agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-04-29
|
Radu, cuvintele care te caracterizeaza ar putea fi :”astept vesti”, “astept noutati”. Vorbesti mai degraba de noutati decat de vesti. Ar fi aceasta semnatura ta virtuala?
Toata munca depusa pe agonia.net este depusa de voluntari. Incepand cu mine si continuand cu editorii si columnistii. Fiindca fiecare are problemele si grijile lui, lucrurile nu se intampla intotdeauna cu viteza cu care mi-as dori eu. Poate de aceea imi place sa incerc sa stabilesc mereu care este pasul urmator si cand e vorba de ceilalti, acesta este singurul mod prin care pot sa fac un pic de "presiune" pentru ca lucrurile sa ramana in miscare. Ne poti face o scurta descriere a studiilor tale? Toate studiile mi le-am facut in Bucuresti. Am terminat sectia de matematica-informatica a liceului Gheorghe Lazar unde m-am remarcat in primii ani la informatica (inclusiv premii pe la olimpiade) si in ultimii ani la limba si literatura romana. Profesoara mea de romana ajunsese la stadiul la care imi dadea numai nota 10 insa ma critica mai rau decat pe cei care primeau nota 5. Cred ca nu exista saptamana in care sa imi spuna ca daca voi continua sa scriu asa cum scriam nu voi reusi sa iau examenul de bacalaureat fiindca nu va intelege nimic. N-a fost asa, media combinata la romana a fost foarte mare si printr-un miracol am reusit sa ma clasez printre primii 20 din liceu. Mi-am continuat studiile la Universitatea Politehnica unde am reusit sa "evit" cursurile facultatii mele si sa particip la tot ceea ce avea vreo legatura cu informatica. Activitatea mea literara s-a rezumat la poezii de dragoste, majoritatea triste. Pasiunea pentru literatura s-a rezumat la romane stiitifico-fantastice, citite in drum spre scoala. O carte pe care n-am s-o uit niciodata, romanul meu preferat, este tot o carte SF: "Seniorii Razboiului", scrisa de Gerard Klein, probabil una din primele carti SF pe care le-am citit. Am aflat de curand ca domnul Klein a fost de cateva ori in Romania si este familiar cu literatura SF romaneasca si imi pare foarte rau ca nu am stiut de aceste vizite. Cred ca cea mai mare satisfactie a mea ar fi ca activitatea pe care www.agonia.net o are in limba romana si in limba franceza sa ajunga intr-o zi si la urechile dumnealui sau, mai mult, sa fim primii care vom publica intr-o zi, o nuvela semnata Gerard Klein. Care sunt gusturile tale literare? Dintre scriitori preferati nu pot sa nu ii mentionez si pe Frank Herbert si pe Isaac Asimov. Dintre poetii romani, am avut o slabiciune deosebita pentru George Bacovia, insa si pe el ar fi trebuit sa il citesc mai mult. Ai si alte activitati? Hobby-uri am putine, insa activitati am foarte multe. Vara practic toate sporturile posibile, de la calarie pana la basket, volei pe plaja sau roler-blading. Iarna incerc sa stau cat mai mult pe partiile de snowboard si de ski si profit de noptile racoroase ca sa merg la dans. Ziua de Duminica este deja ocupata cu cenaclul literar pe care il organizam intr-un club din Bucuresti in fiecare saptamana si care incepe sa fie din ce in ce mai cunoscut si mai popular in viata culturala romaneasca. Agonia, esti tu? Este creatia ta? Istoria incepe prin anul 2000, cand eram angajat ca IT manager la Atomic TV, primul post tv muzical din Romania, un loc in care era placut sa ramai mult peste program. In perioadele de inactivitate am experimentat cu diverse site-uri web si am creat o pagina in care mi-am inscris poeziile din adolescenta, mai mult ca sa invat cum se face o pagina web. De aici si pana la un site de poezie deschis publicului a fost doar o decizie, pe care am luat-o fara sa ezit. Cativa ani mai tarziu am cumparat domeniul www.poezie.ro si am facut site-ul interactiv. Anul trecut am decis ca acest proiect poate capata valente internationale si am achizionat un domeniu nou: www.agonia.net si www.agonia.ro, practic porti de intrare diferite pentru aceeasi comunitate. www.poezie.ro este orientat catre poezie in timp ce agonia.ro (Agonia.net) au o pronuntata tenta culturala si artistica (sistem portal). Luna aceasta voi lansa pentru Romania si www.proza.ro un site dedicat iubitorilor de proza care va fi bazat practic pe membrii aceleiasi comunitati. Varianta internationala a portalului Agonia.net este deja disponibila in 6 limbi si mai exista in pregatire varianta in italiana si in latina, pentru cei cu adevarat pasionati. Activitatea este sustinuta de editori recrutati ca voluntari din toate colturile lumii, o echipa de oameni fara care acest proiect nu ar putea evolua. Initial acestia erau romani care traiesc acum in alte tari, insa mai nou am reusit sa aducem langa noi si nativi de limba franceza, germana, oameni care practic coordoneaza acum activitatea pe fiecare limba in parte, in concordanta cu conceptul si politica generala a comunitatii. Printre proiectele imediate se numara un radio online dedicat exclusiv culturii si literaturii care va fi disponibil initial in limba romana si care va fi lansat chiar saptamana aceasta. In curand speram sa incepem treaba pentru editarea unei reviste tiparite, de asemenea in limba romana, cu cate o pagina dedicata fiecarei limbi straine prezente in aceasta comunitate. Locuiesti in Romania, in Bucuresti. Te ocupi de un studio de productie video si muzicala. Fiindca activitatea literara nu poate furniza mijloace financiare, nici macar minime, produc o emisiune saptamanala de IT pentru Prima TV, un post tv important din Romania. Emisiunea este produsa de un studio independent in care sunt si partener. Activitatea studioului nu se rezuma la productii tv, in oferta existand si productia de videoclipuri muzicale, spoturi video si prezentari, precum si orice gen de productie audio si productie muzicala, insa activitatea acestui studio este destul de redusa. Cum vezi viata prezenta si viitoare? Planuri de viitor nu am facut niciodata pe termen lung. Experienta mea in domeniul media combinata cu zona de IT imi asigura o ocupatie permanenta asa ca deocamdata nu am de ce sa ma plang. Incerc totusi sa dezvolt acest proiect cultural in asa fel incat cei implicati in el sa poata fi recompensati pentru munca depusa. Cred ca in momentul in care vom reusi sa coordonam mai bine capacitatile noastre vom putea pretinde fonduri non-guvernamentale si vom incerca sa participam la un program european pe cultura. Contactele care se creaza prin dezvoltarea internationala a site-ului vor fi de un ajutor real in aceasta directie. Au existat si oferte de a petrece o perioada activa in strainatate, sub forma de bursa de studiu sau cariera profesionala, insa mi-am propus sa incerc intai sa epuizez toate posibilitatile pe care le ofera Romania, activand in domenii cat se poate de variate si facand schimbari indraznete in modul de viata si activitatile mele cotidiene. Despre Romania, unora le placa sa glumeasca spunand ca e o tara frumoasa, dar pacat ca e locuita. In perioada de emigrare masiva, altii au spus: "Ultimul care pleaca sa stinga lumina". Eu pot sa va spun ca lumina o sa ramana mereu aprinsa, si daca aveti vreodata vreo indoiala, verificati pozitia intrerupatorului la www.agonia.ro radu herinean editor coordonator www.agonia.net (www.poezie.ro) Radu Herinean: un om de un evident farmec relational, bine ancorat in societatea moderna romanesca, cu proiecte ambitioase si deschis la un viitor care se reinnoieste zilnic. Multumesc pentru raspunsurile tale, Radu! (Interviu realizat de Nicole Pottier). |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate