agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 8917 .



Praid, Revelion fara manele
article [ Society ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [rradu ]

2004-02-06  | [This text should be read in romana]    | 



Praid, Revelion fara manele



Rar loc in tara asta cum e Praidul, comuna harghiteana de la granita cu judetul Mures, unde poti respira aer fara manele. Pentru citeva zile, ce-au avut in mijlocul lor tocmai noaptea dintre ani, Praidul a fost locul unui dezmat al simturilor - dansuri secuiesti si romanesti, concert de colinde in salina, intr-o biserica la 120 de metri sub pamint, excursii la satul ingropat sub ape, la cel al olarilor si-n satul palarierilor; dezmat al burtii - sarmale uriesesti, bureti murati, paprikas de pui, cotlet alb de porc umplut cu prune uscate; si-al inimii dezmat, sateni calzi, abia dumiriti ca turismul aduce mai mult decit lucrarea cu sapa sau cu tirnacopul in mina de sare. Sase zile si cinci nopti, pentru sase milioane de lei. Nu a nins, insa toti om avea ce povesti odata intorsi pe la casele noastre.

29 decembrie, a doua zi dupa sosire. Din centrul Praidului, dupa micul dejun de la Restaurantul “Casa Telegdy”, lasam soseaua spre Sovata si apucam pe o ulita, cird mare de bucuresteni, cam la patruzeci de oameni, mai toti in jur de 30 de ani.Femeile-s parfumate usor, ca de munte. Mergem spre casa unui gospodar, sa ne incalzim sufletele cu nitica spaima si cu doua degete de palinka. Ne asteapta corrida locului, taierea porcului. Curgem cuminti in spatele Elisabetei Reisz, femeia care de 14 ani incoace aduce turistii la Praid. In fata noastra, un taraf, patru fosti mineri la salina din apropiere, umple cu ceardasuri satul inca amortit. Alti turisti, abia treziti dupa prima noapte de la sosire, ne afla dupa muzica si ingroasa grupul. Trebuie sa ne grabim. “Hai tu, Antoneta, ca incepe obiceiul!”, striga o bucuresteanca dupa o prietena somnoroasa. Ajungem. Un barbat cu sort de macelar si brate groase ascute cutit de cutit. Patru secui prind porcul si-l scot in curte. Cintareste 140 de chile. Nu i-au dat de mincare de doua zile, dar simtirea mortii face animalul puternic. Se zbate, tipa gros. Uneori pare ca scapa de sub genunchii secuilor si atunci baietanii din grupul de turisti fac un pas inapoi, calca fetele pe virfurile pantofilor, se inrosesc o clipa, dar privesc mai departe cu nesat. Dinspre turiste, suspine mici. Lautarii musca din arcuse. Gainile s-au ascuns in spatele poiatei, vecinii apar pe la garduri, iar fiica gazdei fuge in casa cu miinile la ochi. Acum l-au priponit in mijlocul curtii, ii string un picior cu clestele de fier. Dintre oaspeti se cauta "o fata care sa tina craticioara la gitul porcului", trei fete se reped si striga "eu, eu", apoi se retrag toate, nu stiu despre ce e vorba, daca e periculos, daca n-or sti sa-si faca bine treaba, atunci s-or face de ris. Doamna Reisz insista ca nu trebuie sa fie una iscusita din cale afara, s-atunci o alta din spatele grupului trage aer in piept si iese dintre spectatori, barbatul ei o pupa pe frunte ca si cind ar trimite-o la razboi, apoi armeaza aparatul de fotografiat, in vreme ce ea, muierea lui curajoasa, apuca craticioara cu amindoua miinile. Un secui gras, cu cioc rosu, prinde capul porcului intre cizmele de cauciuc, multimea e cu sufletul la gura si muzica viorilor il tine suspendat acolo, porcul se rasuceste,da sa scape, ar vrea sa fuga departe de viorile astea, e apucat de urechi si priponit iarasi intre picioarele imbracate in piele.Secuiul il inteapa intr-o clipita, adinc, dar cu masura, “sa nu se inece cu singe”, zice catre spectatori.Urletele animalului acopera lautarii, aparatele de fotografiat tacane intruna. O baba cocotata pe-un gard ascunde scena de ochii nepotului cu mina ei uscata, dar nepotul ii fuge de sub palma. Porcul gaseste puterea unui ultim geamat, pare un sforait. O data, numai o data, singele tisneste la un metru, pe linga miinile tremurinde ale domnisoarei de la oras trimise la razboi, ce desarta craticioara dupa craticioara intr-o oala. Aveau sa se adune cinci litri. Apoi se auzi tot mai tare vioara. Pina cind ramase ea singura muzica.

