Cenaclul Agonia.ro va continua sâmbătă 10 februarie, orele 14.00, la Café Deko, în incita Teatrului Național București, cu poezie – prezentată de Gelu Diaconu – și eseu, prezentat de Gorun Manolescu. Moderatorul acestei ediții va fi Marius Marian Șolea, iar cronica va fi întocmită de Raul Huluban.

Gelu – pasionat de literatură, prima sa iubire fiind proza, căreia îi rămâne și astăzi fidel, se descoperă a fi și un bun poet. Debutează în 2006 cu „Fabian”, romanul său care a fost bine primit de cititori, și urmează a pregăti și un volum de poezie. A publicat în diverse reviste literare.

Gorun - în 1968 i se aprobă și intră în repetiție, la Teatrul "C.I. Nottara" ("Atelier"), o piesă de teatru. În 1969: debut literar în "Luceafărul", unde publică, până în 1974, poezii și eseuri literare. După 1974, renunță să mai publice literatură beletristică; are, de-a lungul timpului, peste 200 de publicații, dintre care trei cărți de specialitate și două cărți de eseuri în epistemologie; a mai publicat și eseuri în domeniile: epistemologie, creativitate, știința și filosofia informației, precum și literatură beletristică

***

Vă prezentăm textele autorilor, iar noi ne vom pregăti instrumentele de analiză și vă așteptăm impresiile, comentariile, părerile în spațiul alocat comentariilor, sau pe adresa [email protected], dar mai ales sâmbătă, cu noi, la Cafe Deko.

Tot pe aceeași adresă puteți trimite textele dumneavoastră care vor fi prezentate în următoarele ediții ale cenaclului.

Cine dorește, dintre participanții prezenți la cenaclu, să ne ofere o lectură a propriilor texte, la finalul întâlnirii noastre, este binevenit!


***

Gelu Diaconu


track 1
- vis -


se făcea că era seara de ajun
aranjam amândoi bradul
eu montam beculețele
tu agățai globurile
mâinile noastre se atingeau
ca din întâmplare
mirosea a brad
și a prăjituri abia scoase din cuptor

se făcea că ne iubeam




track 2
- trezirea -


deschid ochii și aș vrea
o continuare a visului
mi-e carnea putredă
de parcă toată noaptea
aș fi dormit alături
de un cadavru

afară este un fel de
primăvară timpurie
numai copacii mei au uitat
să înverzească
iar negura
îmi face câmpiile pustii



track 3
- dimineața -


îmi recompun trupul de care am nevoie
carnea se reface sub efectul luminii

pun apa la fiert deși nu mai beau cafea
aprind o țigară și o las să ardă
în scrumieră
încerc să hrănesc acest stomac
care mă înghite pe nemestecate

pe chiuvetă rămân
pete de sânge amestecate
cu pastă de dinți

mai târziu ies pe străzi
în orașul care mă digeră
plescăind



track 4
- oraș -


aceasta este o descriere
a lucrurilor care mă întâmpină

am lăsat în urmă tot confortul
canapeaua fotoliile televizorul
cearșafurile umede
îmbibate cu transpirația nocturnă
cu mirosurile mele de om

pentru că trebuie să mă mișc
am început cu primul pas
mișcare decisivă
eliberatoare
în urma căreia pot spune:
iată orașul meu
merg pe spinarea lui
sub care simt o adâncă respirare

pe trotuare a crescut un fel de blană
dedesubtul căreia
zvâcnește o carne sângerie

din lacuri
mă privesc ochi întunecați
clipitori

nările canalelor mă adulmecă nervoase



track 5

- aer -


acum este prezentă numai liniștea
care nu prevestește nimic
e o vibrație în toate alveolele
aerul comprimat mă lipește violent
de pereții din care cresc
bureți roșietici inofensivi

îmi mut iarăși pașii
cu puterea unor gânduri latente
e suficient să aud
lătratul unui câine sau
frânele unui automobil
că aerul se și recompune
din fâșii care se lipesc una de cealaltă
prin care sunetele înaintează lent

razele unui soare punctiform
mă fixează într-un cerc difuz

inspir lumina și zgomotele și aerul
de-a valma în plămânul uriaș
care mă absoarbe obosit

căldura îmi exfoliază pielea
bucăți mici de carne cad pe asfalt
tremurând



track 6

- strada -


aud mereu ca prin zid
zgomot de automobile
de claxoane biciuitoare
nervoase
care îmi lovesc pielea cu mii de ace
și apoi mii de cratere punctiforme
cu sângele care țâșnește
în mii de arteziene

îmi împing pașii în ritmul
rostogolit al sunetelor tot mai slabe
încât liniștea nu mai pare tulburată
decât de foșnetul umbrei pe asfalt
și de clipitul stereotip al semafoarelor
ce dirijează circulația mașinilor fantomatice

pe stradă sunt paturi de spital frumos aliniate
paturi cu saltele și pături cazone
și lenjerie albă paturi de fier
cu foi de observație și diagrame de temperatură
și nume de oameni

trec printre ele mă împiedic
de colțurile cearșafurilor care unduiesc
de parcă ar ascunde trupuri chircite de boală
mă ridic cu ochii albiți de spaimă
nu privesc niciodată înapoi

mă lipesc de ultimul zid cu spatele gol
pielea mi se destinde mâinile mi se afundă
ca într-un uter cald primitor




track 7

- renașterea -


în întâmpinarea lucrurilor care vor veni
mișcările precise ale corpului meu
ar trebui să însemne eliberarea

mă așez pe trotuar
sub tălpi asfaltul se zvârcolește ca un șarpe

împrejur este numai lumină albă
iar acum marginea zidului e dură
câteva cărămizi stau să cadă
ieșite din tencuiala friabilă

pe stradă medici cu halate albe
bat pas de defilare și își agită
instrumentele chirurgicale

vreau să plec acasă

mă ridic și intru în gangul întunecos
milioane de lipitori se lipesc de piele
o voce de femeie urlă
într-o secundă sunt aruncat în partea cealaltă
alături de o imensă placentă




track 8

- obeliscul -


sunt nou născut
fiul secret al orașului
am mâini transparente și ochi albaștri
mă hrănesc cu lumină din țâța soarelui

e o lume nouă pe care o înghit
pe nemestecate
sunt tramvaie frumoase
sunt blocuri frumoase
oameni frumoși care merg la piață cu plasele găurite
automobile cu farurile aprinse în toiul zilei
parcuri cu bănci de fier și cu alei pustii
clădiri care sparg temelia norilor
și femei care mă ciupesc delicat de obraz

sunt fiul orașului și cresc într-o secundă
cât alții în șapte
mă târăsc de-a bușilea cu o viteză uimitoare
cu genunchii pe asfaltul alb
curat ca o lenjerie nouă

aici sunt în sfârșit acasă
sunt fiul orașului
al acestui oraș
în centrul căruia lucește
marele obelisc de argint



track 9

- fuga -


din cauza umbrelor am început să merg
tot mai repede
soarele cădea în spatele meu
zgomotul pașilor
semăna cu răpăitul unui pluton
mereu pe fugă
un soldat mă privea cu ochiul închis
vocile veneau și treceau ca anotimpurile
și în tot acest timp
ploaia mitralia asfaltul cu gloanțe de apă
iar casa spre care îmi întindeam privirea
în fuga ce mă cuprinsese
părea atât de îndepărtată
încât ferestrele ei puteau fi văzute
din orice punct al universului



track 10

- Lena -


poate să fie o ultimă respirație
o peliculă de aer ce se întinde
ușor către gură apoi
inspirația și ochii închiși instantaneu
caleidoscopul de sub pleoape chipuri
necunoscute care te privesc
cu o ușoară înclinare a capului
un singur ochi deschis și apoi
expirația - trupul relaxat
cutia toracică încremenită și din
înșiruirea de măști doar una
își face loc pătrunde insidioasă
în sângele care pulsează încă -
imagine-virus alergând spre lumină

și celălalt ochi deschis
și chipul Lenei străpungând irisul
cu ultima mișcare posibilă



track 11

- acasă -


mă aplec și smulg câteva fire de iarbă
pipăi pământul de care uitasem
asta e grădina apoi aleea
merg cu amândoi ochii deschiși
tălpile recunosc asfaltul
și piatra
și mozaicul de la intrare
blocul e rupt de la jumătate
ca un chibrit
câteva lumini pâlpâie intermitent

interiorul alb pereții cu faianță
cu pete de sânge prelinse
și cadavre care fac discret cu ochiul
mă simt ca într-o sală de disecție
în care am intrat întâmplător

Lena îmi ia haina
Lena mă ajută să pășesc
Lena îmi spune să mă așez
mișcările mele sunt rigide
ca ale unui roboțel precis programat

Lena face cafeaua
Lena mă hrănește ca pe un copil bolnav
Lena îmi aprinde o țigară
și zâmbește

orașul e înclinat
ca o corabie eșuată

privesc prin fereastra-hublou

apa țâșnește prin toate crăpăturile



***


Gorun Manolescu



CATAFATIC - APOFATIC

1. Preambul

'Existența românească nu cuprinde numai lumea de aici, ci și lumea de dincolo… Lumea de dincolo are pentru român o situație stranie față de cea de aici. Te-ai aștepta s-o găsești despărțită printr-un hotar spațial: aici, dincolo. O afli despărțită printr-o schimbare de fire a ființei. Lumea de dincolo nu e pentru noi "afară" din lumea de aici. Ceea ce ne desparte de ea, este un fel de opreliște internă, de vamă (cenzură transcendentă în termeni lui Blaga), de deosebire de domeniu existențial, de experiență a ființei' (Mircea Vulcănescu, Izvoare de filosofie, Culegere de studii și texte, vol. II, București: Ed. Bucovina I. E. Toronțiu, 1942, p. 53).

'Lumea de dincolo o cuprinde și pe cea de aici. Ea este un receptacol deschis, care cuprinde lumea de aici în toate părțile, o pătrunde, o umple și o împlinește. Lucrurile nevăzute sunt ca și cele văzute, chiar dacă nu sunt date în spațiu' (M. Vulcănescu, Idem, p. 68)

Aceste frumoase spuse ale lui Vulcănescu ridică o problemă esențială: cum putem cunoaște oare acel DINCOLO, precum și modul în care el se manifestă AICI?

Răspunsul îl poate reprezenta cunoașterea Catafatică și cea Apofatică. Cele două tipuri de cunoaștere, distinse de Ortodoxie, au fost tratate cu mai multă insistență de doi teologi importanți ai veacului nostru. Ei sunt Vladimir Lossky și Dumitru Stăniloaie. Dar, deși așa cum am arătat, tipurile respective de cunoaștere au apărut în cadrul Ortodoxiei, ele cred că ar putea fi aplicate la orice fel de gândire religioasă (teologică), în măsura în care se va înlocui cuvântul "Dumnezeu" cu cel de "Divinitate". Ceea ce poate astfel transgresa granițele diverselor religii. Lucru pe care îl voi face în continuare, permițându-mi să fac o astfel de înlocuire chiar și în diversele citate pe care le voi da. De asemenea, în discuția ce va urma, cu caracter teologic în prima parte, din noianul de materiale dedicate subiectului propus, voi utiliza, drept "pattern" al acestei părți, textul lui Costin Nicolescu (aflat la http://www. spiritromanesc.go.ro/Costion.html) care mi s-a părut cel mai bine structurat.


2. Teologia (ortodoxă)

Din punct de vedere teologic, se poate postula că există două căi de cunoaștere a Divinității: cea afirmativă - catafatică și cea negativă - apofatică (atât Lossky, cât și Stăniloaie își bazează acest postulat pe o întreagă tradiție patristică).

Prima (catafatică) funcționează exprimând calitățile și atributele revelate ale Divinității; cea de a doua (apofatică) încearcă să depășească discursivitatea printr-o serie de negații.

