ce inhibă mai dezastruos decât orice este încrederea în sine, semnul cel mai sigur al mediocrității. ÃŽn exil, în singurătatea mea, am suferit mult de ruptura de această tovărășie. - S-a vorbit mereu despre curaj în literatură. Care credeÈ›i că pot fi gesturile de curaj ale poetului? - Problema curajului în literatură vă priveÈ™te mai mult pe Dv., vreau să zic confraÈ›ii din È›ară. Profit de acest prilej ca să-mi exprim admiraÈ›ia, respectul È™i recunoÈ™tinÈ›a tuturor confraÈ›ilor care, într-un fel sau altul, au avut curajul să reziste regimului. Pentru cât mă priveÈ™te, de curaj în cazul meu se poate vorbi numai când e vorba de mari îndrăzneli în poezie. Astfel, când în Cenaclul din Paris am citit fragmentul Anul 1940, unde poeÈ›ii viitori cântă din secol în secol un carmen saeculare românesc È™i urmau două versete numai cu o simplă înÈ™irare de ani (care se vroiau un fel de danÈ› orgistic al secolelor), la acest pasagiu au izbucnit proteste È™i râsete din toate părÈ›ile: asta-i poezie? Numai Monica Lovinescu a reflectat: “Dacă poetul a scris aÈ™a, înseamnă că are motivele luiâ€. - Cum vedeÈ›i implicarea poetului în viaÈ›a politică È™i socială a țării sale? -Și la această întrebare încep prin a exprima toată admiraÈ›ia mea poeÈ›ilor excepÈ›ionali ca Ana Blandiana sau Ștefan Augustin DoinaÈ™, care își sacrifică din timpul poeziei închinându-l politicii, pentru binele țării. Dar pentru cât mă priveÈ™te, în 18 ianuarie viitor voi avea 84 de ani È™i zilele câte mi le va da Dumnezeu n-am dreptul să le sustrag poeziei. Apoi, ca să întrebuinÈ›ez o zicală italiană, că în tinereÈ›ea mea am fost legionar o È™tie È™i pisica (lo sa anche il gatto). Dar din 1950, nu mai aparÈ›in decât poeziei. ÃŽnseamnă cu asta că-mi reneg trecutul? Nicidecum! Tot ce a fost curat È™i sfânt în acest trecut înÈ›eleg să-l sublimez în arta mea, atâta câtă mi-a dat-o Dumnezeu, adică să-i ridic substanÈ›a valorilor spirituale peste politic È™i istoric, în universal. - Ce semnificaÈ›ie are moralitatea pentru un scriitor? - Pentru un scriitor, nu numai adevărat, dar posedând, în plus, un orizont care să depășească epoca lui, eticul este nedespărÈ›it de estetic, mai mult, sunt, ca la grecii antici, unul È™i acelaÈ™i lucru. Marele poet italian de azi, Mario Luzi, desigur cea mai autoritară voce a poeziei occidentale, cu volumul său publicat în 1967, Onoarea adevărului (Onore del vero), încarnează victorios acest ideal, cu toată adversitatea epocii. Numai micii scriitoraÈ™i, pe care-i umpli cu o lingură de apă, se cred deasupra moralei, nenorocind câte vreo tânără creatură feminină, cu banala escrocherie sentimentală. Pe aceÈ™tia, în Infernul lui Dante îi văd, împreună cu prostituatele, înfipÈ›i până în gât în fecale. - Ce vă provoacă mai mult, în sens creativ, literar, frica sau curajul? - Nici frica, nici curajul nu mă „provoacăâ€, cum spuneÈ›i, în literatură. Curajul, poate, de a înfrunta unele mentalități. Dar È™i această întrebare are mai mult sens în lumea voastră, din È›ară. Pe mine, la vârsta mea, ceea ce mă provoacă este durerea sau revolta sau, din ce în ce mai mult, meditaÈ›ia. - Ce ne puteÈ›i