M-am trezit într-o dimineață, m-am uitat în oglinda vieții și am văzut că ieri eram eu, un copil, astăzi sunt…cine?O străină într-un corp străin…de ce?Pentru că am crescut și am devenit o persoană matură, cu acte și responsabilități…
Vă pun o întrebare:V-ați dorit vreodată să mai fiți copii, și să redeveniți voi într-un suflet pe care-l iubeați?De ce o întrebare?Pentru că de foarte multe ori în viață, te întâlnești cu mai multe întrebări decât răspunsuri.
Vă dau un sfat, pe care l-am urmat și eu:Cugetați asupra cugetărilor altora, pentru că aceștia și-au irosit timpul si totodată viața cu un scop, și anume acela de a se regăsi astăzi în mințile, sufletele și viețile noastre…Ei nu și-au dorit în primul rând să fie celebrii, pentru că oricum erau pe alte planuri cum ar fi literatură, fizică, medicină, matematică și multe alte domenii de cultură. Ei nu au vrut decât să fie oameni pentru oameni…”
De aceea o să vă încredințez ceva:”Omul care a trăit mai mult, nu e cel care a numărat cei mai mulți ani, ci cel care a simțit mai mult viața…”. ”Viața se scurge într-o clipă; ea nu e nimic prin sine însăși:valoarea sa depinde de întrebuințarea ei.Ceea ce rămâne e doar binele și tocmai prin aceasta înseamnă ceva…”spunea J. J. Rousseau.Gândiți-vă astăzi suntem copii, mâine devenim printr-o minune maturi, și dintr-o dată poimâine suntem deja bolnavi de boala ce poartă numele de “bătrânețe”.În viață marile și îndelungatele stări pe care le străbatem sunt acestea trei restul reprezintă trecerea dintre ele.Lungul drum al vieții te învață că trebuie să prețuiești fiecare clipă, și să nu-i dai drumul decât atunci când crezi că te-ai “săturat îndeajuns” de ea…
Fiecare dintre noi are în el un copil ascuns undeva înlăuntrul inimii,pe care îl ține aproape atunci când plânge, atunci când râde, atunci când suferă de dor…într-un cuvânt sufletul este viața, de aici începe binele și tot de aici începe răul…din suflet începe viața și chiar de aici ne aflăm sfârșitul…
“Viața nu e decât o clipă, dar această clipă ajunge ca să începem a face lucruri veșnice.Nu suntem drepți, când îi cerem ceea ce nu ne poate da.Dar, în vreme ce ne lăsăm a crede că viața va dăinui, noi lucrăm, iubim și acesta este omul…”spunea Bersot în cugetările sale.
V-ați întrebat vreodată de ce are nevoie copilul pe care-l găzduiți în suflet?Atunci când veți găsii răspunsul îndepliniți-i măcar o dorință și gândiți-vă că nu i-ați întors nici un sfert din ceea ce el va dăruit atunci când nici nu a-ți gândit…V-a oferit cu dragoste cele mai frumoase clipe din viață, va încredințat copilăria, și va făcut să simțiți și să iubiți cu blândețe și gingășie pe toți cei ce v-au înconjurat, și toate acestea fără nici un interes, doar pentru că așa a-ți simțit…v-a dictat inima…inima de copil pe care o găzduiți acum și căreia îi cereți o chirie clipă de clipă…
Asemănând viața cu natura iată ce mi-a ieșit:”Tot așa de repezi ca apele râului, sau ca vântul pustiului, trec zilele noastre.Cu toate acestea, două zile mă lasă nepăsător:aceea care a trecut și aceea care va sosi…”și toate aceste frumoase cuvinte au fost adunate și reunite într-o cugetare persană…pe care sper să o apreciați la justa ei valoare…
Nu uitați niciodată să fiți copii, scoateți-l la o plimbare zilnică pe “bulevardul vieții”și dăruiți-i o jucărie câștigată la un pariu cu soarta, arătați-le celorlalți că fiecare avem un suflet de copil…și împreună toți găzduim de o viață întreagă în noi…suflete de copii…

A voastră prietenă,
Isabela Neagu.