Teologia catafatică caută să cunoască Divinitatea în ceea ce este ea; cea apofatică, conștientă de incognoscibilitatea Divinității și de imposibilitatea cuprinderii sale conceptuale, încearcă să o cunoască în ceea ce ea nu este. (Lossky)

La Părintele Stăniloaie, relația dintre cele două exprimări teologice apare mai organică și mai nuanțată. Cele două căi nu se succed una pe cealaltă într-un raport simplu evolutiv, ci se implică permanent, nu pot fi niciodată complet izolate una de alta, având o existență oarecum ipostatică. Fiecare din ele are trepte și faze, care se constituie într-un urcuș duhovnicesc: 'Cugetarea folosește, alternativ conceptele cu expresiile afirmative, cu cele negative, iar după un lung urcuș duhovnicesc, aproape numai pe cele negative' (Stăniloaie, Morala 3, p. 189).

La rândul lui, Vladimir Lossky ține să sublinieze că: 'Apofatismul nu este un mod necesar o teologie a extazului. El este înainte de toate o dispoziție a minții care refuză să-și formeze concepte cu privire la Divinitate' (Lossky, Mistica, p.67).

Din acestea se deduce, după Părintele Stăniloaie, excluderea hotărâtă a întregii teologii abstracte și pur intelectuale, 'care ar vrea să adapteze la cugetarea umană misterele înțelepciunii Divinității'. (Stăniloaie, Idem., p. 1, p. 193). Este o trecere continuă de la speculație spre contemplație. 'După cunoașterea prin intermediul naturii a rațiunilor și a energiilor divine, urmează cunoașterea energiilor divine descoperite (Stăniloaie, Idem, p. 195). Prima ar genera cunoașterea catafatică, iar cea de-a doua pe cea apofatică. Depistarea treptelor catafatismului este mai accesibilă, ea pornind de la afirmarea simplă a atributelor sau calităților Divinității, până la afirmarea lor cu ajutorul superlativelor absolute sau relative. Dar încă din treptele prime ale cunoașterii catafatice se simte penetrând fiorul mistic al cunoașterii apofatice. Dar cunoașterea apofatică propriu-zisă înseamnă eliminarea aproape completă a elementelor pozitive de cunoaștere. În continuare, Părintele Stăniloaie sesizează trei grade de apofatism. Primul îl reprezintă teologia negativă intelectuală, în cadrul căreia are loc negarea mai mult intelectuală a conceptelor afirmate prin teologia pozitivă catafatică. A doua treaptă o constituie depășirea și a stării de negație și intrarea într-o stare de tăcere produsă de rugăciune. Este ceea ce Părinții, îndeosebi Sfântul Dionisie Areopagitul (Epistole, Epistola I, Lui Caius, monah, Epistola I, Lui Caius, monah, p. 44) și Sfântul Grigorie de Nyssa (Viața lui Moise, p. 32), au numit intrarea în întunericul divin, un întuneric provenit din orbirea pe care o produce asupra ochilor sufletelor noastre slabe abundența de negrăit a luminii divine. 'Întunericul divin este lumină neapropiată', scria Dionisie diaconului Dorotei (Epistole, Epistola a V-a, Lui Dorotei, diacon, p. 54). Dacă Lossky pare să considere această stare ca supremă, Părintele Stăniloaie, urmând Sfântului Grigorie Palama, crede că pentru cei foarte "îmbunătățiți" mai există și o a treia treaptă, aceea a vederii luminii divine. Este o stare la care ajung numai foarte puțini, și aceștia cu intermitență. Este starea în care omul realizează cu adevărat unirea cu Divintatea, după har. După Sfântul Grigorie Palama, nici nu s-ar mai putea vorbi în acest caz de o teologie propriu-zis negativă, aceasta fiind, de fapt, depășită prin intrarea într-o nouă fază de afirmare, superioară, deplină, în care se iese din orbirea produsă de lumina divină și în care 'ochii sufletului încep să se obișnuiască cu ea văzând-o, devenind astfel cunoștință mai presus de înțelegere sau neștiință în sens de depășire' (Palma, Lumina, p. 308-309; Stăniloaie, Idem., p. 201). Părintele Stăniloaie conchide că teologia pozitivă are nevoie continuu de cea negativă, precum și cea negativă de cea pozitivă (Stăniloaie, Idem., p. 205). După același teolog, 'teologia pozitivă face bilanțul celor cunoscute până acum, iar teologia negativă dă asigurări pentru cunoașterea viitoare' (Idem, p. 211). Treapta superioară a teologiei negative reprezintă 'un apofatism mai deplin și mai existențial, realizat prin rugăciunea curată. E un extaz al tăcerii interioare, o oprire totală a cugetării în fața misterului divin înainte de a coborî, în mintea astfel oprită de uimire, lumina divină de sus' (Stăniloae, Idem., p. 211; Palma, Idem , p. 310). Asistăm, în cazul Părintelui Stăniloaie, la sublinierea caracterului extrem de dinamic și, într-un fel, dialectic al relației dintre catafatic și apofatic în cunoașterea Divinității, ca împreună lucrând în vederea realizării dezideratului unirii mistice cu Ea. Pe nici o treaptă a ei 'teologia negativă nu leapădă sau nu uită, ca fiind cu totul de prisos, conceptele pozitive culese din lumea creată și nu poate cineva face teologie negativă decât în alternanță cu cea pozitivă' (Stăniloae, Idem , p. 203, 205). Cele două căi de cunoaștere provin, în ultima instanță, din faptul că Divinitatea este, în același timp, și imanentă, și transcendentă, cele două aspecte implicându-se reciproc (Lossky, Introducere, p. 37).

Aș încheia această prezentare succintă a "Catafaticului - Apofaticului" teologic cu observația că o ilustrare practică a aplicării sale se regăsește în "Rugăciunea minții", așa cum este prezentată de Părintele Cleopa (Ne vorbește Părintele Cleopa, Ed. Mânăstirea Sihăstria, 2002, p. 7 - 32). Precum și în "Rugăciunea isihastă" (Părintele Serafim, 'Rugăciunea isihastă' în 'Revoluția Interioară', Ed. Herald, 2002, p. 129 - 146). Și mai adaug că o asemenea aplicare seamănă izbitor cu tehnicile Extrem-Orientale de "ridicare" a energiei Kundalini (Ki în China) (Osho, "Kundalini', Ed. RAM, 1999).


3. Teologie, filosofie, artă, știință

'O primă întrebare cu tâlc încă de la apariția omului s-a referit la natura conștienței (s.n. - atenție: a "conștienței" care, în engleză, are conotație de "insight", i.e. "iluminare subită" și nu de "consciousness", i.e. "conștiință" care, printre altele, înseamnă și "conștiență de sine"). Elucidarea acestei chestiuni fundamentale a existenței a rămas de milenii o problemă abia atinsă; prăpastia a fost lărgită prin separarea dintre empirismul științific și epistemologia teologică produsă cu trei-patru sute de ani în urmă de revoluția galileană. Dar știința și teologia nu sunt mutual exclusive și nu se află la polii opuși ai unui spectru larg de posibilități ale înțelegerii umane)'. Și, mai departe: 'Astăzi, după decenii întregi în care problema conștienței a fost evitată sau considerată de domeniul inefabilului (universitățile nici măcar nu aveau dreptul de a menționa cuvântul "conștiență" - i.e. în sens de "iluminare n.n.) s-a ajuns la un consens cu privire la necesitatea înțelegerii conștienței. Literatura din ultimii ani consideră conștiența ca fiind una dintre marile probleme neelucidate și cel mai mare mister al științei. >Dacă vom demistifica conștiența va fi realizarea cu care ne vom mândri cel mai mult< (Flanagan, 1992)' (Richard Amoroso, 'Awareness, a radical definition' în 'Science and The Primacy of Consciousness - Intimation of a 21st Century Revolution', The Noetic Press 2000 - din "Board"-ul editorial a făcut parte și Academicianul Mihai Drăgănescu).

Iar atunci când se vorbește de "conștiință" și, mai ales, de "conștiență" (în sens de "insight"), problema Divinității nu mai poate fi evitată, așa cum o dovedesc alte articole din publicația menționată: 'Panpsihism: The Conscious Brain, and our Mind-Body-Soul Nature' (Emmanuel Ransford), 'The Extended Mind' (Rupert Sheldrake), 'The God of Abraham, A Mathematician's View: Is There a Mathematical Argument for the Existence of God?' (Stan Tenen), 'The Interdisciplinary Science of Consciousness' (Mihai Drăgănescu), etc..

Și, în fine, când americanii se apucă de ceva, atunci nu se lasă până ce lucrurile nu sunt duse până la ultimele consecințe. Dovadă că problema "conștiinței' și cea a "conștienței" (inclusiv a Divinității) formează astăzi preocuparea centrală a unor grupuri interdisciplinare de cercetători. Extrem de numeroase. Reunite sub emblema de "Filosofie a mentalului". Dintre care se detașează cel de la "Center for Consciousness Studies" și care organizează, bianual, celebrele de acum Conferințe de la Tucson, Arizona (ultima a avut loc pe 4 - 8 aprilie 2006) și cel de la "Santa Fe University, New Mexico". Iar publicațiile destinate problematicii respective par a se înmulți, în ultimii ani, exponențial, cea mai cunoscută și cu tradiție fiind "Journal of Consciousness Studies" (publicație internațională).

Ce legătură au cele relatate mai sus cu "Apofaticul" și "Catafaticul"? Legătura este că, fără a denumi expres cele două metode puse în evidență de Ortodoxie, ele sunt, de multe ori discutate și aplicate în cercetările amintite care nu se sfiesc să acorde o importanță de primă mână studiului "experiențelor subiective" negate încă de empirismul științific.

La distanța care azi devine nesemnificativă, prin explozia comunicațiilor, între America și Europa, aici, în Europa și în leagănul Ortodoxiei mai ales și implicit al cunoașterii "Catafatică - Apofatică", preocupările de a integra religia, filosofia, arta și știința, în mod explicit, sub egida "Apofatic-Catafatic" capătă și ele amploare. Iar, dintre acestea, trebuie menționat programul 'Știință și Religie (2004-2006)', care a organizat, în România, cea mai recentă manifestare internațională (Congres) în octombrie 2005.

Iată ce spune despre acest program Basarab Nicolescu (membru de onoare al Academiei Române), cetățean francez de origine română, responsabilul programului.
'Cunoașterea științifică poate dialoga cu tradiția patristică, căci ea este o tentativă de comunicare între cunoașterea catafatică și cunoașterea apofatică. Anume, cunoașterea științifică este de tip catafatic, dar ea ajunge la frontiera gândirii apofatice. În fond, misterul se află în centrul și al științei contemporane (mă gândesc, în primul rând, la fizica cuantică și, mai ales, subcuantică) și al religiei. În tradiția patristică orientală, apofatismul semnifică o experiență directă a misterului, experiență care poate fi sau raționalizabilă sau neraționalizabilă, pe când apofatismul cuantic semnifică o experiență a misterului mediată de teoria și experimentarea științifică.

Programul este sponsorizat de prestigioasa Fundație Templeton din Statele Unite, iar partenerii programului sunt: Academia Română, Fundația Națională pentru Știință și Artă, Patriarhatul României, Facultatea de Teologie a Universității din București, Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai din Cluj, Facultatea de Jurnalism a Universității Hyperion din București, Facultatea de Teologie a Universității Ovidius din Constanța, Comisia Națională UNESCO, Facultatea de Teologie a Universității din Craiova, Institutul Francez din București, Universitatea Interdisciplinară din Paris (care asigură gestiunea generală a programului), Centrul Internațional de Studii și Cercetări Transdisciplinare din Paris (pe care am onoarea să îl conduc), Asociația pentru Dialogul între Știință și Teologie în România (ADSTR), Editura XXI Eonul Dogmatic și Departamentul pentru Știință de la Radio România Cultural.