spune despre audienÈ›a poeziei dv? Dincolo de graniÈ›ele limbii! Când devine poezia ambasadorul adevărat al unei spiritualități? - PuÈ›in vă pot spune despre audienÈ›a poeziei mele dincolo de graniÈ›ele limbii. ÃŽn 1941, Emiliano Leonardi a publicat la Roma, în revista Maestrale, poemul meu Imn pentru câmpie. Mult mai târziu, am aflat că acelaÈ™i poem a fost tradus în ungureÈ™te È™i a apărut într-o revistă din Budapesta. Dar alte detalii, sora mea, Eta Boeriu, care mă înÈ™tiinÈ›ase, nu avea. ÃŽn 1978, a apărut în revista La Panarie, din Udine, traducerea poemului meu Cântec spiritual, datorată profesorului Sergio Sarti. Piesa mea ÃŽntâlnirea, tradusă în italiană de Vera Passeri Pignoni, a fost jucată la Bologna (1973) cât È™i la Udine (1977 – 1978). Tot la Udine am fost invitat de onoare la Congresul de Filozofie al Italiei de Nord, iar aceeaÈ™i piesă a mea a fost reprezentată în prima seară a Congresului. După reprezentarea de la Bologna, a apărut într-o revistă din Cento (lângă Ferrara) o prezentare a piesei mele MiÈ™care ireversibilă, datorată profesorului Ugo Montanari È™i un rezumat amănunÈ›it al piesei, semnat Anna Maria Fini Franceschini. ÃŽn 1973, apăruse deja un lung studiu asupra teatrului meu, semnat Vera Passeri Pignoni, în revista florentină Città di Vita. Când devine poezia ambasdorul adevărat al unei spiritualități? Când e semnată de Mihai Eminescu, în cazul nostru, Dante, în cazul italienilor, sau Goethe, în cazul germanilor. - Cum vedeÈ›i dv. dialogul în interiorul unei culturi, dialogul între culturi naÈ›ionale? Care credeÈ›i că sunt căile cele mai fertile unor astfel de dialoguri? - NoÈ›inea de dialog, care la început însemna vorbire între două persoane, a suferit o ramificare semantică, aducând È™i sensul de contact, de schimb schimb de idei sub toate formele. ÃŽn felul acesta înÈ›eleg întrebarea dv. È™i cred că, în interiorul unei culturi, dialogul, în acest sens, este sângele È™i pulsul ei. Formele sunt nenumărate È™i toate fecunde, de la contactele personale între poeÈ›i (dar într-un climat de căldură sufletească ce permite sinceritatea!) la contactul dintre reviste, prin aderări sau chiar polemici dezinteresate de idei, la cărÈ›i care-È™i răspund una alteia etc. Cât priveÈ™te „dialogulâ€, adică întâlnirile între diferite culturi naÈ›ionale, cred că tot traducerile joacă primul rol, cu toate riscurile pe care le întâlnesc, mai ales în poezie. AÈ™a-zisele dialoguri oficiale, congrese, mese rotunde, sunt mai degrabă prilej de vorbărie zadarnică È™i rar aduc contribuÈ›ii fecunde, atunci când sunt susÈ›inute È™i orintate nu numai de talente ci È™i de minÈ›i înÈ›elepte È™i luminate. - Cum vedeÈ›i dv. viitorul poeziei? Aldo Palazzeschi afirma, în finalul unui poem de-al său: „poetul nu mai serveÈ™e nimănui È™i lăsaÈ›i-mă să mă distrez!â€. Care credeÈ›i că e locul È™i rolul poeziei în lumea contemporană? - Să mă întrebaÈ›i de viitorul poeziei e ca È™i cum m-aÈ›i întreba de viitorul respiraÈ›iei omeneÈ™ti. Poezia e o funcÈ›ie organică a tuturor oamenilor, pe care o îndeplinesc, inconÈ™tient, ca respiraÈ›ia È™i pe care numai o minoritate privilegiată, poeÈ›ii, o fac vie, vizibilă, sensibilă È™i atunci oamenii se recunosc în ea. Palazzeschi a fost un poet gălăgios din epoca futurismului, era normal să constate că poezia nu foloseÈ™te nimănui. Nici lui chiar, adaug. Era bolnav È™i-È™i proiecta patologicele obsesii sexuale pe sfinÈ›enia naturii, ca în poemul Florile (I Fiori). A cerut să fie lăsat să se distreze? Publicul È™i mai ales posteritatea i-au făcut pe plac È™i l-au lăsat de mult în pace. Rolul poeziei în lumea contemporană? A-i recrea viziunea sintetică a vieÈ›ii È™i a-i face sensibilă întâietatea spiritualului. Obstacole? Tehnica È™i È™tiinÈ›a fără conÈ™tiință, apoi, mai presus de toate, viÈ›elul de aur. Paris, 26. XI. ’94 Târgu-MureÈ™, 22 ianuarie 1997 Iubite Domnule Nicu Caranica, Dintru început, vreau să vă mulÈ›umesc că nu aÈ›i dat uitării epistolele mele È™i că, în plus, aÈ›i găsit răgaz È™i pentru a da răspuns la „provocările†mele. Mai întâi, câteva precizări cu care sunt dator. Textul meu despre Noapte È™i iar noapte a apărut în Cuvântul liber din 21 septembrie 1996, iar poemul în nr. 8/1996 al revistei Vatra. Mai am încă promisiunea domnului Cornel Moraru că va scrie despre acest volum de versuri. Tot la Vatra am propus È™i interviul pe care l-am realizat epistolar. V-aÈ™ ruga, dacă e posibil, să-mi trimiteÈ›i È™i o fotografie pentru a însoÈ›i acest interviu. ÃŽn altă ordine de idei, trebuie să vă spun că traversez una dintre cele mai bulversante perioade din activitatea mea profesională, în special cea legată de calitatea mea de corespondent al Televiziunii Române. Schimbată într-un mod fraudulos, chiar dacă poate motivat, vechea conducere a fost înlocuită cu o alta, lipsită de experienÈ›a necesară pentru importanÈ›a pe care o reprezintă cel mai important post public naÈ›ional din România. Cel puÈ›in „Departamentul Actualități†la care lucrez a încăput pe mâna unei „doamne†Pippidi, care a impus un regim nu departe de totalitarism, exclusivist È™i lipsit de respect față de cultură È™i valoare. Ca să vă dau un banal exemplu, la propunerea unui reportaj despre „Măsură pentru măsurăâ€, după Shakespeare, mi s-a spus, nici mai mult nici mai puÈ›in că nu interesează… Shakespeare, dacă È™tirea nu are nimic senzaÈ›ional! O astfel de terfelire a culturii nu mi-am imaginat că e posibilă într-o È›ară europeană la sfârÈ™itul secolului al XX-lea. Altfel, încerc să trec de această perioadă, întorcându-mă la vechea mea iubire mai intens decât altădată. Am mai tipărit două cărÈ›i, încercând să-mi fac un cadou la împlinirea venerabilei vârste de… 40 de ani. Singura mea speranță e ca această atmosferă din Televiziunea Română să nu dureze o veÈ™nicie! Dar, să încerc să revin la ale noastre, rugându-vă să răspundeÈ›i È™i la întrebările următoare, deÈ™i, zău, mi-aÈ™ dori ca dialogul să-l putem purta față în față. AÈ™adar: 1. Un scriitor român a publicat o carte cu titlul „Profesiunea de scriitorâ€. ÃŽn ce sens vedeÈ›i dv. scrisul ca profesiune È™i unde începe profesionalismul? 2. CredeÈ›i că există „un timp al trăirii†și un altul al „mărturisiriiâ€? Câtă biografie suportă o operă literară? 