Ceardas incins dupa taiatul porcului

Cei patru secui incarcara porcul intr-un carucior si-l scoasera in drum, aproape de locul pe unde curge Tirnava Mica, inghetata in parte. Sint zidari de meserie. Unul imi daruieste un glonte, “uite-asa se impusca in Ungaria porcii, da’ aici facem inca dupa traditie!”. In iarna asta au taiat 30 de porci. Cam la 300.000 de lei de grup sau cinci chile de carne le e rasplata. Plus palinka, inca din zori. Fara macar un paharut de palinka, barbatii locului, precum gazda mea, Zoltan Sukosd, strungar la salina, un secui blind ca un miel, nu-si ridica geana. Doamna Reisz umbla printre turisti cu tavi incarcate de palinka, vin fiert si cozonac. Citeva perechi de copii imbracati in costume secuiesti prind sa danseze. Zidarii asaza porcul intr-o covata, toarna peste el o oala de apa clocotita, il intorc cu doua sfori si incep sa-l curete de par cu niste clopote de inox ce au la capat cite un cirlig. Privim toti cu nesat de orasean bleg la porcul ramas la pielea goala, din care ies aburi. In sud, prin noroaiele de la marginea Bucurestiului, vedeam an de an cum oameni plini de singe se chinuiau un sfert de ora sa-l taie, cu brazde lungi in jurul gitului. Aici taietura e mica, aduce a puscatura.
Cind l-au terminat de pirlit, un secui suplu, cu pantaloni si vesta neagra, ne-a chemat pe toti in hora, apoi ne-am prins, fiecare cu nepriceperea lui, intr-un ceardas iute. Il cheama Attila Barabas, 27 de ani, si e de unul singur o poveste. E profesor de limba romana si de engleza, a fost instructor de karate centura neagra 1 Dan stilul Kyokushin pentru jandarmii din Sibiu, unde a lucrat o vreme la trupele antitero, a iubit-o din clasa a zecea pe profesoara lui de religie, a luat-o de nevasta chiar in ziua cind el a terminat liceul, acum au un baietel frumos ca o veste buna. De vreo trei ani, Attila nu mai antreneaza jandarmi, ci un asamblu de dansuri secuiesti, 42 de membri, cu virsta intre 8 si 82 de ani.

Biserica din satul scufundat

Dupa prinz, am plecat in excursie la Bezid, la satul scufundat sub ape intre '88 si '89. Unii spun ca satul a fost inundat in urma sistematizarii puse la cale de Ceausescu, altii ca terenul nesigur si apos trebuia astupat cu apa care sa dea forta turbinelor din barajul din apropiere. Sub lac zac de prin vara lui '88 o suta de case, un dispensar si o gradinita. Am gasit neacoperita de ape doar biserica reformata, construita pe un deal. Vara, lacul inghite si acest ultim semn. Sub gheata, umbre de case. In
linistea rece, de noi s-a apropiat un pui de tigan, vorbindu-ne pe ungureste. Romaneste stia sa spuna doar: Dati-mi 50.000 de lei! Si mai stia ceva intr-o limba straina lui: “I don’t know, I don’t know!”
Am petrecut o ora si la Criseni, satul unde de pe la 1879 taranii stiau ca nimeni altii sa impleteasca palarii de paie. Acum, un satean, Lajos Szocs, tine un muzeu al palariilor de paie si-i tare suparat pe chinezii care-au invadat tara cu palarii la cins'pe mii bucata. Vara, si doar vara, cind are loc la mesele din curte, Lajos ii invata pe turisti cum se impleteste o palarie faina.
Ne-am intors pe seara la Casa Telegdy, unde ni se pregatise, din animalul sacrificat dimineata, Cina Porcului. Doua feluri de bucate, reci si calde, ne asteptau in farfurii: singerete, leibar, sorici cu ceapa de balta, mamaliguta cu ficatei si costita. Acelasi taraf a dat semnul ridicarii de la mese. Si s-au incins oaspetii in ceardasuri de trei feluri, de la moale spre mai iute, si-n sirbe moldovenesti de tremurau podelele. Dansau in cercuri, cercuri manageri, avocati, directori "publicitari", functionari de banca, medici, ingineri la firmele de telefonie mobila. S-au prins in joc si ospataritele, Carla cea cumsecade ca o sora, si blonda Laura, ce face doua zile pe coafeza in sat si alte trei munceste la circiuma, ba chiar, cind a inceput sa tremure si supa de zeama de varza din castroane, s-au lasat prinse de mijloc si bucataresele, durdulii si timide, chiar acolo linga cazanele cu aburi. Cam pe la "Tot pe loc, pe loc, pe loc, sa rasara busuioc!", a intrat antiteroristul in joc, l-au primit cu aplauze, o blonda i s-a aruncat in brate si-au pedepsit amindoi podelele cum se cuvine. Cind oboseau lautarii, din boxe rasunau bulgaroaicele si tiganii lui Bregovic ori valsuri, iar de pe la mese pina si cei ce nu stiau se trezeau ca vor si ca pot dansul asta fara de manea.

Corundul ca desert

Aproape la fel de bine ca Attila, dansa si Joe, un brunetel iute, maistru-sef la o reprezentanta de masini nemtesti din Capitala. Joe, cel cu sapte ani de dans la Titan Club Bucuresti, cu amintirile lui roz despre scoaterile din productie, Joe cel ce ne molipsea pe toti cu bucurie.
A doua zi am vizitat Corundul, aflat la zece kilometri de Praid. Corundul, cumva trista amintire, Corundul unde mesteri lipsiti de umor ce nu-ti dau voie sa faci si tu o ulcica, "sa olarim putintel", cum visa la o viitoare amintire un director de la Connex, Corundul plin de nimicuri aduse de la chinezii din Complexul Europa din Bucuresti - paianjeni ce te gidila in palma, canari de plastic ce cinta la baterie, clopotei sunatori la trecerea vintului, Corundul cu mesterii, citi or fi ramas, ascunsi prin casele din spatele satului. La drum stau doar afaceristii. Corundul incalecat de vreo sase ani de o firma italiana ce face ceramica doar pentru export, Corundul cu oameni care nu stiu sa rupa romaneste. Am fost si pe platoul Bucin, la 22 de kilometri de Praid, unde am dat in sfirsit peste zapada, peste o pirtie de schi, unde alergau mai degraba saniute, iar satenii zimbeau larg cind le acceptam o vorba linga un vin fiert.
In seara de 31 decembrie, Casa Telegdy ne-a primit cu siruri de luminari de-o parte si de alta a scarilor. Cu vermuturi la incalzire, cu alt taraf, cu mesele pline de vin si fructe, plus o gurista neobosita.
Ne-am aruncat mai potoliti in dans, poate si din pricina bucatelor - prepelita in aspic, cosulete din castraveti cu crema de unt si dobos din salam uscat si cascaval, la aperitiv, apoi pastrav, supa de ciuperci, ce-au pregatit felul regal, un platou cu muschi de vita cu doua cubulete de unt imbracate-n patrunjel, cotlet alb de porc umplut cu prune uscate, alaturi de orez cu legume, mere, pere si struguri sote. Ca desert, galuste unguresti. Totul inconjurat de vinuri, ori dulci, pentru doamne inca nedate cu asprimea, ori seci, de pe Tirnava cea Mare. La miezul noptii am iesit cu totii in fata circiumii, cu sticlele de spumant la subtioara. Am umplut cerul de artificii si de trasnete, am tucat si-am strins in brate ce purtasem de acasa sau ce-am gasit la fata locului, bucatarese si ospatarite, apoi iarasi artificii si trasnete, de apucasera sa tipe prin cocini porcii ingaduiti pentru inca un an. Nu-mi mai amintesc dinspre acea dimineata decit plapuma grea din camera calda. Poate si un pic din mirosul sarmalelor, al cozonacilor, al vinului rubiniu cu care ma imbia
gazda, doamna Magdalena, nevasta strungarului, femeie al carei riset umplea casa in fiecare zi, cam pe la ora palincii, adica in zori.

Concert in catedrala din adincuri

In prima zi a noului an, pe seara, Elisabeta Reisz, proprietara firmei de turism ce organizase vacanta, ne-a invitat la o receptie la Salina Praid. In capela ecumenica, ce parea mai degraba o catedrala in adincuri - ne aflam la 120 de metri, iar inaltimea galeriei unde fusese construita capela depasea 13 metri. Aici, in locul unde se tin slujbe pentru trei religii, romano-catolica, reformata si ortodoxa. Eram aproape 200 de turisti veniti din tara si din strainatate. Am ascultat un concert de colinde daruit
de Corul Filarmonicii din Tirgu Mures, am vizitat muzeul salinei, aflind ca inca de pe vremea romanilor se extragea sare din acest munte si ca sub noi exista alte cinci nivele despartite de pereti grosi de opt metri. La 120 de metri in burta de sare a muntelui, unde vara vin sa scape de astm turisti de la capatul lumii, s-au intins pentru noi mese cu bucate reci si sarmale calde.
Attila, profesorul de karate, de dans si de viata ne-a prins pe toti in hora. Am jucat vreo jumatate de ceas, printre aplauze care-l cereau pe acest om-comoara mereu in mijlocul nostru. Turisti din Ungaria, cam la 40 de oameni, priveau de la mese, printre sarmale. Dupa receptia din salina, am petrecut din nou la casa Telegdy. Am dansat pina la trei dimineata. Asudat, Attila Barabas a strigat ce ne strigase trei nopti la rind. "Din toate neamurile, nu-i nici unul cu dansul in singe ca romanul!"



Remus Radu

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!