Este primul program de acest gen sponsorizat de Fundația Templeton în fostele țări comuniste. M-am bucurat că autoritățile Fundației Templeton au considerat că România poate fi o țară-pilot în acest domeniu. Proiectul este conceput ca un laborator pentru a vedea în ce măsură acest gen de proiect poate fi extins și la alte foste țări comuniste și, în particular, în zona Europei Centrale și în Balcani. Desigur, ortodoxia a fost un atu important în această alegere. Ortodoxia românească are prestigiul toleranței, dovadă fiind primirea triumfală a Papei Ioan Paul II, care, de altfel, a fost ales membru de onoare al Academiei Române. Acordul Academiei Române de a patrona acest proiect a fost și el un atu esențial' ('Știință și ortodoxie - un dialog necesar Convorbire cu Basarab Nicolescu', interviu luat de Elena Solunca).



4. În loc de încheiere

Înainte de a încheia, vreau să menționez în mod deosebit opera Academicianului Mihai Drăgănescu (din păcate mult mai cunoscută și comentată peste hotare, în SUA mai ales, decât în țară). Mihai Drăgănescu, specialist în IT și Electronică, dar care are o largă deschidere filosofică și științfică (inclusiv în domeniul fizicii cuantice și subcuantice și în cel al astrofizicii) ceea ce i-a dat posibilitate edificării unei concepții extrem de originale și coerente bazate pe "informație". Expusă în cele două cărți ale sale de bază "Profunzimile lumii materiale" (1979) - tradusă și în engleză - și "Ortofizica" (1985), dar și într-o serie impresionantă de lucrări ulterioare, majoritatea publicate în străinătate. Și fac această mențiune deoarece cunoașterea catafatică și cea apofatică (deși nemenționate în mod expres) se împletesc în mod organic în cadrul întregului edificiu al operei sale. Căci: 'Informația este o noțiune științifică pe care filosofia o preia atrinuindu-i un caracter cosmic în existență. Devenind și o noțiune filosofică, informația începe să capete nuanțe poetice și religioase, deoarece filosofia este și o punte [care leagă] știința, poezia și religia… Informația, din punct de vedere poetic, are uneori un… aspect divin. Între… divin, pe de o parte, și informație… pe de altă parte, deci între ceea ce este poetic și divin în esența lumii și ceea ce este în același timp științific în aceeași esență, există o hermeneutică. Filosofia nouă (cea a lui M.D., n.n.) a… informației profunde poate fi calea acestei hermeneutici… Dacă Divinitatea este numele ultimei realități, atunci…[Ea] nu ar fi ceva mai mult decât informație' (Mihai Drăgănescu, Informația materiei, Ed. Academiei, 1990, p. 44 - 49).

*

În fine, și cu asta termin, cred că o matrice bazată pe cuplul "catafatic-apofatic"
ar putea fi un cadru extrem de fructuos și pentru o analiză a artei în general. Mai mult, o astfel de matrice s-ar putea, eventual, dovedi o cale (poate utopică?) integratoare a religiei, filosofiei, artei și științei. Pentru că: '[Religia, filosofia], arta, știința, tehnologia și munca umană în general sunt divizate în fragmente, fiecare fiind considerat, în esență, separat de celelalte. Ajungând să nu mai fie satisfăcuți de această stare de lucruri, oamenii au construit domenii interdisciplinare, prin care se intenționa unificarea acestor fragmente. Dar aceste noi domenii au servit, până la urmă, mai ales la adăugarea unor noi fragmente separate… Ideea că toate aceste fragmente există în mod separat este, evident, o iluzie și această iluzie nu poate să facă altceva decât să conducă la o confuzie și un conflict fără sfârșit' ( David Bohm, 'Plenitudinea lumii și ordinea ei', Ed. Humanitas, 1995, p. 37 - 38). În plus, cuplul "catafatic-apofatic" poate re-pune în discuție legătura, pe un plan foarte general, dintre "gândirea conceptuală" și cea "fragmentară" (considerată și "ermetiă") (a se vedea Corin Braga, 'De la arhetip la anarhetip', Ed. Polirom, 2006).



foto: Ela Victoria Luca, Paris dec. 2006