3. De la înălÈ›imea vârstei Dv., ce credeÈ›i că poate da susÈ›ineere unei vârste pentru ca ea să nu se transforme în povară? 4. După câți ani aÈ›i trăit la Paris, vă puteÈ›i considera parizian? Ce înseamnă Parisul pentru dv? 5. Care vă sunt oamenii apropiaÈ›i în spaÈ›iul cotidian francez, dar È™i în cel cultural? 6. Receptarea unor scriitori români contemporani, după dispariÈ›ia lor fizică, nu este una care să facă cinste criticii literare, literaturii române, în general. Cu prea mare uÈ™urință, mari scriitori au fost uitaÈ›i, fără să se alarmeze cei care ar trebui, în primul rând, să vegheze la menÈ›inerea în actualitate a acestora. Cum vedeÈ›i destinul ideal al postumității literare? 7. ÃŽn lumina gândirii mistice, poate fi considerat scrisul o taină? 8. Vă interesează cine vă sunt È™i cine vor rămâne cititorii dv? 9. Ce credeÈ›i că nu a fost perceput în întreaga sa complexitate din mesajul Dv. literar? 10. Ce credeÈ›i că ar trebui să aibă în primul rând în vedere un aspirant în literatură? Despre ce va scrie poetul, prozatorul, dramaturgul în secolul al XXI-lea? Mă opresc aici, mulÈ›umindu-vă încă o dată pentru onoarea de a mă accepta printre cei cărora le-aÈ›i deschis uÈ™a sufletului dv. blând È™i generos. Cu preÈ›uire, Nicolae BăciuÈ› CURGE PE LUME TRISTEÞEA Curge pe lume tristeÈ›ea ca o goană de vânturi albastre, ca o goană de gânduri albastre, ca o ceară amară, ca o seară amară, curge pe lume tristeÈ›ea pe suflu, pe suflete, tâmple È™i cugete, curge tristeÈ›ea cu reptile de aur, încolăcinde, nemilos de blânde, aur trist, aur trist în sânge curge tristeÈ›ea. Poemul, pregătit pentru a fi tipărit în revista Vatra nr. 11/ 1993, are o menÈ›iunea autorului: „Rog pe stimatul linotipist să-mi respecte ortografia. Nicu Caranica†ÎNCHINARE Mi-ai făcut să-mi crească frunze tinere Iar È™i iar pe crengile-mi uimite. Har mi-ai fost, vărsând fără reÈ›inere Apele luminii nenumite. Evul nostru fără capăt iată-l, Liberat ecoul ni-l trimite; Arde-n tine iară, arde-n Tatăl. Paris, 7 martie 1985 DESEN Un deget de copil mă desenează, Direct pe faÈ›a mea mă desenează, Atent mă desenează. ÃŽmi scrie ochii, ÃŽmi scrie gura, Fruntea, nasul, urechile, Contururile, Toate trase-n amănunt, Scrise din nou cu È™erpuiri de aer, Cu mângâieri de aer. Desenul feÈ›ei mi-acoperă faÈ›a, Desenul feÈ›ei îmi vădeÈ™te faÈ›a, Cu un fard îngeresc fără materie, Cu o lumină venită din pornirile bune ale inimei, Ca o pruncie. Chipuri uÈ™oare ning afară, Chipuri uÈ™oare curg în mine. Inspir îmbătat profiluri uÈ™oare, Expir mulÈ›umind profiluri uÈ™oare, Mi-e inima insulă pe ape uÈ™oare, mi-s gândurile fluturări uÈ™oare, păsări uÈ™oare. Ah, deget de copil! CUPRINS ÃŽn loc de prefață/5 Fișă de portret/7 CORESPONDENÞÃ/12 „Există un suflu metafizic al poporului românâ€/55 „Când ne vom curăța de jegul fanariot È™i comunist, sufletul românesc traco-latin va răsări peste lume ca o lumină încă nemaivăzutăâ€/64 „Eticul este nedespărÈ›it de esteticâ€/74 CURGE PE LUME TRISTEÞEA/87 ÃŽNCHINARE/ 88 DESEN/88 Din volumul "Nicu Caranica - Dincolo e noapte", Editura NICO, 2006 foto: mohamed riffath |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy